Asociaţia Front Proiect realizat în cadrul Coliţiei Egalitate de gen revista presei

Bucătar nord-coreean: Unchiul lui Kim a fost executat pentru că organiza orgii sexuale cu tinere, pentru cumnatul său

Adevărul, 15 ianuarie 2013

Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, ar fi avut un motiv ascuns pentru care a comandat executarea unchiului său, Jang Song Thaek, în luna decembrie. Potrivit presei tabloide, Jang era cel care procura adolescente pentru „plăcerile“ fostului dictator al Coreei de Nord, Kim Jong Il, decedat în urmă cu doi ani.

„Brigăzile plăcerii“ ar fi fost organizate de însuşi Jang, unul dintre cei mai puternici oameni în stat, pentru satisfacerea dorinţelor dictatorului, tatăl actualului lider de la Phenian.

Jang a fost executat la mijlocul lunii decembrie, după ce a fost arestat chiar în timpul unei sedinţe plenare a Partidului. Judecat de un tribunal militar pentru acuzaţii de „înaltă trădare“, unchiul lui Kim a fost executat câteva zile mai târziu. Recent, sora dictatorului, tânara Kim Yeo Jong, a fost numită la şefia Departamentului 54, care administrează toate finanţele Armatei, funcţie ocupată anterior de Jang.

Potrivit unui fost bucătar de sushi al dinastiei nord-coreene pe nume Kenji Fujimoto, tânărul conducător Kim Jong Un era dezgustat de obiceiurile imorale ale tatălui său şi de aceea a luat decizia de a-l pedepsi pe cel care era cândva artizanul orgiilor sexuale ale Marelui Lider (n.r. Kim Jong Il).

Fujimoto susţine că Jang insista să întreţină relaţii sexuale cu tinerele fete, unele chiar şi de 15 ani, înainte de a le recomanda cumnatului său, Kim Jong Il. În timp petrecerilor, fetele trebuiau să danseze, sa cânte şi, chiar să îl îmbăieze pe liderul nord-coreean.

„Kim Jong Un urăşte cel mai mult aceste lucruri. Ştie că şi bunicul său, Preşedintele Etern Kim Il Sung, avea pasiuni asemănătoare pentru adolescente. Kim vrea să demonstreze că este diferit şi că va eradica aceste practici sub conducerea sa“, a mai spus fostul bucătar al dinastiei nord-coreene pentru NK News.

„Jang Song Thaek avea relaţii cu mai multe femei. Comandantul suprem Kim Jong Un nu a putut tolera aceste lucruri, aşa că a ordonat executarea unchiului său“, a adăugat Fujimoto.

„Audiţiile“ pentru petreceri se desfăşurau separat, potrivit fostului bucătar. „Dacă erau cântăreţe, trebuia să cânte în faţa lui Jang. Dacă erau dansatoare, Jang le punea să danseze, să îşi ridice sau să îşi desfacă picioarele, şi o serie de alte lucruri indecente“, a mai spus el. În cazul în care unchiul dictatorului le accepta, fetele erau obligate să îşi petreacă noaptea cu el.

Cu toate acestea, Bradley K. Martin, autorul unei cărţi despre tatăl actualului lider de la Phenian, a declarat că nu a găsit niciun fel de dovezi în cercetările sale, cu privire la implicarea lui Jang în recrutarea fetelor tinere pentru orgii sexuale.

Fostul bucătar este considerat o sursă veridică de informaţii despre dinastia Kim, mai ales după ce a estimat în 2011 că Kim Jong Un va fi numit succesor după moartea tatălui său şi nu primul născut, Kim Jong Nam. Înaintea decesului lui Kim Song Il nu au existat informaţii care să indice că următorul dictator al Phenianului va fi un alt fiu al Marelui Lider, cu excepţia declaraţiilor lui Fujimoto.

http://adevarul.ro/international/asia/bucatar-nord-coreean-unchiul-kim-fost-executat-organiza-orgii-sexuale-tinere-cumnatul-sau-1_52d68bc1c7b855ff56802985/index.html

Fata nu se poate abţine

România Liberă, 16 ianuarie 2014

Când Mary Barra a fost numită director executiv la General Motors, în decembrie – prima femeie în fruntea unei companii americane producătoare de maşini –, a părut pentru mulţi o piatră de hotar în lupta femeilor pentru drepturi şi oportunităţi egale. Dar, într-un climat în care, precum arată organizaţia feministă Catalyst, numai 4,2% din directori se află în topul celor 500 cei mai bogaţi CEO, este promovarea lui Barra o victorie?

Una dintre modalităţile de a răspunde la această întrebare se leagă de persoana care judecă situaţia. În Statele Unite, conform unei statistici, două treimi din jurnalişti sunt bărbaţi, iar bărbaţii sunt autorii a aproximativ 90% din articolele economice şi de afaceri din presa tradiţională. De fapt, perspectiva reflexivă a unei realităţi dominate de bărbaţi invalidează orice discuţie despre vreo victorie a femeilor, fie că vorbim despre Barra sau despre altcineva, incluzând adolescente de 15 ani aflate în căutarea unor modele şi a unui mesaj care să le confere putere.

Analiştii feminişti din anii 1970, printre care se numără şi Dale Spender, au examinat felul în care limbajul este folosit de jurnalişti pentru a le refuza femeilor puterea, meritele şi activitatea când au succes. Acea analiză este extrem de actuală în zilele noastre.

Multe din ştirile despre directoare şi alte femei în roluri de conducere sunt încărcate de clişee: sunt norocoase că au ajuns în aceste poziţii (şi deci nu le merită cu adevărat), şi-au moştenit funcţiile de la soţii lor sau alte rude de sex masculin (deci să nu uităm cine deţine puterea) sau nu vor ocupa acele poziţii pentru prea mult timp. Dacă toate acestea nu se probează, atunci relatarea va pune accent numai pe gen, aşa încât femeia într-o funcţie de conducere să nu aibă nici un fel de autoritate.

Aceste clişee nu numai că subminează reputaţiile femeilor de succes; în cazul directoarelor, se reduce inclusiv valoarea companiilor în care lucrează. Şi toate aceste clişee au fost prezente în relatările despre numirea lui Barra la GM.

De exemplu, CNN a scris despre numirea lui Barra ca fiind „abilitatea ei de a urca pe scara corporatistă“ - o frază care ascunde anumite nuanţe şi care nu ar fi fost folosită niciodată pentru a descrie un bărbat ajuns într-o poziţie de top – despre care s-ar fi presupus că a muncit mult, că a avut talent, ambiţie, dedicare – lucruri care ar fi însemnat mai mult decât „abilitate“. Textul s-a încheiat sugerând că Barra va fi reuşit cu adevărat atunci când oamenii n-o vor mai striga „fata cu maşina“, ci „şefa“, deşi în text nu se specifică că ea ar fi numită „fata cu maşina“ mai degrabă decât „şefă“.

Similar, „The New York Times“ scrie despre ascensiunea lui Barra apelând la tatăl ei, titlul arătând că „s-a născut“ pentru acest rol, ca şi cum ambiţia şi munca din greu nu au avut nimic de-a face cu reuşita ei. Ziariştii scriu despre maşina pe care o conduce soţul ei şi o descriu pe ea „vorbind delicat“. În text mai găsim şi un citat groaznic din predecesorul ei, Daniel F. Akerson: „Mary a fost aleasă pentru talentul ei, nu pentru genul ei“. Promovând-o pe Barra, spunea el, „a fost ca şi cum o vezi pe fiica ta absolvind facultatea“.

Este greu să-ţi imaginezi un director bărbat afro-american de vârstă mjlocie (Barra are 51) fiind prezentat jurnaliştilor cu asigurarea că „nu a fost ales pentru rasa lui“. Şi e greu să-şi imaginezi cum colegul său alb ar spune presei naţionale că, urmărindu-l pe acest bărbat de 51 de ani ajungând la conducere este ca şi cum şi-ar privi „băiatul“ de 22 de ani luându-şi diploma.

Mai este şi abordarea “directorul Potemkin“, care presupune implicit că bărbaţii puternici nu ar alege niciodată o femeie să conducă o instituţie importantă. Potrivit acestui clişeu, promovarea lui Barra ar trebui să fie un fel de truc de relaţii publice- când bărbaţii deţin adevărata putere, iar femeile sunt doar de faţadă. Ne uităm la acest titlu din revista “Fortune“: “Se pregăteşte conducerea GM ca Mary Barra să dea greş ca directoare?“. Articolul susţine că, fiind înconjurată de bărbaţi rivali, Barra s-ar putea simţi slăbită - ca şi cum bărbaţii directori nu sunt înconjuraţi de alţi bărbaţi rivali.

Poate că asta se întâmplă pentru că este doar o primă doamnă, nu o directoare. Un interviu publicat în secţiunea de afaceri a „The New York Times“ reuşeşte să se concentreze doar pe felul în care s-au schimbat lucrurile pentru femei la GM, în loc să arate cum vrea Barra să schimbe GM din postura de directoare sau cum a evoluat situaţia din industria de maşini – asta ar trebui să fie o chestiune importantă. Jurnalistul încheie interviul întrebând-o dacă soţul ei este angajat la GM.

Cu asemenea texte, ştirile devin mai mult decât ştiri; devin o realitate care va afecta, în cele din urmă, compania. De ce o corporaţie importantă – mai ales una ca GM – care a fost profund afectată de criza care a dus la falimentul guvernului din 2008 – ar risca să numească lideri, oricât de talentaţi, de care se leagă asemenea articole devalorizante?

Nu pot înţelege de ce jurnaliştii serioşi fac asemenea derapaje de la normele profesionale ale corectitudinii şi imparţialităţii. Când o fac, devin păzitorii unei patriarhii ameninţate, apărând – şi întărind – „tavanul de sticlă“.

Naomi Wolf este activist politic şi critic social. Cea mai recentă lucrare a sa se intitulează „Vagina: A new biography“.

http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/fata-nu-se-poate-abtine-323203.html