Assignment Gestapo

Das Hertz von Sankt Pauli

das ist meine Heimat,

in Hamburg, da bin ich zu Haus.
Cântecul fu întrerupt de Steiner, care semnala primul conviv beat mort, fireşte, un Feldwebel de administraţie. Un urlet de bucurie urcă spre cer. Şase oameni îl înhăţară pe tip, care se afla la toaletă, îl duseră până în stradă şi l aruncară într o fundătură acompaniind totul cu psalmi cântaţi în surdină.

De atâta râs, Porta îşi scrânti falca, dar Micuţul i o puse la loc cu un pumn bine ţintit.

În cursul ceasului următor, şapte alţi beţivani luară drumul fundăturii.

Aniversarea "Sugativei" era numai fum de ţigară, zbierete şi damf de bere. Pretutindeni, pe mese şi pe jos, oamenii zăceau vlăguiţi, doborâţi de alcool. Timpanistul căzuse în toba cea mare.

Braţ la braţ, cei şase din 27 tancuri se împleticeau pe stradă.

— Mi e sete, răcni Porta. Zidurile de pe Herbertstrasse fi răsfrânseră strigătul. Lângă staţia metroului ajutară pe un bătrânel să lipsească un afiş. Un afiş roşu ca sângele.

Steiner citi cu glas cleios, de beţiv:

— Aviz...

Porta căzu şi se sculă cu greu.

— Steiner, băiatule. Cine dracu' publică anunţuri atât de devreme?

Bătrânelul se împiedică şi se dădu de a berbeleacul pe scara metroului, rămânând apoi înţepenit între braţele turnichetului. Ca să l scăpăm furăm nevoiţi să recurgem la o rangă de fier.

Sprijinindu se unul de celălalt, Steiner şi Barcelona citeau împreună cu voce tare. Steiner se cam bâlbâia pe la cuvintele mai dificile, dar Barcelona 9 îndrepta politicos.

— Camarazi, fiţi calmi. E un aviz secret al Gestapo ului, proclamă Bar­celona în mijlocul străzii pustii.

— Pentru că a difuzat zvonuri false... sughiţă Steiner.

— ...în detrimentul Patriei, continuă Barcelona.

Steiner se prăvăli peste afiş, dar izbuti să şi păstreze echilibrul spri­jinindu se în mâini.

— Dumnezeu mi e martor! Mi e sete! gemu el.

— Ei, fir ar să fie! Uite că au spânzurat pe unul! strigă Barcelona. E scris negru pe roşu.

— Asta i ceea ce se numeşte hârtie lux, zise Porta şi vomă pe rampa metroului.

— Cine a fost spânzurat? întrebă Bătrânul aşezându se pe scări.

Barcelona cercetă afişul.

"Conform sentinţei tribunalului popular, astăzi la orele 17 şi 15 minute va fi executată ca trădătoare a Führerului, Poporului şi Patriei văduva Emilie Dreyer."

Braţ la braţ, ne continuarăm drumul către Palatul de Justiţie.

Printre sughiţuri, Barcelona şi Legionarul intonau:

Dragoner sind halb Mensch, halb Vteth.

Auf Pferd gesetzte Infanterie.⁶⁷
— Nu i aşa c am întâlnit o pe văduva de au spânzurat o? murmură Heide când ajunseră la cazarmă.

— Posibil, oftă Legionarul. Acum însă n o s o mai întâlnim. Acolo unde i ea, n ajungem noi.

— Se moare cam mult în vremurile astea, filozofă Bătrânul. Curând luăm drumul frontului. Batalionul de marş e gata.

— Sunt un erou, proclamă zbierând Micuţul.

Porta căzu pe peluza din faţa clădirii statului major. Izbuti cu greu să se aşeze.

— Să cântăm pentru lepădăturile cărora li e somn, propuse el. Ştiu că colonelul Hinka are o damă în pat. O cunosc şi eu, dar ea ocheşte sus de tot: nu vrea să se ncurce cu un Obergefreiter.

Cântecul său favorit izbucni ca dintr o orgă:
Im schwarzen Kelter zu Askalon,

da kneipt ein Mann drei Tag,

bis dass er wie ein Besenstiel

am Marmortische lag.⁶⁸

— Pe barba tuturor profeţilor, blestemă Legionarul azvârlindu şi echipamen­tul într un colţ, s o faci pe soldăţoiul la vârsta mea.

El era instructor pentru luptă corp la corp afectat completărilor care ne soseau cu regularitate de la închisori, cazărmi şi din lagăre. Îi lua în primire de îndată ce căpătau banderola cu literele zbV.

— De ce te ai făcut majur dacă nu ţi place, întrebă Micuţul, şi muşcă din bucata de slănină pe care o furase de la furierul companiei a 8 a.

Micul legionar dădu din umeri, aprinse una din veşnicele sale ţigări, suflă fumul pe nas şi apăsă gânditor capătul aprins pe o albină pe jumătate moartă, care se târa pe masă

— Da' tu de ce te ai făcut soldat?

— La asta nu i greu de răspuns, replică Micuţul cu gura plină de slănină. Aveam de ales între a fi robul unui ţăran făţarnic sau a intra în forţele armate. La 16 ani m am angajat la cavalerie. Nu m au vrut. Ziceau că s matahală. M au expediat la infanterie, cu câţiva pumni peste bot în chip de supliment. Acolo am dat gata la marş pe toţi ofiţerii nefăcând altceva decât să pun tot timpul un picior înaintea celuilalt. După câteva ceasuri, nu era unul să nu se sature. Auzi, îşi închipuiau că pot face marţ pe unul care crescuse în orfelinatele publice! Mă puneau să halesc pământ şi când mă duceam la budă ieşea la ţărână din mine de parcă eram râmă, nu om. Da' tot era mai bine decât să mă spetesc pentru o jigodie de chiabur.