Autovaccinului celulomicrobian total complex
Yüklə 432,99 Kb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Bibliografie A. Monografii şi tratate universitare
- B. Reviste medicale cu teme referitoare la patogenii de boli medicale şi terapii biologice (anticorpi monoclonali) sau terapii apoptotice
Concluzii Aşa cum s-a folosit hibridomul pentru obţinerea anticorpilor mono-clonali, se poate folosi întregul organism prin administrarea „AVCMTC – Băcanu”, stimulat astfel de toate fracţiunile antigenice din sânge, excreţiile intestinale, urinare, produse patologice piogene, tumori, alte secreţii patogene ale pacientului. Se asigură astfel un echilibru de apărare a organismului prin imunitate înnăscută şi imunitate adaptivă umorală. Nutresc speranţa că ideea sa genială privind acest autovaccin va fi promovată şi apreciată şi că nu va fi umbrită de orgolii şi invidii, toate stări sufleteşti umane, care dăunează fără excepţie în orice domeniu: comunităţii, societăţii şi vieţii. Am încercat prin aceste rânduri să prezint un om de ştiinţă cinstit, modest pentru zilele de azi, dar mare prin educaţia sa şi prin descoperirile sale! În bibliografia de la sfârşitul acestor însemnări, sunt menţionate şi alte articole, pentru a sublinia cât de importante sunt progresele în imunogenetică. Aprofundarea fiecărui articol aduce informaţii atât de numeroase, încât consultarea de către cititor nu-i poate fi acestuia decât foarte utilă. Nu doresc să mă abat de la intenţia personală de a oferi aceluiaşi cititor un orizont de cunoaştere şi de înţelegere a proceselor fiziologice şi patologice, o uşurare a accesului la o bibliografie minimală, dacă are o pregătire medicală şi este interesat în detalii ştiinţifice. Bibliografie A. Monografii şi tratate universitare
B. Reviste medicale cu teme referitoare la patogenii de boli medicale şi terapii biologice (anticorpi monoclonali) sau terapii apoptotice: New England Journal of Medicine (NEJM), colecţia 2008-2012
p. 947-955
5 Autovaccinul celulomicrobian total complex preparat după tehnologia Dr. Constantin Gh. Băcanu și adaptat pe înțelesul tuturor din motive practice de Dr. Gheorghe Radu, medic internist După ce m-am convins prin utilizarea personală de eficiența auto-vaccinului celulomicrobian total complex (ACMTC) – tehnologia Dr. Constantin Gh. Băcanu – am citit și recitit memoriile sale Cercetător în ceață (vol. I-IV) și Caiet cu semnale și aspecte de imunologie practică (Editura LARISA, 2014). Am căutat să mă apropii de gândirea acestui om și medic cu experiență bogată în producerea de vaccinuri, cu un spirit de observație practic ieșit din comun și inovator în materie de bacteriologie și virusologie și care de la Cantacuzino, Babeș, Ștefan S. Nicolau și Lavaditi nu a mai fost depășit în România. În urma acestor lecturi întâi mi-am propus, în vara anului 2010, să folosesc personal autovaccinul Băcanu pregătit chiar de către domnia sa, să constat sau nu efectele benefice și cât de neplăcut este modul de admistrare orală. În final, în urma celor constatate, am hotărât ca autovaccinul Băcanu poate să fie la îndemâna oricărei persoane, care își poate depăși aversiunea față de administrarea orală, pentru a putea să și-l poată prepara singură la domiciliu său. Înainte de denumirea actuală, în diversele etape de elaborare și colaborare clinică, autovaccinul Băcanu a mai purtat denumirile:
