Asociaţia front societatea de Analize Feministe Ana revista presei


Paul Ryan este de acord cu avortul în caz de viol, incest şi când sănătatea mamei este în pericol



Yüklə 229,9 Kb.
səhifə9/10
tarix08.12.2017
ölçüsü229,9 Kb.
#34138
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10

Paul Ryan este de acord cu avortul în caz de viol, incest şi când sănătatea mamei este în pericol

Gândul, 12 octombrie 2012


de Iuliana Enache

Coechipierul lui Mitt Romney, Paul Ryan, a declarat, joi, în cadrul dezbaterii de la Danville (Kentucky) că nu este de acord cu avortul decât în cazuri foarte limitate, respectiv atunci când este vorba despre viol, incest sau când viaţa mamei este în pericol, relatează AFP.

"Cred că viaţa începe din momentul concepţiei, de aceea sunt împotriva avortului", a declarat Ryan, un catolic fervent, alăturându-se astfel poziţiei oficiale avansate de mai multe ori de Mitt Romney.

"Înţeleg că este un subiect dificil şi îi respect pe oamenii care nu sunt de acord cu mine în această privinţă. Dar politica unei administraţii Romney va fi aceea de interzicere a avortului cu excepţia cazurilor de viol, incest sau când viaţa mamei este în pericol", a adăugat el în cadrul dezbaterii cu vicepreşedintele democrat Joe Biden, tot un catolic practicant.

Opozantul său a ironizat schimbarea de poziţie a lui Ryan, care, potrivit lui, avea până recent o viziune mult mai strictă asupra lucrurilor.

"Presupun că acceptă poziţia guvernatorului Romney acum. În trecut, el făcea diferenţă între un viol şi un viol forţat, afirmând că în caz de viol sau incest ar fi o crimă să recurgi la un avort. Sunt în total dezacord cu tine, prietene", a declarat Joe Biden.

Mitt Romney, care are dificultăţi în a câştiga electoratul feminin, a afirmat de mai multe ori că este în favoarea anulării unei decizii a Curţii Supreme din 1973 care a legalizat avortul în toată ţara. El a promis, de asemenea, să numească judecători antiavort la Curtea Supremă.

La rândul său, preşedintele în exerciţiu Barack Obama, un apărător al dreptului la avort, "crede că alegerea unei femei privind sănătatea sa reprezintă o decizie personală, luată împreună cu medicul, fără interferenţa oamenilor politici", ceea ce a reamintit, joi seara, Joe Biden.



http://www.gandul.info/international/paul-ryan-este-de-acord-cu-avortul-in-caz-de-viol-incest-si-cand-sanatatea-mamei-este-in-pericol-10198891

Una dintre membrele grupului punk Pussy Riot a fost eliberată în urma apelului

Gândul, 10 octombrie 2012


Justiţia rusă a eliberat-o miercuri pe una dintre membrele grupului punk Pussy Riot, dar a confirmat pedeapsa cu doi de ani de închisoare pentru celelelte două tinere care au cântat în februarie o "rugăciune punk" împotriva lui Vladimir Putin în Catedrala din Moscova, relatează AFP.

Instanţa dispune "eliberarea imediată" a Ekaterinei Samuţevici, a cărei pedeapsă este transformată în condamnare cu suspendare, a declarat preşedinta şedinţei, adăugând că pedepsele celorlalte două tinere, Nadejda Tolokonnikova şi Maria Alehina, sunt "menţinute fără nicio modificare", la încheierea acestui proces în apel.

Nadejda Tolokkonikova şi Maria Alehina şi-au felicitat prietena pentru că a fost eliberată.

Ele au făcut apel după ce toate trei au fost condamnate în august la doi ani de închisoare pentru "huliganism" şi "incitare la ură religioasă" în timpul unei "rugăciuni" în care îi cereau Fecioarei Maria "să-l alunge pe Putin".

La 1 octombrie, Ekaterina Samuţevici şi-a revocat avocatul argumentând "dezacorduri", fapt ce a provocat amânarea pentru miercuri a procesului în apel, în timp ce nişte informaţii sugerau tentative de scindare în rândul grupului care făcea până atunci un front comun.

Noua avocată a Ekaterinei Samuţevici, Irina Hrunova, a afirmat miercuri că persoana pe care o apără nu a participat la "rugăciune" în faţa altarului din moment ce a fost reţinută la 15 secunde după ce a intrat în catedrală.

În mod neaşteptat, unul dintre avocaţii părţilor civile, Lev Lialin, a susţinut această declaraţie şi a reclamat ca tribunalul să ţină cont de implicarea individuală a fiecărei deţinute.

"Tribunalul a considerat că circumstanţele care au fost expuse permit condamnarea lui Samuţevici la o pedeapsă cu suspendare (...)", a explicat la ieşirea de la proces preşedinta tribunalului, Larisa Poliakova.

Celelalte două tinere, care au reafirmat miercuri că au comis o acţiune "politică", vor şti în zece zile în ce penitenciar vor fi trimise, a anunţat o sursă judiciară pentru agenţia RIA Novosti.

http://www.gandul.info/international/una-dintre-membrele-grupului-punk-pussy-riot-a-fost-eliberata-in-urma-apelului-10190607

Pakistan: O fetiţă a supravieţuit după ce a fost împuşcată în cap de talibani pentru că vroia la şcoală

Antena 2, 10 octombrie 2012


O adolescenta de 14 ani din Pakistan a supravietuit dupa ce a fost impuscata in cap. Ea a fost pedepsita pentru ca sustine drepturile copilului si femeilor din tara araba.

