Auszug aus

Câteva din principalele lucrări SCRISE DE IACOB

LORBER PRIN DICTEU DIVIN
MAREA EVANGHELIE A LUI IOAN, 10 volume a câte 500 pagini.

Încununarea descrierii vieţii lui Iisus şi totodată principala operă a Noii Revelaţii. Conţine pentru prima oară pe acest pământ o descriere amănunţită, aproape zi de zi, a tot ce a făcut Iisus în cei trei ani ai misiunii sale pe pământ, cât a peregrinat prin ţară dintr-un loc în altul. În aceasta operă se dezvăluie pentru întâia dată pe acest pământ secretul personalităţii lui Iisus Cristos şi adevărata învăţătură Dumnezeiască a Mântuitorului.

CASA DOMNULUI, 3 volume a câte 500 de pagini.

Geneza lumii spirituale, naşterea lumii materiale, crearea omului şi preistoria omenirii până la potop.

TINEREŢEA LUI IISUS, 430 pagini.

Evanghelia, nou revelată şi completă, a lui Iacob despre naşterea şi copilăria lui Iisus.

EPISCOPUL MARTIN, 496 pagini.

O călătorie pe lumea cealaltă.

DIN IAD PÂNĂ LA CER, 2 volume a câte 520 pagini.

O descriere a vieţii tainice de pe lumea cealaltă a lui Robert Blum, care a fost împuşcat în anul 1848.

SOARELE SPIRITUAL, 2 volume a câte 540 pagini,

O operă despre corespodenţele care au existat cu lumea cealaltă. Aici se explică legăturile care există între lumile vizibile ale universului material şi lumile invizibile ale universului spiritual.

SOARELE NATURAL, 320 pagini.

Opera aceasta face pentru prima dată o descriere exactă a configuraţiei şi a esenţei soarelui nostru, şi reuşeşte o descriere pertinentă a esenţei luminii şi a forţei sale tainice.

Alte Lucrari :
PAMÂNTUL SI LUNA (destre cum este facut pamintul si luna, cum au aparut plantele, animalele si omul pe pamint, ce scop au ei si ce este pe luna)
MUSCA ( destre citava din scopul infinite ale unei muste de casa)
ROBERT BLUM (Din iad pina la cer), 2 Volume a 500 de pagini
PRODUSELE NATURII
DARURI DE LA CER , 3 Volume
12 ORE
POEZII si PSALMI

Marea Evanghelie a lui Ioan Vol I J.Lorber (Rezumat)

Doctrina fundamentală: despre fiinţa lui Dumnezeu, despre om şi raporturile lui cu Dumnezeu

Evoluţia Creaţiei lui Dumnezeu

La origini a fost şi este lumina, adică marea şi sacra înţelepciune creatoare, ideea esenţială divină. Această lumină nu numai că există întru Dumnnezeu, dar ea există deopotrivă şi prin Dumnezeu. Aceasta semnifică aici că lumina nu numai că emana în esenţă de la Dumnezeu, ci că totodată ea era numai întru Dumnezeu, ea (lumina) fiind de asemenea şi aproape de Dumnezeu şi astfel ea înconjura într-un anumit fel fiinţa divină originară.

Această lumină, această mare idee, această preasfântă idee fundamentală din care toate fiinţele au provenit într-un mod perfect liber nu putea fi decât Dumnezeu Însuşi, pentru ca în Dumnezeu, din Dumnezeu şi prin Dumnezeu, doar Dumnezeu putea reprezenta esenţa Sa eternă şi perfectă.

Lumina nu a provenit din esenţa divină originară, ci a existat din eternitate, fiind una cu Dumnezeu şi asemenea lui Dumnezeu Însuşi, în aşa fel încât ea (lumina) nu presupune nici un fel de devenire, ceea ce explică totodată de ce se spune: "La început, sau la origini întreaga existenţă şi fiecare fiinţă care urma să fie manifestată existau toate prin Dumnezeu, întru Dumnezeu, de la Dumnezeu Însuşi de la un capăt la altul".

Orice fiinţă îşi are cu adevărat originea în această Fiinţă primordială, care este Ea Însăşi – în totalitate – originea eternă a propriei Sale Fiinţe. Lumina, cuvântul (Logosul creator) şi voinţa acestei Fiinţe provin din propria Sa Lumină; Ideea Sa creatoare originară este o parte din Ea Însăşi care este dornică de a se manifesta sub o forma vizibilă. În toată desfăşurarea nesfârşită, nimic nu a apărut şi nu a luat formă vizibilă fără să provină din această origine şi fără să fi trecut prin acest p roces.

Raportul care există între fiinţa umană şi Dumnezeu

Dumnezeu era şi este în El Însuşi şi prin El Însuşi, de la un capăt la altul şi în totalitate, fundamentul absolut şi suprem, etern şi desăvârşit al oricărei vieţi, această lumină şi această viaţă cheamă toate fiinţele la viaţă şi această lumină sau această viaţă este lumina, ea (lumina) fiind chiar viaţa însăşi în fiecare om născut din El. Aceste fiinţe şi aceşti oameni au fost creaţi astfel după imaginea perfectă a luminii primordiale, care este prima condiţie a existenţei lor, lumina şi viaţa lor fiind astfel perfect asemănătoare acestei Fiinţe primordiale eterne.

Orice fiinţă creată trebuie şi poate să aibă percepţia faptului că viaţa şi fiinţa sa sunt şi trebuie să fie create după imaginea cea mai desăvârşită a lui Dumnezeu, fără de care ea (fiinţa) nu ar avea nici viaţă şi nici existenţă.

Se dovedeşte că în toate fiinţele create se regăsesc în mod necesar două sentimente: pe de o parte sentimentul de a avea în sine asemănarea cea divină originară iar pe de altă parte, ca efect al acestei lumini, sentimentul unei transformări progresive care ni se revelează prin voinţa primordială a Creatorului.

Primul sentiment situează creatura într-o asemănare absolută cu Creatorul, astfel încât ea crede tocmai de aceea că este ieşită din ea însăşi şi ea consideră că este perfect independentă şi fără nici o legătură cu vreo origine primordială eternă; ea mai crede că este conţinută în ea însăşi şi poate dispune de ea însăşi. Al doilea sentiment - care decurge în mod necesar din primul – este constiiţa de a proveni din această proprie origine primordială şi de a se manifesta liber în timp, considerându-se totodată foarte dependentă de această origine primordială.

Acest sentiment de umilire, atunci când se revelează în fiinţă, transformă prima atitudine, orgolioasă, într-un sentiment de umilinţă, care este absolut necesar, aşa cum va fi demonstrat ulterior.

Sentimentul orgoliului combate însă cu putere acest sentiment de smerenie de sine, pe care el vrea să-l reprime.

Din această luptă apare ranchiuna şi în final survine ura faţă de această origine primordială a oricărei fiinţe şi astfel apare refuzul de a se vedea umilită prin acest sentiment de dependenţă. Astfel, sentimentul orgoliului creşte, se întăreşte şi atunci fiinţa se întunecă. Înlăuntrul creaturii, în locul luminii primordiale iau astfel naştere noaptea şi întunericul, iar această noapte şi acset întunericnu vor mai recunoaşte în ele lumina primordială, îndepărtându-se canişte orbi de ea.

Lumina primordială poate atunci străluci într-o astfel de noapte, dar această noapte în care există o lumină, - lumină pe care ea (noaptea) nu o mai poate vedea – nu mai poate recunoaşte lumina care vine la ea pentru a o transforma în această autentică lumină primordială.

În mod asemănător a venit Iisus în lumea întunericului, ca fiind eterna Fiinţă originară a oricărei existenţe şi ca fiind lumina primordială a oricărei lumini şi a oricărei vieţi, pentru toţi cei care provin din El, d ar ei nu L-au recunoscut fiindcă se aflau în noaptea penibilului lor sentiment de orgoliu.
Doctrina fundamentală: despre fiinţa lui Dumnezeu, despre om şi raporturile lui cu Dumnezeu

Ioan Botezătorul a venit de sus, ca un martor vechi şi nou în acelaşi timp, sau cu alte cuvinte, ca o lumină provenită din Lumina primordială pentru a depune mărturie despre fiinţa originară a lui Dumnezeu, Cel care s-a făcut trup El Însuşi şi a venit la ai Lui, care provin din El, pentru a-i lumina în noaptea lor şi a-i ajuta să regăsească lumina Sa primordială.

Este evident că acest om nu era chiar el lumina primordială dar, la fel ca toate fiinţele, era şi el o scânteie din aceasta. Lui i-a fost dat să rămână unit cu această lumină primordială, din cauza umilinţei sale foarte mari.

Şi pentru că el (Ioan) era în mod constant în fuziune profundă cu lumea primordială el a fost martorul perfect al acestei lumi primordiale şi a trezit această lumină în inimile oamenilor atât de bine, încât aceştia au început să recunoască încetul cu încetul că lumina primordială care se încarnase era aceeaşi cu cea pe care toate fiinţele şi toţi oamenii o posedă în mod liber, prin graţie divină, şi pe care ei o pot păstra de-a pururi în toată libertatea , dacă aspiră la aceasta.

Adevărata lumină (Cristos) nu era martorul ci mărturia Celui care totdeauna a iluminat şi a însufleţit oamenii care vin pe Pământ.