Assignment Gestapo

"Bernard Sugativă" sări pe o masă şi izbi tavanul cu două sticle de şam­panie:
Vor der Kaserne,

vor den grossen Tor,

stand eine Lanterne

und steht sie noch davor.

So woB'n wir uns da viedersehn,

bei der Lanterne woll'n wir stehn

wie einst, Lili Marleen.⁶⁶
Singurul care nu cânta era Micuţul. Şedea într un colţ, cu o gagică pe genunchi, pe care o dezbrăca, aşa cum o gospodină jumuleşte de pene un pui Din când în când fata ţipa, mai de frică, mai de plăcere.

Pianistul continua să njure. Porta îl îmbrăţişă surâzându i drăgăstos.

— Te ai supărat, bătrân boxer de note?

În aceeaşi secundă, pianistul, uluit, fu expediat la podea şi se rostogoli ca un poloboc până câtre bucătărie. Heide şi Barcelona îl ridicară, îl duseră ţinându l deasupra capetelor până în stradă, acolo îl legănară ca pe un sac şi l azvârliră peste o grămadă de alţi beţivani care dormeau somnul berii.

În acelaşi moment, o mică procesiune compusă din şase ostaşi S.D., un pastor, un medic, câţiva funcţionari de la tribunal şi de la serviciul de securitate escortând cu toţii o bătrânică pătrundeau pe sub una din bolţile închisorii Fühlsbuttel, în spatele aeroportului. Păşeau încet, oarecum nehotârâţi, ca şi când ar fi vrut să tragă de timp înainte de a ajunge în faţa uşii verzi din capătul coridorului.

Un sfert de oră mai târziu, mica procesiune se înapoia. Fără bătrânică.

ANIVERSAREA LUI "BERNARD SUGATIVÄ"

Un zgomot infernal răzbătea din cârciuma "La Trei Iepuraşi" de pe Davidstrasse. Puteai să l auzi până la infirmeria de pe Bernhard Nocht Strasse. Un bâlci în toată regula. La uşa dinspre stradă atârnau ghirlande. Înăuntru scânteiau lampioanele.

"Bernard Sugativă", patronul, îşi sărbătorea într o odaie dosnică aniver­sarea. Fuseseră invitaţi doar câţiva prieteni de ai casei, aleşi pe sprânceană.

Micuţul sosi printre primii, când încă nu se nserase. Îl găsi pe "Sugativă" în bucătărie, tronând în vârful unei scări duble, unde dirija preparativele în vederea serii.

— Am auzit că e ziua ta, începu Micuţul.

— Într adevăr, mormăi "Sugativă".

— Bun, atunci fericire şi baftă! ură Micuţul împingând spre ceafă ceea ce i slujea de bonetă.

— Mulţumesc, răspunse Bernard şi continuă să dea directive uneia dintre fete în legătură cu lăzile cu bere.

— Probabil că organizezi ceva cu ocazia asta? întrebă Micuţul scobindu se în ureche.

— Ca n fiecare an, răspunse "Bernard Sugativă". Şi şi suflă nasul cu de­getele, prilej cu care câţiv stropi nimeriră în tava cu carne.

Micuţul trase cu ochiul la sticlele aliniate falnic de a lungul zidului.

— Ce de sticle ai! Cine o să le bea pe toate?

— Prietenii mei cei buni, replică Bernard scuipând prin fereastră.

Micuţul nu prea ştia bine ce ar trebui să răspundă. Îl încercă dorinţa să tragă o înjurătură, dar îşi zise că din punct de vedere tactic ar fi fost o greşeală să se certe cu Bernard tocmai într o asemenea zi.

— Plecăm în curând pe front, zise el după câteva clipe ştergându şi gura. Batalionul nostru de marş e aproape complet. Vom avea şi tancuri noi. Asta nu trebuie s o dezvălui nimănui, dar ţie se poate. Ştiu că n ai să spui decât cui trebuie.

— Asta aşa i! sună răspunsul scurt al lui Bernard, care se căznea să prindă o ghirlandă. Scara se clătină într un mod periculos. Prea multă bere de dimineaţă.

— La drept vorbind, eu am ţinut la tine întotdeauna, continuă Micu­ţul. De câţi ani faci umbră pământului?

— De 42. Ia şi tu o sticlă de bere şi bea o în sănătatea mea.

Micuţul întinse mâna şi luă o sticlă. Tocmai se pregătea s o decapsu­leze cu dinţii, când fu oprit de Bernard, care îndreptă spre el o labă exigen­tă.

— Şi cadoul?

— Ah, fir ar să fie, înjură Micuţul. Uitasem. Şi scoase din buzunar un mic pacheţel învelit în hârtie de mătase roză.

Interesat, Bernard desfăcu pacheţelul. Un obiect util, gen tirbuşon, îşi făcu apariţia.

— N aveţi pic de originalitate, adunătură de cârpe n cur! urlă înfuriat "Sugativă". E al zecelea pe care l primesc pe ziua de azi.

Micuţul smulse cu dinţii capsula şi bău cu înghiţituri mari.

— Se întâmplară rar să primeşti chiar darul pe care l ai vrea, filozofă el.

Veniră şi alţii să l felicite pe patron. Cu toţii se ndreptară spre încă­perea destinată festivităţii.

Încetul cu încetul, Micuţul, care avea grijă să participe la toate toastu­rile, se pili.

Când veselia era în toi, apăru şi jobenul galben al lui Porta.

— Salut, "Sugativă"! Ai primit cadoul meu?

Bernard nu şi aducea aminte să fi primit vreun cadou de la Porta.

— N ai primit de la Micuţul un tirbuşon de fier în formă de femeie?

— Ba am primit porcăria aia, mârâi Bernard.

— Bun! Atunci totul e n ordine. De fapt, era un cadou comun, al meu şi al lui Micuţul. Hai, dă ncoa trăscăul că sunt uscat pe dinăuntru ca Sahara.

Bernard bătu din palme.

— Haideţi la masă, băieţi. Ne am adunat cu toţii.

Invitaţii se mbrânciră, se stropşiră unii la alţii, dar până la urmă toată lumea găsi unde să se aşeze.

Zece fete, îmbrăcate doar în nişte combinezoane negre şi cu şorţuleţe minuscule, aduseră bucatele. Porta fu imediat apucat de năbădăi.

— Helga! zbieră el, Micuţul pretinde c ai fi rasă ca o curvă franţuzoai­că. Arată mi şi mie dacă i aşa!

Helega îi trânti în faţă o ditamai farfurie plină cu varză şi cârnaţi, dar refuză orice fel de demonstraţie.

Porta necheza ca un cal de berar, care simte mirosul butoiului.

În timpul mesei atmosfera se ncălzi nemaipomenit. Musafirii hotărâ­se­ră să intoneze în cinstea lui Bernard un cântec, un cântec lung şi obscen.

Pe lumea asta i de făcut ceva.

Deci scoate ţi ştremeleagul,

Căci când potolul a sosit

Stăpâne s toate poftele.

Sărută sus şi f... jos,

Să bem chiar din bărdacă,

Sărută sus şi f... jos,

Aşa zicea un maimuţoi

Logodit cu o girafă!
Răcnetele erau atât de puternice, încit paharele de pe bufet prinseră să zăngăne şi să se ciocnească Intre ele. Bernard fu săltat pe braţe.

Porta se căţără pe masă şi şi zvârli cât colo jobenul cel galben. Heide ciocnea din răsputeri două sticle.

— Gura, Joseph vrea să vă vorbească!

Încetul cu încetul se făcu linişte.

— "Bernard Sugativă", începu Porta, ai acum 42 de ani şi te ştie tot Hamburgul. Ziarele au vorbit de tine şi ai avut parte de titluri frumoase atunci când ai umflat şaizeci de zile de pârnaie. Vreau să ţi urez ca totul să ţi meargă din plin, ca trenul tău de aterizare să nu se strice o dată cu trecerea anilor şi damele să ţi umple totdeauna tractirul, aducând cât mai mulţi clienţi cu parale multe şi neveste nasoale. Din multe puncte de vedere eşti un căcănar. Dar te iubim totuşi, ştii şi tu că treaba amicilor este să spună adevărul. Îţi mulţumesc din partea mea şi din partea prietenilor, iar acum să i zicem un cântec.

Bătu măsura cu piciorul: unu, doi, trei şi dădu drumul celui mai porcos cântec din câte existaseră vreodată.

Acum vorbea Julius Heide. Vorbea de eroi şi de mândre acvile. Dar cum ce spunea nu interesa pe nimeni, fu trimis rapid la plimbare. Barcelona profită atunci de ocazie ca să i prezinte lui "Bernard Sugativă" omagiile sale. Ca de obicei, începu cu Spania, sărind de la coride la luptele de tancuri de lângă Alicante.

— Acolo am repurtat prima mea victorie! răcni el şi duse la gură o cană de un litru. Jumătate îi curse pe piept. Icni.

— Cum o chema pe curva aia de spanioloaică a ta? întrebă Porta.

Barcelona sughiţă din nou şi l arătă pe Porta degetul. Bătrânul trebui să l sprijine ca să nu cadă de pe masă.

— Obergefreiter Joseph Porta, îţi amintesc pentru a suta douăzecea oară că trebuie să mi te adresezi cuviincios fiindcă sunt Feldwebel, coloana verte­brală a armatei.

— Eşti un cur beat! replică Porta şi se apucă să bea şampanie direct din sticlă.

— Sunt amator de arte frumoase, proclamă Barcelona în mijlocul tumultu­lui, la fel ca şi amicul meu, amicul meu Bernard.

Ca să subliniez această amiciţie, îl pupă pe frunte pe grăsanul de Bernard, cu care ocazie fu cât pe aci să cadă de pe masă. Îşi recăpătă echilibrul şi continuă:

— Ah, artele frumoase! Care din banda asta de păduchi laţi a fost vreodată într un muzeu şi a fremătat în faţa frumosului?

— Eu! zbieră acoperind hărmălaia Micuţul şi ridică un deget în sus.

Barcelona' amuţi, siderat.

— Nu se poate, zise el fără voie.

— Pe cuvânt de onoare, răspunse Micuţul ridicând trei degete. Am fost de patru ori cu compania la Muzeul Militar, da' de mult, când eram încă recrut la regimentul 5 tancuri din Berlin.

— Idiotule, i o reteză Barcelona. Asta n are nici o legătură cu interesul pe care eu şi Bernard îl purtăm artelor frumoase. Care dintre voi a contemplat vreodată o statuie frumoasă dim marmură, înfăţişind o femeie? Care dintre voi îl cunoaşte pe Thorvaldsen? Credeţi cumva c o fi un peşte de pe Reeper­bahn? El e Dumnezeul meu! urlă Barcelona. Un om mare, acum mort. După aceea folosi de câteva ori cuvântul "erou", "rahat", "idioţi", trecând prin "liber­tate" şi "înmiresmat crâng de primăvară".

Apoi, în capul său totul prinse să se nvârtească. Strigă ceva despre cântecul iepurelui şi găinaţul de turturică, lovi cu un gest teatral baretele multicolore ale decoraţiilor insistând asupra faptului că nu le dă nici un fel de importanţă, după care, arătând succesiv cu degetul fruntea şi inima, răcni: Aici, camarazi, sfinţi şi încercaţi, fraţi de arme, adunaţi azi în taverna lui "Sugativă", asta contează...

Mai departe nu apucă să continue, căci fu măturat de pe masă. De jos, de pe podea, mai răcni: Viva España!

Fu rândul lui Bernard să urce pe masă, ajutat de Porta şi de Legionar. În mod inexplicabil, îşi găsi echilibrul.

— Trag nădejde, prieteni, că nici unuia dintre voi nu i e sete, pentru că altminteri vă torn pe gât la trăscău până când o să ţâşnească afară prin găoază şi toate alelalte găuri! Trase câteva înghiţituri din cana pe care Legionarul i o întindea cu prietenească înţelegere. Sper că tractirul meu a fost pentru voi o adevărată casă, un adevărat sălaş. Am să vă destăinui ceva. A fi cârciumar nu i numai o treabă de câştigat parale. E o misiune. Deasupra uşii mele e figura lui Dionysos, unul din îngerii lui Dumnezeu, ceea ce dovedeşte că noi, cârciumarii, facem parte dintre aleşii Domnului. Prieteni, unde vă duceţi voi ctnd sunteţi trişti? La cazarmă? Aiurea! La chioamba de nevastă, cu păru' pus pe moaţe? Nici pomeneală! Veniţi la "Bernard Sugativă". Şi cum plecaţi de aici? Deprimaţi? Nu! Dimpotrivă, uşuraţi de toate grijile.

— Da' de parale? făcu o voce din fund.

Bernard preferă să se prefacă a nu fi auzit nimic.

— La mine, ostaşii, gradaţii şi ceilalţi sunt întotdeauna bineveniţi! Glasul său urcă şi deveni ameninţător. Îşi agită pumnul prin aer. Dar ofiţerii şi celelalte canalii sunt nedoriţi. În ochii mei sunt nişte lepădături! Are tot omul dreptul să zică ce i place şi ce nu!

Vocea i se pierdu în urale. Îşi ridică mâinile deasupra lui, ca un boxer victorios. Trase o nouă duşcă.

— Suntem hamburghezi, continuă el înduioşat.

— Hummel, hummel, hummel! urlă întregul cor.

— Muşcă, muşcă, muşcă! întregi Bernard lansând clasicul salut hambur­ghez. Să nu uităm niciodată. Există unii nenorociţi care şi închipuie că mai e o altă lume in afară de Hamburg. Fals! Arătaţi mi un Zillertal în altă parte decât aici! Unde poţi să găseşti cele mai straşnice coarde? Unde dacă nu pe Monckebergstrasse găseşti cei mai parşivi ochi? Există un singur "Uragan" şi ăla i pe Hanza Platz, la Hamburg. Cel care a respirat o dată aerul Hambur­gului, revine întotdeauna. Hamburgul este ultimul bastion al Europei. Se opri brusc şi fixă o chelneriţă. Silvia, scroafă în călduri, la ce te holbezi aşa? Închide ţi pliscul şi toarnă bere! Uite că mi am pierdut firul. Ei drăcie, unde m am oprit? Ah, da! Ehei, pe vremea mea, când eram în Reichswehr, la regimentul 3 dragoni!... Ăia dragoni! Anafura mă si, ăia ştiau să bea bere! Când eram pe undeva prin cantona­ment, nu rămânea o gagică care să nu fete după nouă luni! Iar dacă şi serba careva ziua de naştere, nu primea niciodată zece tirbuşoane în dar. Şi aici privirea lui se aţinti asupra lui Porta — nici nu găseai prăpădiţi care să cotizeze doi pentru unul singur.

Ridică braţul, făcu un semn pianistului şi răcni:

— Băieţi, fiţi gata pentru imnul Hamburgului.