Asociaţia Front Proiect realizat în cadrul Coliţiei Egalitate de gen revista presei


Căsătoriile alternative la care pot apela de la atei până la homosexuali. BOR: „Acte de teribilism“



Yüklə 341,54 Kb.
səhifə4/17
tarix13.11.2017
ölçüsü341,54 Kb.
#31617
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   17

Căsătoriile alternative la care pot apela de la atei până la homosexuali. BOR: „Acte de teribilism“

Adevărul, 17 ianuarie 2014


Ceremoniile umaniste de nuntă sau de botez s-au lansat astăzi, în mod oficial, în cadrul Expomariage. Credincioşi care doresc să-şi jure iubire veşnică într-o atmosferă mai relaxată decât cea întâlnită în biserică, atei sau persoane de acelaşi sex, serviciul se adresează tuturor celor care simt nevoia să marcheze într-un mod inedit momente importante din viaţă, precum căsătoria, naşterea unui copil sau reînnoirea jurămintelor de nuntă.

Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) este organizaţia neguvernamentală, înfiinţată în martie 2010, prin intermediul căreia sunt oferite ceremoniile umaniste sau laice. ASUR s-a înfiinţat cu scopul de a promova valorile umanismului secular, iar proiectele şi campaniile asociaţiei sunt menite să popularizeze cunoaşterea ştiinţifică şi să evidenţieze atributele şi avantajele unui stat secular, după cum se arată pe site-ul organizaţiei. De altfel, ASUR militează, sub sloganul „Îndrăzneşte să gândeşti!“, în direcţii controversate, cum este şi propunerea ca ora de religie să fie opţională în şcolile din România.

Ceremoniile umaniste au un caracter simbolic, cel puţin deocamdată, dacă ţinem cont de faptul că în alte ţări acestea au fost oficializate. „În Scoţia, aceste ceremonii au deja caracter legal, la noi au doar caracter simbolic, dar ne-am inspirat de la colegii noştri de le asociaţiile umanist-europene din Scoţia, Anglia şi din ţările nordice. Am înţeles că urmează să se legalizeze curând şi în Belgia şi, probabil, şi în Luxemburg. Noi suntem la început, ne-am gandit şi la această variantă, dar deocamdată nu ştim dacă vor fi suficienţi oameni interesaţi. În momentul în care faci un astfel de demers, o faci pentru a beneficia de rezultat cât mai mulţi oameni“, ne-a declarat Monica Beliţoiu, coordonator PR pentru ceremonii umaniste.

Ofertă pentru toată lumea: cupluri interreligioase, atei, gay, credincioşi

Pe lista organizatorilor de ceremonii umaniste s-au înscris deja patru cupluri, dintre care un cuplu de atei, un cuplu în care unul dintre parteneri este nereligios şi celălalt este creştin ortodox şi două cupluri interreligioase, după spusele Monicăi Beliţoiu. Momentan nu au primit solicitări din partea cuplurilor de acelaşi sex, un segment de clienţi care va face, cu siguranţă, parte din portofoliul asociaţiei.

Nu în ultimul rând, cuplurile care visau să-şi facă nunta în aer liber au acum ocazia să se consoleze cu o ceremonie umanistă, care poate fi făcută oriunde pofteşte clientul, după ce Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a decis, la începutul anului trecut, ca oficierea Tainei Botezului şi a Tainei Cununiei să aibă loc numai în bisericile parohiale, cu respectarea rânduielilor liturgice. Mulţi miri au fost dezamăgiţi că nu s-au mai putut bucura de o ceremonie ca-n filme, pe malul mării, în parcuri sau la munte.

Preotul Gheorghe Dogaru, în calitate de reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), consideră că aceste servicii nu pot avea titulatura de ceremonii, ci că pot fi numite, cel mult, evenimente, atâta timp cât nu au niciun fel de caracter oficial şi nu sunt recunoscute de statul român.