Malala Yousafzai a fost atacata in timp ce pleca de la scoala. Talibanii o vanau de multa vreme pentru ca fetita promova secularizarea. In 2009, ea a acceptat sa redacteze un jurnal online pentru BBC Urdu in care povestea viata ei in zona ocupata de talibani. Astfel, a castigat simpatia a milioane de oameni din intreaga lume.

Un membru al gruparii islamice care a atacat-o pe Malala Yousafzai a declarat ca vor continua sa o urmareasca si isi doresc moartea ei.

Desi glontul i-a strapuns cutia craniana, medicii au reusit sa o salveze, iar acum se afla in afara oricarui pericol.

Grupul de talibani a controlat respectiva regiune din Pakistan din 2007 pana in 2009, cand a fost indepartat de fortele militare pakistaneze. Cat timp au fost la putere, talibanii au inchis scolile pentru fete, au promulgat legea islamica si au introdus masuri precum interzicerea muzicii in masinile personale.

Pentru curajul ei, adolescenta a fost nominalizata la Premiul pentru pace acordat copiilor.



http://a1.ro/news/extern/o-fetita-din-pakistan-a-supravietuit-dupa-ce-a-fost-impuscata-in-cap.html

Drepturile femeilor din Afganistan, ameninţate după retragerea trupelor NATO

Mediafax, 9 octombrie 2012


Femeile afgane se tem că drepturile pe care le-au câştigat pe rând în decursul celor peste zece ani de prezenţă militară occidentală ar putea să fie înlăturate după plecarea trupelor NATO la sfârşitul lui 2014, în contextul ameninţării unei reveniri la putere a talibanilor.

"Nu vrem să cedăm nimic din ceea ce am obţinut în aceşti zece sau 11 ani", rezumă o afgană, Mahbouba Seraj, exilată timp de mai mulţi ani în Statele Unite şi care a fondat un institut, anul acesta, Organization for Research in Peace and Solidarity.

"Nu există cale de întoarcere, iar în acest sens lansăm un apel către comunitatea internaţională", subliniază această activistă care, împreună cu afgana Hasina Safi, directoarea Centrului pentru Educarea Femeilor din Afganistan, tocmai au încheiat un turneu de o săptămână la Washington, sponsorizat de către Amnesty International (AI) şi Centrul Wilson.

La fel ca cele două activiste, care au fost primite la Casa Albă, Departamentul de Stat şi Pentagon, şi alte specialiste în situaţia din Afganistan au lansat semne de alarmă cu privire la consecinţele retragerii NATO la sfârşitul lui 2014, exprimându-şi temerea că Guvernul prooccidental al preşedintelui Hamid Karzai, lipsit de resurse financiare, militare şi umane ar putea să fie înlăturat de la putere la prima ofensivă a insurgenţilor talibani, îndepărtaţi de la putere în urmă cu 11 ani.

Aceşti islamişti extremişti fac prea puţin caz pentru drepturile elementare ale femeilor, mergând până la a le interzice şcolarizarea şi dreptul la muncă.

Însă începând din 2001 "s-au înegistrat numeroase progrese, şi anume fetele au mers la şcoală, femeile sunt (prezente) Guvern şi Parlament, fac parte din societatea civilă, organizaţii guvernamentale şi organizaţii nonguvernamentale (ONG)", enumeră Hasina Safi.

Femeile afgane au "devenit conştiente de valoarea educaţiei şi de ceea ce înseamnă să fie actriţe în dezvoltarea ţării", şi-a exprimat ea satisfacţia.

"Cauza femeilor afgane este, în prezent, foarte fragilizată şi este necesar să se acţioneze astfel încât să nu se prăbuşească", avertizează, în schimb, Mahbouba Seraj.

Infracţiuni comise împotriva femeilor sunt raportate lunar în Afganistan, în special în cadrul unor campanii. Potivit ONG-ului britanic Oxfam, 87% dintre afgane afirmă că au fost supuse unor violenţe de natură fizică, sexuală, psihologică sau unei căsătorii împotriva voinţei.

O înregistrare video care a surprins executarea Najibei, în vârstă de 22 de ani, suspectată de adulter, omorâtă cu aproximativ zece focuri de armă în faţa a peste 100 de bărbaţi adunaţi să asiste la uciderea ei într-un mic sat de provincie, Parwan, la nord de Kabul, a provocat o emoţie puternică la nivelul comunităţii internaţionale, în iulie.

În septembrie, o adolescentă, Sabera, în vârstă de 16 ani, a fost biciuită pentru o pretinsă legătură cu un tânăr, în provincia Ghazni, în sudul ţării.

"Ne supun acestui tip de lucruri pentru ca să nu mergem mai departe. Acestea sunt provocările noastre cotidiene", subliniază Safi, care afirmă că se teme de tot ceea ce este mai rău pentru afgane, după retragerea trupelor străine.

Cele două activiste au insistat, astfel, pe lângă oficiali americani, pentru ca, de exemplu, drepturile femeii care figurează în tratatele internaţionale să fie protejate de către Constituţia afgană.

Membre din cadrul societăţii civile afgane acuză frecvent Guvernul Karzai de duplicitate. În opinia acestora, Kabulul ar susţine, în mod oficial, cauza femeilor cu scopul de a primi în continuare ajutor internaţional, însă ei ar asculta de fapt de de islamiştii extremişti din Afganistan.

Preşedintele afgan a susţinut Consiliul liderilor ulema, cea mai importantă autoritate religioasă, în martie, când acesta a apreciat că "femeia (este) a doua" după bărbat.

http://www.mediafax.ro/externe/drepturile-femeilor-din-afganistan-amenintate-dupa-retragerea-trupelor-nato-10181497



Yüklə 229,9 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin