Autovaccinului celulomicrobian total complex
Yüklə 432,99 Kb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Subiecte cu temă genetică a patogeniei diverselor boli
Cazul 9 R .G. (n. 1937), Călărași Spitalul clinic de urgență „Sf. Ioan” Clinica de chirurgie generală I FO 297190/34165 Medic: Asist. Univ. Dr. A. I. Perioada internării: 24/12/2014-26/01/2015 Dg principal de externare(DRG cod 1): C18.2 Tumoră malignă colonul ascendent. Diagnostice secundare(DRG): 1 D63.0 Anemia prin boli neoplazice 2 I10 Hipertensiune esențială 3I 51.9 Cardiopatie nespecificată 4. K 63.2 Fistula intestinului Diagnostice formulare liberă: Neoplasm colon ascendent. Sindrom anemic. Starea la externare: vindecat. Pacienta a fost operată după investigații biologice, imagistice (colonoscopie și CT abdominal) pentru tumoră ulcerovegetantă circumferențială parțial stenozantă pe colonul ascendent. A fost operată pe 15.01.2015 practicându-se hemicolectomie dreaptă cu ileotransverso-anastomoză. După 8 zile de evoluție bună apar febră și dureri abdominale cauzate de o fistulă anastomotică cu peritonită localizată necesitând reintervenția chirurgicală pe 26.01.2015 cu evoluție post-operatorie bună. S-a recomandat dispensarizare oncologică teritorială, dar după externare pe 10 februarie este reinternată de urgență pentru „abces de bursă omentală postoperator tardiv după ileohemicolectomie dreaptă cu ileotransversoanastomoză pentru tumoră de colon ascendent. BCI. HTA.” Se reintervine chirurgical externându-se ulterior vindecată (FO 302514/4038, 10/02/2015-24/02/2015) Fiind rudă de gradul I cu mine și fiind foarte slăbită, după 3 intervenții chirurgicale în mai puțin de 4 săptămâni fiul său și pacienta au hotărât să renunțe la citostatice și să facă AVCMTC, tehnologia Dr. Constantin Gh. Băcanu. „Adusă acasă în cearșeaf, am hotărât să nu mai administrăm citostatice. La 02.03.2015 şi 09.03.2015 s-a preparat autovaccinul celulomicrobian total complex recomandat de Dr. Radu Gh.” Din 9 martie 2015 a urmat tratamentul cu autovaccin cu evoluție favorabilă rapidă, la o săptămână părăsind patul, iar la 23.08.2015 toate analizele au ieșit în limite normale, stare care s-a menținut bună până la 08.08.2016, când a apărut ,,ocluzie intestinală acută, tumoră peritoneu parietal perete lateral drept escavație pelvină. Periviscerită. Neoplasm de colon drept operat (ileocolectomie cu ileotransversoanstomoză L-L) în 2015 (FO.13 563/24.08. 2016 Dr I. M.) Intraoperator se descrie „invazia tumorală a ultimilor 30 cm de ileon cu înglobarea arterei iliace externe, iar enterectomia segmentară și excizia complexului anastomotic ileotransvers cu restabilirea tranzitului digestiv prin ileotransverso-anastomoză L-L” a fost un succes operator. Post operator pacienta a revenit la autovaccin ca tratament paleativ, pentru starea fizică epuizată prin vârsta înaintată și 4 intervenții chirurgicale efectuate în 20 de luni! Noni Ștefănescu, fiul pacientei, care a pregătit autovaccinul sub îndrumarea mea, este convins de efectul benefic al autovaccinului tehnologia Dr. Băcanu și îl administrează în continuare. Mai mult, având soția cu diabet zaharat insulino-dependent instabil i-a făcut și dânsei autovaccinul din proprie inițiativă și a constatat următoarele: „Pentru Ștefănescu Lucia: Completăm cu faptul că după 6 luni de la începerea tratamentului cu AVCMTC s-a redus la jumatate cantitatea de insulină, iar plaga de psoriazis a dispărut complet [...] Nu se mai scarpină deloc ... a și uitat că a avut toată viața această nenorocire cu mari probleme (mâncărimi, se scărpina până îi dădea sângele!); glicemiile au început să fie ca ale unui om normal [...] Dacă înainte lua o linguriță de miere intra în comă, iar acum mănâncă un borcan de 250 ml pe săptămână [...] Mulțumim!” Comentarii Despre rolul imunității în toate procesele inflamatorii, neoplazii, procese metabolice și dismetabolice cu corespondențe genetice se publică studii de către marile centre ale lumii specializate în biologia celulei, în procese imunologice, biochimie a proteinelor, cercetare a cancerului și procesele biologice moleculare nucleo-citoplasmatice ale mARN-ului, receptori membranari de factor de creștere epitelială și endotelială, (detalii în capitolul următor) etc. În terapia imunitară oncologică se folosesc anticorpi monoclonali, vaccin BCG administrat intravezical în carcinoamele uroteliale vezicale. Principiile de acțiune ale AVCMTC sunt expuse în lucrarea Caiet cu semnale și aspecte de imunologie practică (Editura LARISA, 2014). Ca medic practician am considerat că ameliorarea clinică și biologică a suferinței umane are prioritate și trebuie găsită modalitatea de a ajunge la această țintă, ținând cont de bilanțul biologic al pacientului, recomandările protocoalelor, acceptul pacientului și al familiei sale, efectele secundare ale medicației standard și ale funcțiilor vitale: hematologice, apetit, curba ponderală, funcția renală, reacții psihice etc. În redactarea acestui capitol cu mărturii ale pacienților care au acceptat soluția terapeutică a AVCMTC, am ținut seamă de recomandarea lui Galen față de cititorii cărților sale și anume „să te pronunți pentru sau contra, numai după ce ai verificat cu proprii ochi”. Mai subliniez că Ordinul M. S. nr. I.B. 22822 din 20 aprilie 1979 semnat de ministrul Dr. Mihai Aldea și de directorul adj. al Direcției sanitare de Stat, Dr. Traian Ionescu, n-a fost anulat și acest ordin este menționat în vol. IV (pag. 71) al lucrării memorialistice Cercetător în ceaţă: REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA MINISTERUL SĂNĂTĂȚII DIRECȚIA ASISTENȚEI MEDICALE INSPECTORAT SANITAR DE STAT CENTRAL Se aprobă multiplicarea și difuzarea. ss. Dr. M. Aldea 12.04.978 Nr. Ieșire I.B. 22822 1979 luna aprilie ziua 20 C ă t r e Direcția sanitară a județului __________ Vă trimitem alăturat instrucțiunile de preparare și administrare ale autovaccinului complex, total, inactivat la 100ºC, administrat per os pentru a fi generalizat la toate unitățile sanitare din teritoriul dvs. Veți lua măsuri ca pe lângă laboratoarele de bacteriologie să se înființeze cu mijloace proprii puncte de preparare și fiolaj, astfel încât, în cel mai scurt timp posibil, autovaccinurile să intre în circuitul terapeutic al unităților din subordine Veți prelucra materialul prezentat cu toate cadrele calificate superioare și medii. Pentru colaborare sau relații suplimentare, vă veți adresa tov. Dr. Băcanu Gh. Constantin la Spitalul de Urgență din Calea Floreasca nr. 2 București. Pentru orice problemă specială vă veți adresa Inspectoratului de Stat Central căruia, în plus, îi veți raporta datele statistice legate de eficiența autovaccinului sau eventuale reacții care nu sunt înscrise în literatură, obținute [de] la bolnavii la care s-a administrat preparatul. DIRECTOR ADJUNCT ss. Dr. Traian Ionescu În cele 4 volume ale lucrării Cercetător în ceață, inventatorul autovaccinului, Dr. Constantin Gh. Băcanu, a publicat toate opiniile „pro” și „contra” descoperirii sale de-a lungul timpului, dar nu există niciun ordin al M. S. de anulare a recomandării mai sus prezentate. Așadar, la puținii pacienți tratați cu AVCMTC am constatat că Dl. Dr. Constantin Gh. Băcanu are dreptate, când după studiile sale experimentale și la persoanele tratate afirmă că autovaccinul pregătit prin tehnologia sa au fost înregistrate următoarele efecte:
N.B. – Documentația medicală există la pacienți și în fișele personale. 4 Reflecţii privind imunitatea, terapiile imune şi autovaccinul celulomicrobian complex total - Băcanu Dr. Gheorghe RADU Medic primar boli interne Spitalul Câmpulung Muscel, Argeş
Adevărurile mari se descoperă din situaţii simple de către oameni cu un mare spirit de observaţie şi dragoste de cunoaştere, care găsesc răspuns la întrebarea „De ce este aşa?”. Doctorul bacteriolog, doctor în medicină Constantin Gh. Băcanu a dat răspunsul la întrebarea de mai sus de trei ori în cariera sa de şase decenii, prin: (1) ameliorarea pulpei vaccinale şi reducerea preţului de cost al vaccinului antivariolic, (2) studiul biologiei actinomicetelor, diagnosticul imunologic şi tratamentul lor cu protargol şi (3) realizarea autovaccinului celulomicrobian total complex cu recomandarea de a fi folosit profilactic şi curativ. Cred că am făcut parte din primele generaţii de studenţi la medicină, dacă nu chiar prima - în 1967 - care a avut în programa universitară cursul de Genetică aliniat la descoperirile ştiinţifice occidentale şi separat de cursul de genetică al şcolii sovietice. Urmând sfaturile tuturor mentorilor mei începând cu (ne)uitatul academician Grigore Benetato, că facultatea nu te scoate învăţat, ci îţi dă o metodă să poţi învăţa toată viaţă, am fost martor şi beneficiar al multor etape de înţelegere a principalelor procese fiziologice şi fiziopatologice, din care n-au lipsit descoperirile genetice, imunologice şi biochimice la nivel celular cu efecte de organ, de sistem sau aparat sau la nivelul întregului organism. Pentru unele descoperiri s-au acordat premii Nobel pentru medicină şi biologie. Aceste descoperiri au fost posibile datorită perfecţionării mijloacelor tehnice de verificare a ipotezelor, a organizării unor institute de cercetare pe domenii limitate – genetică celulară, imunologie, oncologie experimentală, biochimie etc. – cu încadrarea de specialişti de mare clasă şi cu programe de lucru eficiente. Trecerea de la teorie la practica medicală s-a făcut şi se face conform normelor medicale naţionale şi internaţionale de maximă exigenţă şi pe baza experienţelor anterioare reuşite, reprezentând dovezi concrete. Inflamaţia, ateroscleroza, cancerizarea, alergiile respiratorii, digestive, cutanate, bolile autoimune, şocul, diabetul, tulburările de coagulare a sângelui, osteoporoza, bolile endocrine si toată patologia din toate specialităţile medicale au din punct de vedere etiopatogenic corespondenţe