Ce să înţelegem din această lansare a ceremoniilor umaniste? Că fac parte din doctrina pe care ASUR o promovează de ceva timp, ca o armă împotriva Bisericii Ortodoxe, Bisericii Romano-Catolice şi a celorlalte formaţiuni religioase? Ceea ce propun dânşii ca alternativă, nu are nicio legătură cu ceea ce popovăduieşte Biserica, ceea ce trebuie să fie foarte clar, a sublinat părintele Gheorghe Dogaru.

Acesta a adăugat că problema căsătoriilor în Biserică este strict reglementată de la începuturile Bisericii: „Biserica oficiază genul de acţiune pe care ei o incriminează, nu ca ceremonie. În Biserică se regăseşte, întotdeauna, ca taină: taina cununiei, taina botezului. Iar cei care vin să primească această taină au ceva în comun, în afară de credinţa în Dumnezeu, şi anume taina Sfântului Botez, şi prin această taină i se împărtăşeşte celui care vine în Biserică, harul lui Dumnezeu Sfinţitor. Trebuie să se înţeleagă foarte clar că taina nu are nicio legătură cu ceremonia.“

În ceea ce priveşte disponibilitatea ceremoniilor umaniste de a fi organizate în orice locaţie doresc mirii, reprezentantul BOR spune că Biserica Ortodoxă a încercat să ducă în starea de normalitate lucrurile atunci când a încetat să mai cunune în alte părţi decât în sfântul lăcaş: „Într-o oarecare masură, din diferite dorinţe, se făcea această concensie, de a face o taină în afara Bisericii. Însă învăţătura de veacuri a Bisericii spune că taina se oficiază numai în Biserică, cu excepţia cazurilor grave, când taina se oficiază în spital sau acasă.“

Părintele observă că în cazul credincioşilor care optează şi pentru ceremonii umaniste, în plus faţă de cununia religioasă, mai „contează şi cum acţionează sentimentul religios de la persoană la persoană.“

Întrebarea mea către cei care aleg şi această cale, pe lângă cununia din Biserică, este: avem nevoie de teribilism, avem nevoie cu orice preţ să ne cunoască lumea, să devenim staruri? Nu cred. Sunt simple acte de teribilism. Cei care aleg să facă forma aceasta, a oficierii unei ceremonii umaniste, nu au decât să o facă. Pentru că Biserica nu obligă pe nimeni, iar Hristos spune foarte frumos: „Iată, Eu stau la uşă şi bat.“ Mântuitorul Iisus Hristos se adresează întregii omeniri şi spune: „De voieşte cineva, să vină după Mine“, nu obligă pe absolut nimeni, explică preotul.

Părintele Gheorghe Dogaru consideră că cei care nu participă în niciun fel în Biserică sau nu au nicio legătură cu Biserica, aleg să facă gestul acesta „ca un răspuns al frustrărilor lor, al necunoaşterii sau teribilismului.“ Prin urmare, preostul Dogaru este de părere că „acest serviciu rămâne la nivel de eveniment, nici măcar de ceremonie, pentru că ceremonia are, totuşi, o structură mai complexă.“ La rândul ei, Monicăi Beliţoiu atrage atenţia că ceremonia umanistă „este un serviciu privat, oferit de un ONG, care nu are legătură cu niciuna dintre religii.“ Bineînţeles, serviciile sunt disponibile oricui, inclusiv persoanelor religioase care doresc să facă şi acest lucru.

Unul dintre cuplurile care ne-au contactat vor avea slujbă la Biserică, dar vor să facă şi o ceremonie umanistă, pentru că vor să aibă ocazia de a rosti câteva cuvinte în prezenţa familiei şi a prietenilor, de a-şi lua un angajament în faţa celor apropiaţi, în care să spună că se vor iubi şi vor avea grijă unul de celălalt. Respectăm deciziile tuturor cuplurilor, vom oficia ceremonii în aer liber sau oriunde altundeva ne vor chema clienţii noştri, asigură Beliţoiu.

Serviciul a fost implementat pentru că s-a observat un interes pentru acest gen de ceremonie, povesteşte Beliţoiu: „În 2012, când am organizat nunta mea, şi am avut prima ceremonie de acest fel, nu exista nimeni care să ofere aşa ceva, a trebuit să apelăm la ajutorul unui prieten, care între timp a şi devenit oficiant, după ce a urmat cursuri de pregătire. Dar apoi am văzut în grupul de prieteni, pe Facebook, că există oameni interesaţi de aşa ceva, iar reacţiile pe care le-am primit, inclusiv de luni (13 ianuarie-nr.) şi până azi (17 ianuarie-nr.), când am lansat acest serviciu, au fost mai mult decât îmbucurătoare. Am primit foarte multe mailuri de la persoane entuziasmate, inclusiv de la oameni care s-au căsătorit civil, legal adică, dar nu au avut o ceremonie, şi vor să o facă acuma. Sau cupluri care sunt căsătorite de câţiva ani şi vor să facă o ceremonie de înnoire a juramintelor.“

Reprezentanta asociaţiei care promovază ceremoniile umaniste a explicat şi de ce nu este o ipocrizie ca un cuplu ateu, care face o cununie civilă, să-şi dorească şi o ceremonie mai puţin formală, care multora li s-ar părea că se apropie foarte mult de o ceremonie religioasă clasică. „Vor acest lucru pentru că la Starea Civilă tot ce pot spune este DA sau Nu, după caz, iar oamenii îşi doresc să marcheze momentul, să aibă la dispoziţie mai mult de cinci minute în care trebuie doar să asculte, vor un moment în care să şi vorbească, să fie ceva solemn.“

Astfel, o ceremonie umanistă nu presupune, în mod necesar, rochie de mireasă sau o desfăşurare după tipul unei ceremonii religioase clasice.

Este vorba despre o ceremonie în pregătirea căreia mirii trebuie să se implice foarte mult. Nu putem lucra cu persoane care vor o ceremonie de pe azi pe mâine, ci cu oameni care vor să investească timp în pregătirea unei ceremonii, pe care să o aibă exact aşa acum şi-au dorit-o. Apoi, mizăm foarte mult pe faptul că pot fi personalizate, de la discurs, până la costumaţia oficiantului, să fie totul unitar. Nu este similar cu ce se întâmplă la Las Vegas, unde te duci şi, în două minute, gata, eşti căsătorit. Aici este cu totul altceva, este vorba despre o chestie serioasă, explică Beliţoiu.

Pachetul de bază, 1.000 de lei

Primul pas pe care trebuie să-l facă perechile este să aleagă oficiantul. Apoi, în pachetul standard de servicii sunt incluse mai multe discuţii pe care oficiantul le are cu perechea, dar şi o repetiţie a ceremoniei. Pachetul standard porneşte de la 1.000 de lei şi include toate discuţiile preliminare dintre oficiant şi cuplu, repetiţia ceremoniei, un certificat de ceremonie umanistă, pe care îl semnează mirii în momentul oficierii, şi stiloul personalizat cu care sunt semnate respectivele certificate. Costul total se ştie din momentul semnării contractului, când la preţul de bază se adaugă solcitările suplimentare, în cazul în care oficiantul trebuie să se îmbrace într-un anumit fel sau dacă mirii doresc să meargă în vârf de munte şi trebuie asigurat transportul.



Care este pregătirea unui oficiant de ceremonie umanistă

Conform celor declarate de Monica Beliţoiu, fiecare dintre persoanele desemnate oficianţi urmează un stagiu de pregătire în care învaţă cum să discute şi cum să-i asculte pe miri în aşa fel încât să afle povestea lor, să ştie cum să-şi construiască discursul şi să poată vorbi suficient de bine pentru a susţine ceremonia în faţa unui grup de oameni. De asemenea, oficiantul trebuie să se abţină de la a-şi impune propriile opinii şi să personalizeze ceremonia strict după preferinţele cuplului.



http://adevarul.ro/life-style/dragoste-si-sex/nuntile-botezurile-laice-considerate-acte-teribilism-biserica-ortodoxa-1_52d93c7dc7b855ff56904bac/index.html

Yüklə 341,54 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   17




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin