Arheologie

5.1.2. Fortificaţiile : Un document foarte clar din această perioada 1-a oferit săpăturile arheologice de la Afec. Principala schimbare adusă a fost în fortificarea cetăţilor : un nou sistem de fortificaţie masivă, format din val de pământ şi piatră, numit « rampand ». Acest val avea până la 80 m lăţime, în mijloc avea un zid de piatră (inima), iar de-o parte şi de alta erau ridicate valuri de pământ inclinate, cu un şanţ în faţa lor. Astfel de fortificaţii se găsesc la Haţor, unde avem cel mai mare « val de pământ », la Dan, unde s-a găsit o poartă din cărămidă cu trei arce rotunde, fiind cea mai veche poartă în arc din Israel. Biblia ne spune că în Canaan erau cetaţi uriaşe, foarte puternice, imposibil de cucerit; erau oameni uriaşi, astfel că încercarea israeliţilor de a-i cuceri va eşua: « Dar poporul care locuieşte în ţara este puternic, cetăţile sunt întărite şi foate mari. Ba încă am văzut acolo şi pe fii lui Anac. Amaleciţii locuiesc ţinutul de la miazăzi; hetiţii, iebusiţii şi amoriţii locuiesc în ţinutul deluros; canaaniţii locuiesc lângă mare şi de-a lungul Iordanului » (Num. 13,28.29).
Toate dovezile arheologice confirmă această declaraţie. Aş dori să aduc o mărturie personală: “Am excavat două cetăţ canaanite: Tel Zeitah şi Haţor. Prima este în zona de deal a Iudeii (Şefelah), aproape de câmpia litoralului. Era o cetate relativ mică, probabil Libna din Biblie. Am descoperit un palat canaanit, care avea ziduri de 2 m. grosime, probabil două sau trei etaje, era tencuit cu un mortar foarte fin, avea pardoseala acoperită cu un strat alb, deosebit de frumos. Distrugerea era violentă, avusese loc un foc extraordinar de puternic, care a ars toată cărămida (chirpici) şi a făcut ca pietrele să crape. » Marea surpriză a arheologilor a fost : « Cum s-a produs acest foc atât de puternic, deoarece nu s-au găsit urme de cărbune sau de lemn ars ? » Rămâne un mister distrugerea puternică a acestei cetăţi. La Haţor lucrurile sunt şi mai clare, silozul de alimente din B. Mijlociu are zidurile între 2,5 – 6 m grosime şi încă mai au 4,1 m înălţime, inexplicabil de mari şi puternice. Vă imaginaţi ce impresie au făcut acestea iscoadelor ?
5.1.3. Poarta cetăţii : Porţile cetăţilor sunt şi ele masive, construite din blocuri mari de piatră, adevărate bastioane cu 4 camere, cu un coridor de acces pe mijloc, lat de aproximativ 4 m, şi construite în unghi de 90 grade. pentru a îngreuna pătrunderea carelor de război. Se găsesc astfel de porţi la Ghezer, Meghido, Haţor, Afec, ele având funcţii multiple în viaţa cetăţii.
5.1.4. Construcţii publice : Din punct de vedere a construcţiilor, acum încep să apară primele construcţii publice, precum: palatele şi templele, silozuri de alimnete, care devin clasice în faza a II B.C. Astfel, locurile de cult deschise, masebot, care continuă să existe, la Hator, Gezer, etc., dar sunt completate cu temple. S-au găsit foarte multe temple canaanite din aceasta perioada:

• 
  Templu din Naharia, coasta de nord a Canaanului, cu o mulţime de figurine ale zeităţilor executate în metal, în principal din aur.
  
• 
  Templul din Tel-Mevorak, în câmpia Şaronului, era un templu cu o singură încăpere, aşezat la marginea drumului pentru călători, departe de vre aşezare umană. De jur imprejurul încăperii era o laviţă pe care se puneau statuetele zeită-ţtilor aduse ca ofrande.
  
• 
  Templul-turn din Sichem, puternic fortificat, cu o structura monumental simetrică şi cu un altar în aer liber în faţa lui, cu un maseba foarte mare.
  
• 
  Templele din Haţor. Templu cu o singură încăpere de lângă palatul regal; templu monumental simetric, care a avut trei faze succesive de existenţă pe acelaşi amplasament.
  
• 
  Templele din Meghido, care au păstrat acelaşi amplasament în toate epocile.
  
• 
  Templele din Lachis, care au influenţe egiptene.
  
• 
  Documente arheologice despre sacrificiu uman ar putea fi aduse prin Templul de la Aman-aeroport. Acest templu are dimensiunile de aproximativ 15x15 m, cu un şir întortocheat de camere, prin care ajungi la camera din centru, care era probabil fără acoperiş. În această cameră s-au găsit oase carbonizate, de oameni adulţi şi de copii. Deoarece canaaniţii nu practicau incinerarea morţilor, singura concluzie ar fi că practicau sacrificiilor umane. Astfel de temple s-au găsit la Haţor şi la Sichem (pe Muntele Garizim).
  
• 
  Pe lângă temple s-au construit mari magazii pentru depozitarea proviziilor, silozuri de alimente. Un astfel de siloz a fost descoperit recent la Haţor, fiind o clădire cu două săli de 10,3 x 6,5 m cu ziduri groase de 3 până la 6 m.
  

5.1.5. Scrierea : Una din marile realizari la progresul culturii adus de canaaniţi a fost inventarea alfabetului. « Importanţa de căpetenie a inscripţiilor Proto-Canaanite şi Proto-Sinaitice este contribuţia lor la istoria scrisului....Transcripţia silabică a cuvintelor canaanite are o primă importanţă pentru vocalizarea limbii canaanite, eveniment care s-a putut întâmpla cel mai timpuriu posibil prin sec. al XIV-lea. » (10)
Cea mai mare bibliotecă canaanită descoperită este cea de la Ugarit, în nordul Siriei. Începând cu 1928 s-au făcut cercetări arheologice sistematice în localitatea Ras Şamra, anticul Ugarit, de către o echipă de arheologi francezi. Arhiva care au descopeit-o, continea în jur de 15.000 tăbliţe cuneiforme. « În paralel cu scrierea akkadiană s-a descoperit o scriere cuneiformă-silabică, multe tăbliţe cuneiforme aveau un număr limitat de semne. Aceasta era o scriere alfabetică-cuneiformă, care a preluat tehnica scrierii cuneiforme, tabliţe de lut şi stilus, şi l-a aplicat pentru principiu de scriere alfabetică. La Ugarit au fost folosite 30 de semne cuneiforme care au fost folosite pentru a se scrie litere alfabetice. Prin acest sistem s-au scris documente administrative şi lucrări literare, care sunt o sursă de foarte mare importanţă pentru cunoaşterea mitologiei şi poeziei canaanite. Se pare ca scrierea alfabetică-cuneiformă nu a fost restransă doar la Ugarit. Texte asemănătoare au fost găsite în mai multe locuri din Palestina, precum: Beth Shemes, Taanac, Nahal Tavor, aparţinând secolelor XIII-XII. » (11)

Invazia popoarelor mării se pare că este vinovată de distrugerea cetătii Ugarit şi intreruperea cursului progresiv de trecere de la scrierea cuneiforma la cea alfabetica. Scrierea alfabetica a fost apoi preluata de greci de la fenicieni, asa cum pretinde Herodot, si pe aceasta cale a patruns in lumea civilizata greco-romana. (12)

Haţor : Cea mai mare cetate canaanita din Palestina a fost Haţorul, care avea 80 ha şi o populaţie de 20-30.000 locuitori. Cu aceste dimensiuni şi populaţie, Haţorul se înscrie între megapolisurile timpului. Hatorul apare în multe din documentele timpului, în arhivele de la Mari, din nordul Siriei şi din Mesopotamia. Se găsea aşezată pe marele drum de comunicaţie între Egipt şi Mesopotamia, în zona de influenţă a Egiptului, dar, din punct de vedere cultural, trăind modul de viaţă al Mesopotamiei. Oraşul era asezat pe două terase, fortificate natural, numite: oraşul de jos şi oraşul de sus. Iosua o numeste « capitala tuturor acestor împărăţii » (Iosua 11,10). Din perioada bronzului mijlociu avem următoarele date : Fortificaţia « val de pământ », templele din zona H. construite unul peste altul în 4 faze, temple Monumental simetrice cu 2 stâlpi şi cu ortostaţi. Case, multă ceramică, morminte şi un sistem curios de înmormântare a copiilor în vase de pământ sub podeaua casei.

5.2.1. Documente despre Sodoma şi Gomora.
O tăbliţă de la Ebla ne oferă informaţii asupra existenţei cetăţilor câmpiei. Tot ce se poate spune până în prezent, este că pe o tăbliţă cu o listă economică, apar enumerate cele cinci cetăţi, exact în aceeaşi ordine ca în Biblie: Sodoma, Gomora, Adma, Teboim şi Bela.⁴⁷ Giovanni Pettinato, specialistul în cuneiforme al expediţiei italiene şi primul care a făcut afirmaţia de mai sus, şi-a retras-o ulterior, pe motiv că descifrarea textului nu este întru-totul clară.(A se vedea arhiva santierului sau p.387 pentru documente privind Sodoma şi Gomora.) În anul 1848 o expediţie americană condusă de un căpitan de marină, Lynch, coboară cu două bărci, special amenajate, pe râul Iordan şi explorează bazinul Mării Moarte. Una din ţintele lui era de a găsi urmele cetaţilor câmpiei. Expediţia, deşi a avut un mare succes, nu a adus nimic nou despre aceste cetăţi.⁴⁸ În jurul anului 1900 călugării arheologi de la Institutul Pontifical al iezuiţilor din Ierusalim au început săpăturile pe colinele din preajma Iordanului, de pe malul stâng, la est de Ierihon, unde au găsit urmele unei aşezări foarte vechi. Credeau că este Sodoma, dar în realiatate era o aşezare din epoca calcolitică, numita de ei Teleilat Glasur, descoperirile făcute îmbogăţind Muzeul Institutului. Nici o urmă arheologică nu poate fi adusă despre cetăţile câmpiei. Nici o altă intepretare ştiinţifică nu confirmă existenţa cetăţilor câmpiei. Documentarele care circulă sunt doar simple speculaţii. Formele interesante ale pietrelor din zonă au primit nume de « soţia lui Lot ». Zona este complet pustie, aridă şi stranie. Toponimicele au un mesaj în ele : în sudul Mării Moarte este o zonă numită « Sodoma » iar în nordul mării un alt loc este numit Qumran. Se crede că acest ultim nume este o derivare din Gomora, prin numele arabic, « Gumran » şi apoi ebraicul Qumran. ⁴⁹
5.3.1. Epoca patriarhilor :
Epoca patriarhilor este prima mare naraţiune din istoria Bibliei, care începe din capitolul 12 din cartea Genezei şi merge până la cartea lui Iosua. Ea reprezintă istoria de bază a poporului lui Israel şi un capitol important din istoria omenirii. Prin tema de bază: Dumnezeu a chemat pe Avraam din Ur - Mesopotamia şi pe Israel din Egipt, trăim apariţia pe firmamentul istoriei a unui popor nou, într-o condiţie cu totul nouă. Nu există lupte, vărsări de sânge, situaţii conjucturale, patriarhii şi urmaşii lor urmează un drum cu totul diferit. Călătoriile lor prin tot Orientul Mijlociu, fără să se stabilească într-un loc, aşteptând ca Dumnezeu să le ofere o ţara, reprezintă o noutate în toată istoria. Nu avem alte documente despre aceste evenimente, decât descrierea Bibliei. Majoritatea criticilor privesc aceasta ca pe o tradiţie şi nicidecum ca pe un eveniment istoric; dar poporul care s-a născut din aceasta « tradiţie » continuă să existe şi astazi, respectând toate amănuntele « tradiţiei » lor.

« Nici un alt popor antic nu are o tradiţie comparabilă în vreun fel cu a lor; pentru mulţimea detaliilor oferite, fumuseţea literară şi profunzimea teologică sunt fără comparaţie în toată istoria. » ⁵⁰

Istoria biblică prezintă evenimentele fără urme de spectacol sau de tragism, fără eroi cu trăsături ieşite din comun, sau evenimente miraculoase. Istoria este desfăşurarea evenimentelor din momentul în care Dumnezeu îl cheamă pe om. Atât timp cât nu există o intervenţie divină, nu există raport sacru. Avraam îşi începe istoria sa la vârsta de 75 de ani, atunci când a fost chemat de Dumnezeu. Fraţii săi, care nu 1-au urmat mai departe din Haran, au ieşit din raportul istoriei sacre. Astfel putem spune ‘omul, mai exact speţa umana, este rezultatul propiilor sale acte. » ⁵¹

Israelitii nu au inventat nici un mit, ei şi-au povestit, pur şi simplu, propia lor istorie reală. « Geniul religios al lui Israel a trasformat raporturile lui Dumnezeu cu poporul ales într-o istorie sacră de un tip necunoscut până atunci. Pornind de la un anumit moment, această istorie sacră, aparent exclusiv natională, s-a relevat drept modelul exemplar al întregii umanităţi. » ⁵²

Istoria patriarhilor este privită ca o tradiţie de către minimalişti, dintre care enumeram: J.Wellhausen; Mendenhall; Martin Noth; Alt; Thomas Thomson; Gottwald (marxist); Herman Gunkel; Gerhard von Rad, ei sunt şi promotorii criticii literare; După cum putem vedea, şcoala germană este promotoarea minimalismului şi a înalte critici. Este acceptată ca istorie, mai mult sau mai puţin, de către maximalistii, dintre care enumerăm: Hallo, el a folosit primul acest termen; Alan Millard; W.F.Albright; Edward Campbell; Frank Cross; E.Merrill. Se poate observa că şcoala americană este promotoarea maximalismului şi a istoricităţii Bibliei. În prezent tot mai mulţi specialişti americani şi evrei devin adepţii minimalismului.

5.3.2. Perioada patriarhilor: Exista multe variante care încearcă să fixeze un timp acestor evenimente: E.Merrill oferă o cronologie, care fixează naşterea lui Avraam în anul 2116 în.Hr. şi moartea lui Iosif în Egipt în anul 1806 î.Hr.. Dacă socotim că hicsoşii au intrat în Egipt după 1750, iar Iosif a ajuns la putere în timpul lor, atunci această cronologie nu poate fi exactă. Majoritatea istoricilor fixează epoca lui Avraam la începutul mileniului al doilea, dată care pare mult mai probabilă cu profeţia celor 400 de ani de robie! Astfel patriarhii trăiesc în timpul Regatului Mijlociu, în a doua Perioadă Intermediară - epoca Hicsosilor şi în prima parte a Regatului Nou, Dinastia a XVIII-a din Egipt ; iar în Canaan în perioada Bronzului Mijlociu, epoca de vârf a civilizatiei lor.
Documente istorice şi arheologice: Este clar ca nu avem nici un document direct, precis, care să amintească ceva din viaţa patriarhilor, în afară de Biblie. Dar putem enumera o serie de documente ale vremii patriarhilor, care ne oferă un tablou amplu despre timpul lor:

• 
  Testele de la Ebla, sec. XXIV, î.Hr., circa 16.000 tăbliţe
  
• 
  Textele Capadochiene, sec .XIX, mii de documente
  
• 
  Textele de la Mari, sec. XVIII, 25.000 de tăbliţe
  
• 
  Textele de la Nuzi, sec.XV, câteva mii de tăbliţe
  
• 
  Textele de la Ras Samra, sec .XIV, 16.000 tăbliţe
  

« In timp ce perioada Bronzului Mijlociu iese la lumină, devine tot mai evident că naraţiunea patriarhilor, departe de a fi o creaţie literară a perioadei regale, conţine foarte multe amănunte a unor zile foarte îndepartate, cu mult înainte ca Israel să vină la existenţă ca popor. Cea mai rezonabilă concluzie este că tradiţiile, oricât de multă veridicitate istorică ar avea, sunt într-adevar foarte vechi. Atunci când examinăm « traditiile » (istoria biblică) în lumina dovezilor, prima concluzie care se poate trage este că toate datele prezentate, numele de persoane şi povestirile înşiruite, toate îşi găsesc un corespondent autentic în mijlocul celui de-al doilea mileniu... » ⁵³

Numele personajelor: Numele personajelor din naraţiunea patriarhilor se regăsesc perfect în societatea descrisă de documentele din Mesopotamia şi Palestina, în special printre populaţia amorită. De exemplu: Numele de Iacob apare într-un text din sec.al XVIII-lea, ca numele unui prinţ hiksos, cât şi în lista lui Tutmoses III, din sec. al XV-lea. Numele Avram apare în texte babilonene, cât şi în Textele blestem. Nahor apare în textele de la Mari, ca numele unui oraş (Nakhur) din apropierea Haranului, ca în Gen. 24,10. Texte mai recente asiriene, cunosteau numele de Nahor, Terah şi Serug. Numele fiilor lui Iacob apar în Textele de la Mari, precum: Beniamin, Zabulon, Gad, Dan şi Aşer. »⁵⁴ William F.Albright în lucrarea sa, “From the Stone Age to Christianity”, spune: »Localitatea Nahur(u) se pare că are cea mai timpurie atestare prin 1750 î.Hr., acel Nahor, care era fratele lui Avraam, care s-a aşezat în această cetate...Este posibil, desigur, ca numele cetaţii să reflecte numele întemeietorului ei. »⁵⁵ Fără îndoială, numele menţionate în textele amintite nu sunt numele patriarhilor înşişi, dar ne oferă o certitudine a faptului că patriarhii au migrat din zona respectivă, o zona semitică din Mesopotamia. În felul acesta naraţiunea patriarhilor reprezintă, din acest punct de vedere, multă autenticitate.

5.3.3. Obiceiurile patriarhilor: Multe din obiceiurile descrise în viaţa patriarhilor îşi găsesc explicaţia în practica acelor timpuri:
a. Adopţia unui sclav ca succesor pentru un cuplu fără copii. Textele din Nuzi precizează că, dacă un cuplu fără copii va adopta un sclav ca moştenitor, în momentul când vor avea copii, acesta va ceda drepturile de succesor fiului legitim.

b. Dacă soţia legitimă nu are copii, ea este obligată să ofere soţului o înlocuitoare. Dacă, în final, soţia legitimă are un copil, roaba şi fiul ei nu pot fi îndepartate. De aici rezultă teama lui Avraam de a-1 alunga pe Ismael (Gen.21,10). Textele de la Alalah (hitite) precizează că, dacă soţia legitimă va avea un fiu, acesta va avea dreptul de « întâi născut », chiar dacă fiul roabei a fost primul născut al patriarhului. Legile referitoare la căsătorie, adopţie şi moştenire, care erau larg răspândite printre toate popoarele din Semiluna Fertila, îşi găsesc o oglindire perfectă în naraţiunea patriarhilor, oferind un plus de veridicitate!

c. Modul de viaţă pastoral. Patriarhii sunt prezentaţi de Biblie ca nişte seminomazi, care nu şi-au construit case, nu deţineau proprietăţi de teren, cu excepţia locurilor de înmormântare, şi nu s-au aşezat în oraşe, cu excepţia lui Lot. Ei au turme de oi, vite şi măgari, se aşează în preajma localităţilor şi întreţin relaţii foarte bune cu băştinaşii. Aceasta este în perfectă armonie cu practica timpului, când populaţia era împarţită între: agricultori sedentari şi păstori seminomazi, mereu în căutarea unor locuri mai bune pentru turmele lor. Acest mod de viaţă este în perfectă armonie cu descrierile timpului oferite de Povestea lui Sinuhe şi Textele de la Mari.
5.3.4. Documente din timpul patriarhilor :
a) Pictura de la Beni Hasan : Un alt exemplu foarte clar este tabloul din mormântul lui Beni Hasan. Pe pereţii mormântului au pictat un grup de 39 de semiţi, care au ajuns până în Egipt, erau păstori cu turme de oi, într-o vestimentaţie foarte bogată şi colorată şi, probabil erau şi meşteşugari în prelucrarea metalelor. Semiţii sunt pictaţi atât bărbaţi, femei şi copii, cu animalele lor, dar şi obiectele lor, printre care şi instrumente de cântat. Trebuie ca aceşti semiţi să fi făcut o impresie atât de mare asupra egiptenilor, să fi fost un eveniment atât de rar, încât a fost imortalizat pe peretele unui mormânt, care datează din sec. XVIII – XIX î.Hr. În perioada respectivă Avraam a ajuns până în Egipt, astfel că se poate confirma posibiltatea unei asemenea călătorii.

b) Mormântul de la Hevron

Documentele arheologice: Nu avem documente arheologice directe despre viaţa patriarhilor şi este normal, deoarece ei nu au ridicat construcţii stabile: case, cetăţi, fortificaţii, care să rămână! Singurul document arheologic, care poate fi invocat este mormântul patriarhilor de la Hevron (Gen.23.25). Arabii numesc acest loc : Haram el Khalil – Locul sfânt al celui iubit de Dumnezeu. Biblia spune că a fost o peşteră. Peste această peşteră, de-a lungul timpului, s-a construit un monument. Mai întâi regii hasmonei, apoi Irod cel Mare a construit o structură impunătoare de 60 x 32 m, descoperită (temenos). În interiorul acestei construcţii s-au ridicat 6 cenotafuri, care existau cu peste 100 de ani înainte de Irod, ca mărturii vizibile exterioare despre existenţa în interior a mormintelor.

În timpul bizantinilor a fost amenajată o biserică, apoi arabii au amenajat o moschee, iar cruciaţii din nou au transformat-o în biserică. Mamelucii, care au urmat au facut ultimele adăugiri, au ridicat două minareturi şi au reconvertit-o în moschee. În prezent o parte din clădire aparţine evreilor, care au amenajat o sinagogă, iar o altă parte aparţine mahomedanilor, care au aici o moschee. Este unul din cele mai fierbinţi locuri din Palestina, unde cele două popoare, evreii şi arabii îşi dispută, cu multă violenţă, dreptul asupra acestui mormânt.

În perioada de dominaţie creştină, călugării au coborat în interiorul grotei. Ei ne-au lăsat singurele descrieri despre ceea ce este în interior. În prima cameră subterană, spun că au găsit oasele a două persoane, Avraam şi Isaac, iar în a doua cameră au găsit oasele mai multor persoane. Ei le-au cules cu grijă, le-au spălat şi le-au aşezat într-un loc anume. Călugării au construit o scară pentru a facilita accesul vizitatorilor la grotă. Vestitul călător evreu, Benjamin din Tudela (1170), povesteşte că a coborât în interiorul peşterii. După reocuparea locului de către arabii, nimeni nu a mai coborat în interiorul peşterii şi tot ceea ce ştim este doar din descrierile anterioare.⁵⁶

c) Stejarii lui Mamre – Haram ramet el-chalil – Sanctuarul din dealul prietenului lui Dumnezeu, aşa este numit de către arabi un loc la 3 km nord de Hebron, pe marginea drumului ce duce la Ierusalim. În prezent acest loc este împrejmuit cu un zid vechi de piatră, prăbuşit în mare parte. În interior se află ruinele unei fântâni şi ruinele altor clădiri. Irod a construit şi aici un temenos, romanii au amenajat un loc de închinare păgân, Elena , mama lui Constantin a ridicat o biserică, iar acum este doar o ruină. Toată această preocupare datorită tradiţiei că aici a fost locul numit « Stejarii lui Mamre », unde s-a aşezat Avraam şi unde s-a întâlnit cu cei 3 îngeri.


d) Fântâna patriarhilor
Un alt monument din timpul patriarhilor este Fântâna patriarhilor de la Beer-Şeva. Numele însemnează: « fântâna celor şapte », sau « fântâna legământului ». Şi are legatura cu Avraam şi relaţiile cu regele Gerarului (Gen.21,33 şi 26,15-33). Aproape de malurile pârâului Besor, la marginea oraşului modern de astăzi se află un mic loc amenajat pentru turişti. Un tamarisc bătrân aminteşte de tamariscul plantat de Avraam, în curte sunt două fântâni, despre care se pretinde că au fost săpate de Avraam şi respectiv Isaac. Nu există nici o probă arheologică clară despre datarea lor, în afara de tradiţie.

e) Fântâna lui Iacob de la Sichem
Este o fântână săpată în stâncă, la câteva sute de metri de anticul Sichem şi are 22,5 m. adâncime. Nu se poate stabili vechimea, nici cine a săpat-o, ca în multe alte locuri, doar tradiţia este cea care susţine că aceasta este fântâna săpată de Iacob. Al doilea eveniment important este în Noul Testament, când aici s-a oprit Isus şi a vorbit cu femeia samariteanca (Ioan 4, 6). Ioan, autorul acestei relatări precizează că locul se numeşte « Fântâna lui Iacov », dând autoritate tradiţiei. Creştinii au construit încă din sec. al IV-lea o biserică, care a dăinuit de-a lungul timpurilor cu vicisitudinile de rigoare: distrusă-refăcută. În prezent s-a construit o măreaţă biserică ortodoxă rusă, terminată de curând (2005), care înglobează şi vechea bisericută, construită chiar deasupra fântânii. În faţa altarului se află fântâna lui Iacov. În aceeaşi zonă, la numai 1-2 km se află mormântul lui Iosif, o mică clădire-sinagogă cu un cenotaf în interior şi doi stâlpi afară, simbolizând pe cei doi fii: Efraim şi Manase. Acest mormânt aflându-se pe teritoriul administrat de arabi a constituit teatrul unor lupte şi vărsări de sânge de multe ori în timpul conflictelor actuale.

f) Avraam şi Melhisedec - Muzeul din Ierusalim păstrează un basorelief, fără pretenţie de autenticitate şi fără o vechime apreciabilă, care îl reprezintă pe Regele-Preot al Ierusalimului, Melhisedec ieşind înaintea lui Avraam cu pâine şi cu vin. Totul este luat din istoria Bibliei şi nu are nici o valoare de document.
Dumnezeu a declarat în zilele lui Avraam: «Nelegiuirea amoriţilor încă n-a ajuns la capăt! Încă nu sosise timpul pentru a se permite distrugerea lor. Aici putem vedea îndelunga răbdare a lui Dumnezeu. Amoriţii erau nişte duşmani ai legii lui Dumnezeu, ei nu credeau în El că este viul şi adevăratul Dumnezeu, dar printre ei erau câteva persoane bune, de dragul cărora Dumnezeu le-a mai acordat har. El i-a răbdat mult, încă câteva secole, până când Israeliţii s-au întors din Egipt în ţara promisă. Acum amoriţii erau căzuţi din favoarea divină. Ei au suferit în final calamităţi din cauza nerespectării legii lui Dumnezeu. » ⁵⁷

6.0.0. Bronzul târziu - Exodul şi cucerirea Canaanului

Perioada aceasta se întinde peste mai bine de 50 de ani, de la 1445 până la 1390 î.Hr. Sunt relatate cele mai măreţe acte ale intervenţiei lui Dumnezeu în favoarea poporului Său. Acum se formează un nou popor, poporul Israel, poporul legământului, pe o cale cu totul diferită de cea clasică a întemeierii popoarelor. Nu are loc nici o luptă de eliberare din robie, nu există nici o bunăvoinţă, sau tratat mutual de înţelegere, dar există 10 dovezi evidente ale intervenţiei lui Dumnezeu - plăgile - există minunile de la Marea Roşie, Iordan, Ierihon, etc; există manifestarea lui Dumnezeu de la Sinai care a condus la alcătuirea unui sistem de închinare special. Puternicele cetăţi canaanite au fost ocupate iar Israel se stabileşte ca popor în ţara lui. Seminomadismul încetează, robie este ridicată, poporul de păstori devine un popor şi de agricultori, care intra în randul marilor popoare ale antichităţii.

Toate aceste evenimente depăşesc cu mult făgaşul normal al evenimentelor, şi de aceea oamenii necredincioşi nu le pot crede, ei neagă această istorie şi o trece în rândul legendelor. Dorim să demonstrăm, atât cât se poate demonstra, că istoria aceasta reprezintă o pagină reală din trecutul omenirii, şi nu o legendă! Dacă putem proba istoricitatea acestor evenimente, atunci toată Biblia conţine mesaje clare, îmbinate între ele, care au o nouă aplicaţie asupra poporului lui Dumnezeu din toate timpurile. Istoria aseasta ne fascinează, ne provoacă şi ne responsabilizează .

Există foarte multe “poveşti” legate de aceste mari evenimente. Mulţi scriitori inventivi au « născocit » fel de fel de documente, au găsit urme, fotografii, etc. care susţin ei, vin să probeze cu exactitate aceste evenimente. Este imperios necesar să selectăm ştirile, şi să folosim doar pe cele autentice. Doar adevărul ne poate ajuta! Noi nu avem nevoie să inventăm povestiri frumoase, dar trebuie să căutam probele autentice.

6.1.0. Exodul
Exodul este bine fixat în timp de către istoria biblică. În 1 Reg.6,1, citim: « In al patrusuteleaopzecilea an după ieşirea copiilor lui Israel din ţara Egiptului, Solomon a zidit casa Domnului, în al patrulea an al domniei lui peste Israel, în luna Ziv, care este luna a doua. » Anul al patrulea al lui Solomon este anul 966 î.Hr., ceea ce face ca Exodul să fie în anul 1445, sau 1446 î.Hr. Informaţia biblică este susţinută cu o mulţime de argumente istorice şi arheologice, cu toate acestea mulţi oameni de ştiinţă nu acceptă data exodului în sec. XV şi numai în sec. XIII. AZS socoteşte data exodului în sec. XV şi are următoarele argumente. Pentru aceasta primul lucru este să cunoaşte faraonii din perioada respectivă. Să urmărim lista faraonilor egipteni:

6.1.1. Dinastia a XVIII-a Egipteană:

1. Amosis ..... . 1570 – 1546 - Faraonul care nu cunoştea pe Iosif.

2. Amenhotep I. 1546 - 1526 - Aron-1528 –se naşte
3 .Tutmose I..... 1526 - 1512 - Moise- 1526- se naşte

4. Tutmose II. ... 1512 – 1504 - Soţul lui Hatsebsut

5. Hatsepsut ..... 1504 - 1483 - Fuga lui Moise - 1486

6. Tutmoses III. . . 1504 – 1450 - Fiul lui Tutmose II şi rivalul lui Moise

7. Amenhotep II. . 1450 – 1425 - Intoarcerea lui Moise - 1446 - Exodul

8. Tutmoses IV. . . 1425 – 1417 - Fratele întâiului născut mort în plaga a X-a

9. Amenhotep III. .1417 - 1379 - Iosua - începe cucerirea Canaanului, 1405

l0.Iknaton . . . . . 1379-1362 - Tablitele de la Tel el Amarna

ll.Smenkhakarre . . 1364 - 1361

12.Tutankamon . . . 1361 - 1352

13.Ai........... 1352 -1348

14.Horembeb ..... 1348 - 1320

6.1.2. Dinastia aXIX-a

I. Ramses I. ....... 1320-1318

2. Seti I. .......... 1318-1304

3. Ramses al II-lea . 1304 - 1236

4. Memefta ........ 1236 - 1223 (1)

Când s-a născut Aaron, cu trei ani mai devreme, nu exista decretul de uciderea pruncilor, dar când s-a născut Moise, acest decret exista, rezultă că noul faraon a impus această lege, acesta era Tutmose I, tatăl lui Hatsebsut.

6.1.3. Hatşebsut, singura femeie-faraon, şi una din cele mai puternice personalităţi din istorie, se pare că a fost mama adoptivă a lui Moise. Ea nu a avut copii, după cum nici tatăl ei nu a avut copii de parte bărbătească. Ei au inventat povestea naşterii miraculoase a lui Hatsebsut, aceasta apare pe monumentul templului ei mortuar, ca fiind fiica lui Haţor, vasa sfântă, suge la această vacă, pentru a facilita ascensiunea ei la tron.⁵⁸ Tot la fel a procedat şi cu Moise fiind socotit ca un dar al Nilului şi a interveneit pentru anularea decretului de ucidere a copiiilor evrei.
6.1.4. Tutmoses al Ill-lea a fost cel mai puternic faraon din dinastia sa, el a fost rivalul lui Moise. În acelaş timp preoţii zeului Amon din Teba era cei mai puternici, şi probabil Tutmose a colaborat cu ei pentru îndepartarea lui Moise, fiul adoptiv a lui Hatsebsut, iar el era fiul fostului ei soţ, Tutmose al II-lea avut cu o concubină. Toate aceste relaţii încâlcite de la curtea faraonilor, care trezeau invidie şi lupte pentru putere, precum şi faptul că numele lui Hatsebsut a fost ulterior şters de pe toate monumentele, oferă un tablou foarte real pentru descrierea Bibliei. Doar un personaj atât de puternic şi influent putea viola decretul lui Faraon (tatal ei) şi putea invoca istoria naşterii acestuia din Nil (Moise - scos), pentru că şi ea avea o poveste asemănătoare. Exilul lung, de 40 de ani al lui Moise poate fi explicat doar prin domnia lungă a lui Tutmose, până la 1450, şi abia după aceea el s-a putut întoarce în siguranţă, 1447, eventual 1446. Doar Tutmose al III-lea a domnit destul de mult, peste 30 de ani, ca să poată explica lungul exil al lui Moise din Egipt.
6.1.5. Două argumente puternice avem în favoarea lui Amenhotep al II-lea ca fiind faraonul exodului:

1. El este primul faraon din Dinastia a XVIII-lea care şi-a mutat capitala de la Teba, pe Nilul superior, Egiptul de sus, la Memfis, pe Nilul inferior, foarte aproape de Gosen, de locul unde locuiau evreii. Aceasta apropiere de Gosen face mult mai uşoară întâlnirile dintre Moise şi Aaron cu faraon.

2. Textul de pe stela de la Ghizeh, aşezat alături de sfinxul uriaş de către Tutmose al IV-lea, urmaşul lui Amenhotep II pe tronul Egiptului. Acest text a fost comentat de mulţi istorici, printre care James B. Pritchard în Ancient Near Eastern Texts Relating to the Old Testament, Princeton University Press, 1955, pag.449.⁵⁹
Este în spiritul timpului de a nu aminti evenimentele negative din istoria lor. Toţi faraonii apar în portrete ca nişte fiinţe perfecte şi foarte frumoase, doar Akenaton, faraonul rebel, este singurul care apare în portrete în înfăţişare reală, cu defecte. Într-o lume a ştirilor cenzurate şi retuşate, este normal să nu avem documente despre Exod şi moartea întâilor născuţi. Dar indirect avem un astfel de document: Tutmoses al IV-lea ne-a lăsat urmatoarea inscriptie:

« Eram la vânătoare în zona din apropierea sfinxului, în timp ce îmi făceam siesta la umbra sfinsului, « mare zeu » adică sfinxul, mi-a apărut în viziune şi mi-a vorbit, aşa cum vorbeşte un tată cu fiul său, descoperindu-mi că eu voi deveni următorul faraon al Egiptului. » Această declaraţie scoate în evidenţă că în mod normal el nu urma să fie faraon. De aici se deduce că s-a întâmplat ceva cu prinţul moştenitor. Ce putea fi oare acest lucru ? Nu există al eveniment cunoscut în perioada respectivă, decât moartea întâilor născuţi din plaga a X-a. De fiecare dată când avea loc o succesiune nenaturală, se inventa o poveste a intervenţiei zeilor, pentru a justifica ocuparea tronului, aşa s-a întâmplat cu Hatsebsut, cu Tutmose al III-lea, iar acum cu Tutmoses al IV-lea.⁶⁰

6.1.6. Teoria Exodului în sec. XIII. Majoritatea comentatorilor şi a istoricilor plasează Exodul în timpul domniei lui Ramses al II-lea în sec. al XIII-lea, această dată nu corespunde nici cu dovezile interne ale Bibliei şi nici cu interpretarea corectă a datelor istorice. Noi credem cu tărie şi apărăm punctul de vedere al Exodului din sec. al XV-lea.
Nu există nici o dovadă arheologică despre trecerea Mării Roşii, sau despre călătoriile prin pustiu. Marile popasuri au fost bine identificate şi corespund cu descrierea biblică: Refidim, Sinai, Cades-Barnea etc. Majoritatea comentatorilor nu au obiecţii asupra traseului şi a popasurilor.
Principala cale de legatură dintre Egipt şi Canaan era numită: « Drumul prin ţara Filistenilor », sau « Calea lui Horus », deoarece era drumul strategic al armatelor egiptene, era bine fortificat cu popasuri din 25 în 25 km, care erau forturi militare cu provizii de alimente şi apa.⁶¹ Un astfel de drum ar fi fost deosebit de periculos de urmat de către evreii fugari, de aceea Dumnezeu I-a condus prin pustie, pe o cale total opusă celei normale şi care le oferea liniştea şi pacea pentru a se organiza ca popor şi religie.

6.2.0. Cucerirea Canaanului – Documentele

6.2.1. Prezenţa egipteană în Canaan în sec. XV-XIV. Pentru această perioadă avem urmatoarele documente: Inscripţia grandioasă şi meticuloasă a lui Tutmose al III-lea din templul lui Amon din Teba, după înfrângerea canaaniţilor la Meghido. Aici apare o lista cu 119 cetăţi canaanite cucerite. Urmaşul său, Amenhotep al II-lea a întreprins două campanii în Canaan, de la care ne-au rămas un grup de tăbliţe la Taanak. În ele se cere tribut şi trupe de la cetatea respectivă pentru Amenhotep. Un fragment de stela descoperit la Tel Kinrot, pe malul de vest al Lacului Galileii, mentionează de asemenea un război între Mitani şi Egipt.
Cel mai amplu şi clar document sunt tăbliţele de la Tel el Amarna, 1400 - 1362, în număr de 360 de tăblite. De la Seti I. ne-a rămas o stela la Beth Sean (1318 - 1304), care comemorează înfrângerea unei răscoale în zona Iordanului. Ultimele două documente egiptene de mare importanţă sunt: Inscripţia lui Ramses al II-lea de la Luxor şi stela lui Mernefta, unde se specifică numele lui Israel.⁶²

6.2.2. Arhiva de la Tel el Amarna cuprinde o perioada de doar 27 de ani, dar este cea mai bine documentată perioadă istorică. În cele aproximativ 360 de scrisori, trimise de regi din Babilon, Hatti, Mitani, Cipru, şi bineînţeles, Canaan, cât şi răspunsurile egiptenilor, avem o imagine clară a tabloului politic a celei mai importante perioade biblice , aceea a cuceririi Canaanului de către evrei. Cu siguranţă, cele mai multe scrisori veneau din partea prinţilor, regilor locali canaaniţi: Abdu Heba, Ierusalim, 6 scrisori; Milhilu din Gezer, 5 scrisori, plus alte 4 ale succesorului sau: 27 de cetăţi canaanite şi 25 de prinţi sunt menţionaţi în această corespondenţă.
Autoritatea suprema egipteana era reprezentată de cetatea Gaza, care avea o largă autonomie în administrarea Canaanului. In scrisorile lor, prinţii canaaniţi îşi exprimă loialitatea lor faţă de Egipt, şi prin cuvinte deosebit de măgulitoare împloră pe faraon să trimită trupe militare care să-i sprijine în lupta lor de apărare faţă de duşmanii din vecinatate. Scrisorile menţionează un anume grup de duşmani, numit Habiru, sau apiru, care exista la periferia societăţii canaanite.⁶³

6.2.3. Analiza perioadei

Perioada bronzului târziu (1550 - 1200) a fost o perioada de tulburare în Orientul Mijlociu, civilizaţia miceniană, Imperiul Hitiţilor şi o mare parte din civilizaţia canaanită au dispărut. Două mari invazii au loc pe teritoriul Canaanului: Evreii dinspre est şi filistenii dinspre vest. Canaanul a cunoscut aproape 300 ani de ocupaţie egipteană; apoi a existat multă rivalitate şi ostilitate între diferitele cetăţi canaanite şi în final invazia evreilor. Toate aceste situaţii au dus la deteriorarea gradată a culturii canaanite.

