|
Printre mijloacele preferate de acţiune sunt asasinatele politice
de Lidia Teodorescu
Propaganda Due este numele complet al “fostei” Loji Masonice secrete P2 din Italia. Scandalul Propaganda Due poartă amprenta unei conspiraţii clasice masonice: masonii, mafioţii, Vaticanul, CIA-ul, traficul international de droguri şi politicieni cunoscuţi au fost toţi implicaţi. Se presupune că tot ei au fost în spatele asasinatelor primului ministru al Italiei Aldo Moro şi al premierului suedez Olof Palme. Autorităţile masonice italiene au fost forţate să scoată în afara legii loja masonică P2 în 1976 din cauza implicării ei evidente în acte criminale. De atunci, activitatea P2 se desfăşoară în secret. Atât premierul Silvio Berlusconi cât şi capii serviciilor secrete italiene sunt membri P2. O comisie independentă italiană a descris P2 ca fiind „guvernul din interiorul guvernului”, o mişcare subversivă şi o lovitură militară care aşteaptă să „lovească”.
Înfiinţarea
Propaganda Due a fost fondată – sau “consacrată”, în jargonul care se vehiculează în cercurile masonice – în 1895. Se cunoaşte faptul că mulţi politicieni puternici ai Italiei au făcut parte din P2, inclusiv diverşi membri ai guvernului, iar din anii ’50 loja a fost infiltrată de mafie.
Se presupune că la mijlocul anului 1960 loja avea un număr foarte redus de membri – doar 14, conform unor surse – dar după ce Licio Gelli a preluat conducerea lojei, la sfârşitul anului 1960 şi începutul anului 1970, el a extins rapid numărul membrilor, aceştia ajungând să numere peste 1000, din care majoritatea făceau parte din elita Italiei.
L icio Gelli, marele maestru al lojei P2
Generalul Giordano Gamberini, Marele Maestru al Marelui Orient din Italia, i-a încredinţat lui Licio Gelli sarcina de a strânge într-o unică organizaţie elita politică şi economică din Italia.
Licio Gelli, fost susţinător şi înalt demnitar al regimului Musollini, emigrase la sfârşitul războiului în Argentina după ce reuşise să delapideze, printr-un hold-up organizat de serviciile secrete ale Republicii de la Salo (Republica Socialistă instaurată de Mussolini în Italia), Banca Naţională a Iugoslaviei. 60 de tone lingouri de aur şi 20 de tone monede antice din aur au fost încărcate în 53 de camioane, cuprinzând 1300 cutii de tezaur expediate apoi prin Cattaro, un mic port muntenegrean la Adriatică.
Devenit prieten apropiat al preşedintelui argentinian Juan Peron, Gelli a fost recrutat de KGB în Argentina, prin şantaj, în schimbul ascunderii trecutului său fascist. Revenit în Italia (1955), Gelli face avere în domeniul textilelor şi stabileşte relaţii înalte în Italia, unde politicieni, editori, bancheri, înalte feţe bisericeşti îi vor deveni colaboratori apropiaţi.
Momentul cheie al carierei lui Gelli este legat de capturarea "arhivei SIFAR”, adică a celor 157.000 de dosare compromiţătoare privind lumea politică, financiară şi militară a Italiei. Dosarele alcătuite de poliţia secretă (SIFAR) ar fi trebuit să fie distruse, potrivit unei decizii a Parlamentului italian. Prin generalul DeLorenzo, apoi prin generalul Alvena (şeful serviciilor secrete militare), copiile dosarelor compromiţătoare au intrat în posesia lui Gelli şi, prin el, a KGB-ului, permiţându-i lui Gelli să influenţeze decisiv viaţa politică italiană timp de aproximativ 15 ani.
Prin preluarea şi extinderea lojii Propaganda Due, Gelli a urmărit câteva ţeluri globale şi anume dezbinarea Occidentului şi dezmembrarea NATO; penetrarea de către KGB a structurilor francmasonice clasice, în scop de manipulare politică; orchestrarea acţiunilor teroriste internaţionale, fiind considerată astăzi drept cea mai spectaculoasă acţiune subversivă din întreg secolul XX, iniţiată de KGB. Deoarece Gelli era şi agent CIA, putem presupune la fel de bine că această lojă a servit interesele CIA în Europa.
Declinul
Conexiunile mafiote evidente şi dezvălurile scandaloase privind afacerile în care erau implicaţi membri ai lojei P2 au făcut ca aceasta să fie oficial desfiinţată, chiar prin acţiunea „fraţilor” masoni din alte loji (în special Loja Marelui Orient al Italiei), deoarece dezvăluirile despre P2 erau incompatibile cu imaginea de organizaţie filantropică pe care francmasoneria se străduie din greu să şi-o construiască. Mai întâi, în 1976, autorităţile masonice declară închisă loja P2 şi oficial în expulsează pe Gelli din masonerie. Totuşi, se ştie că loja a continuat să funcţioneze ca şi până atunci, avându-l pe Gelli la conducere ca Mare Maestru, până în 1981.
D upă ce a fost ales preşedinte al Organizaţiei internaţionale a lojilor masonice, Licio Gelli a făcut în public afirmaţia că «masoneria din Italia este ca o marionetă în mâinile lui». Pentru a sancţiona această sfidare, un tribunal masonic l-a judecat şi a hotărât în 1981 să-l excludă din masonerie şi să închidă Loja Propaganda Due, care teoretic nu mai exista.
Un mesaj foarte clar privind sursa căderii sale i-a fost trimis lui Gelli în momentul în care Poliţia a făcut descinderi în reşedinţa sa exact pe 18 martie, o dată cu semnificaţie aparte pentru masoni. Cum Licio Gelli se simţea perfect protejat, ştiind că se bucura de susţinere masonică, s-au găsit în locuinţa sa multe documente compromiţătoare.
În urma percheziţiei realizate în 1981 la reşedinţa lui Gelli, s-au găsit registrele lojii, care enumerau peste 900 de membri. S-a putut afla atunci că 30 de generali, 38 de parlamentari, 4 miniştri, 19 judecători şi 58 de profesori universitari, precum şi diverşi editori de presă, directori de televiziune, oameni de afaceri, bancheri, foşti prim miniştri erau membri ai lojii Propaganda Due. Nu toţi erau italieni. Printre aceştia se numărau, de exemplu, fostul şef al Securităţii Române şi Secretarul de Stat al lui Nicolae Ceauşescu, care au confirmat implicarea lui Nicolae Ceauşescu în masonerie şi, mai exact, în Propaganda Due.
Ancheta scoate la iveală dezvăluri şocante
Conexiunile externe, puse în evidenţă după descoperirea registrelor lojii de către poliţie, scot în relief legături dintre cele mai înalte ale lui P2, atât în Occident cât şi în ţările comuniste.
P rintre membrii externi ai lui P2 s-au numărat: Juan Peron, preşedintele Argentinei şi Lopez Rega, mâna dreaptă a Isabelei Peron (soţia lui Juan Peron şi totodată “modelul” care a inspirat-o politic pe Elena Ceauşescu), cât şi un mare număr de conducători din Brazilia, Uruguay, Bolivia şi Paraguay. Diverşi politicieni francezi, printre care Charles Pasqua, ministru francez ce a fost implicat în mai multe scandaluri în special privind traficul de arme, au fost prieteni intimi ai lui Gelli.
Un alt document ce a fost găsit în urma percheziţiei a fost “Piano di Rinascita Democratica” (Planul Renaşterii Democratice) ce dezvăluia intenţiile lojei şi scopul lui Gelli de a forma o nouă elită politică şi economică pentru a îndrepta Italia spre o nouă formă de democraţie, chiar şi mai autoritară. Dezvăluirea acestor lucruri a generat un imens scandal - nu numai în Italia, ci în întreaga lume democratică.
În urma percheziţiilor ce au scos la iveală multe informaţii despre membrii şi planurile lojei, s-a constituit o comisie parlamentară specială, condusă de Tina Anselmi (din Partidul Democrat Creştin) care a investigat activitatea acesteia. Concluzia a fost că P2 este o organizaţie secretă internaţională implicată în afaceri dubioase şi ilegale. O mare parte din legăturile descoperite ale P2 cu Argentina (Gelli a repetat de mai multe ori că este un prieten apropiat al preşedintelui argentinian Juan Peron) şi cu CIA au fost confirmate. S-a declarat însă că nu s-au găsit dovezi clare ale asasinatelor în care a fost implicată loja.
S candalul Ambrosiano
Una dintre cele mai cunoscute afaceri dubioase asociate cu loja P2 este aşa-numitul “scandal Ambrosiano”: colapsul băncii Ambrosiano (una dintre principalele bănci milaneze, care aparţinea băncii Vaticanului) şi moartea suspectă a preşedintelui acesteia, Roberto Calvi, membru P2 în 1982. Calvi a furat din propria bancă o sumă estimată la un miliard trei sute de milioane de dolari, şi se crede că aceşti bani au fost daţi lojei P2.
Când a fost găsit spânzurat de podul Blackfriars din Londra, Calvi era legat cu mâinile la spate şi avea în buzunare cărămizi cântărind peste 6 kg. Şi totuşi autorităţile londoneze au declarat în mod bizar că acesta s-a sinucis! Corpul lui a fost găsit în interiorul pieţei Square Mile din Londra, sub un pod, aproape de fosta mănăstire Black Friars - toate acestea constituind simboluri masonice, ceea ce a dus la concluzia că Roberto Calvi a fost supus unei execuţii rituale masonice. În 1998, corpul lui a fost exhumat la insistenţele familei. Testele de laborator au demonstrat că el nu s-a sinucis, ci a fost asasinat.
Asasinarea lui Aldo Moro
Asasinarea primului ministru italian Aldo Moro (1978) iese din tipar prin faptul că a fost răpit şi ţinut ostatec timp de 55 de zile înainte de a fi omorât. Aldo Moro, liderul italian al Partidului Creştin Democrat a fost la putere timp de mai mult de şase ani. Moro a fost apreciat ca intelectual şi ca un iscusit mediator care ar fi fost dispus să facă un compromis cu puternicul Partid Comunist Italian. În mod „ironic”, el a fost răpit şi ucis de către teroriştii grupării Brigăzile Roşii, o grupare radicală ce s-a format la Milano şi Torino, numărând nu mai mult de 50 de oameni, majoritatea fiind muncitori şi studenţi.
V iaţa lui Moro ar fi fost salvată dacă un număr de terorişti ar fi fost eliberaţi, conform cerinţelor teroriştilor. Acesta a fost începutul celor 55 de zile teroare. Moro a scris mai multe scrisori Papei, în care spunea că principalul obiectiv al statului ar trebui să fie salvarea vieţilor omeneşti, cerând guvernului să îndeplinească cerinţele teroriştilor. În ciuda rugăminţilor familiei lui Moro, politicienii au refuzat să trateze cu teroriştii, iar Papa Paul al VI-lea s-a adresat direct teroriştilor cerând eliberarea lui Moro fără nici o condiţie. Pe 9 mai, la 55 de zile de la răpire, Moro a fost omorât în apropierea Romei. Corpul lui a fost găsit în aceeaşi zi în portbagajul unei maşini parcate, în ciuda raidurilor poliţiei, aproape de cartierul general al Partidului Democrat şi al celui Comunist.
Moartea premierului rămâne învăluită de mister, mulţi întrebându-se de ce Brigăzile Roşii l-ar fi omorât pe Moro, un om ce a făcut atât de multe ca să includă Partidul Comunist în coaliţie. O explicaţie mai plauzibilă ar fi orchestrarea răpirii premierului de către loja masonică P2, cu ajutorul CIA-ului, având ca scop precis asasinarea lui.
A sasinarea primului ministru suedez Olof Palme
Cel mai recent asasinat al unei persoane publice suedeze, înaintea premierului Olof Palme, a avut loc în 1792, când a fost ucis regele Gustav al 3-lea. Olof Palme a fost un politician controversat deoarece s-a implicat în multe subiecte „delicate” ale politicii internaţionale. A criticat Statele Unite pentru implicarea în războiul din Vietnam şi URSS-ul pentru invadarea Afganistanului. A luptat împotriva proliferării armelor nucleare şi a condamnat politica apartheid din Africa de Sud.
Asasinarea primului ministru suedez în 1986 a rămas neelucidată, dar a generat mai multe teorii care dau vina pe toată lumea, începând cu militanţii kurzi, până la ofiţerii de poliţie suedezi de mâna stângă. Datorită puternicelor critici pe care le-a făcut Palme privind mai multe situaţii internaţionale, devine dificil de localizat un singur duşman politic. Oricare ar fi ipotezele privind asasinarea premierului suedez Olof Palme, sunt greu de dovedit. Totuşi, un fost agent CIA a declarat pe un post TV că organizaţia (CIA) a plătit P2-ul pentru această crimă.
N icolae Ceauşescu, P2 şi conturile din străinătate
Celebra lojă masonică italiană Propaganda Due a fost principalul motor al promovării imaginii occidentale a lui Ceauşescu, prin intermediul căruia dictatorul român a intrat în contact cu marii conducători ai lumii, incluzând şi mafia. Loja P2, prin filierele sale, l-a acreditat ca mare personalitate politică şi ca mediator în multe chestiuni internaţionale. Marele secret al dictatorului Ceauşescu este de fapt apartenenţa sa secretă la P2 şi implicarea în comploturile de anvergură ale acesteia.
Potrivit istoricului francez Yves Stavrides, autorul lucrării „Francmacons: “La Conquette de l’Est“ (Francmasonii: Cucerirea răsăritului), Nicolae Ceauşescu a fost iniţiat încă din 1966, devenind apoi unul dintre pionii cei mai importanţi ai operaţiunilor lui P2 pe plan internaţional. Apartenenţa lui Nicolae Ceauşescu la P2 este susţinută şi de Pierre Carpit, care, în cartea sa „Il caso Gelli“, apărută la o editură din Bologna, afirma că dictatorul român a fost unul din liderii lojii P2. Ceauşescu urma să fie implicat în mai multe proiecte, iar pentru acest lucru P2 a lucrat intens la conferirea unei imagini externe de lider important, capabil să medieze negocierile dintre marile blocuri militare.
Prima referire la contul secret/personal al lui Nicolae Ceauşescu s-a făcut pe 25 decembrie 1989 în cadrul simulacrului de proces în care au fost judecaţi soţii Ceauşescu. Atunci, procurorul şi judecătorul i-au întrebat pe inculpaţi de conturile lor în valoare de 400 de milioane de dolari aflate în Elveţia. Cei doi au negat în permanenţă că ar fi avut vreun cont.
O primă confirmare externă a existenţei conturilor a venit în 1990 din partea lui Licio Gelli, care a declarat presei că românii nu sunt pregătiţi să recupereze conturile lui Ceauşescu. Deşi nu s-a aflat niciodată suma exactă din aceste conturi, ea se estimează a fi cuprinsă între cinci milioane şi cinci miliarde de dolari.
Sucesorul lui Gelli pe poziţia de Mare Maestru al Lojii P2 a declarat referitor la dedesubturile "procesului Ceauşescu", imediat după execuţia de la Târgovişte: "Nu cred că poporul român şi-a răsturnat conducătorul. Cred că a fost o lovitură de stat, deoarece românii nu erau suficient de pregătiţi. Chiar judecătorii care l-au condamnat pe Ceauşescu la moarte nu erau pregatiţi. Ei n-au fost în stare să-i pună în faţă PROBELE NECESARE, pe care nu pot să vi le dezvălui, este secret.”
Moartea soţilor Ceauşescu a fost şi ea o execuţie masonică tipică, atribuită faptului că nu au respectat instrucţiunile masonice, mai ales prin achitarea integrală a datoriilor externe ale României.
„ Afacerile” în care a fost implicată loja masonică italiană P2
- Finanţarea revenirii lui Peron la putere în Argentina, pe banii lui Ceauşescu şi ai serviciilor secrete române, revenire cu anumite ţeluri geopolitice.
- Afacerea MORO (Brigăzile Roşii erau conduse de Giovanni Semzani, care anterior fazei de "terorism roşu", fusese un criminalist care lucrase ani de zile în această calitate pentru Ministerul Justiţiei Italiene).
- „Pista bulgară” (atentatul contra Papei Ioan Paul al II-lea, din 13 mai 1981, care-l implică pe turcul Mehmet Ali Acca şi doi ofiţeri din serviciul secret bulgar). Potrivit însă lui Alexandre de Morenche, fost şef al serviciilor secrete franceze, acesta fusese înştiinţat de Ceauşescu cu 6 luni înainte de pregătirea atentatului, care avertizase Vaticanul şi serviciul secret italian, dar informaţia fusese ignorată.
- Crahul Băncii Ambrosiano (1,3 miliarde dolari) din care 41 milioane de dolari vărsaţi de fapt în contul lui Bettino Craxi şi PSI, în vederea alegerilor.
- Traficul de arme sovietice sustrase de Oliver Morth în Polonia şi expediate apoi prin Stettin în Nicaragua.
- Sustragerea de către Pentagon a unor arme sofisticate sovietice, operaţiune în care au fost implicaţi atât fraţii Ceauşescu, cât şi generalul Jaruzelski, fapt pentru care ultimului i s-au redus datoriile externe şi nu i s-a mai făcut proces pentru instaurarea legii marţiale în Polonia.
- Promovarea lui Gorbaciov la conducerea URSS. P2 i-a construit lui Gorbaciov o luxoasă vilă în Italia, asigurându-i, în detrimentul lui Ceauşescu, din 1985, o presă fantastică de vest, exact aşa cum procedase cu liderul român cu 20 de ani mai devreme.
- Cazul Nixon. Preşedintele american a fost, la sfatul lui Gelli, unul dintre susţinătorii lui Ceauşescu, introducând cu H. Kissinger linia politică a aşa-zisei "diferenţieri" în raporturile cu ţările comuniste. De altfel, vizita lui Nixon la Bucureşti, din 1969, este "opera" lui Gelli, ajutat de Frank Gigliotti, important şef al CIA şi membru în P2, artizanul celor câteva comploturi contra lui Kennedy, între 1960-1963, nume esenţial în dezlegarea afacerii Oswald şi a conexiunii CIA - Gelli - KGB, de aceea evitat cu regularitate în anchete şi rapoarte.
- Cazul dizidentului M. Botez, membru din 1966 al P2, iniţierea fiindu-i făcută la Hotelul Excelsior din Roma, alături de câţiva români (Botez a decedat subit după o cină la Restaurantul "La Premiera" din Bucureşti, la puţin timp după apariţia în presă a ştirii că ar putea candida la preşedenţia României).
- P2 a fost implicată în delapidarea fondurilor Vaticanului, prin intermediul Arhiepiscopului Marcinkus. Acesta nu a putut părăsi Vaticanul, datorită arestului automat care ar fi survenit în urma ieşirii de sub protecţia Statului. Legăturile lui cu cei doi primi miniştri italieni Giulio Andreotti şi Bettino Craxi, amândoi având legături cu mafia, au fost dovedite. Aceştia doi au fost condamnaţi pentru corupţie.
Bibliografie:
1. Jan van Helsing: Organizaţiile secrete şi puterea lor în secolul XX, Alma, 1997
2. Conspiracy encyclopedia, the encyclopdia of conspiracy theories, Chamberlain Books, 2005
3. Yves Stavrides, „Francmacons: “La Conquet de l’ Est“
4. Pierre Carpit, „Il caso Gelli“
5. BBC. "On this day. 26 May 1981. Italy in crisis as cabinet resigns."
6. Jones, Tobias. The Dark Heart of Italy. New York: North Point Press, 2003.
7. Unger, Craig. "The war they wanted, the lies they needed." Vanity Fair. July 2006
8. Philip Willan, The Last Supper: the Mafia, the Masons and the Killing of Roberto Calvi, Constable & Robinson, 2007
Societatea secretă THULE l-a antrenat pe Hitler, prin ritualuri satanice, să devină Antichristul
|
Această organizaţie ocultă a influenţat toate lojele masonice şi societăţile
secrete din Germania anilor 1920
de George Preda
În ascensiunea lui Hitler şi evenimentele care au precedat al doilea război mondial, ca şi pe parcursul acestuia, aspectele oculte şi magia neagră au jucat un rol foarte important. Deşi istoria oficială nu le acordă prea mare importanţă, toate aceste elemente oculte au contribuit din plin la drama cu care s-a confruntat societatea umană la jumătatea secolului XX (ne referim la al doilea război mondial). Numai prin desluşirea şi punerea cap la cap a tuturor indiciilor de natură ocultă putem înţelege cu adevărat cum a fost posibilă această conflagraţie planetară şi ce forţe s-au aflat în spatele ei.
Î n ultimii ani au fost publicate din ce în ce mai multe informaţii care conturează acelaşi scenariu: apartenenţa lui Hitler la societăţi secrete care practicau magia neagră i-a înlesnit acestuia ascensiunea politică şi dobândirea unor anumite capacităţi charismatice, care l-au ajutat să manipuleze populaţia civilă şi militarii celui de-ai treilea Reich. Totodată, planurile sale de stăpânire a lumii seamănă foarte mult cu politica „Noii Ordini Mondiale” şi au fost cu siguranţă în deplin acord cu planurile francmasoneriei mondiale.
Detalii inedite vin să contureze peisajul bizar al preocupărilor lui Hitler pentru magie neagră şi ocultism: se vorbeşte despre faptul că el ar fi fost posesorul unui fragment din lancea care se presupune că l-a ucis pe Iisus (şi că CIA a reuşit să fure acest fragment chiar înainte de înfrângerea lui Hitler), despre magicieni tibetani prezenţi în anturajul său, despre importanţa pe care o acorda predicţiilor astrologice, etc. Simbolul specific nazismului este varianta răsturnată (întoarsă şi deci malefică) a străvechiului simbol spiritual, profund benefic, al svasticii. Se pare că ocultiştii secolului trecut identificaseră în persoana lui Hitler, încă din anii ’30, Antichristul.
Nu doar Hitler, ci toate personajele importante ale Germaniei Naziste făceau parte din societăţi secrete şi loji masonice, având o orientare predilectă către satanism şi magie neagră. Mai ales după 1920, ocultismul şi ritualurile sataniste, de magie neagră au proliferat în mediul politic german. Pe baza acestor informaţii s-a afirmat chiar că al doilea război mondial a fost un sui-generis ritual satanic cu un număr imens de victime sacrificate în beneficiul forţelor întunericului şi răului.
În acest articol vă prezentăm doar una dintre societăţile secrete ale Germaniei naziste, urmând să detaliem acest subiect incitant în alte articole viitoare din cadrul rubricii noastre speciale „Fapte incontestabile care probează realitatea conspiraţiei planetare”.
Societatea secretă Thule
În Germania, după sfârşitul primului război mondial, au proliferat lojile masonice şi societăţile secrete. Societatea secretă Thule este în aparenţă doar una dintre ele, dar în realitate a jucat un rol crucial. Climatul socio-politic de atunci din Germania era confuz, sub influenţa înfrângerii suferite în primul război mondial şi a tratatului de la Versailles. Anarhia a făcut posibilă instaurarea Republicii Revoluţionare Socialiste, condusă de muncitori şi soldaţi, în 1918, dar aceasta a fost urmată la scurt timp de o revoluţie ultranaţionalistă în spatele căreia se află, alături de alte loji masonice, societatea secretă Thule. Toate personajele cheie ale acelei perioade au în mod straniu în comun apartenenţa la diferite loji masonice sau grupări oculte şi o preocupare chiar obsesivă pentru ocultism şi magie neagră.
Societatea secretă Thule a fost fondată la Munchen, în 1918, printre fondatorii săi personajul cheie fiind Rudolf Glauer (1875-1945), care şi-a schimbat ulterior numele într-unul mult mai pompos – Baronul Heinrich von Sebottendorf. Ordinul Thule poate fi considerat „progenitura” Ordinului Germanic creat în 1912 şi condus de acelaşi von Sebottendorf, care este totodată autorul unor broşuri despre ritualuri masonice. „Doctrina” Ordinului Thule se baza pe ideile lui Guido von List, care s-a inspirat din lucrările Societăţii Teosofice ale Helenei Blavatsky şi a dezvoltat teoria „rasei Ariene pure”. Cel care avea însă să împingă la extrem aceste teorii a fost Jorg Lanz von Liebenfels, aşa-numitul „părinte al naţional socialismului”, de asemenea membru Thule.
Societatea Thule a pus bazele ideologiei celui de-al treilea Reich, în care regăsim supremaţia rasei germanice, dar şi aşteptarea unui „Mesia” care să repună în drepturi rasa germanică, ducând-o la supremaţia planetară – Adolf Hitler a fost identificat încă de timpuriu cu acest Mesia, deopotrivă fiind asimilat şi cu Antichristul.
Ca o paranteză, denumirea însăşi de cel de-al treilea Reich (cel de-al treilea Imperiu) ţine de propaganda nazistă. Cronologia şi ideile naziste recunosc ca prim imperiu „Imperiul Roman al naţiunii germane” (Imperiul medieval germanic, între secolul IX-1806), cel de-al doilea Reich fiind Germania unificată de cancelarul Otto von Bismark în 1871.
C âţiva dintre membrii Thule
Enumerăm în continuare doar câteva nume celebre ale membrilor Thule, pentru a vă oferi o imagine a influenţei şi importanţei acestui ordin secret. Funcţiile politice menţionate nu sunt cele din momentul creării ordinului, ci poziţiile pe care respectivii le-au ocupat în urma ascensiunii politice a lui Hitler.
1. Baronul Rudolf von Sebottendorf, mare maestru al ordinului
2. Guido von List, maestru al ordinului, ocultist
3. Jörg Lanz von Liebenfels, maestru al ordinului, „autorul” ideologiei celui de-al treilea Reich
4. Adolf Hitler, Führer, cancelar al celui de-al treilea Reich şi şef suprem al SS
5. Rodolf Hess, adjunctul Führer-ului
6. Hermann Göring, mareşal şi comandant SS
7. Henrich Himmler, comandant SS şi ministru al Reich-ului
8. Alfred Rosenberg, ministru al Reich-ului şi conducător al naţional-socialiştilor
9. Dr Hans Frank, conducător al naţional-socialiştilor şi guvernator al Poloniei
10. Julius Streicher, a jucat un rol important în propaganda nazistă
11. Dr Karl Hausholer, general de brigadă
12. Dr Gottfried Feder, secretar de stat
13. Dietrich Eckart, redactor şef al publicaţiei extremiste "Völkisher Beobachter" (Observatorul Poporului), de fapt revista Ordinului Thule
14. Bernhard Stempfle, confesorul lui Hitler şi prietenul său intim
15. Theo Morell, medicul personal al lui Hitler
16. Franz Gürtner, şeful poliţiei din Munchen
17. W. O. Schumann, Dr şi profesor la Facultatea de ştiinţe din Munhen
18. Trebisch-Lincoln, ocultist şi clarvăzător din Himalaya
Unii autori menţionează divizarea societăţii Thule în două ramuri, una pur ocultă, aşa-zis esoterică, din care se pare că făcea parte şi celebrul Rudolf Steiner, fondatorul doctrinei antropozofice şi o ramură „exoterică” cu preocupări conspiraţionist-politice.
C onspiraţia orchestrată de Ordinul Thule
Influenţa ordinului Thule asupra evenimentelor din Germania anilor 1918-1920 care au dus la formarea Partidului Nazist (Naţional Socialist) şi alegerea lui Adolf Hitler ca lider al acestuia şi lider al celui de-al treilea Reich nu s-a făcut niciodată în mod deschis, societatea nemanifestându-se vizibil pe scena politică. Cu toate acestea simbolurile sale (pumnalul şi svastica) se regăsesc în timpul „contrarevoluţiei” din 1919, iar ideologia sa (partea care putea fi făcută publică) este chiar ideologia celui de-al treilea Reich.
După revoluţia comunistă din Bavaria din 1918, Societatea Thule a devenit centru al subculturii contrarevoluţionare. S-a organizat o reţea de spionaj şi ascunzătoare de arme. Încăperile clubului Thule au devenit cuibul rezistenţei revoluţiei.
Partidul Muncitoresc a fost creat de Anton Drexler cu acordul lojii Thule, iar Hitler a fost la început un simplu spion infiltrat de membrii Thule în acest Partid. El a devenit curând un membru activ şi influent. Peste doar patru luni de la intrarea lui Hitler în Partidul Muncitoresc, acesta îşi schimbă numele în Partidul Naţional-Socialist Muncitoresc (cunoscut şi ca Partidul Nazist) şi adoptă simbolul svasticii inversate (simbolul societăţii Thule) ca emblemă.
Începând 1919 societatea Thule a generat formarea unui mare număr de grupări secrete şi loji masonice din care au ajuns să facă parte toate personajele politice şi militare importante, fără însă să ştie că astfel au intrat pe linia de influenţă controlată de Ordinul Thule.
În noiembrie 1919 societatea face una dintre puţinele sale declaraţii publice: „Vom lupta până când svastica va triumfa la sfârşitul acestei epoci întunecate”. Împreună cu alte grupări ultranaţionaliste, Thule a antrenat luptători şi a acumulat arme în secret. Nu întâmplător, în timpul contrarevoluţiei care a adus la putere Partidul Nazist armele cele mai uzuale erau pumnalele cu semnul svasticii pe mâner (adică ambele simboluri ale grupării Thule).
Masca spirituală a ideologiei Thule
Aparent, Societatea Thule credea în "comunicarea cu o ierarhie a Supraoamenilor – Conducătorii Secreţi ai Celui de-al Treilea Ordin". Calitatea care le făcea pe aceste fiinţe supraoameni era spiritualitatea lor ocultă. Chiar numele ales – Thule – vine de la denumirea tradiţională a unui centru spiritual ascuns unde este tezaurizată spiritualitatea planetară şi unde locuiesc marii înţelepţi care veghează asupra planetei noastre. Mai mult, ei credeau în Doctrina Secretă a d-nei Blavatsky, în care ea afirmă că anumiţi supraoameni au supravieţuit distrugerii Atlantidei păstrându-şi înaltul nivel de conştiinţă pe care-l aveau. Aceşti supraoameni erau Arienii.
