Asemanari si diferente intre isterie si nevroza fobica

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 7.53 Kb.
tarix29.07.2018
ölçüsü7.53 Kb.



  1. Asemanari si diferente intre isterie si nevroza fobica (cazul micului Hans)

Începând cu 1895, Freud diferenţia deja fobiile de obsesii. Fobiile descrise de el corespundeau însă mai multor categorii nosografice, de la nevroza de angoasă până la schizofrenie.


Nevroza particulară care va consacra simptomul fobiei va fi pusă în evidenţă în 1922, odată cu „micul Hans”, şi numită „isterie de angoasă”.

Similitudinea de nume era justificată prin similitudinea mecanismului: atât în isterie, cât şi în isteria de angoasă, era vorba de refularea care separă afectul de reprezentare. Diferenţa consta în aceea că libidoul, detaşat de materialul patogen prin refulare, nu mai este convertit – deturnat de psihism spre corp – ci este eliberat sub forma angoasei. Aceasta (în general, afectul) este deplasată pe un obiect fobic, care se substituie obiectului originar.
La micul Hans, calul ia locul tatălui, drept urmare, copilul refuză să iasă în stradă, pentru a nu fi muşcat de un cal. Conflictul oedipian – gelozia faţă de un tată iubit, totuşi – conduce la teama de pedeapsă, sub forma angoasei de castrare, ce se transformă în angoasă fobică. Deplasarea angoasei asupra animalului prezintă avantajul că băiatul îşi poate iubi tatăl în continuare iar, pe de altă parte, obiectul fobic este uşor de evitat. Agresivitatea lui Hans este proiectată asupra tatălui, apoi asupra calului.
În cazul nevrozei de angoasă, eşecul refulării conduce la mecanisme proiective, de deplasare, de figurare şi simbolizare (obiecte şi situaţii fobogene) care externalizează, localizează şi focalizează conflictul psihic în spaţiul exterior. Se instalează astfel o limită protectoare (ce corespunde cu primele diferenţieri între sine şi exterior) ce permite evitarea, dar şi necesitatea prezenţei, reale sau simbolice, a unui însoţitor contrafobic. Un asemenea însoţitor contrafobic reprezintă obiectul „bun”, menţinut printr-un mecanism de clivaj între situaţia de pericol şi situaţia protectoare.
Obiectul contrafobic reprezintă, cum a arătat H. Deutsch, părintele liniştitor din două puncte de vedere: pe de o parte, figura maternă de odinioară, a cărei prezenţă fizică reduce anxietatea şi în acelaşi timp îl apără pe subiect de tentaţiile sexuale inconştiente, pe de altă parte, părintele a cărui prezenţă este dovada că ura inconştientă a subiectului nu l-a distrus.
Cu toate măsurile de protecţie, fragilitatea eului, care nu-i permite să facă faţă pe termen lung presiunii pulsionale, conduce la relativizarea şi instabilitatea acestei localizări exterioare a pericolului intern. Astfel, apare o extensie a procesului fobic şi o restrângere a spaţiului securizant, dimpreună cu o limitare funcţională. Investirea însoţitorului contrafobic se cere dublată de percepţia sa în realitate, deoarece reprezentarea lui se vădeşte insuficientă. Angoasa de separare implicată în proces are efecte de dezorganizare (ca în fobiile şcolare, de exemplu, ce corespund deseori şi unei fobii faţă de activitatea de gândire însăşi), fiind legată de inconstanţa reprezentării unei mame-holding, obiect-suport (J. Grotstein), obiect-ataşament (J. Bowlby).
Există un gradient privind nivelul de elaborare şi simbolizare, care dă şi gravitatea fobiei, corelativ cu natura angoasei implicate: de castrare, de separare, de persecuţie, de prăbuşire, de depersonalizare, de neantizare.



Dostları ilə paylaş:
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə