|
de George Preda
Societatea secretă „Iluminaţii din Bavaria” a fost fondată în 1776 şi scoasă în afara legii de către statul bavarez în 1785 (la mai puţin de 10 ani de la înfiinţarea sa), după descoperirea unor documente secrete care dezvăluiau planurile "Iluminaţilor" de a organiza revoluţii pentru răsturnarea monarhiilor europene. În mai puţin de 10 ani de existenţă, această societate secretă şi-a pus amprenta asupra evoluţiei ulterioare a istoriei europene, dar şi asupra celorlalte societăţi secrete, precum Francmasoneria.
A fost pentru prima dată când au fost scoase la lumină planurile secrete ale celor care conduc din umbră această planetă: "Noul Testament Diabolic", care le aparţine Iluminaţilor din Bavaria seamănă surprinzător de mult cu Protocoalele secrete ale maeştrilor francmasoni. Modul surprinzător şi miraculos în care s-au petrecut lucrurile arată fără îndoială intervenţia divină salutară: un mesager secret a fost lovit de trăznet şi datorită documentelor găsite de Poliţie asupra lui s-a făcut o percheziţie la reşedinţa conducătorului organizaţiei, Adam Weishaupt. Prin intermediul deconspirării Iluminaţilor din Bavaria s-a putut afla despre planurile oculte de dominare a lumii de către un grup restrâns de oameni.
Înfiinţarea, scopul şi organizarea
Societatea secretă Iluminaţii din Bavaria a fost fondată în 1776 sub faţada unei organizaţii politice care avea ca scop oficial declarat „eliminarea condiţiilor negative din societate pentru a le reda oamenilor o viaţă fericită şi normală” – stabilirea unei societăţi utopice, în care va fi abolită proprietatea privată. Implicit, organizaţia se opunea monarhiei şi bisericii.
Fondatorul său este Adam Weishaupt, un evreu convertit la catolicism care a fost educat într-o mănăstire iezuită şi a devenit apoi profesor universitar. Jan Van Helsing afirmă în lucrarea sa „Organizaţiile secrete şi puterea lor în secolul XX” că cel care a „comandat” înfiinţarea acestei societăţi secrete a fost de fapt bancherul Rotschild care l-a contactat pe Weishaupt în 1770 şi l-a însărcinat cu fondarea acestui ordin secret. Printre altele, chiar denumirea aleasă viza crearea unei confuzii pentru a arunca praf în ochii celor care cercetau existenţa şi activitatea grupului secret al aşa-zişilor „Iluminaţi” care conduc din umbră planeta şi societatea umană şi se consideră „elita” umanităţii.
Ca majoritatea societăţilor secrete, şi aceasta avea o organizare ierarhică strictă alcătuită din 13 grade. Numai cei care se dovedeau capabili să păstreze intacte secretele unui anumit nivel puteau accede la următorul. Ne putem reprezenta această structură şi ca pe nişte cercuri concentrice, ascesiunea ierarhică fiind echivalentă cu accederea la un cerc aflat mai aproape de interiorul organizaţiei. Cei aflaţi pe treptele de jos sau la exterior nici nu ştiau de existenţa unor grade superioare.
Iluminaţii Bavarezi au împrumutat mult de la iezuiţi: sistemul de a spiona şi de a face rapoarte, testarea slăbiciunilor membrilor, tactica de defăimare. Weishaupt a reuşit să atragă multe personalităţi marcante din Bavaria (actualmente cea mai mare provincie în Germania) în organizaţia sa; se spune că şi Mozart şi Goethe s-au numărat printre membri.
Descoperirea planurilor secrete de creare a Noii Ordini Mondiale a dus la închiderea organizaţiei
Pe 17 iulie 1782 a avut loc Congresul de la Wilhelmsbad, unde Iluminaţii Bavarezi au creat o alianţă cu masonii din lojile engleze şi franceze. Ce s-a discutat la acest Congres a fost ţinut în foarte mare secret. De exemplu, o personalitate a epocii, contele Virieu, mason care a participat la acest Congres, îi împărtăşea unui prieten: „Nu pot să-ţi dezvălui ce s-a hotărât la acest congres. Pot numai să-ţi spun că este mult mai grav decât crezi tu. Conspiraţia care s-a pus aici în mişcare este atât de perfect organizată încât nu e scăpare pentru monarhie şi biserică.”
Adevăratele planuri ale Iluminaţilor din Bavaria au ieşit la iveală odată cu publicarea „Noului Testament Diabolic”. Intervenţia divină a jucat un rol principal în revelarea acestuia: un curier al Iluminaţilor a fost lovit de trăznet când călătorea de la Frankfurt la Paris cu documente compromiţătoare asupra sa. Deşi curierul a murit, documentele au rămas intacte şi au fost găsite de poliţişti. S-a făcut apoi o percheziţie la domiciliul asistentului lui Weishaupt şi în urma documenteler găsite, mai ales a descoperirii Planului pentru crearea unei Noi Ordini Mondiale, organizaţia a fost scoasă în afara legii, iar Weishaupt a fost arestat.(imaginea alăturată, prezentă şi pe bancnot a dolarului american este chiar simbolul Iluminaţilor din Bavaria)
Se spune că Weishaupt ar fi reuşit să fugă la Moscova şi să-şi continue activitatea prin intermediul Lojii Marelui Orient (fondată în acea perioadă în Franţa) pentru a declanşa Revoluţia Franceză. Se pare că tot el a colaborat cu Karl Marx pentru redactarea „Manifestului Partidului Comunist”. Unele surse afirmă că Weishaupt ar fi sfârşit asasinat chiar de cei care i-au comandat înfiinţarea acestei societăţi secrete, pentru că a continuat să folosească termenul de „iluminaţi”.
În 1997, în Spania, s-a înfiinţat o organizaţie de tip masonic care susţine că este continuatoarea tradiţiei „Iluminaţilor din Bavaria”.
Vă prezentăm în continuare un fragment din documentul care dezvăluie adevărata ideologie a „Iluminaţilor”. Acest document este chiar cel care a fost descoperit de autorităţile bavareze. Principele Bavariei a hotărât publicarea lui pentru a preveni astfel toate casele regale europene. În mod evident, acest avertisment a fost ignorat. Sângeroasa revoluţie franceză care a izbucnit în 1789 şi a detronat monarhia franceză, precum şi şirul de revoluţii care i-au urmat erau prevăzute în acest plan.
Noul Testament Diabolic – adevărata ideologie a Iluminaţilor din Bavaria
„Primul secret privind felul în care se poate manipula societatea este supremaţia asupra opiniei publice. Prin aceasta, se poate semăna între oameni atâta sciziune, îndoială şi păreri contradictorii încât ei nu se mai pot descurca în zăpăceala colectivă şi sunt convinşi că nu pot avea o părere personală. Trebuie dezvăluite pasiuni în rândul maselor şi răspândite scrieri murdare şi lipsite de spiritualitate. Menirea presei este să dovedească neputinţa neiluminaţilor în domeniul treburilor publice şi în cel religios.
Al doilea secret este de a pune în mişcare toate slăbiciunile şi defectele omeneşti, patimile, greşelile până ce oamenii nu se mai pot înţelege între ei. Trebuie combătută tăria personalităţii; nimic nu este mai periculos pentru noi decât aceasta. Dacă această calitate este dublată de putere spirituală creativă atunci ne poate dăuna mai mult decât milioane de oameni la un loc. Prin invidie, ură, discordie şi război, prin foamete, lipsuri şi molime, toate popoarele vor fi atât de slăbite, încât nu vor şti cum să iasă din impas, decât dacă se supun voinţei noastre, a Iluminaţilor.
Un stat care este epuizat de prefaceri sau conflicte interne va fi, în orice caz, o pradă uşoară pentru noi. Vom obişnui popoarele să ia aparenţele drept monedă adevărată, să se mulţumească cu superficialităţi, să alerge numai după plăceri, să se epuizeze căutând mereu ceva nou, pentru ca în sfârşit să asculte de noi, Iluminaţii. Iar noi vom răsplăti masele cu venituri adecvate pentru supunerea lor. Prin degradarea morală a societăţii, oamenii vor pierde credinţa în Dumnezeu. Prelucrate prin scrieri şi comunicări directe, discursuri, discuţii, masele vor fi educate în spiritul nostru, al Iluminaţilor.
Prin şarlatanii şi vorbe goale, oamenii trebuie sustraşi pentru ca să nu poată gândi cu mintea lor proprie. Oratorii politici instruiţi de Iluminaţi trebuie să bată atâta monedă pe conceptele de libertate şi democraţie, încât oamenii să fie dezgustaţi de discursuri de orice nuanţă politică ar fi ele. Ideologia Iluminaţilor însă trebuie să le fie inoculată necontenit. Masele sunt oarbe, nesocotite şi lipsite de critică, deoarece nu au ce căuta în treburile statului. Ele trebuie stăpânite făcându-li-se dreptatea cuvenită, dar extrem de sever şi cu brutalitate.
