Asociaţia Front Proiect realizat în cadrul Coliţiei Egalitate de gen revista presei


Michelle Obama vrea să promoveze educaţia



Yüklə 341,54 Kb.
səhifə13/17
tarix13.11.2017
ölçüsü341,54 Kb.
#31617
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   17

Michelle Obama vrea să promoveze educaţia

Mediafax, 16 ianuarie 2014


Prima Doamnă a Statelor Unite Michelle Obama a decis să promoveze o nouă cauză, şi anume educaţia tinerilor americani, în special a celor defavorizaţi, a anunţat soţia preşedintelui american miercuri.

Michelle Obama a promis, într-un discurs, că va vorbi mai mult, în cei trei ani în care se va afla la Casa Albă, despre "tragedia" tinerilor care îşi abandonează studiile şi nu obţin o diplomă.

"Ştim că aceşti tineri ar putea fi noua generaţie de salariaţi, de inventatori, de lideri", a declarat Prima Doamnă, care provine dintr-o familie modestă de la Chicago şi care a absolvit la prestigioasele universităţi Princeton şi Harvard cu burse de studii.

De când s-a instalat la Casa Albă împreună cu soţul său, preşedintele Barack Obama, în urmă cu cinci ani, Michelle Obama a adoptat cauze şi a luptat împotriva obezităţii în rândul copiilor şi pentru susţinerea familiilor militarilor, două dosare complementare unor iniţiative ale administraţiei democrate, şi anume reformarea domeniului asigurărilor pe caz de boală şi retragerile din Irak şi Afganistan.

Efortul Primei Doamne de sensibilizare a tinerilor faţă de importanţă studiilor reprezintă un ecou al altui obiectiv anunţat de soţul său, care nutreşte ambiţia de a vedea Statele Unite pe primul loc în lume în privinţa proporţiei deţinătorilor de diplome universitare în categorii de vârstă până în 2020.

"Până când îmi voi încheia rolul de Prima Doamnă (...), voi face tot ceea ce voi putea pentru a promova aceste măsuri, vorbind în mod direct cu tinerii", a declarat Michelle Obama, cu o zi înaintea unei reuniuni la Casa Albă cu conducători ai unor universităţi, cu obiectivul să îi convingă să deschidă şi mai larg porţile instituţiilor lor celor mai devaforizaţi.

Michelle Obama, care împlineşte vineri vârsta de 50 de ani, a oferit totodată asigurări că aceste noi eforturi nu vor fi depuse în detrimentul celorlalte inviţiative ale sale. "Nu va dispărea nimic, vom adăuga alte dosare", a spus ea.

http://www.mediafax.ro/externe/michelle-obama-vrea-sa-promoveze-educatia-11912251

Papa Francisc îşi exprimă "oroarea" pe care o resimte faţă de avort şi traficul de fiinţe umane

Mediafax, 13 ianuarie 2013


Papa Francisc şi-a exprimat, luni, "oroarea" pe care i-o inspiră avortul, folosirea copiilor drept soldaţi sau formele de trafic de fiinţe umane cărora aceştia din urmă le cad victime.

"Deseori, fiinţele umane sunt aruncate ca şi cum ar fi lucruri ce nu mai sunt necesare. De exemplu, doar gândul că sunt copii care nu vor putea vreodată să vadă lumina zilei, victime ale avortului, îmi provoacă oroare", declarat el.

În intervenţia sa în faţa corpului diplomatic reunit în Sala Clementină de la Vatican, papa şi-a exprimat, de asemenea, "oroarea" pe care i-o inspiră "copiii folosiţi ca soldaţi, supuşi violenţelor sau ucişi în conflicte armate sau cei care sunt obiect de schimb în această teribilă formă de sclavie modernă care este traficul de fiinţe umane, o crimă împotriva umanităţii".

Papa a denunţat drama foamei de care suferă copiii, "dacă ne gândim la câtă mâncare se risipeşte în fiecare zi în numeroase locuri din lume".



http://www.mediafax.ro/externe/papa-francisc-isi-exprima-oroarea-pe-care-o-resimte-fata-de-avort-si-traficul-de-fiinte-umane-11892931

Includerea Sabinei Lautenschlaeger în boardul BCE, aprobată de Parlamentul European

Agerpres, 16 Ian 2014


Parlamentul European a aprobat, joi, nominalizarea vicepreședintelui Băncii centrale a Germaniei, Sabine Lautenschlaeger, în consiliul director al Băncii Centrale Europene (BCE), unde îl va înlocui pe compatriotul său Joerg Asmussen, transmit AFP și Reuters.

Parlamentul European, care cere de mult timp numirea mai multor femei în funcțiile de conducere ale BCE, a aprobat cu 443 de voturi pentru și 47 împotrivă numirea Sabinei Lautenschlaeger în boardul BCE, o instanță care, în prezent, este compusă doar din bărbați. Numirea Sabinei Lautenschlaeger, pentru un mandat complet de opt ani, nu mai are nevoie decât de votul Consiliului European, care reprezintă statele membre, și care îi este, de asemenea, favorabil.

Sabine Lautenschlaeger, de 49 de ani, și care în prezent se ocupă de supravegherea instituțiilor de credit în cadrul Bundesbank, a trecut luni primul său examen oral în fața comisiei economice din Parlamentul European. Cu această ocazie, Sabine Lautenschlaeger a declarat că zona euro trebuie să fie capabilă să cadă de acord cu privire la modul în care să restructureze și să finanțeze o bancă într-un singur weekend.

Întrebată care este punctul său de vedere cu privire la politica monetară a BCE, Sabine Lautenschlaeger a apărat o poziție 'ortodoxă' reamintind că principalul obiectiv al BCE este să mențină stabilitatea prețurilor în zona euro.

Locul ocupat de Germania în boardul BCE a devenit vacant în luna noiembrie a anului trecut, după ce Joerg Asmussen a anunțat că va părăsi comitetul executiv al Băncii Centrale Europene pentru o funcție în guvernul german. Asmussen, în vârstă de 47 de ani, va fi numit adjunct al ministrului Muncii în cabinetul cancelarului Angela Merkel și va demisiona în curând din postul său de la BCE.

http://www1.agerpres.ro/externe/2014/01/16/includerea-sabinei-lautenschlaeger-in-boardul-bce-aprobata-de-parlamentul-european-14-25-23


În Franţa, statutul de Primă Doamnă nu există

Mediafax, 14 ianuarie 2014


Constituţia franceză nu acordă niciun statut partenerei preşedintelui Republicii, fie că acesta este sau nu căsătorit legal cu ea, iar funcţia sa nedifinită dar uneori costisitoare a făcut deseori obiectul unor polemici.

"Prima Doamnă": expresia este totuşi citată ad nauseam de toată presa în legătură cu vodevilul în care actori sunt preşedintele François Hollande, partenera sa Valérie Trierweiler şi amanta secretă a acestuia, dar acest statut nu există în Franţa. Protocolul nu prevede nimic pentru ea.

O singură menţiune apare în legătură cu soţiile preşedinţilor în arsenalul legislativ: este prevăzut ca odată devenite văduve, ele să primească o pensie, aşa cum este cazul pentru multe profesii.

Această inexistenţă legală, totuşi, este contrazisă de practică: partenera preşedintelui dispune de un birou şi un secretariat la Elysée, oficial pentru a răspunde scrisorilor pe care le poate primi de la cetăţeni, şi ale cărui cheltuieli sunt suportate din bugetul preşedinţiei. Ea dispune, de asemenea, de gardă de corp.

În 2006, deputatul socialist René Dosière a alertat asupra faptului că soţia lui Jacques Chirac, Bernadette, poate dispune fără control de maşinile şi şoferii de la Elysée. Un an mai târziu, el s-a întrebat dacă Cécilia, care atunci era încă soţia lui Nicolas Sarkozy, şi-ar fi putut achita cheltuielile cu un card de credit al preşedinţiei.

Potrivit unei anchete recente a revistei VSD, Valérie Trierweiler ar costa statul 19.742 de euro pe lună, departe de cei 60.000 de euro pe lună cheltuiţi de Carla Bruni-Sarkozy şi cei 80.000 de euro cheltuiţi de Bernadette Chirac.

Când preşedintele merge în vizită oficială în străinătate, eventuala călătorie a soţiei sale este suportată tot din bugetul preşedinţiei, la fel ca cea a invitaţilor de marcă pe care vrea să îi ia cu el.

Situaţia inedită a lui Valérie Trierweiler, care nu este căsătorită legal cu François Hollande, a ridicat probleme unor state mai riguroase din punct de vedere moral. Astfel, nu este prevăzut ca ea să îl însoţească pe preşedintele francez în timpul vizitei acestuia la Vatican, la 24 ianuarie.

Valérie Trierweiler, care nu îl însoţeşte pe François Hollande în toate călătoriile, ar trebui a priori să îi fie alături pentru vizita de stat din Statele Unite la invitaţia lui Barack Obama, prevăzută pentru 11 februarie. Nu s-a stabilit încă dacă ultimele episoade ale vieţii private a preşedintelui francez vor schimba acest program.

Pentru a ieşi din ambiguitate, unii promovează adoptarea unui statut al Primei Doamne, care să definească foarte precis funcţia acesteia, locul şi bugetul de care poate să dispună aceasta.

Alţii, dimpotrivă, promovează o separare strictă între viaţa publică şi viaţa privată a şefului statului, aşa cum se întâmplă în multe ţări occidentale. Ei văd în aceasta o garanţie a modernităţii într-o societate în care cei divorţaţi şi uniunile libere s-au multiplicat şi în care soţii sau soţiile personalităţilor politice nu îşi pun capăt propriei cariere profesionale.

François Hollande are el însuşi o opinie pe acest subiect: "Nu se alege o familie", a declarat el în 2012, înainte de a fi ales preşedinte.



http://www.mediafax.ro/externe/in-franta-statutul-de-prima-doamna-nu-exista-11900518



Yüklə 341,54 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   17




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin