Avocaţii ca profesionişti şi cetăţeni: Roluri şi responsabilităţi esenţiale în secolul al xxi-lea

B. Obligaţii faţă de statul de drept şi faţă de legătura dintre drept şi societate

Se obişnuieşte să se vorbească despre avocaţi ca fiind atât „susţinător” cu obligaţii etice faţă de clienţii lor, cât şi „funcţionar al tribunalului” cu obligaţii corespunzătoare faţă de sistemul juridic. După cum am menţionat mai sus, având în vedere conţinutul real al acestui înscris în contextul departamentelor juridice interne contemporane şi al marilor firme de avocatură, aceasta este o sarcină complexă. Este chiar mai complex să se înţeleagă ce înseamnă obligaţie similară pentru facultăţile de drept contemporane de top – şi pentru corul profesoral care lucrează în interiorul acestor instituţii. Desigur, facultăţile de drept au obligaţia de a pregăti studenţi pentru a deveni practicanţi competenţi şi etici, care să înţeleagă propriile obligaţii faţă de sistemul juridic şi faţă de instituţiile politice, sociale şi economice care dau sens şi scop acestui sistem. Dar facultăţile de drept au, de asemenea, un rol important (deşi este departe de a fi exclusiv) în producerea cunoştinţelor independente cu privire la cadrul nostru juridic şi legătura acestuia cu aspecte mai vaste ale politicii publice sau comenzilor private, care pot fi utilizate pentru a îmbunătăţi sistemul juridic şi societatea în general. Dezbaterile cu privire la pregătirea adecvată a studenţilor de către facultăţile de avocaţi pentru practica juridică subevaluează adesea acest rol crucial.

Astfel, rolul bursei juridice în producerea acestui tip de cunoştinţe a fost mai uşor de observat în trecut. Până recent, bursa juridică a constat în mare parte în manuale, tratate, redeclaraţii şi alte lucrări similare menite să ajute practicanţii, judecătorii şi legiuitorii să înţeleagă şi să îmbunătăţească doctrina şi politica juridică. În ziua de astăzi, facultăţile de drept sunt mult mai conectate la viaţa intelectuală bogată a restului academiei. Această mişcare „drept şi” a oferit o perspectivă externă importantă asupra bursei cu privire la drept şi relațiile sale cu instituţiile şi procesele sociale, economice şi politice. Dar este, de asemenea, foarte important ca cei care întreprind această activitate să înţeleagă că deţin o obligaţie de a se angrena cu cei care lucrează dintr-o perspectivă din interiorul instituţiilor juridice şi al altor instituţii societale de a demonstra cum ideile obţinute din această perspectivă interdisciplinară, în special atunci când sunt testate prin experienţă, pot ajuta la îmbunătăţirea acelor instituţii şi a oamenilor pe care îi deservesc şi de a conecta norme corespunzătoare pentru obiectivele şi scopurile mai ample ale societăţii.

Fără a ţine seama de toate legăturile importante ale acestora cu restul academiei, profesorii de drept sunt, mai întâi de toate, membri ai profesiei juridice, cu obligaţii distincte faţă de sistemul juridic înţeles în mod extensiv – incluzând obligaţia de a critica acest sistem din perspectiva obiectivelor şi scopurilor mai ample ale societăţii. Această întreprindere implică atât studii descriptive sofisticate cu privire la modul în care instituţiile lucrează, cât şi bursă normativă cu privire la modul în care sistemele, procesele şi instituţiile societăţii pot fi îmbunătăţite.

Acest lucru nu înseamnă că profesorii de drept ar trebui să fie susţinători care caută să justifice fie practicile actuale sau propriile lor credinţe. Dar facultăţile de drept nu sunt doar simple facultăţi de absolvire pentru studierea dreptului. Acestea sunt parte dintr-un set interconectat de instituţii care menţin bunul public important al statului de drept, nu doar prin deţinerea dreptului exclusiv de a instrui pe cei are vor deveni avocaţi, dar şi prin producerea cunoştinţelor legate de legislaţie şi instituţiile juridice – inclusiv critici referitoare la însăşi profesia juridică – şi relaţia dintre aceste instituţii şi societate, avocaţii şi responsabilii de luarea deciziilor politice trebuie să înţeleagă şi să îmbunătăţească atât legislaţia, cât şi societatea. Această legătură dintre facultăţile de drept şi profesia juridică (şi legătura mai amplă dintre avocaţi şi societate) conferă beneficii importante tuturor profesorilor de drept – inclusiv celor care nu sunt avocaţi. Oricine se îndoiește de această nevoie observă doar diferenţa semnificativă de remuneraţie dintre profesorii de drept şi profesorii care întreprind activităţi similare în alte sectoare ale academiei, care nu au o legătură formală cu profesia juridică. Punctul nostru de vedere se referă doar la faptul că aceste beneficii reprezintă şi responsabilităţi importante de participare la obligaţia principală a facultăţii de drept de a îmbunătăţi cadrele normative şi a beneficiului acesteia pentru societate.

Totuşi, facultăţile de drept deţin responsabilităţi publice care merg chiar dincolo de rolul critic al acestora în ceea ce priveşte instruirea avocaţilor şi producerea de burse descriptive şi normative, care se adresează unei game largi de aspecte societale în care legea joacă un rol. În plus, facultăţile de drept au obligaţia de a reprezenta o resursă pentru public cu privire la relaţia profundă dintre lege şi interesul public.

Există multe moduri în care facultăţile de drept pot facilita un dialog public foarte necesar cu privire la legi şi relaţia acestora cu societatea. De exemplu, facultăţile de drept pot face un angajament instituţional pentru a examina unul sau mai multe aspecte de mare importanţă publică, cu scopul de a produce o intervenţie tangibilă care să asiste responsabili de luarea deciziilor politice şi publicul larg să găsească o soluţie corectă pentru chestiunea dezbătută. Suplimentar încercării de elaborare a unor soluţii concrete, aceste proiecte vor consolida, de asemenea, încrederea în grupurile care trebuie să înveţe să lucreze împreună, dacă vrem sa depăşim arătatul cu degetul şi învinovăţirea altcuiva, care afectează progresul în atât de multe domenii.

Facultăţile de drept pot, de asemenea, să dezvolte noi modalităţi de extindere într-o comunitate mai vastă.

De exemplu, unele facultăţi de drept au început să dezvolte cursuri de „educaţie pentru cadrele de conducere” menite să ofere accesul practicanţilor la idei noi dezvoltate în cadrul facultăţii – şi să ofere accesul profesorilor la cunoştinţe legate de practica juridică. În prezent, aceste cursuri sunt dedicate în special avocaţilor, dar acesta nu trebuie să fie cazul. Facultăţile de drept pot crea cursuri proiectate special pentru a-i ajuta pe cei care nu sunt avocaţi să înţeleagă şi să utilizeze mai bine legislaţia şi instituţiile juridice. Programele privind „legea străzii”, implementate de câteva facultăţi de drept, sunt un exemplu excelent şi pot fi extinse pentru a include cursuri de „iniţiere în drept” pentru liderii în afaceri, ofiţeri de trust, directori de spital, persoane numite în funcţii politice şi diversitatea de alte persoane şi grupuri care ar beneficia de pe urma mai multor cunoştinţe legate de anumite domenii juridice şi cadrul juridic general. Într-adevăr, facultăţile de drept pot lucra pentru a dezvolta mijloace mai proactive de elaborare a informaţiilor legate de legislaţie, instituţii juridice şi educaţie juridică accesibilă în general publicului. De exemplu, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Harvard, a instituit un program de digitalizare a unui volum mare de conţinut juridic şi de punere la dispoziţia publicului. În mod similar, mai multe facultăţi de drept oferă în prezent cursuri online care sunt disponibile publicului, precum şi bloguri, podcast-uri şi canale YouTube, care sunt toate proiectate pentru a asigura accesul celor din afara facultăţii de drept la conţinutul care este produs în cadrul academiei de drept.

Este de la sine înţeles că există multe alte căi prin care facultăţile de drept pot deveni o resursă publică importantă pentru diseminarea informaţiilor referitoare la legislaţie şi relaţia acesteia cu societatea. Oferind un conţinut real tuturor acestor obligaţii în contextul unei instituţii educative dedicată libertăţii academice şi celor mai înalte standarde de predare şi bursă va necesita stabilirea unui consens în corpul profesoral actual cu privire la scopurile fundamentale ale educaţiei juridice. Acest lucru ne poziţionează în faţa problemei cruciale, dar rar confirmată, a responsabilităţii profesorilor şi decanilor din cadrul facultăţii de drept de a susţine scopurile facultăţii de drept ca instituţie.