Articole științifice de specialitate: dileme etice

III.3. Experimente înşelătoare (deceptive)

= Excepții de la regula consimțământului informat, atunci când informarea subiecților ar afecta validitatea științifică a rezultatelor studiului.

- două situații: omiterea unor informații și inducerea activă în eroare a subiecților

III.4. Ghidul de etică:

• 
  Înșelarea activă a subiecților nu este niciodată permisibilă atunci când expune subiecții unor riscuri mai mult decât minimale;
  
• 
  Cercetătorii trebuie să convingă comisiile de etica cercetării că nu există o altă metodă alternativă de a obține rezultate valide;
  
• 
  Nu este permisă omiterea unor informații care, dezvăluite, ar fi putut face o persoană rezonabilă să refuze participarea;
  
• 
  Cercetătorii au obligația de informare a subiecților ulterior experimentului (debriefing);
  
• 
  Participanților trebuie să li se respecte dreptul ca, în urma informării ulterioare, să poată refuza folosirea de către cercetător a datelor astfel obținute.
  

Etica cercetării se bazează pe o serie de principii, dintre care cele mai semnificative sunt reprezentate de onestitatea obținerii şi prezentării rezultatelor, nonvătămarea subiecților umani, respectarea autonomiei subiecților şi principiul beneficienței.

În majoritatea codurilor etice referitoare la cercetare şi inovare sunt formulate o serie de principii cu valoare universală, care ar trebui să stea la baza oricărui proiect de cercetare, atât în faza sa de elaborare, cât şi în cea de derulare şi de comunicare a rezultatelor. Prezentăm în cele ce urmează o serie de principii etice ale cercetării şi inovării responsabile.

• 
  evitarea erorilor – intenţionate - în designul cercetării, analiza şi interpretarea datelor, planificarea si elaborarea proiectului de cercetare,
  
• 
  evitarea situaţiilor de auto-dezamăgire în procesul de cercetare, sinceritate în analiza şi divulgarea eventualelor interese particulare inclusive de natură financiară ce ar putea afecta cercetarea;
  
• 
  o altă încălcare, de cele mai multe ori involuntară, a obiectivităţii este susținerea cu convingere a unei opinii, teorii, ideologii de orice natură, în cadrul cercetării;
  
• 
  o serie de cercetători debutanţi formulează, de pildă, obiective de genul: doresc să demonstrez importanţa unei anume practici sociale, spre exemplu, în creşterea calităţii vieţii unei categorii de subiecţi, când indicat ar fi prin cercetare să urmărim să evaluăm importanţa respectivei practice;
  
• 
  diferenţa este că atunci când îţi propui să demonstrezi ceva, nu te orientezi cu neutralitate. Este posibil, dacă cercetătorul este onest, să apară inclusiv rezultate contrare celor aşteptate, care să fie în mod corect făcute public, cercetarea râmânând onestă;
  
• 
  dar atunci când scopul unei cercetări este susținerea cu convingere a unei opinii, teorii, şansa unei conduite neetice este crescută, valoarea socială a ideii ce se doreşte demonstrată ştiinţific putând depăşi pentru cercetătorul în cauză valoarea obiectivităţii ştiinţifice a cercetării;