Doctorii Băcanu, tatăl și fiul, au expus tehnologia pregătirii autovaccinului în mai multe capitole ale antologiei de texte și comunicări Caiet cu semnale și aspecte de imunologie practică. În forma adaptată de mine, am ținut seama de tehnologia pregătirii auto-vaccinului în laborator de către inventatorul său și de principiile de siguranță privind asigurarea sterilității de 100% a produsului. Pentru pregătirea în condiții de laborator a autovaccinului celulo-microbian total complex și-au exprimat opinia în scris doi profesori urologi de mare probitate profesională : Prof. Dr. doc. Valentin Neagu de la Clinica Panduri (azi Clinica „Theodor Burghele”) și Prof. Dr. doc. Gheorghe Olănescu de la Spitalul Clinic „Fundeni”, fapt ce a determinat Ministerul Sănătății, pe ministrul adjunct Mihai Aldea și pe directorul Direcției Asistență medicală, Inspectoratul Sanitar de Stat Central, dr. Traian Ionescu să emită Ordinul nr. I.B.22822/20.04.1979 către Direcțiile Sanitare Județene pentru pregătirea autovacinului complex al doctorului Băcanu Gh. Constantin, de administrat oral, ordin pe care Ministerul Sănătății nu l-a abrogat nici în ziua de azi. Subliniez că în acest ordin se dispunea ca administrarea autovaccinului să fie orală, iar rezultatele terapiei autovaccinului să fie trimise Inspectoratului Sanitar de Stat Central (Cercetător în ceață, vol. IV, p. 71). În antologia Caiet cu semnale și aspecte de imunologie practică, cap. 40 (Editura LARISA, 2014, p. 233) Dl. Dr. Constantin Gh. Băcanu clasifică autovaccinurile după modurile de inactivare astfel:
Pentru a fi accesibil oricărei persoane bolnave interesate de a urma autovaccinul, am ales metoda cea mai simplă și accesibilă, de inactivare prin apă și căldură, pentru că, aplicând-o după procedeul propus de autor, elaborarea autovaccinului nu se vulgarizează, iar calitativ nu se schimbă. În cap. 42 al antologiei (p. 242-244) doctorii Băcanu (tatăl Constantin Gh. și fiul Șeban-Alexandru) prezintă succint conținutul mozaical complet de antigene al AVCMTC, momentele apariției anticorpilor după constatarea practica clasică generală după orice vaccin la 7-21 zile, eficiența în profilaxia unor boli acute generale și eficiența curativă în boli genito-mamare. În capitolul 63 al aceleiaşi lucrări (p. 329-343) - să-mi fie iertată repetiția, intenția fiind numai de a sublinia importanța personalității - doctorul în medicină, bacteriologul cu experiență îndelungată în pregătirea de vaccinuri, stockvaccinuri și inventatorul autovaccinului celulomicrobian total complex, Dr. Constantin Gh. Băcanu, descrie tehnologia pe care am acceptat-o fără rezerve, cu formă de administrare numai orală, așa cum a recomandat, în 1979, Inspectoratul Sanitar de Stat Central din Ministerul Sănătății. Dr. Constantin Gh. Băcanu a expus tehnologia autovaccinului în foarte multe comunicări științifice: singur, cu colaborari și personalități medicale ale vremii sau împreună cu fiul său, Dr. Alexandru-Șerban Băcanu. În cei 6 ani de lecturi medicale am adunat pe diferite teme informații științifice, favorabile sau care acuză teoretic autovaccinul, iar cele constate sunt expuse în paginile acestei monografii. Citez din lucrarea Caiet cu semnale și aspecte de imunologie practică (Ediția 2, Editura Larisa 2014) din cap. 63 conceput de doctorii C.G.Băcanu și Ș. A. Băcanu subcapitolul intitulat Prepararea, condiționarea și adminis-trarea autovaccinului celulomicrobian total complex (AVCMTC) (p. 330-331), textul pe care l-am considerat cel mai explicit și de referință pentru ceea ce mă interesa să obțin: un produs de calitate și cu un gust mai puțin dezagreabil: „În funcție de diagnostic se recoltează după specificul maladiei produsul patologic din: (1) plagă sau scuame, dacă este posibil pe cel puțin 10 pansa- mente de tifon steril, fără niciun antiseptic, care se păstrează la congelator; (2) se efectuează o spălătură o bucofaringiană cu 500 cm3 de apă distilată sau fiartă timp de 30 de minute (și răcită) sau chiar apă simplă; (3) se recoltează sedimentul depus liber din 4 litri de urină (menținut nu mai mult de 5 zile la +4ºC la frigider), adică aproximativ 200 cm3; (4) se prepară 600 cm3 de suspensie din materii fecale (menținute la congelator), în apă distilată, aduse la consistența laptelui, filtrate prin tifon; (5) la femei, secreția vaginală se recoltează pe 10 bulete de vată menținute în vagin cel puțin 8 ore și apoi păstrate la congelator. Pansamentele din plagă și buletele vaginale vor fi debarasate de secreții cu 200 cm3 de apă. În cazuri deosebite, când ponderea antigenică este importantă, suspensia intestinală și vaginală poate fi preparată cu 800 cm3 de urină în loc de apă; (6) în cazul afecțiunilor prostatice, se vor recolta 10-15 prize de lichid spermatic, care se păstrează la congelator; (7) la bolnavii cu afecțiuni ale căilor respiratorii și care prezintă expectorație, se recoltează 400 cm3 de spută (se ține pe toată perioada recoltării la congelator). În final, se amestecă și se omogenizează toate aceste recolte de produse biologice, ajungându-se astfel la o cantitate de aproximativ 1500-2000 cm3 de autovaccin. În bolile tumorale, autovaccinul se prepară din produsele cavităților organismului cât mai curând după stabilirea diagnosticului. Când se intervine chirurgical, se prepară separat autovaccinul prin mojarare a circa 5 g de tumoră și reluare în 1000 cm3 de apă. În bolile sanguine se prepară autovaccinul din 10 ml de sânge venos total (+/- măduvă sternală), în 1000 cm3 de apă distilată. S-a preparat autovaccin doar din sânge venos. Se îmbuteliază în fiole sau în sticle de 100 ml. AVCMTC se inactivează 4 zile la rând, câte 2 ore la 100ºC la interval de 24 de ore (tyndalizare la 100ºC); în cazul ultrasonării (dezintegrarea până la macromolecule) inactivarea se efectuează la fel, la 100ºC. Între inactivări, se menține la cel puțin 20ºC și cel mult 37ºC (optim: 25-30ºC). Pentru AVCMTC administrat cutanat se controlează sterilitatea pe medii de cultură aerobe și anaerobe. AVCMTC s-a administrat zilnic sublingual, câte 0,15 ml/kg corp și cutanat câte două grataje săptămânal de 0,5-1 cm (maximum 10 grataje), pe fața anterioară a antebrațului și a coapselor, până la dispariția/diminuarea simptomelor de boală și revenirea valorilor biologice la/spre limite normale, în cadrul unei scheme de tratament cu durată, pauze și rapeluri în funcție de severitatea și evoluția bolii precum și de reactivitatea/starea bolnavului. AVCMTC s-a administrat în general oral și în cazuri rare și prin grataj. AVCMTC se poate administra singur sau în asociere cu alte terapii. Autovaccinul este eficace timp indefinit dacă este păstrat la -10ºC, iar la +4ºC timp de 2-3 ani. În cazul unor infecții intercurente – rinofaringite, cistite, bronșite, enterocolite etc. – în decurs de maximum 1-2 ore de la apariția simptomelor de boală, sau pentru a grăbi vindecarea maladiei de fond, se poate prepara un „autovaccin rapid” cu cantități cât mai mari, în 250 ml de apă. Se inactivează 2 ore la 100ºC. Se administrează exclusiv sublingual la 1-2 ore câte 5-10 ml, numai ziua, în aproximativ 5-10 prize în paralel cu AVCMTC. Autovacinul rapid se păstrează în sticle de 100 cm3 cel mult 4-5 zile la +4ºC (unii microbi fiind doar atenuați printr-o singură fierbere la 100ºC).” În căutarea unei forme de autovaccin adaptate, cât mai accesibile și fără riscuri pentru pacient m-am bazat fără rezervă pe experiența bogată a domnului Dr. Constantin Gh. Băcanu – care nu a înregistrat niciun eșec în întreaga sa activitate de producție de vaccinuri – și pe încrederea celor afirmate și scrise de dânsul, cu sinceritate, în cele 4 volume ale lucrării Cercetător în ceață. Voi reține atenția cititorului cu aceste rânduri prin redarea din acea lucrare a unor citate cu importanță în ceea ce doream să fac, dar și pentru înțelegerea logică a considerentelor personale pentru medicul specialist de laborator sau de practică medicală clinică. „Profesorului Ionescu-Mihăești nu-i convenea aducerea în Institutul Cantacuzino a unui vaccin viu (vaccinurile omorâte erau cele mai sigure din punctul de vedere al nocivității)” (p. 75). Această subliniere a cantacuzi-nistului Acad. Constantin Ionescu-Mihăești, rămâne valabilă și astăzi, pentru specialiștii foarte prudenți! La