Afganistan: o nouă lege interzice rudelor să depună mărturie în cazurile de violenţă şi tortură asupra femeilor Adevărul, 05 februarie 2014
De Diana Rusu
O nouă lege promulgată de legislativul afgan va permite bărbaţilor să îşi atace soţiile, copiii sau surorile, fără teama de a fi incriminaţi, anunţă publicaţia britanică The Guardian. După ce în ultimii ani s-au implementat reforme pentru a reduce abuzurile la care sunt supuse femeile din Afganistan, această nouă lege prefigurează un viitor sumbru pentru acestea, în ajunul retragerii trupelor americane.
Noul proiect de lege le interzice rudelor persoanei acuzate să depună mărturie împotriva sa, fapt ce face practic imposibilă condamnarea acestora. Violenţele asupra femeilor se petrec aproape exclusiv în interiorul familiei, de obicei de către tată şi fraţi, ulterior de către soţ. Femeile şi fetele din Afganistan sunt profund discriminate, fiind supuse la violenţă, crime de onoare, moarte prin lapidare şi mariaje forţate.
„Tot ce se întâmplă este o mascaradă“, a declarat Manizha Naderi, directoarea unui grup de caritate pentru femeile afgane. „Va fi imposibil să condamni cazurile de violenţă împotriva femeilor…cele mai vulnerabile persoane nu vor avea parte de niciun fel de justiţie de acum înainte“.
Sub noua lege, procurorii nu vor putea aduce niciodată în faţa instanţei cazuri precum cel a lui Sahar Gul, mireasa-fetiţă ai căror socri au legat-o cu lanţuri într-o pivniţă, au înfometat-o, au ars-o şi au biciuit-o când a refuzat să lucreze ca prostituată pentru ei.
Femei precum Sitara, în vârstă de 31 de ani, căreia soţul i-a tăiat buzele şi nasul la sfârşitul anului trecut, nu vor putea niciodată să se revolte împotriva atacatorilor lor.
Human Rights Watch a declarat că legea a fost creată pentru a-I lăsa liberi pe „bătăuşii“ femeilor.
Modificarea legislativă se intitulează „Interzicerea interogării unui individ ca martor“ şi include în afara rudelor, şi copiii, doctorii şi avocaţii apărării.
Iniţial, senatorii au vrut o versiune mai uşoară a legii, care ar fi impiedicat rudele să fie obligate legal să depună mărturie într-un caz. Dar ambele camere ale parlamentului au promulgat în final varianta care interzice toate mărturiile rudelor. Legea a fost trimisă preşedintelui Karzai care va decide dacă o va semna sau nu. Activiştii pentru drepturile omului vor să îi ceară şefului statului, aflat în ultimele sale luni de mandat, să nu semneze acest act normativ.
„Îi vom cere preşedintelui să nu semneze legea până articolul privind interzicerea mărturiilor nu este eliminat. Vom face mari presiuni asupra lui“, a declarat Selay Ghaffar, directoarea grupului pentru asistenţă umanitară pentru femeile şi copiii din Afganistan. Ea a mai declarat că speră să repete succesul campaniei din 2009, când activiştii au reuşit să îl forţeze pe Karzai să scoată din codul familiei articolul care prevedea că violul marital este un drept al soţului.
În ultimul an, parlamentul a blocat mai multe legi care incriminau violenţa împotriva femeilor, în timp ce Ministerul de Justiţie evaluează propunerea de a reintroduce lapidarea drept pedeapsă legală pentru adulter.
http://adevarul.ro/international/asia/afganistan-noua-lege-interzice-rudelor-depuna-marturi-cazurile-violenta-tortura-femeilor-1_52f21102c7b855ff5617186c/index.html
Studentă saudită decedată, după ce paramedicii nu au fost lăsaţi să intre în campus, din cauza segregării de gen Adevărul, 09 februarie 2014
De Diana Rusu,
O tânără studentă saudită a murit din cauza unui atac de cord în Riyadh, după ce echipa de paramedici nu a fost lăsată să intre în campusul universitar, exclusiv rezervat femeilor, pentru că era formată din bărbaţi, anunţă Al Jazeera.
Vestea a generat reacţii dure pe reţelele de socializare, unde mii de saudiţi s-au declarat revoltaţi de interpretarea strictă a Islamului, pe care autorităţile regatului o pun în aplicare chiar şi în cele mai dramatice situaţii.
Administratorii Universităţii de femei, King Saud, i-au împiedicat timp de o oră pe paramedici să intre în campus şi să îi acorde primul ajutor tinerei care suferise un atac de cord, din cauza faptului că bărbaţilor le este interzis accesul în curtea instituţiei.
Rectorul universităţii, Badran Al-Omar, susţine că rapoartele oferite de martorii de la faţa locului şi preluate de presă sunt eronate, deoarece paramedicii au fost lăsaţi să intre în campus şi au depus toate eforturile pentru a salva studenta.
Tatăl studentei a declarat pentru Associated Press că fiica sa suferea de probleme cardiace. Tânăra s-a prăbuşit brusc în timp ce se afla în campusul universitar din Riyadh, la sfârşitul săptămânii.
Moartea tinerei a readus în discuţie segregarea pe criterii de gen, impusă de autorităţile saudite conform unei interpretări stricte a legii islamice. Mulţi saudiţi din tânăra generaţie au declarat pe Twitter că situaţia absurdă în care s-a aflat echipa medicală a dus la moartea studentei. Ei cer regelui să întreprindă reforme în acest sens.
Arabia Saudită urmează un cod strict de legi islamice. Femeile şi bărbaţii sunt segregaţi în şcoli şi universităţi, precum şi în viaţa cotidiană. În restaurante şi cafenelele în care femeile au voie să intre, există intrări „de familie“, iar accesul bărbaţilor singuri este restricţionat. Femeile şi bărbaţii pot sta împreună în public doar dacă fac parte din aceeaşi familie.
În 2002, la o şcoală de fete din Mecca a avut loc un atac armat, care a dus la uciderea a 15 eleve. Grupurile pentru drepturile omului au reclamat la acea vreme faptul că poliţia religioasă le-ar fi împiedicat pe fete să iasă din şcoală pentru nu purtau abaya (haina tradiţională neagră care acoperă corpul unei femei de la gât în jos) sau văluri pe cap. Ulterior, şcolile pentru fete au fost trecute din subordinea Departamentului pentru Consiliere Religioasă în subordinea Ministerului Educaţiei.
http://adevarul.ro/international/in-lume/studenta-saudita-decedata-paramedicii-nu-fost-lasati-campus-cauza-segregarii-gen-1_52f762c0c7b855ff563207e5/index.html
Dostları ilə paylaş: |