Aceste două credinţe s-au combinat într-una singură prin Societatea Thule şi Hitler, fiind însă complet întoarse şi pervertite, şi culminând cu genocidul celui de-al doilea război mondial. Atunci când un grup de oameni introduce în structura ideilor sale aşa-zis spirituale faptul că ei sunt în mod inerent superiori unui alt grup de oameni, genocidul este inevitabil. Trevor Ravenscroft, autorul excelentei lucrări “The Spear of Destiny” (Lancea Destinului) revelează practicile magice folosite de această societate secretă, care dovedesc indubitabil faptul că aici nu este vorba nici de spiritualitate, nici de idealuri înalte, ci pur şi simplu de satanism şi demenţă.
S atanism şi magie neagră, practica ocultă a societăţii Thule
Membrii societăţii secrete Thule erau satani şti care practicau magia neagră şi erau "preocupaţi să-şi coboare nivelul propriu de conştiinţă - cu ajutorul ritualurilor pe care le realizau - la nivelul de conştiinţă al inteligenţelor diabolice, non-umane din univers, pentru a obţine mijloace de comunicare cu acestea." (Ravenscroft, p. 161). Ravenscroft afirmă de asemenea, că "participarea la aceste ritualuri sadice trezea în participanţi viziuni penetrante ale Inteligenţelor Malefice, care le acordau acestora puteri magice fenomenale."
În interiorul acestei societăţi secrete se practica o formă de Magie Sexuală care provenea de la o lojă al cărei membru era şi Aleister Crowley. Crowley a fost recunoscut ca fiind cel mai de frunte adorator al lui Satana din secolul al 19-lea. "Originile acestei magii medievale pot fi găsite la francmasonul Robert Little, fondatorul Societăţii Rozicrucienilor în anul 1865.” (Ravenscroft, Spear of Destiny, p. 164-5).
„Societatea Thule organiza în mod regulat şedinţe oculte, în timpul cărora ei comunicau cu demoni care le apăreau ca spirite călăuzitoare. Dietrich Eckart, Alfred Rosenberg şi Adolf Hitler îl invocau pe Antichrist să se manifeste la şedinţele mediumice ale Grupului Thule din Munchen." (Ravenscroft, Spear of Destiny, p. 168)
Eckart este un alt personaj-cheie, deoarece el avea convingerea că spiritul său călăuzitor îi încredinţase privilegiul de a-l pregăti pe “Cel Măreţ care va veni”, Antichristul. “De la începutul asocierii lor, Eckart a crezut că Hitler era Antichristul, de aceea nu a precupeţit nici o cunoaştere ocultă, ritual, sau perversiune în dorinţa lui de a-l „antrena” pe Hitler pentru acest rol. Odată ce pregătirea lui a fost completă, Hitler a fost „renăscut”, înzestrat cu acea putere superpersonală şi cu hotărârea de care avea nevoie pentru a-şi împlini mandatul ce-i fusese predestinat." (p. Ravenscroft, p. 93-4). Hitler în nebunia sa, chiar a egalat această „renaştere”a sa cu renaşterea din credinţa creştină.
Pentru a fi foarte clar, sublinem că “sacralitatea rituală” menţionată aici şi maimuţărită de membrii Thule este o “sacralitate” satanică. Ritualurile satanice sunt de fapt activităţi nefaste realizate pentru a permite energiilor demoniace să se manifeste în participanţi. Aceste activităţi sunt psalmodierile blasfemiatoare, rostirea unor formule de magie neagră şi alte acţiuni de acest gen, toate plănuite în detaliu, cu mare grijă. Efectul acestora este devastator, din cauza forţelor demoniace care se revarsă asupra participanţilor, producându-le experienţe interioare teribile care pur şi simplu le schimbă viaţa.
Ravenscroft interpretează efectele acestor ritualuri asupra lui Hitler: "...perversiunile sexuale au jucat un rol central în viaţa lui Hitler... perversiunile sexuale monstruoase au fost centrul întregii sale existenţe, sursa puterilor sale mediumice şi de clarviziune şi motivaţia din spatele fiecărei acţiuni prin care el s-a răzbunat în mod sadic pe umanitate." (Ibid., p. 171).
|
|
|