genetice cromozomiale, imunologice şi de imuno-histochimie, cu beneficii terapeutice de neimaginat în urmă cu 30-35 de ani! Pentru medicii internişti, pediatri şi generalişti, cultura medicală generală este obligaţie profesională, dar şi mai fericită este situaţia când necesitatea de cultură devine vocaţie. Ca argumente în sprijinul afirmaţiilor făcute în acest eseu, din mulţimea de gazete (reviste) medicale existente voi cita câteva, care au avut ecou în formarea gândirii medicale personale şi în aplicarea cu discernământ pacienţilor a celui mai potrivit tratament. Am ales pentru aceasta revista New Eengland Journal of Medicine (NEJM), care cultivă un spirit enciclopedic medical mai apropiat de specialitatea medicală în care profesez şi a cărei seriozitate este confirmată de continuitatea apariţiei acesteia, neîntreruptă timp de 200 de ani. Subiecte cu temă genetică a patogeniei diverselor boli Ladroue C. et al. - PHD2 Mutation and Congenital Erythrocytosis with Paraganglioma. NEJM, Vol. 359(2008), No. 25, December 18, p. 2685-2692: Cercetătorii francezi din centre de cercetare de genetică oncologică, cancerologie, urologie, hematologie clinică, biologia cancerului, chirurgie toracică, anatomie şi citologie patologică din Franţa sugerează că gena PHD2 ar fi o genă tumorsupresoare. Această genă, prin proteinele domeniului prolylhydroxylase (PHD), joacă un rol major în reglarea factorului de hipoxie-inductibil (HIF), care induce expresia genelor implicate în: angiogeneză, eritropoieză, metabolism celular, proliferare şi supravieţuire. Mutaţiile de tip genă-linie din gena „prolylhydroxylaze domain 2” (PHD2) s-au identificat la pacienţii cu eritrocitoză familială asociată cu tumori. La un pacient cu eritrocitoză familială şi paragangliom recurent cei 10 cercetători au descoperit o nouă mutaţie pe genele PHD2, care le afectează funcţia şi stabilizează proteinele HIF-α. Aşa cum precizează autorii, „reglarea cu acurateţe a homeostazei oxigenului este esenţială pentru supravieţuire. Factorul de hipoxie inductibil, un factor de transpunere care activează genele inductive de hipoxie se conservă, de la viermi şi până la vertebrate. El joacă un rol central în homeostaza oxigenului pe parcursul dezvoltării embrionare şi în viaţa postnatală, dar este implicat şi în procesele patologice, cum ar fi, de exemplu, eritrocitoza, dezvoltarea tumorilor, angiogeneza şi metastazarea.” Merritt W. M. et al. - Dicer, Drosha, and Outcomes in Patients with Ovarian Cancer. NEJM, Vol. 359 (2008), No. 25, December 18, p. 2641-2650: Specialişti din mai multe centre de cercetare a cancerului, a genomului, de ginecologie oncologică şi biologie a cancerului au studiat în cancerul ovarian epitelial invaziv compartamentul şi interferenţa a două enzime RNaze III - Drosha şi Dicer. „Reglarea expresiei genelor prin interferenţa RNA are loc cu ajutorul microRNA sau siRNA (small intefering RNA). În nucleu, enzima RNase III Drosha împarte segmentele RNA dublu spiralate în structuri precursoare RNA dublu spiralate, scurte şi în formă de ac de păr, fiecare conţinând 60-70 nucleotide. Aceşti precursori se deplasează în citoplasmă, unde Dicer, o altă enzimă RNase III, le clivează în fragmente RNA dublu spiralate mature (miRNA), fiecare cu câte 19-21 nucleotide. Regresia translaţională sau degradarea RNA mesagere (mRNA) are loc atunci când miRNA se leagă de complexul RISC indus de RNA (RISC - RNA induced silencing complex).” În cancerele ovariene a fost constatată alterarea miRNA, dar efectele acesteia asupra fenomenelor ulterioare sunt încă neclare. Frank J., Slack F. J., Weidhaas J. B. - Micro RNA in Cancer Prognosis. NEJM, Vol. 359(2008), No. 25, December 18, p. 2720-2722: Autorii se referă la cancerul ovarian care a avut puţini markeri moleculari până la publicarea rezultatelor obţinute de Merrit et al. privind caracte-risticile biologice ale micro RNA şi posibilitatea de formulare a prognozei şi a ghidului terapeutic în cancerul ovarian. Articolul merită studiat şi reţinut, el conţinând şi o reprezentare foarte sugestivă pentru înţelegerea procesului genetic molecular. „Cancerul ovarian este cauza frecventă a deceselor provocate de cancerul genital şi deşi există nomograme ce folosesc variabilele patologice pentru a prezice rezultatul final al bolii aflate într-o fază avansată, au fost identificate foarte puţine (dacă chiar au fost identificate cumva) mecanisme moleculare care stabilesc cu precizie rezultatul şi ar putea ghida terapia. [...] Ultimul deceniu a condus spre o nouă eră în înţelegerea reglării cu ajutorul genelor a unor boli de tipul cancerului. Acum putem aprecia că la om celulele normale prezintă mii de RNA necodante, care celulelor canceroase le lipsesc. Multe dintre RNA necodante epitomizate de miRNA îndeplinesc funcţii de reglare în cadrul celulelor sănătoase. Acţiunile aberante ale miRNA favorizează tumorigeneza, metastazarea şi alte manifestări ale cancerului.”