Studiul straturilor arheologice din această perioadă, în general există trei straturi arheologice, ne ofera urmatoarele date:

1. Un declin al populaţiei faţă de perioada anterioară a bronzului mijlociu. Marginile teritoriului devin deşertice, iar unele centre importante sunt parţial sau total părăsite. Acest lucru poate fi confirmat cu valea din jurul Beer-Şebei, cu localităţi ca Silo, Beth Ţur, Jerihon, Hebron. Unul din motivele declinului şi dispariţiei unor centre este expulzarea hicsoşilor din Egipt, urmate de campaniile de urmărire şi distrugere a lor de către egipteni. Câteva centre au continual să prospere: Lachis, Asdod, Gezer, Meghido, Beth-Sean, Haţor.

2. Lipsa aproape totală a fortificaţiilor. În cea mai mare parte a localităţilor, marile ziduri de apărare din bronzul mijlociu au dispărut, porţile s-au păstrat doar simbolic. Cea mai plauzibilă explicaţie este în politica egipteană din Canaan care nu a permis canaaniţilor să mai aibă fortificaţii.⁶⁴ Sunt doar câteva cetăţi care au continuat să fie puternic fortificate: Haţorul, Asdod, Tell Beit Mirsim
3. Clădirile publice, palatele, templele îşi pierd din măreţie, somtuozitate, şi din obiectele decorative, frize, ortostaţi, sfinxi. Acest lucru este evident la Hator, cetate care şi-a păstrat mărimea, zidurile, dar clădirile era totuşi în declin.
4. Sincretismul religiei şi decăderea morală: Întâlnim trei categorii de temple: Temple monumental simetrice, de inspiraţie hitită. Temple canaanite, cu o singură încăpere şi temple de inspiraţie egipteană, ca cele de la Lachiş şi Beth Sean. La Sichem s-a găsit un templu-fortăreaţă, care a fost identificat de arheologi ca fiind templu lui Baal-Berit (dumnezeul legământului) din Jud.9,46-49. (9) S-a găsit un templu foarte ciudat, aproape de Aman, numit Templu de la Aeroport, cu oase umane arse, atât de la adulţi, cât şi de copii, cu multe obiecte valoroase, ceea ce a dus la concluzia că este dovada existenţei sacrificiilor umane.
5. Ceramica - Un singur element merită amintit aici. S-a importat multă ceramică din Cipru, printre care vasul mic, numit BilBil, folosit doar pentru parfum sau alte produse scumpe, conţinea de la 300-800 gr. Arheologul australian R.S. Merrillees, după analize chimice făcute la câteva vase, a tras concluzia că aceste vase erau folosite pentru exportul de opiu din Cipru către Canaan.⁶⁵
6. Concluzii: Societatea canaanită era în decădere morală: sacrifii umane, consum de opiu, religii sincretiste. Îşi pierduseră puterea de altă dată, nu mai aveau ziduri fortificate, facilitând cucerirea, raportul iscoadelor nu mai era întru-totul valabil. Existau palate, clădiri uriaşe: La Haţor - palatul avea 4-5 m grosime, la Libna (mic oras din sud) palatul avea 2 m. grosime; la Sichem templul fortăreaţă avea fortificaţii de piatră de peste 3 m grosime...Probabil iscoadele au fost impresionate de aceste cladiri, uriaşe pentru ei...şi nu au mai spus că fortificaţiile multor cetăţi sunt în mare parte dărâmate sau inexistente. Multe din localităţile din zona periferică, Neghev şi zona de munte au fost părăsite, acest fapt ar putea fi interpretat ca rezultat al cuceririi evreilor, care pentru un timp ei au continuat să locuiască în corturi...

6.3.0. Habiru

Atunci când au fost descoperite tăbliţele de la Tel el Amarna şi s-a întâlnit termenul « Habiru » s-a făcut mare agitaţie asupra faptului că avem cea mai clară dovadă a prezenţei evreilor în Canaan. Mulţi specialişti în domeniu au identificat Habiru cu Evreii şi au construit mai departe teoria bine cunoscută. Cu trecerea timpului tot mai mulţi istorici şi arheologi au început să respingă şi să nege această interpretare. În limba akkadiană, termenul tehnic apare scris în următoarele litere: SA.GAZ, şi se citeşte: habbatu, hapiru, apiru. Sensul cuvântului este de : « hoţ, tâlhar, cineva care prădează ». Din anumite declaraţii, l Sam.13,6.7; 14,21, ar reieşi că evreii făceau diferenţa între ei şi Habiru; dar pentru canaaniţi pare clar că « habiru erau evreii şi evreii erau habiru ».⁶⁶

Fără să intrăm în această dispută interminabilă, doresc să citez câteva fragmente din scrisorile respective: Scrisoarea nr.286 « Er Heba al Ierusalimului arată că toată ţara a fost pierdută în mâinile lui habiru. În continuare susţine că toţi guvernatorii sunt ineficienţi ». Scr. 287: « Er-Heba spune că Gezer, Askelon şi Lachiş au susţinut pe duşmani cu alimente, ulei şi alte lucruri necesare. Duşmanul de aici pare a fi Milkilu din Gezer şi fiul lui Labayu din Sichem, care colaborează cu habiru. » Scris. Nr. 289: Er-Heba arată că Milkilu a mai luat pe Rubutu pentru el, oamenii din Gat-Carmel au stabilit un post de observaţie în Beth-Sean, şi Labayu a dat Sichemul pe mâna lui habiru. » Scris. Nr.290 : « Er-Heba se plânge că Milkilu şi Shuwardata au luat Rubutu, şi că o cetate de lângă Ierusalim a căzut în mâinile oamenilor din Qeila, astfel ţara împăratului este acum în mâinile lui habiru. »⁶⁷

Este foarte important şi interesant să cunoaştem tabloul politic al Canaanului din perioada cuceririi, cu siguranţă că erau mulţi factori implicaţi! Cu siguranţă că Dumnezeu a folosit situaţiile politice favorabile, ca marii conducatori, Moise, Iosua şi alţii, nu numai că s-au rugat şi au crezut, dar ei au acţionat ca nişte mari oameni politi şi militari, care şi-au folosit toată inteligenţa pentru cauza poporului lui Dumnezeu. Unul din istoricii fundamentalişti, cel mai strâns legat de adevărul biblic, E. Merrill spune: « In concluzie nu este nimic în corespondenţa de la Amarna, sau în Vechiul Testament, care să militeze împotriva tezei cucerii Canaanului la începutul sec. al XlV-lea (1400 - ) De fapt există foarte multe în favoarea acesteia...Toate marile puteri ale zilei erau dezinteresate de problemele Canaanului, astfel lăsând să se creeze un vacum de putere, care a fost favorabil lui Israel. Aceasta a fost providenţa lui Dumnezeu pentru ei. »⁶⁸

6.3.1. Cetăţile cucerite de israeliţi

Una din marile probleme ale cuceririi Canaanului este să dovedim existenţa acelor cetaţi cucerite de către evrei cu mare răsunet, precum: Ierihoul, Ai, Arad etc. Mari arheologi, precum Iohanan Aharoni, Katerine Kanion au negat existenţa acestor cetăţi în perioada cuceririi, trăgând concluzia că istoria biblică este doar o poveste, o legendă. Rămâne ca o datorie pentru arheologii fundamentalişti să aducă dovezi concludente pentru susţinerea istoricităţii Bibliei.

