Atelierele de proiectare participativă
Atelier obligatoriu, sem. 2 Ore/ săptămână: 3. Credite: 4
Titular: dr. arh. Lorin Niculae
Colectiv: arh. Cătălin Caragea, arh. Andrei Ardeleanu
Scopul atelierului de proiectare: înţelegerea modului în care conceptele teoretice operează la nivelul proiectării, urmând ca acestea sa fie transferate în obiectul construit. Vor fi organizate săptămânal 14 ateliere de proiectare, în cursul cărora studenţii elaborează în echipe proiecte reale pentru beneficiari reali. Se vor efectua 3 deplasări în comunităţi.
Obiective:
Atelierele urmăresc proiectarea, în sistem participativ, de locuinţe evolutive, centre sociale şi medicale, şcoli si centre de zi pentru comunităţi aflate în sărăcie extremă, parcurgând următorii paşi:
*informarea cu privire la program, documentarea, analiza preliminară;
*elaborarea, împreună cu beneficiarii, a temei de proiectare, prin consultare;
*realizarea proiectului prin discuţii succesive cu beneficiarii, folosind mijloace de comunicare adecvate (schiţe, machete de studiu) ce vizează implicarea beneficiarilor în proces.
Figure Sesiune participativă Dor Mărunt, 2011
Proiectul nr. 1
Durata: 3 săptămâni Credite: 2 Tema de proiectare: locuinţă conceptuală Arhipera
Obiective specifice:
_conturarea unei viziuni cu privire la noua locuinţă
_proiectare axată pe inovaţie
_practicarea unei arhitecturi ecologice
_economia de energie, atât în faza de construire, cât şi în faza de utilizare
_înscrierea în buget şi costuri de reparaţii mici
_flexibilitate a spaţiului
_arhitectură evolutivă
_o calitate deosebită a spaţiului
_utilizarea creativă a luminii
_creativitate în utilizarea materialelor
Criterii de evaluare:
_calitatea concepţiei arhitecturale
_nuanţarea dialogului dintre spaţiul public şi cel privat
_ingeniozitatea soluţiilor propuse
_claritatea expresiei arhitecturale
_coerenţa limbajului arhitectural folosit
_calitatea grafică a proiectului
_robusteţea machetei şi abilitatea de a sugera materialele propuse
Figure Machete ale locuinţelor conceptuale Arhipera proiectate de studenţi, 2013-2014
Proiectul nr. 2
Durata: 10 săptămâni Credite: 2
Tema de proiectare: locuinţă Arhipera în sit real şi pentru beneficiar real
Obiective (în plus faţă de proiectul nr. 1):
_înţelegerea relaţiei dintre locuinţă şi amplasament (orientare, relaţia cu vecinătatea, relaţia cu spaţiul exterior locuinţei şi spaţiul exterior al locuinţei)
_realizarea proiectului împreună cu beneficiarii
_aprofundarea metodelor de proiectare comunicativă
_practicarea unei arhitecturi posibile din punct de vedere tehnologic
Criterii de evaluare (în plus faţă de proiectul nr. 1):
_înţelegerea necesităţilor actuale şi proiective ale familiilor
_calitatea dialogului cu familiile, în timpul proiectării participative
_capacitatea de a adapta proiectul la schimbările survenite pe parcursul proiectării comunicative
Figure Locuinţa Tara, Belciugatele, proeictată de studenţii SIASPA în anul 2014 şi executată în acelaşi an
Proiectele vor fi realizate pe echipe, iar studenţii altor profile decât arhitectura vor fi integraţi în echipele de proiectare.
Practică
Urmărire de şantier şi Şcoală de vară, sem. 2 Credite: 2
Titular: drd. arh. Cătălin Mihai Caragea
Colectiv: arh. Andrei Ardeleanu și stud. arh. Anca Crețu, Irina Scobiola, Lia Nicolescu, Andrei Coman.
Practica se va realiza prin participarea la Şcoala de vară de arhitectură socială participativă Arhipera (iulie 2016), ediţia a cincea, pe parcursul căreia studenţii vor finaliza locuinţele proiectate la atelier împreună cu familiile beneficiare. Durata: 6 zile. Se asigură transport, cazare, masă, materiale de construcţii, scule şi unelte.
Obiective:
Şcoala Arhipera reprezintă a treia etapă a programului educaţional. După însuşirea teoriei şi extragerea conceptelor operante, în timpul primului semestru, a urmat proiectarea, adică transpunerea conceptelor în arhitectură, de-a lungul celui de-al doilea semsestru. Ultima etapă presupune activităţi de tip design-build, menite să creeze legătura între proiectul desenat şi materialitatea formei construite. În acest scop în timpul anului, dar şi pe durata şcolii de vară, studenţii vor participa la activităţi practice care vor presupune experimentul cu materiale locale, asocieri de materiale, explorarea unor tehnici tradiţionale, exerciţii menite să stimuleze creativitatea participanţilor. Nu în cele din urmă, practica va presupune interacţiunea directă cu beneficiarii reali ai proiectelor şi aplicarea metodelor de participare publică în arhitectură însuşite de către studenţi pe durata anului universitar, în cadrul cursurilor de arhitectură socială participativă.
În cadrul săptămânii de practică vor fi organizate activităţi de team-building şi de educaţie non-formală.
Figure Imagini din timpul Şcolii de vară Arhipera, ediţia 2012
Evaluarea va acoperi activităţile de proiectare/ execuţie desfășurate în cursul școlii de vară.
Dostları ilə paylaş: |