Arheologii confirmă existența a 50 de personaje biblice Un studiu făcut de

22.04.2014

Motivul #18

Sunt datările cu Carbon şi cele radio-metrice de încredere? Probabil primele cele mai populare metode pe care le folosesc oamenii de ştiinţă sunt datările cu Carbon 14 şi Potasiu-Argon (K-Ar). Acestea sunt folosite pentru a determina erele rocilor şi fosilelor, etc., care sunt descoperite în diferite nivele de straturi (rocă). Conform teoriei evoluţioniste pământul şi luna au 4,57 miliarde de ani vechime şi că s-au descoperit numeroase fosile de dinozauri care se presupun a fi de peste 100 de milioane de ani vechime, ca Diplodocul care are 140 de milioane de ani, etc. Cum se ajunge la aceste numere şi sunt oare ele de încredere? Aceste roci sunt „datate” de amănuntul de putrezire radioactiv din stânci cum ar fi Uraniul şi Potasiul care sunt elemente „părinţi” iar când Potasiul se strică, acesta produce Argonul. Folosind aceste metode, geologii pot determina momentul de când acea rocă s-a răcit din starea sa de turnare. Aceste metode de „datare” fac imensa presupunere că ratele de putrezire din cadrul acestor roci au rămas constante. Trebuie să se asume faptul că nu a avut loc nici o migrare de atomi în sau din aceste roci în vreun anumit timp. Deşi ratele de descompunere s-au testat doar de 100 de ani şi par a fi constante, este dar ilogic să presupunem că aceste rate au fost constante pe o perioadă de 4,57 miliarde de ani la care se face „aluzie”. Potasiul şi Uraniul sunt ambele solubile în apă şi se pot scurge din roci iar Argonul, care este un gaz, se mişcă destul de repede. Deci dacă ratele de descompunere nu sunt constante atunci întregul proces este invalid. Cele 2 metode (C 14 şi K-Ar) se mai şi contrazic una pe alta. Primul exemplu este că s-a efectuat o „datare” cu K-Ar a stratului de lavă dacită de la Muntele St. Helens, care se ştie că s-a format în 1986. Totuşi, datarea K-Ar a dat o vârstă de 300.000-400.000 de ani vechime. O altă datare a unei scurgeri de lavă în Noua Zeelandă din Muntele Ngauruhoe. Au avut loc cinci scurgeri de lavă, unul în 1975, altul în 1949 şi trei în 1954. Datele oferite de metoda K-Ar erau cuprinse între 0,27 şi 3,5 milioane de ani. Dacă deci metoda K-Ar e sub nivel în ceea ce priveşte evaluarea unor roci cu o vârstă CUNOSCUTĂ atunci cum am putea avea încredere în aceasta pentru a data vârstele NECUNOSCUTE? Andrew Snelling de la organizaţia din Australia Answers in Genesis [Răspunsuri din Geneză] a executat ambele metode de datare (cu Carbon 14 şi cu K-Ar) pe aceeaşi bucată de lemn ce a fost îngropată de o scurgere de lavă de bazalt. Lemnul a fost „datat” de Carbon 14 la 45.000 de ani şi metoda K-Ar la 45 milioane de ani! Ce mai discrepanţă între cele două metode. Dacă ar fi fost într-adevăr de încredere ar fi fost măcar apropiate una de alta atunci când se aplică aceluiaşi lucru. Cineva ar putea spune că dacă este vorba de doar 400.000 de ani ar însemna că evoluţioniştii sunt doar cu 400.000 de ani depărtare atunci când „datează” pământul ca având vârsta de 4,57 miliarde de ani. Singura problemă care există dacă cineva a „datat” o rocă care într-adevăr a fost de 4.500 de ani vechime (formată la scurt timp după potopul lui Noe) discrepanţa ar fi chiar mai mare şi aceasta este văzută zilnic în inconsistenţele acestor „metode” (Proceedings of the Fourth Int. Conf. on Creationism, Creation Science Fellowship [Ca urmare a Conferinţei a 4-a a Creaţionismului, organizată de Societatea de Ştiinţă Creaţionistă], Pittsburgh, E. Walsh, 1998 p. 503-525; Creation, 20(1): 24-27, Dec. 1997-Feb. 1998; Creation, 20(4):48-50, Sept.- Nov. 1998).

Sunt multe exemple care arată că datarea cu carbon nu este de încredere. Câteva dintre ele le voi cita aici. O parte a unui mamut Vollosovitch a fost datată de carbon ca având vârsta de 29.500 de ani iar o altă parte 44.000 de ani. O parte din Dima (pui de mamut îngheţat) a fost datată la 40.000 de ani; o altă parte la 26.000 de ani în timp ce lemnul „aflat în imediata apropiere a rămăşiţelor” avea 9-10.000 de ani vechime (Troy L. Pewe, Quaternary Stratigraphic Nomenclature in Unglaciated Central Alaska, Geological Survey Professional Paper [lucrarea profesionistă de cercetare geologică intitulată Nomenclatura stratigrafică cuaternară din Alaska Centrală neîngheţată] 862, {U.S. Gov't, Printing Office, 1975 p.32). Aceasta este cu greu ceva ştiinţific după câte se vede. Piciorul inferior al mamutului de la Fairbanks Creek avea vârsta radio-carbon de 15.380 în timp ce PIELEA şi CARNEA aveau 21.300 (In The Beginning [La început], Walt Brown, p. 124). Acesta a fost ACELAŞI ANIMAL! Dr. Carl Swisher, de la Centrul de Geocronologie din Berkeley, avea de gând să dateze craniile lui Homo Erectus descoperiţi în Java în cadrul anilor treizeci prin a testa sedimentul găsit cu acestea. Erectus se „presupunea” că a dispărut acum 250.000 de ani în urmă. Swisher a folosit două metode diferite şi rezultatele oaselor au fost cuprinse între vârsta de 27.000 şi 46.000 de ani, o tragere de timp care ar fi contemporană cu omul modern (Science [Ştiinţa], 12/13/96). Doar dacă nu aţi notat, a fost o eroare de peste 60%.

În cele din urmă, mamutul Beresovka a murit cu un stomac plin de alei şi ierburi identificabile care nu s-ar fi putut aduce din mediul de 70 de grade Nord de astăzi. Trebuie să fi fost mult mai cald la râul Beresovka atunci când a murit mamutul. Imaginile învechite ale mamutului care brăzda prin zăpadă cu colţii săi pentru a găsi bucăţi de iarbă a fost de mult înlocuită în expoziţiile de muzeu de mamutul în copioasele şi verzile văi. Având nevoie de cel puţin 180 de kg de hrană pe zi ar fi necesitat cu siguranţă ca acest fel de mediu să suporte un astfel de animal de mărimea mamutului. Îngheţul său trebuia să aibă loc foarte rapid pentru a preveni ca acizii fierbinţi ai stomacului să dizolve seminţele din corpul încă cald după moarte (Ian Taylor, In the Minds of Men [În minţile oamenilor]). Criticii adresează adesea această problemă şi, după câte ştiu eu, nimeni nu are vreo explicaţie bună de ce unele animale sunt păstrate cu multe din părţile fine ale corpului în timp ce majoritatea sunt doar oase. Am spus destule.