Aurelian Gulan Victime Si Calai

Pe 12 mai 1944 în fortul Chersones nu am acceptat prizonieratul, ci am fost capturat luptând cu un ultim grup de ofiţeri germani şi români. Este data care îmi va marca tot restul vieţii, începutul unor confruntări între victime şi călăi, începutul calvarului unui om care a reuşit să depăşească unele suferinţe danteşti învingându-se pe el însuţi, pentru a-şi salva singurul bun de care mai dispunea, demnitatea de om, de ofiţer al armatei române, de şef de promoţie al unei generaţii de eroi martiri. Arestarea mea imediată pe 15 mai 1944, zilele de coşmar din celula morţii din închisoarea NKVD din Simferopol, unde zilnic erau împuşcaţi până la o sută de „trădători” ai Uniunii Sovietice, tătari, ucraineni, ruşi, ceceni, unii din ei foşti „partizani”, colaboratori cu trupele de ocupaţie germane sau române, m-au luminat irevocabil asupra modului cum este sancţionată trădarea de patrie.

După nenumărate anchete, în ciuda unor promisiuni tentante -libertate imediată, grade enorm de mari, posibilitatea de a mă număra printre întemeietorii viitoarei „armate populare” – am respins orice formă de colaborare cu NKVD – viitorul KGB – apărându-mi cu străşnicie demnitatea de român, onoarea de ofiţer al armatei române, orice fel de implicare în implementarea comunismului în România. A fost opţiunea mea majoră luată la 22 de ani, dar şi întocmirea primului dosar de „element ultranaţionalist, duşman al poporului şi al comunismului”.

Aceasta a fost atitudinea mea definitivă şi categorică, care a marcat acţiunile mele ulterioare. Am devenit astfel un militant activ împotriva trădării de neam, împotriva trădătorilor conjuncturişti din diviziile de voluntari Tudor Vladimirescu şi Horia Cloşca şi Crişan. Cele 117 zile de carceră, cele trei întemniţări în închisoarea din Gorki nu au clintit atitudinea mea. Ultima întemniţare din martie 1948 a constituit şi ultima mea respingere cu obstinaţie a oricărui mod de colaborare cu KGB. Pus în faţa a două dosare – unul de colaborare cu KGB, celălalt de criminal de război – n-am semnat niciunul, iar după 43 de zile de greva foamei, 70 de hrăniri artificiale, după un simulacru de proces, un circ penibil, am fost condamnat la 25 de ani temniţă grea. Au urmat ani grei de incredibile chinuri şi suferinţe în lagărele din Vorkuta – la Nord de Cercul Polar – şi Siberia, fiind repatriat pe 15 decembrie 1955, după 11 ani şi jumătate, ca prizonier de război, dar cu un dosar voluminos de „ultranaţionalist, militant anticomunist”.

În ciuda comportamentului meu, urmarea unei facultăţi, întemeierea unei familii, încadrarea în muncă – după revoluţia din Ungaria şi înaintea retragerii trupelor sovietice din România, pe 13 februarie 1958 am fost arestat, unul din cei 50 000 de potenţiali duşmani ai poporului şi ordinii sociale, iar după alte treisprezece zile de greva foamei şi un an şi jumătate de anchete, cele mai criminale suplicii ale călăilor partidului, organele securităţii române, după ce iniţial am fost disjuns dintr-un lot de patru zeci foşti prizonieri de război români, am fost condamnat la opt ani temniţă grea pentru fapte pentru care n-am fost nici arestat, nici anchetat. Rezultatul firesc al altor călăi, de data aceasta din justiţia comunistă. Şi unii, şi alţii, azi prosperi oameni de afaceri, personalităţi marcante în Preşedinţie, Guvern, Parlament, administraţie etc. Călăii au fost

Recompensaţi pentru crimele săvârşite timp de patruzeci de ani, pentru aportul lor decisiv în deturnarea revoluţiei şi impunerea unui călău şef care le garanta nu numai absolvirea de crimele abominabile comise, dar le asigura şi un viitor prosper, îi recompensa cu funcţii şi posibilităţi de a deveni „noii capitalişti”, care îşi vor continua crimele prin spolierea şi umilirea poporului român.

Amnistiat pe 15 august 1964, când decretul prevedea 1 iulie, aşteptat de soţia mea timp de aproape şapte ani, după o căsnicie de numai şase luni, mi-am dedicat viaţa exclusiv familiei şi informării mele până în decembrie 1986, când m-am pensionat.

Între 1986-1987 am scris cartea-document „Paşaport pentru lumea cealaltă”, de circa 600 de pagini, care, după încercări inutile în Germania şi Canada, a apărut în 1996 la editura Petrion sub o formă „masacrată”, pentru a se încadra în 220 de pagini sub titlul „Mărturii din iadul roşu. De la Vorkuta la Gherla”. Din dorinţa de a o publica în forma iniţială, am introdus unele intervenţii. Una se referă la amnistierea mea de către Rusia „ca victimă a represiunilor staliniste” şi anularea de către Tribunalul Suprem din RSR a sentinţei de condamnare „ca netemeinică şi nelegală”. Astfel, instanţele supreme de judecată din Rusia şi din România au recunoscut abuzurile criminale care m-au costat 18 ani de viaţă.

Am plecat pe front la aproape 21 de ani. Mi-am reînceput viaţa într-o temniţă cât toată ţara la 42 de ani. Pentru a identifica adevăraţii vinovaţi ai celor mai abominabile mârşăvii şi crime, pentru a aduce un elogiu victimelor, eroilor anonimi care şi-au sacrificat viaţa în lupta împotriva comunismului şi pentru a înfiera pentru posteritate pe adevăraţii călăi, am adăugat un ultim capitol de analiză strict personală a evenimentelor şi a situaţiei politice după 1989. În condiţiile în care un proces general al comunismului este neagreat, şi tot mai improbabil, în situaţia inexistenţei unei legi a lustraţiei, pe fondul declanşării unor noi crime împotriva poporului român de către urmaşii aceloraşi călăi care dau dovadă de o solidaritate remarcabilă şi se bucură de sprijinul tuturor instituţiilor statale pe care le-au ocupat, victimelor le-a rămas o singură opţiune: clamarea cu obstinaţie a adevărului istoric, demascarea mârşăviilor şi a lichelelor actuale, obţinerea în instanţele juridice internaţionale a daunelor morale şi materiale.

Nu am fost şi nu sunt antisemit. Dimpotrivă, recunosc aportul enorm al evreilor la progresul ştiinţei şi al culturii universale. N-am contestat şi nu contest holocaustul. Contest însă monopolizarea de către acesta a suferinţei universale şi a adevărului istoric, canonizarea şi legiferarea acestuia. Să nu se uite că ei au fost mentorii şi principalii exponenţi ai internaţionalismului comunist, cea mai aberantă şi mai monstruoasă ideologie a secolului XX, care a provocat asasinarea a peste o sută de milioane de victime, care s-au sacrificat în exclusivitate pentru libertatea individului, pentru drepturile elementare ale omului, pentru salvarea omenirii de la cel mai criminal genocid fizic, moral şi spiritual. Aceste victime anonime n-au solicitat despăgubiri materiale bine meritate, iar supravieţuitorii s-au stins sperând la unele despăgubiri morale şi, în primul rând, la instaurarea şi victoria adevărului istoric, premisă pentru structurarea viitorului omenirii.

Noi, supravieţuitorii celei mai abominabile crime din istoria omenirii, n-am cerut răzbunare, n-am cerut nici chiar pedepsirea pe măsură a celor vinovaţi. Am luptat doar pentru recuperarea memoriei pentru ca omenirea să evite repetarea unei istorii nefaste.

Aşa cum nu putem uita, noi n-avem însă nici dreptul să iertăm. Crimele săvârşite sunt atât de monstruoase şi de evidente, încât nici Dumnezeu, în marea Lui bunătate, nu-i va ierta. Pentru cei 18 ani ai mei de temniţă, trebuie să arăt lumii pe acei călăi dintr-un sistem care, direct sau indirect, a săvârşit cele mai monstruoase crime împotriva umanităţii.

Închei cu versuri scrise cu sânge de martiri pe zidurile temniţelor comuniste:

Cu zâmbet de sânge pe buze livide Îţi voi răspunde cu trupul inert:

— Pentru toate rănile mele nedrepte Eu, Doamne, Te iert!

Din rănile şi-nfrângerile noastre Aşternem trepte noilor destine, O scară de mărgean peste dezastre S ă urce paşii lumii care vine.

Aurelian Bucureşti, 15 august 2001

SFÂRŞIT

1 Lachesis, una dintre ursitoare în mitologia greacă (Moirae), care trăgea din fuior câte un fir ce reprezenta viaţa fiecăruia.

2 Cuvintele îi aparţin lui William James, psiholog şi filosof american.

3 A se vedea nota 19 supra

4 Engl. Învaţă să munceşti şi să aştepţi – ultimul vers din Psalmul Vieţii (1838) de Henry Wadsworth Longfellow (1807-1882)

5 Germ.: „a viziunii despre viaţă”.

6 Nathaniel Hawthorne (n. Nathaniel Hathorne în 4 iulie 1804 – d. 19 mai 1864), romancier şi nuvelist american.

7 Frangois-Noel Babeuf (1760 – 1797), vezi nota 32 supra.

8 Cuvintele aparţin lui Thornton Wilder, nuvelist american.

9 Ovid Aron Densusianu (numele de familie pronunţat Densuşianu; n. 29 decembrie 1873, Făgăraş, d. 9 iunie 1938, Bucureşti), filolog, lingvist, folclorist, istoric literar şi poet român, membru al Academiei Române şi profesor la Universitatea din Bucureşti.

10 Pantelimon Halippa sau Pan Halippa (1 august 1883, Cubolta, judeţul Soroca – d. 30 aprilie 1979, Bucureşti), publicist şi om politic român basarabean, unul dintre cei mai importanţi militanţi pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia şi pentru unirea acestei provincii cu România. A fost preşedintele Sfatului Ţării care a votat unirea la 1918. A ocupat funcţii de ministru în diferite guverne. A fost persecutat politic de regimul comunist şi închis la Sighet. Membru corespondent al Academiei Române, exclus în 1948 şi repus în drepturi în 1990.

11 Gheorghe Arsenescu (31.05.1907, Câmpulung – 29.02.1962, Jilava), colonel al armatei române care a condus rezistenţa anticomunistă în munţii Făgăraş împreună cu ofiţerul Toma Arnăuţoiu, formând un grup „Haiducii Muscelului”. Gruparea de rezistenţă condusă de Arsenescu a operat în sudul munţilor Făgăraş. A scăpat din mai multe încercuiri dar a fost capturat de Securitate în 1961 and a fost executat în 1962 la închisoarea Jilava.

12 Kurt Vonnegut, Jr. (n. 11 noiembrie 1922 – d. 11 aprilie 2007) – romancier american, cunoscut pentru operele sale în care combină satira, umorul negru şi ştiinţifico-fantasticul,

13 Lat. „Nimic nu încântă precum schimbarea!” (Cicero).

14 Andrei Ciurunga (1920 – 2004), născut Robert Esenbraun în Basarabia, în oraşul Cahul într-o familie de colonişti germani, urmează aici şcoala, exceptând ultima clasă de liceu absolvită în Bolgrad. Trupele române părăsind provincia de la răsărit, se mută şi el, cu familia, în Brăila. Calvarul său prin temniţele comuniste începe în noiembrie 1945, datorită unui articol anticomunist publicat în „Expresul”, Ciurunga fiind considerat autorul moral al entuziastei manifestări promonarhiste din ziua Sfinţilor Arhangheli. Numele de poet şi l-a ales întâmplător, dintr-o carte de telefoane. Eliberat, îşi tipăreşte în 1947, cu ajutorul unui zeţar cunoscut, fără ştirea cenzurii, o plachetă de versuri puternic colorată anticomunist, intitulată: „Poeme de dincoace”. Denunţat, este arestat abia peste doi ani, însă 'corpul delict' fusese distrus de mama sa, drept pentru care a fost condamnat pentru volumul mult mai vechi „Cântece de dor şi război”, apărut la Chişinău în 1944. Va petrece cei patru ani de condamnare la Canalul Dunăre-Marea Neagră, Este eliberat la trei luni după termenul aşteptat cu nerăbdare şi se interzice să îi mai apară numele în presă. A treia sa arestare survine în anul 1958. Va fi condamnat la optsprezece ani închisoare pentru a fi lăsat să circule poemele scrise în minte la Canal. A fost eliberat odată cu toţi deţinuţii politici, în 1964. Abia în 1967 este reprimit în Uniunea Scriitorilor şi începând cu acest an va publica într-un ritm alert ce vădeşte setea sa de recuperare a anilor pierduţi. După Revoluţia din '89, cărţile conţinând stihurile sale de detenţie se vor succeda frenetic. Între volumele publicate – în total 22 la număr – în acestă perioada amintim: Decastihuri (1968), Vinovat pentru aceste cuvinte (1972), Argumenteâmpotriva nopţii (1976), Echivalente (1978), Gestulâmpăcării (1983) şi un volum antologic intitulat simplu Poeme, apărut în 2001 cu sprijinul Ministerului Culturii din România.

15 Samsara – lege fundamentală a transmigraţiei din gândirea religioasă şi filosofia indiană, care desemnează circuitul existenţei în lume pe baza formulei naştere-moarte-renaştere. Potrivit faptelor din viaţa anterioară, omul se reîncarnează, urmând ca şi după această viaţă să urmeze o alta.

16 Consideraţii suplimentare pe exact aceste teme şi dintr-o perspectivă unică, de participant direct la evenimentele diplomaţiei interbelice, pot fi găsite în cartea lui Mihail Sturdza, România şi sfârşitul Europei, apărută la editura Criterion Publishing în anul

17 Cuvintele aparţin lui S. Lee.

18 Alexandru Drăghici (n. 26 septembrie 1913, Tisău, judeţul Buzău – d. 12 decembrie 1993, Budapesta) lider comunist român. A fost deputat în Marea Adunare Naţională (MAN) între 1946-1948, preşedinte al MAN (28 decembrie 1949 – 26 ianuarie 1950), viceprim-ministru (18 martie 1961 – 27 iulie 1965 şi 9 decembrie 1967 – 26 aprilie 1968). A fost general-maior de Securitate (30 decembrie 1950), general-locotenent (2 octombrie

1952), general-colonel (20 august 1955).

19 Charles Baudelaire – Le Revenant (Fantoma): Precum alţii din tandreţe/Pe-a ta viaţă, tinereţe/Eu vreau să domnesc prin teroare.

20 Charles Baudelaire – L'ennemi (Duşmanul): O, durere, durere! /Timpul vieţii mi se scurge/Iar inamicul nevăzut care ne roade inima/Din sângele pe care îl pierdem creşte şi se fortifică.

21 Fr. „A accepta ideea unei înfrângeri, însemnă a fi învins de la început.” – expresie atribuită lui Ferdinand Foch (n. 2 octombrie 1851 – d. 20 martie 1929), Marechal de France, unul dintre principalii comandanţi militari francezi din timpul primului război mondial