Despre adevăratul Sabat
Orice zi în care realizezi fapte bune este o adevărată sărbătoare a Sabatului. Astăzi, fiind o zi tradiţională de Sabat, fă tot binele pe care îl doreşti şi pe care îl poţi face şi nu-ţi va reproşa nimeni nici un păcat! Poate doar nebunii acestei acsetei lumi care blestemă vântul, ploaia şi stolurile de păsări pentru că se mişcă în ziua de Sabat. Noi nu ne ocupăm însă de acest nebuni!
Despre receptivitatea faţă de Dumnezeu, faţă de oameni şi faţă de natură. Regula de conduită pentru judecători şi jurişti
Cine contemplă creaţia lui Dumnezeu cu un sentiment de fericire sacră - dorind să-L slăvească din tot sufletul pe bunul Dumnezeu, cel care a creat toate minunăţiile infinite – şi resimte cu atâta ardoare şi intensitate că aceasta se datorează lui Dumnezeu, Creatorul său, Mi-a dovedit deja cea mai vie recunoştinţă!
Păstrează mereu în tine asemenea sentimente, nu-ţi închide inima în faţa celui sărac; chiar dacă el devine duşmanul tău, ai milă de el şi atunci vei merita o mare graţie. Nu judeca şi nu condamna greşelile pe care vezi, căci – înţelege-Mă bine – în majoritatea cazurilor, nu cei care le comit greşesc, ci spiritul care i-a împins la aceasta. Tu nu poţi şti ce spirit îi posedă. Mulţi oameni devin mândri de smerenia lor şi astfel, fără ştirea lor, ajung nişte păcătoşi mai mari de cât cei pe care-i privesc de sus cu atâta dispreţ şi dezgust; un spirit rău se aruncă atunci asupra lor şi îi împinge să comită cine ştie ce păcat. În acest fel cel ce se credea un erou de virtute descoperă că este departe de a fi un zeu, nefiind altceva decât o fiinţă umană şi slabă.
Un asemenea om va fi atunci mai umil şi se va pocăi în faţa celor pe care i-a denigrat mai înainte de la înălţimea virtuţiilor sale.
Nimeni nu trebuie să urască pe altcineva. Cine n-a detestat un păcătos pentru că este un păcătos? Este suficient însă să lupţi împotriva păcatului; totuşi nu întinde măna celui care se încăpăţânează plin de răutate şi devine una cu păcatul său. Dar dacă, în deznădezdea pe care o merită şi care îi este necesară pentru a se îndrepta, el îţi cere ajutorul, nu face pe surdul, ci ai milă de el. Dacă vezi un răufăcător care se îndreaptă către supliciul său, nu te bucura de nenorocirea sa, chiar dacă a comis o crimă împotriva ta, căci, vezi tu, nu este imposibil ca un asemenea răufăcător să poată fi fericit în Lumea de dincolo!
În toate împrejurările, iubirea trebuie să fie elementul preponderent în viaţa fiecărui om. Pentru Dumnezeu, o justiţie care nu se bazează pe iubire nu este justiţie şi în ochii lui Dumnezeu, judecătorul fără suflet es te de zece ori mai păcătos decât cel pe care-l condamnă. Dumnezeu îl va judeca la fel cum şi el şi-a judecat aproapele.
Deci nu judeca şi nu condamna pe aproapele tău pentru păcatul pe care l-a comis împotriva ta şi astfel nu vei fi nici tu judecat ori condamnat! Căci în lumea cealaltă, tu vei fi judecat după măsura cu care l-ai judecat pe aproapele tău. Judecătorul sever şi fără inimă, care a aplicat legea cu sânge rece, va fi judecat la fel, fără nici un pic de milă. Călăii şi temnicierii nu vor vedea niciodată faţa lui Dumnezeu.
Cel care prinde un hoţ sau un asasin face bine dacă-l judecă cu dreptate, dar judecătorul nu trebuie să uite niciodată că răufăcătorul, atâta timp cât trăieşte pe acest pământ, nu sete în totalitate un diavol; el nu este decât un om rău educat şi pervers şi trebuie să se facă totul pentru a-l ajuta să se îndrepte şi să revină pe calea cea bună, înainte de a se face greşeala de a-l condamna la moarte ca un demon incorigibil!
Condamnaţii la moarte nu ar trebui să fie executaţi imedia t, ci ar trebui mai întâi să fie expuşi o zi întreagă în faţa poporului, bine legaţi de un ştreang la cinci palme deasupra solului.
Dacă cel condamnat dă dovadă de bunăvoinţă, implorând iertare şi promiţând să se îndrepte, el paote fi dezlegat de ştreang şi dus într-o casă de corecţie, de unde nu va fi pus în libertate decât atunci când se va îndrepta cu adevărat. Dar dacă, chiar şi legat de ştreang, în faţa spânzurătorii, răufăcătorul face dovada dorinţei de a de îndrepta, el trebuie să fie execztat înainte de sfârşitul zilei şi ars împreună cu ştreangul său, căci el este în întregime un demon!
Judecătorul care va respecta această regulă îşi va vedea numele strălucind în cartea eternă a vieţii.
Cunoaşterea de sine este primordială. Importanţa şi esenţa meditaţiei (introspecţiei)
Cunoaşterea de sine este primordială
Există un adevăr etern, potrivit căruia nimic nu poate exista dacă nu provine mai întâi dintr-o activitate intensă. Totul este zădarnic dacă omul nu se cunoaşte mai întâi pe sine şi dacă nu se transformă mai întâi lăuntric pe sine însuşi; tot ceea ce întreprinde din exterior este zădarnic.
Cine nu începe prin a se cunoaşte pe sine mai întâi, nu Îl va putea cunoaşte nici pe Dumnezeu şi nici pe nimeni altcineva.
Ceea ce omul nu a obţinut prin propriile sale eforturi, Dumnezeu nu poate şi nici nu poate să-i dea.
Aşadar, nu fiţi doar nişte ascultători înfumuraţi ai Cuvântului Meu, ci deveniţi muncitori plini de zel şi atunci veţi începe să simţiţi în voi binefacerile.
Viaţa î nseamnă acţiune (activitate) şi nu stagnare. Ea trebuie menţinută prin manifestarea continuă a forţelor din care ea este făcută. Repausul nu conservă viaţa.
Acest fel de bine pe care vi-l oferă repausul nu este decât un fel de moarte a forţelor care impulsionează viaţa. Cine înaintează din ce în ce mai mult în calmul inactiv, în special forţele vii ale spiritului său, găseşte aici o anumită stare de bine, dar se lasă astfel să alunece încet-încet în braţele morţii, din care Dumnezeu nu-l va elibera uşor.
Desigur, există şi un calm adevărat, plin de viaţă. dar acesta se află în Dumnezeu. În om el se manifestă ca un sentiment ceresc inexprimabil de recunoştinţă copleşitoare faţă de Dumnezeu şi ca o bucurie beatifică de a împlini voia Lui cea sfântă.
Această beatitudine şi această cunoaştere foarte limpede de a fi împlinit voia lui Dumnezeu sunt adevărata pace conştientă întru Dumnezeu, plin de viaţă – pentru că este plin de forţele acţiunii (manifestării). Orice altă formă de calm reprezintă o oprire a forţelor vieţii, o adevărată moarte; şi în măsura în care ele nu sunt reactivate, aceste forţe de viaţă se retrag.
Dostları ilə paylaş: |