Dominaţia mondială se obţine numai pe căi ocolite, prin subminarea selectivă a libertăţilor, prin legi, prin ordine a electoratului prin presă, prin educaţie şi metode de învăţământ, dar mai ales sub stricta ţinere în secret a activităţilor noastre. Guvernele trebuie hărţuite până când, de dragul liniştii, să fie dispuse să cedeze puterea. Vom aţâţa în Europa contradicţii individuale şi naţionale, rasiale şi religioase, astfel ca statele să nu mai găsească punţi de înţelegere între ele. Nici un stat creştin nu va căpăta sprijin adevărat din partea noastră, a Iluminaţilor. Fiecare resort în stat să aibă o funcţie importantă şi bine definită, astfel ca prin provocarea de perturbări într-un resort, să poată fi stagnat întregul sistem statal.
Preşedinţii de stat vor fi aleşi de noi, din rândul celor care ne dau ascultare. Fiecare dintre ei trebuie să aibă câte un punct negru, vulnerabil în trecut, pentru ca să putem exercita presiuni asupra lor, spre a putea da legilor sensul dorit de noi şi pentru a putea modifica constituţiile. Dându-i preşedintelui drepturi depline, ca şi dreptul de a declara război, vom căpăta influenţă asupra armatei.
Pe aceia din guvern care încă nu au fost recrutaţi dintre noi, îi vom invita politicos să primească alte însărcinări, misiuni onorifice, spre a-i abate de la treburile statului. Vom corupe înalţii funcţionari ca să sporească datoriile externe ale statului, spre a deveni sclavii datornici ai băncilor noastre. Vom provoca crize economice prin speculaţii de bursă, pentru a distruge puterea monedei. Moneda trebuie să fie atotstăpânitoare în industrie şi comerţ.
Societatea spre care tindem să fie alcătuită, în afară de noi, dintr-o mână de milionari ce depind de noi, din poliţie şi soldaţi, iar în rest din cetăţeni lipsiţi de avere. Prin introducerea dreptului de vot general şi individual, vom instaura supremaţia absolută a maselor. Prin propagarea dreptului de a dispune de sine însuşi al fiecărui individ, vom diminua importanţa familiei şi valoarea ei educativă. Printr-o educaţie bazată pe principii false, ideologii mincinoase, vom face ca tineretul să fie indus în eroare, uşor de condus şi depravat.
Întemeierea cât mai multor organizaţii cu nume diferite, ademenirea cât mai multora în loji publice au ca sop să le arunce la cât mai mulţi nisip în ochi.
Prin toate metodele expuse, naţiunile vor fi silite să cedeze Iluminaţilor dominaţia lumii.
Noul guvern mondial va trebui să apară ca patronul şi binefăcătorul popoarelor. Dacă un popor se opune, trebuie mobilizaţi vecinii şi instigaţi la o acţiune armată.”
După cum vedem, ca şi în cazul Protocoalelor secrete ale maeştrilor francmasoni, toate aceste planuri au fost puse deja în aplicare. Tot ceea ce numim acum probleme ale societăţii contemporane sunt de fapt rezultatul acţiunilor din umbră ale unor grupări secrete de genul Iluminaţilor din Bavaria. Singura deosebire este că astăzi ele acţionează sub masca oficială a unor grupuri de dezbatere sau organisme supranaţionale, iar referirile la necesitatea malefică de a crea o Nouă Ordine Mondială se regăsesc în discursurile unor preşedinţi de state.
Bibliografie:
1. Jan van Helsing: Organizaţiile secrete şi puterea lor în secolul XX, Alma, 1997
2. Conspiracy encyclopedia, the encyclopdia of conspiracy theories, Chamberlain Books, 2005
3. Vernon Staufer: New England and the Illuminati, Invisible College Press, 2005
4. John Robison: Proofs of a Conspiracy Against All the Religionsand Governments of Europe Carried on in the Secret Meetings ofFreemasons, Illuminati and Reading Societies, Kessinger Publishing,2003
5. Seth Payson: Proof of the Illuminati, Invisible College Press, 2003
6. Robert A. Wilson : Masks of the Illuminati, Dell, 1990
7. David Livingstone: Terrorism and the Illuminati: A Three Thousand Year History, BookSurge Publishing, 2007
|