pagina 98 am descoperit că glicerina folosită în prepararea vaccinului antivariolic cu virus vaccinal, la temperatura de peste 30ºC omoară microorganismele și virusul vaccinei și la temperatura de -20ºC virusul vaccinal își menține virulența intactă pe timp indefinit. Acest fenomen este expus și în lucrarea Caiet cu semnale și aspecte de imunologie practică, (ediția 2014 p. 40), unde se subliniază că în mediul de glicerină 80% pulpa vaccinală la 20ºC finită și potentă pentru pregătirea vaccinului antivariolic s-a redus cantitativ de la 1/3 la 1/8, iar numărul de germeni admiși pe mililitru de la 10.000 la 300, adică o reducere de 300 de ori față de limita admisă la același vaccin din SUA. M-am întrebat de ce dl. Dr. Băcanu, care a pregătit și ameliorat vaccinul antivariolic în mediul de glicerină, nu s-a gândit să folosească glicerina și în pregătirea autovaccinului? Poate este de vină ostilitatea cu care a fost privită invenția sa, căci din 40 de profesori universitari cărora le-a solicitat colaborarea, numai 10 au acceptat. Poate frica, pentru că tehnologia pregătirii vaccinului antivariolic îi dădea dreptul să o folosească, pentru că această tehnologie puțini au cunoscut-o, iar ca dânsul niciunul, deoarece i-a adus îmbunătățiri care au adus prestigiu inclusiv Institutului „Dr. I. Cantacuzino”! Cea mai verosimilă situație este că a scăpat-o din vedere. În adaptarea mea în pregătirea AVCMTC adăugând glicerina 2,5g%, verificată întâi pe mine, am pornit de la mai multe considerente: - gustul dulceag al glicerinei poate ameliora substanțial gustul dezagreabil dat de urină și suspensia de fecale; - glicerina nu poate fi considerată o substanță toxică, atâta timp cât și organismul o elaborează în metabolizarea glucidelor și sinteza acizilor grași; - glicerina la temperaturi de peste 30ºC „omoară microorganismele și virusul vaccinal”, așadar reprezintă un plus de siguranță pentru sterilitatea produsului. Adjuvantul Freund complet conține bacili Koch omorâți în ulei de parafină. Vaccinul BCG bovin, viu și atenuat, se folosește în instilații intravezicale în terapia imunitară a cancerului de vezică urinară, care provoacă local dureri atroce la majoritatea celor care l-au folosit, iar adjuvantul Freund nu este folosit decât ca amplificator în imunizare și experimental în reproducerea unor boli experimentale alergice (encefalita alergică experimentală) și autoimune. Nu ne spune oare această analogie că adjuvantul Freund complet cu bacili Koch omorâți în ulei de parafină ar fi mai eficient și fără efecte secundare dureroase ca în cazul instilării vezicale cu vaccin BCG viu atenuat? În lucrarea Bazele farmacologice ale terapeuticii (autori Louis S. Goodman, Alfred Gilman), la p. 857-858 se menționează: „Glicerina este un alcool trihidric (CH2OHCHOHCH2OH), prezentându-se ca un lichid limpede, incolor și siropos, cu gust dulceag. Glicerina este miscibilă în apă și alcool.” ,,[...] Glicerina absoarbe apa și de aceea în concentrație ridicată este în oarecare măsură deshidratantă și iritantă pentru țesuturile cu care vine în contact. Pentru acest motiv, soluțiile concentrate sunt slab bactericide.” ,,[...] Glicerina poate determina fenomene toxice, când este introdusă paren-teral (injectabil - n.n.) în doze foarte mari (aproximativ 10 g/kilocorp). Proprietățile sale farmacologice au fost trecute în revistă de către Deichmann (1940,1941). O doză orală unică și foarte mare este și ea toxică. Totuși, substanța poate fi încorporată în rația alimentară a șobolanilor în proporție de până la 35% din totalul caloriilor ingerate, fără să determine o acțiune nocivă.” În lucrarea Intoxicațiile acute. Diagnostic. Tratament (Editura Medicală, București, 1981) Prof. Gheorghe Mogoș citează pe Hagnevik și colabora-torii, care în 1974 au administrat în perfuzie intravenoasă glicerol 20% (nu se precizează cantitatea – n.n.) Lancet, 1974, 1, 75., unui pacient cu edem intracranian și s-a provocat hemoglobinurie cu insuficiență renală acută severă. În Formularul terapeutic din 1956 se recomanda glicerolul pentru uz intern în cantități de 20-40 g diluat într-un pahar de apă ca laxativ, în clismă aceeași cantitate în 250-500 ml de apă, în colica biliară și nefritică 20-60 g diluat în apă alcalină, ca îndulcitor pentru diabetici, ca sclerozant de varice 5-10 ml soluție de 50-70%. Efectele secundare, rare la dozele menționate, includ: convulsii, paralizii, scăderea puternică a presiunii arteriale. Lucrarea Farmacopeea română VIII-a (autori Stănescu V., Savopol E.) inclusă în monografia Incompatibilități medicamentoase (Editura Medicală, Bucureşti, 1980) precizează: „Glycerolum: diuretic osmotic, laxativ lubrifiant, fluidifiant al secreției biliare, emolient al pielii, educorant. Intră în compoziția supozitoarelor cu glicerină. Proprietăți: Lichid limpede, incolor, siropos, fără miros, cu gust dulceag. Solubilitate. Miscibil în orice proporție cu apa, acoolul, propilen glicolul, greu solubil în acetonă, practic insolubil în benzen, cloroform, eter și eter de petrol, eteroleuri și uleiuri fixe. [...] Incompatibilități: Este nemiscibil cu lanolina și vaselina. Cu permanganatul de potasiu, acidul azotic sau cloratul de potasiu formează amestec exotermic cu autoaprindere și explozie. Cu oxidul de zinc în suspensii se formează grunji în prezența acidului tanic. [...] Interacțiuni cu alte medicamente: Inactivează bacitracina în bază de unguent, descompune total penicilina în 20-30 zile în masa glicerolată. Nu se va asocia cu tiamina (B1 - n.n.). Precauții: Nu se administrează per os în doze mari la bătrâni (iritație gastrică). Nu se recomandă administrarea intravenoasă. Fiind higroscopic, deshidratează pielea și de aceea se va dilua cu apă. În concentrație peste 40% nu permite dezvoltarea microorganismelor. Soluția 2,6% este izoosmotică cu serul, totuși se produce hemoliza eritrocitelor menținute în această soluție.” În practica medicală actuală se folosește glicerina ca vehicul pentru unele medicamente (de exemplu, glicerina boraxată 10% +/- stamicină pentru glositele micotice, diverse creme terapeutice și cosmetice). Din informațiile prezentate mai sus rezultă că adăugarea de 50 ml de glicerină la 2000 ml de amestec de autovaccin ar asigura un gust dulceag, un efect bactericid sigur la temperatura de 100ºC, efect hemolizant celor 10 ml de sânge. Faptul că este fluidifiant al grăsimilor din bilă, un polialcool, care ar putea concentra antigenele lipo-proteice, se poate considera un factor important în ameliorarea și utilizarea AVCMTC atât oral, cât și cutanat, metodă recomandată de Dr. Băcanu mai ales în cancer. Folosind înțepătorul automat de la glucometre, care are posibilitatea de reglare a profunzimii de pătrundere a acului, se poate obține scarificarea necesară în funcție de grosimea tegumentului. Scarificarea se poate efectua după dezinfecția cutanată cu alcool. După evaporarea alcoolului se aplică local autovaccinul; datorită glicerinei autovaccinul aderă mai bine la tegument, datorită vâscozității crescute. În final se trece la scarificarea cu înțepătorul. Domnul Dr. Constantin Gh. Băcanu relatează și cum a ajuns la pregătirea AVCMTC: „Am fost însărcinat să prepar vaccinul antigonococic și să mă ocup de patologia uretritelor. Această mutare a însemnat pentru mine un câmp larg de cercetări în ceea ce privește diagnosticul și prepararea de vaccinuri microbiene”. Aici a pregătit primul autovaccin de uretrită negonococică folosind aparatul de ultrasonare (Cercetător în ceață, vol. I, p. 116). „După vindecarea primului caz de paradontoză, singurul care a fost receptiv și care a avut o reacție normală a fost profesorul Brukner, bătrânul, care – când i-am spus – a făcut ochii mari și a exclamat: Formidabil!” (p. 120). Yüklə 432,99 Kb. Dostları ilə paylaş:
|