Cercetători din Anglia de la Institutul de Genetică Umană şi Departamentul de Medicină Cardiovasculară din Oxford au identificat două variante de lipoproteine LPA, care erau puternic corelate cu riscul crescut al bolii coronariene, dacă nivelul lor era ridicat. „S-a observat că trei regiuni cromozomiale: 6q26-27, 9p21 şi 1p13 au fost puternic corelate cu riscul de boală coronariană. Cea mai puternică corelare s-a identificat pentru poziţia cromozomială a LPA din regiunea 6q26-27 care codează lipoproteina Lp(a). În poziţia cromozomială a LPA am identificat o variantă comună (rs10455872) cu un raport de boală corona-riană de 1,70 (interval de încredere de 95%, de la 1,49 la 1,95), dar şi altă variantă independentă (rs3798220) cu un raport de 1,92 (interval de încredere de 95%, de la 1,48 la 2,49). [...] Studii reproductive au confirmat efectele ambelor variante asupra nivelului de lipoproteine Lp(a) şi asupra riscului de boală coronariană.”
Melanomul uveal fiind cea mai obişnuită formă de cancer ocular, a fost analizat de cercetători din SUA, Canada şi Austria. Autorii articolului au raportat mutaţii la genele GNAQ şi GNA11, mai exact în exon 5 (ce afectează Q209) şi exon 4 (ce afectează R183) la ambele gene. „Mutaţiile identificate prezentau un caracter mutual exclusiv. Mutaţiile ce afectau Q209 din GNA11 au fost observate la 7% din nevii albaştri, la 32% din melanoamele uveale primare şi la 57% din melanoamele uveale metastaziate. Prin contrast, mutaţiile pentru Q209 din GNAQ au fost observate la 55% din nevii albaştri, la 45% din melanoamele uveale primare şi la 22% din melanoamele uveale metastaziate. Mutaţiile ce afectează R183 fie din GNAQ fie din GNA11 au fost mai puţin prevalente (la 2% din nevii albaştri şi 6% din melanoamele uveale) decât în cazul Q209. Într-un studiu pe şoareci, mutaţiile din GNA11 au indus în mod spontan tumori metastaziante şi calea proteinkinazei a fost activată de mitogen.”
Acesta este un articol de sinteză care evidenţiază beneficiile societătăţii în condiţiile noii generaţii de tehnologii genetice. Sunt trecute în revistă următoarele aspecte: păstrarea confidenţialităţii participanţilor la studiile de cercetare, standardizarea testelor genetice cu existenţa unei terminologii clare, corelări farmacogenetice cu unele terapii specifice HIV, cancerul colorectal etc. Aspecte de etică de discriminare genetică ce pot rezulta din rezultatele de cercetare genetică. „Domeniul geneticii avansează în pas ameţitor. Cercetătorii pun la punct seturi de date la nivel de genom şi pentru seturi din ce în ce mai largi de subiecţi. Accesul larg la aceste date, exemple de studii şi înregistrări EMR accelerează înţelegerea rolului genelor, al mediului şi comportarea lor în organismele sănătoase sau în cele bolnave. Cercetarea translaţională permite traducerea cunoştinţelor în diagnostic, în obiective pentru producătorii de medicamente şi de noi metode de prevenire şi tratare a bolilor. Provocarea este de a face ca inovaţia din domeniul cercetării şi din medicină să fie dublată de politici inovative care să sprijine ştiinţa şi descoperirile şi care în acelaşi timp protejează şi respectă participanţii la cercetări şi pe pacienţi.”
Iată un articol cuprinzând o sinteză de mare acoperire a istoricului descoperirilor genetice în bolile cardiovasculare, cu tabele explicative generoase în terminologie şi informaţii: etapele de cercetare a genomului uman din perioada 1973-2011, terminologie specifică studiilor de genetică şi genomică, sistematizarea poziţiilor cromozomiale corelate cu infarctul miocardic şi insuficienţa cardiacă, corelarea dintre localizările genice cercetate în diverse boli cardiovasculare: infarct miocardic, boala corona-riană, incidenţa insuficienţei cardiace şi mortalitatea în insuficienţa cardiacă, accidentul vascular cerebral (ischemic stroke), anevrismul intracranian, boala arterială periferică, anevrismul abdominal, fibrilaţia atrială, sindromul sinusului bolnav, stopul cardiac şi moartea prin stop cardiac, şi trombo-embolismul venos la populaţii europene, asiatici şi africani, veniţi în Europa, la japonezi. Un alt tabel de sinteză se referă la configuraţia localizărilor genice corelate cu factorii de risc cardiovasculari și pe grupuri etnice. Această sinteză extinsă pe 24 de pagini mai cuprinde actualizarea patogeniei bolilor cardio-vasculare cu descoperirile genice şi moleculare la zi, profilaxia şi tratamentul bolilor cardiovasculare cu aspecte farmaco-genomice importante pentru terapia cu warfarin, clopidogrel sau betablocante a unor pacienţi cu diverse particularităţi genice. Wang L., McLeod H. L., Weinshilboum R. M. - Genomics and Drug Response. NEJM, Vol. 364 (2011), No. 12, March 24, p. 1144-1153: Este un alt articol de sinteză de înaltă clasă de corelare a răspunsului diverselor medicamente cu achiziţiile de date genetice. Astfel, s-a conturat glosarul specific de farmaco-genetică având capitole de:
Autorii prezintă un tabel şi imagini cu scheme de sistematizare a medicaţiei antineoplazice în raport cu genomul tumoral şi cu genomul „germline”, biomarkerii farmacocinetici ca gena enzimei thiopurin S.methyltransferaza (TPMT = thiopurin S.-methyltransferase), care creşte sensibilitatea la mercaptopurină (mercaptopurine) prin scăderea metabolismului; la fel, numărul de repetiţii de dinucleotide TA (timină, adenină) mai mare decât numărul obişnuit de 6 repetări ale regiunii promoter a UGT1A1 poate creşte efectele toxice ale irinotecanului, tot ca rezultat al scăderii metabolismului. Irinotecanul a fost printre primele medicamente la care doza a fost acordată cu cele 28 de variante ale genomului de UGT1A1. Anticorpii monoclonali anti-EGFR (epidermal growth factor receptor) şi inhibitorii de tirozin kinază (protein tirozin kinază): nilotinib, imatinib, dasatinib, lapatinib, blochează mitoza celulelor neoplazice prin reducerea sintezei de EGFR. Şi inhibitorii de aromatază au corespondenţe în polimorfismul genetic corelat cu efectele de blocare a receptorilor endocrini estrogenici din cancerul de sân. McCarthy M. I. – Genomic Medicine, Type 2 Diabetes, and Obesity. NEJM, Vol. 363 (2010), No. 24, December 9, p. 2339-2350: Diabetul zaharat, prin afectarea metabolică a întregului organism şi prin consecinţele familiale, sociale, de sănătate publică şi economice a obligat sistemul medical la o cercetare de profil metabolic diabetic, cu specialişti în diabet din toate specialităţile medicale: chirurgicale, biochimice, genetice şi imunologice. Şi acest articol respectă protocolul de prezentare: glosarul de termeni genetici, prezentarea locaţiilor genomice la formele de diabet non-autoimune, corelarea localizărilor genomice cu indicele de masă corporală BMI (Body Mass Index), obezitatea şi aspecte fenotipice. Studiile reprezentative cu constatările genetice în diabetul zaharat de tip 2 au fost sistematizate într-un instructiv tabel (p. 2343). Patogenia diabetului de tip 2 cu menţiuni genomice precum şi tratamentul iniţial în subtipurile de diabet cu caracteristici genetice cunoscute sunt relatate în detaliu şi sistematizate în scheme şi tabele. Din aceste prezentări rezultă importanţa genomului din fiecare organism, în evoluţie normală sau patologică. Integritatea morfo-funcţională şi metabolică a oricărui organism este sub control genetic absolut, pentru care omul de ştiinţă încearcă să se apropie de înţelegerea la nivel molecular a proceselor şi a dinamicii lor rapide reflectate în diversele energii rezultate şi implicate în menţinerea echilibrului organismului între mediul extern şi mediul său intern. Aşadar, ciclul vieţii – de la gameţi, oul zigot, embriogeneza, viaţa postnatală până la vârsta senectuţii – se găseşte sub influenţa unor legi universale fizice şi biologice mult mai ordonate, programate şi cu o mobilitate de fenomene, reacţii instantanee sau extinse temporal de o fineţe ce depăşeşte cu mult nivelul actual de cunoaştere. Organismul cuprinde toate formele de energie cunoscute acordate armonic cu energiile din mediul exterior – terestru sau astral – ca să nu-i fie tulburată evoluția, sau disarmonic cu dezechilibre ale acestor energii care îi pot întrerupe evoluţia naturală. Mai mult, fiinţele vii – şi în special omul – posedă o energie complexă încă greu de formulat în condiţiile actuale de cunoaştere şi pe care o atribui sufletului uman şi stărilor lui de manifestare. Mă alătur celor care cred că sufletul fiinţelor vii, inclusiv cel uman, este o formă de energie încă necunoscută, dar accesibilă unor persoane cu potenţiale spirituale unice, care pot mobiliza această energie şi o pot manevra în cazul hipnozei, levitaţiei sau al altor fenomene paranormale. Toni Victor Moldovan a reuşit să facă o sinteză de mare originalitate [21] privind originea şi programul omului pe Terra, care îi onorează cultura generală şi care a fost publicată într-un volum cu numeroase ediţii. După cum am constat, progresele de cunoaştere genetică, de imunologie, de inginerie genetică sunt imense, totuşi cunoaşterea reală a echilibrului dinamic al întregului organism depăşeşte posibilităţile cognitive actuale, în condiţiile de folosire a celor mai sofisticate aparate şi tehnici de laborator din instituţiile de cercetare de vârf ale lumii. O altă interpretare a condiţiei umane ar fi din punctul de vedere al energiei. Ca principiu antientropic (entropia fiind cunoscută ca fiind cel de-al doilea principiu al termodinamicii) organismul uman viu poate fi considerat ca o structură organizată de la nivel infra- micro- şi macro-sistem de schimb de informaţii şi de energie în ambele sensuri cu mediul în care se dezvoltă şi se întreţine. Este programat în urma experienţei filogenetice şi ontogenetice să cunoască şi să trăiască o experienţă de cunoaştere de sine de neegalat în lumea vie terestră. Ca sistem informaţional are telereceptori (văzul, auzul), receptori de contact (mirosul, tactili, termici, chimici) şi suprafeţe enorme de contact cu mediul exterior: tegumentul, suprafaţa respiratorie, intestinală şi suprafeţe interne complexe excretoare şi de echilibru hidroelectrolitic – renală şi hepatică. Se ştie că nimic nu se petrece la întâmplare, deşi o imensitate de fenomene se petrec în afara conştiinţei noastre. Toate informaţiile sunt analizate cu răspuns instantaneu sau elaborat de sistemele de apărare generală: nervos, endocrin, imunocelular, procese metabolice şi sisteme de apărare locomotorie ca urmare la reacţii psihomotorii. Fiecare sistem este interpretat astăzi din punct de vedere genetic şi este făcută analiza funcţiilor în toată complexitatea proceselor moleculare: receptori, transmiterea informaţiilor transmembranare, efecte metabolice intracelulare, elaborarea de molecule efectoare, efecte de feedback cu întreruperea sau frânarea procesului. Toate aceste procese au corespondente energetice de consum de kilocalorii sau producere de kilocalorii, cu bilanţ pozitiv sau negativ. Deşi se cunosc detalii multe şi interdependenţe ale diferitelor procese, care se petrec concomitent sau se succed, totuşi încă nu se cunosc toate punctele critice de acumulare de energii care pornesc sau opresc un proces fiziologic normal sau fiziopatologic. Experienţele au arătat că din punct de vedere energetic organismul are un randament de neegalat, iar răspunsul lui rămâne uimitor şi este sistematic îndreptat spre asigurarea echilibrului în urma agresiunilor factorilor din mediul extern sau intern. Complexul genetic este considerat ordinatorul central care programează fiecare etapă de evoluţie şi dezvoltare, de la unirea deloc întâmplătoare a spermatozoidului cu ovocitul în formarea celulei-ou şi apoi în desfăşurarea întregii evoluţii. Este un sistem genetic al „globalizării unitare”, de o perfecţiune în care nimic nu este de prisos sau omis în realizarea unui echilibru în dinamica vieţii intra- şi extrauterine. Acest randament are o logică sistematizată din punct de vedere didactic sub variate aspecte: self-nonself, imunitate de tip celular şi umoral, cascada complementului, echilibrul dintre cascada coagulării sanguine şi a fibrinolizei, echilibrul hematopoieziei, echilibrul unor organe vitale digestive, respiratorii, cardiovasculare, renale, nervoase, funcţionarea sistemului global de apărare de la nivelul „porţilor” şi al „suprafeţelor” de schimb ale organismului cu mediul înconjurător: suprafaţa alveolară respiratorie, digestivă, renală, tegumentară etc. Deşi fazele fiziologice şi fiziopatologice la nivel molecular şi metabolic sunt semnalate şi reproduse în laborator, multe aspecte de acumulare calitativă de energie şi dinamică de biotransformare rămân necunoscute, neînţelese. Acad. Prof. Dr. doc. Laurenţiu M. Popescu şi colaboratorii afirmau în monografia lor ([17], pag. 19) următoarele: „Logica sistemului imun este adesea diferită de logica prin prisma căreia noi privim organismul şi îi aşteptăm reacţiile fireşti. Sistemul imun are capacitatea de a discrimina structuri moleculare, dar are şi propriile limite.” Aceste limite sunt guvernate de reguli genetice, care nu acceptă compromisuri şi sunt înlăturate, chiar dacă sunt cuplate cu componente proprii. Echilibrele mai sus menţionate se reflectă în constante biologice şi biochimice cărora experienţa şi cercetarea le-au dovedit valoarea cuprinsă între anumite limite (bandă de valori normale) ca aparţinând unei stări naturale de sănătate, iar abaterile, ca semnificând o boală. Hemograma, VSH, enzimele serice, ureea serică, glicemia, ionograma serică, electroforeza, compoziţia chimico-fizică şi sedimentul celular al urinei etc. aduc informaţii despre starea normală metabolică şi de apărare a organismului. Existenţa în sânge a unui bazal de imunoglobuline şi o structură considerată normală a diferitelor clase şi subclase de imunoglobuline din electroforeză semnifică existenţa unei flore microbiene saprofite, cu potenţial antigenic în special la nivelul mucoaselor digestive şi respiratorii în etajul superior al căilor respiratorii. În profilul normal de imunoglobuline sunt cuprinse şi efectele imunologice ale vaccinărilor obligatorii care se fac populaţiei infantile sau adulţilor, cu scop profilactic. În realizarea acestui nivel bazal de globuline serice sunt implicate zeci de milioane de clone ale sistemului de imunitate B. Este un exemplu de echilibru imunologic şi voi insista asupra componentei imunologice a organismului, pentru care în 2011 trei savanţi au primit Premiul Nobel: Bruce A. Beutler şi Jules A. Hoffmann, pentru descoperirea imunităţii înnăscute, punând în evidenţă proteine receptoare care pot recunoaşte bacterii şi alte microorganisme activând inflamaţia şi distrugerea microorganismelor – pe de o parte – şi lui Ralph M. Steinman – pe de altă parte – care a evidenţiat şi insistat asupra celulelor dendritice (descoperite tot de el, în anul 1973), care „au capacitatea unică de a activa [celulele T - n.n.] şi de a regla imunitatea adaptivă, stadiul din urmă al reacţiei imunitare, în timpul căruia microorganismele sunt eliminate din corp”. [Traducerea făcută de Ana-Cristina Dumitrache, din Comunicatul de presă al Adunării Nobel privind decernarea Premiului Nobel pentru medicină în anul 2011]. Foarte probabil că imunitatea înnăscută ţine de genele ancestrale precum şi de factorii de diferenţiere ai celulelor stem. În ceea ce priveşte ipoteza originii ancestrale genice a cancerului, medicul Octavian Udrişte a publicat în 1978 un interesant şi documentat eseu [22], intitulat Gena ancestrală şi originea cancerului. Este o literatură ştiinţifică medicală atât de bogată privind moleculele implicate în imunitate şi în toate procesele fiziopatologice, încât cercetătorii H. Wajant, K. Pfizenmaier şi P. Scheurich, în articolul lor Tumor necrosis factor signaling [53] au precizat că o singură apăsare click pe mouse pentru o căutare cu subiectul „TNF” aduce pe ecran peste 50 000 de articole cu informaţii despre acesta. De ce se întâmplă aceasta? Deoarece acest factor a fost considerat ca răspuns al sistemului imun în urmă cu peste 100 de ani de către William B. Coley, iar în ultimii 30 de ani s-au adus dovezi, inclusiv determinări sanguine, că este implicat şi prezent în exces în toate procesele inflamatorii, oncogene şi degenerative indiferent de ţesuturi, sau în apoptoza celulară. Faptul că astăzi, „TNF alfa” se poate doza şi interpreta, dacă sunt găsite valori crescute în contextul clinic pentru anumite boli, dovedeşte progresul tehnic imunologic şi imunochimic. Voi reveni asupra sa. Pentru multe descoperiri celulare, genetice şi imunologice am constatat că s-a acordat premiul Nobel, dar realizarea hibridomului şi a unei tehnologii moderne de obţinere de anticorpi monoclonali de către Köler şi Milştein în 1975 (citaţi de Grigore Mihăescu) a adus multe beneficii cercetărilor de imunologie, tehnicilor de imunochimie şi terapiilor imuno-farmacologice, stând astfel la baza întregului progres ştiinţific genetic şi molecular. Oricât m-aş repeta, este puţin faţă de importanţa de „piatră de temelie” pe care a reprezentat-o hibridomul în cercetarea imunologiei şi geneticii. Pentru medicul practician român de clinică terapeutică a apărut după 1995 termenul de tratament biologic pentru boli reumatice, boli autoimune şi neoplasme. Şt. Şuţeanu şi D. Ivan – într-un articol publicat în „Medicina Modernă”, la 9 decembrie 2005 – trec în revistă tratamentul biologic din bolile reumatice, din care reţinem: infliximabul, etanarceptul, adalimumabul sunt AMC anti TNF-alfa utilizaţi în PR (poliartrită reumatoidă), S.A. (spondilită anchilozantă) şi artrită psoriazică. Neutralizarea TNF alfa prin infliximab se face la nivelul receptorilor TNF-alfa solubili, la nivelul membranelor celulelor producătoare de TNF-alfa. Prin neutralizarea lui se reduce stimularea citochinelor proinflamatorii dependente de TNF-alfa: IL-1, IL-6, IL-12 şi IL-15 de către macrofage, celulele T şi B, celulele dendritice, sinoviocitul, favorizând apoptoza lor. Infliximabul reduce alte efecte ale TNF-alfa ca, de exemplu, angiogeneza din inflamaţia PR şi expresia moleculelor de adeziune de către celulele endoteliale. Este important a se menţiona efectele secundare pentru AMC (anticorpii monoclonali). Acestea sunt:
Cum ne-am putea explica că pot apărea, la unele persoane, asemenea efecte secundare folosind AMC? Foarte probabil că anumite sisteme HLA, anticorpii monoclonali pot bloca factorii de diferenţiere celulară şi/sau receptorii de diferenţiere celulară pe celulele suşe T şi B şi prin scăderea accentuată a imunităţii generale apare reactivarea unei tuberculoze latente, histoplasmoză, listerioză, anemie aplastică sau apar limfoame. Alţi anticorpi monoclonali (AMC) care trebuie amintiţi sunt:
Am scris toate aceste reflecţii în sprijinul promovării Autovaccinului celulomicrobian total complex – AVCMTC (Complex Total Cell-Microbial Autovaccine - CTCMAV), al cărui inventator este Dr. Constantin Gh. Băcanu, doctor în medicină. Medic de laborator de producţie industrială de vaccinuri (antivariolic, polimicrobian Delbet, autovaccinuri Wright) la Institutul „Dr. I. Cantacu-zino” şi cu o vastă experienţă în fabricarea vaccinurilor, Dr. Constantin Gh. Băcanu a dovedit un remarcabil spirit de observaţie şi de inovator, confirmat de calitatea produselor şi de scăderea pronunţată a preţului de cost al fabricaţiei lor. În unele cazuri – precum tratamentul actinomicetelor cu soluţie de protargol 1%, în chirurgia bucomaxilofacială – invenţia sa a fost şi rămâne o premieră mondială. Autovaccinul celulomicrobian total complex, care pe drept cuvânt trebuie numit „AVCMTC - Băcanu”, rămâne din punctul meu de vedere, de mare originalitate şi eficienţă, confirmând teoria globalităţii perfecţiunii sistemului de apărare al organismului, de realizare a unui echilibru dinamic şi de corectare a acestui dezechilibru la agresiuni ale mediului. Efectele acestui vaccin s-au dovedit de-a lungul multor ani de utilizare şi în foarte multe cazuri de boli diverse, ca fiind nu numai un mod de a fortifica sistemul imunitar, dar chiar salvator al vieţii tuturor pacienţilor cărora li s-a administrat acest vaccin la momentul oportun şi care prin tratamente clasice nu au putut fi vindecaţi. În volumul Caiet cu semnale şi aspecte de imunologie practică, sunt descrise tehnica de obţinere a diferitelor tipuri de autovaccinuri şi comuni-cările efectuate referitoare la testarea pe animale omnivore (porcul) şi pe om, plecând de la autovaccinul Wright. În multe referate face comparaţii pertinente sub aspecte importante: calitatea şi cantitatea antigenicităţii, limitele cultivării tuturor germenilor bacterieni, virusali, protozoari, ciuperci la autovaccinul Wright, efecte secundare, preţul de cost faţă de stockvaccinul Wright. Unele dintre articolele conţinute în volumul menţionat cuprind consideraţii filozofice inedite, cum ar fi – de pildă – egalitatea biologică, care consider că trebuie înţeleasă ca fiind potenţialul maxim de apărare ce-l poate obţine fiecare individ în urma vaccinării cu AVCMTC. Mai mult, sugerează că microdepresia la orice vârstă – şi mai ales la tineri – ar fi rezultatul unui dezechilibru imunitar global, pe care AVCMTC îl poate evita sau echilibra. Toate aceste observaţii vin de la un medic bacteriolog din generaţia modernă a imunologiei, adept al şcolii de imunologie de la Cnidos şi al principiilor moderne ale imunologiei în producerea de vaccinuri stabilite de Louis Pasteur, când imunologia era componentă a microbiologiei şi virusologiei. Observaţiile sale confirmă o deosebită cultură medicală şi de specialitate de raportare a particularului la general, iar spiritul său de observaţie ieşit din comun s-a fructificat în aplicaţii şi eficienţe practice legitimate de brevetele de invenţii ale sale. Nimic din descoperirile actuale ale imunologiei şi imunogeneticii nu îi vor contrazice concluziile sale, pentru că firescul natural din autovaccinul său total şi complex este prezent. Persoanele pe care le cunosc că au folosit autovaccinul au recunoscut cel puţin o ameliorare evidentă, iar altele o vindecare completă lipsită de recidive mulţi ani de-a rândul. Personal, nu numai că îl susţin în demersul ideilor sale, dar fac apel la medicii tineri români de pretutindeni, înţelepţi şi educaţi în aprecierea valorilor româneşti, tineri cu ştiinţă multă, cu imaginaţie şi experienţă de cercetare imunologică, să cerceteze efectele „AVCMTC - Băcanu” la nivelul condiţiilor tehnice actuale. Doctorul Băcanu a crezut şi crede cu tărie în valoarea acestui autovaccin, pe care îl doreşte a fi de folos poporului român şi tuturor bolnavilor de pretutindeni, în scop curativ şi profilactic. Efectele secundare sunt practic nule, iar prepararea lui în condiţii civilizate ar stinge multe ironii din partea prietenilor şi critici cinice din partea adversarilor acestui autovaccin. Autovaccinul Băcanu rămâne o problemă foarte serioasă, asupra căreia trebuie revenit, pentru o reevaluare din punct de vedere teoretic şi terapeutic.
Yüklə 432,99 Kb. Dostları ilə paylaş:
|