6.3.2. Cucerirea Ierihonului : A existat sau nu zidurile Ierihonului? Kathleen Kenyon spune: « Zidurile descoperite sunt din Bronzul timpuriu, cu 1000 de ani mai vechi decât Iosua, iar cenuşa şi urmele distrugerii aparţin mijlocului sec. XVI (1550), şi sunt din perioada alungării hicsoşilor din Egipt. »⁶⁹
Trei expediţii importante au lucrat la Ierihon: 1) 1901-1909, o expediţie austro-germană, condusă de Selling. S-au ocupat de perioada neolitică, iar în legatură cu zidurile, au tras concluzia că ele apaţin Bronzului mijlociu, deci cu mult înainte de Iosua. 2) 1930-1936, expediţia engleză condusă de J.Garstang, el a dorit să verifice conluziile predecesorilor. A găsit patru stagii de ziduri ale cetăţii, constuite din caramizi de pământ; două din Bronzul timpuriu, una din Bronzul Mijlociu şi una din Bronzul târziu. În stratul de cenuşă a ultimei distrugeri a găsit un scarab al lui Amenhotep al III-lea, ceea ce 1-a determinat să tragă concluzia că ultimul zid este exact din perioada cuceririi Canaanului. 3) 1952-1961 Expediţia britanică condusă de Katerine Kenyon. Ea a negat concluziile lui Garstang, şi a susţinut că în perioada cuceririi, Ierihonul era foarte slab populat şi nu avea ziduri de aparare. Problema rămâne deschisă, nu în dreptul documentelor care prezintă următoarele argumente: ziduri, urme, scarab, ceramica...ci aceea a interpretării!

6.3.3. A existat cetatea Ai ? Alte probleme sunt legate de existenţa cetăţii Ai. Această cetate s-a găsit, identificarea exactă este încă pusă sub semnul întrebării. Presupusa cetate Ai, cercetată între 1932-1935, a fost o cetate puternică în Bronzul Timpuriu, dar nu a existat după aceea, deci Iosua nu avea ce să cucerească. Există variante: Este vorba despre o alta cetate vecină, sau termenul Ai descrie o cetate la forma neutra.
Nu exista nici o problema cu identificarea altor cetăţi, precum: Ierusalimul, Gabaonul, Lachis, Hator, Sichem, etc. O dovadă concludentă este Gabaonul, în 2Sam.2,13 se spune de « iazul de la Gabaon », aici s-a descoperit cea mai mare instalaţie de procurare a apei. Este de fapt un puţ uriaş, 12 m în diametru, 10 m adâncime, după care urmează canalele subterane care conduc la izvorul din adâncime. Cu siguranţă că această instalaţie uriaşă l-a impresionat pe scriitorul Bibliei, fapt care 1-a consemnat.

O alta probă a cuceririi este distrugerea Hatorului ( Ios.11,10.11) Era cea mai mare cetate canaanită, 80 ha. De aceea este numită în Biblie « capitala tuturor acestor împăraţii ». Este singura cetate din nordul Galileii căreia i s-a pus foc, lucru dovedit cu exactite de săpăturile arheologice. A fost reconstruită de canaaniţi, dar fără splendoarea de alta data, pentru a fi din nou distrusă de catre Debora si Barac, după care a ramas nelocuită, neconstruită (locuita doar in corturi), timp de aproape 200 de ani, până când a fost reconstruită, la scara mult mai mică, de către Solomon.

O dovada foarte frumoasă este oferită de săpăturile de la Tel Zeitah (1999 -) probabil localitatea biblică Libna. În stratul I. Al Bronzului târziu, gros de aproape 2 m. s-au găsit urmele unui palat canaanit, cu ziduri de 2 m. grosime, cu dovezi ale unui inalt rafinament: tencuiala fină, podea în alb, vase de ceramică preţioase şi prezenţa lui BilBil, probabil cu narcotice. Urmatoarele doua straturi ale Bronzului tarziu sunt mult mai subţiri şi nesemnificative. Vila, sau palatul canaanit din faza I. a fost distrus (a) într-un puternic incendiu, astfel încât toată cărămida nearsă era acum puternic arsă, iar pietrele din ea erau crapate de puterea focului. Rămâne o enigmă cu ce a fost incendiată această cetate de a putut fi arsă atât de puternic!

6.4.1. Concluziile care se trag sunt:

1) Arheologic se dovedeste o puternica distrugere in toata zona Canaanului in stratul perioadei din jurul anului 1400.

2) Cetatile Sichem, lerusalim, Gezer, despre care Biblia nu ne spune ca au fost cucerite, nu au acest strat de distrugere! Fie ca erau in alianta cu Israel, fie ca nu a fost cucerite!

3) Ramasltele arheologice: ziduri, temple, ceramica, se incadreaza perfect cu descrierea Bibliei, care il descriu pe canaaniti ca avand o civilizafie avansata, dar degradata moral!

4) Perioada istorica cea mai propice cuceririi este din jurul anului 1400 in.Hr., asa o atesta documentele istoriei, si aceasta este si declaratia Bibliei!

Cucerirea Canaanului nu are numai o implicatie istorica sau politica, pentru a susfine anumite teze sau altele; ea are si o implicatie spirituals profunda. Pentru evreii religiosi, Canaanul este tara oferita lor de Dumnezeu, si sunt gata sa faca once sacrificiu pentru a ramane in ea.

In anul 2001 un grup de copii evei au fost raniţi intr-un atentat terorist din Gaza. Trei copii din aceiasi familie erau in spital, cu multiple rani si cu picioare si maini taiate. Mama care il ingrijea, a fost intrebata: « De ce nu va mutati din zona Gaza in alt loc mai sigur? », la care a raspuns: « Dumnezeu ne-a spus ca once loc pe care va calca talpa piciorului vostru, va fi al vostru » (los. 1,3), noi am venit aici si nimic nu ne va da inapoi! » Pentru credincioisii N.T. cucerirea Canaanului are o semnificatie si mai importanta, aceasta reprezinta iagaduinta Canaanului ceresc , care ramane inca valabil (Ev.4,9)