Barbatul si femeia de Victor Hugo

Ministerul Educaţiei şi Tineretului din Republica Moldova
LICEUL TEORETIC “GAUDEAMUS”, mun. CHIŞINĂU

LICEUL ACADEMIEI DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

Conferinţa ştiinţifică municipală a elevilor

“Muncă! Talent! Cutezanţă!”

Catedra Istorie şi ştiinţe socio-umane

Secţia Noi şi Legea

Tema: “Politici şi acţiuni de gen în societate”

Autor:

Gangan Nicolae, cl. A XII-a,

LASM
Profesor: dr. Pavel CERBUŞCA.

Chişinău 2010

Tema: “Politici şi acţiuni de gen în societate”

Planul:

Introducere
Capitolul I. Problemele de gen în societate

1. 
   Rolul femeii versus rolului bărbatului în istorie.
   

2. 
   Emanciparea femeii şi schimbările din societate.
   

Capitolul II. Egalitatea de gen între teorie şi practică

1. 
   Mass-media şi politica de gen în societate.
   

2. 
   Implicarea tinerilor în activităţi pentru promovarea egalităţii de gen: „Parteneriat pe nota 10”
   

• 
  proiecte extracurriculare (proiectări didactice; dezbateri: „Rolul femeii este la bucătărie”, „Fetele ar trebui să fie supuse serviciului militar obligatoriu alături de băieţi”)
  
• 
  activităţi în comunitate (filme, sondaje etc.)
  

Încheiere
Bibliografie
ANEXE

Introducere

Actualitatea temei.
Egalitatea genurilor a fost definită ca un demers complicat şi de lungă durată de a oferi băeţilor şi fetelor, femeilor şi băarbaţilor drepturi şi şanse egale, condiţii de manifestare şi tratamente în toate domeniile vieţii şi de activitate socială.

Paradigma egalităţii şi echităţii de gen constituie un deziderat al contemporaneităţii, fiind una dintre valorile umane fundamentale, iar iniţierea şi menţinerea unui proces eficient de promovare şi integrare a acestei dimensiuni în toate domeniile vieţii constituie garanţia succesului unor abordări echitabile.

Realizarea unei Europe Noi, sunt puse în atenţie valorile fundamentale, aşa cum menţionează Convenţia de la Bologna (1999) presupune recunoaşterea caracterului fundamental al educaţiei în construirea şi consolidarea cetăţeniei europene, axându-se pe abordarea multiperspectuală şi egalităţii şanselor. Prin educaţie cetăţeanul european va fi capabil să dobândească acele competenţe necesare pentru a răspunde provocărilor mileniului.

Din aceste considerente, promovarea principiului egalităţii de gen trebuie să devină un obiectiv primordial pentru întreaga societate civilă, necesitând o abordare pluri sau multidimensională. În acest context, o atenţie sporită urmează să fie acordată politicilor educaţionale, care constituie domeniul de maxim interes atunci cînd se vorbeşte de promovarea şi integrarea dimensiunii de gen.

Lucrarea de fata îşi propune să analizeze imaginea femeii în societate întru stabilirea unui parteneriat de gen eficient şi de durată. Într-o pozitie inferioara prin constanta promovare şi sustinere a prejudecatilor, stereotipiilor de gen şi a imaginiilor tradiţionale ale femeii. Puterea sociala şi personală a bărbaţilor, s-a transformat treptat în putere personală şi socială a femeilor. Astfel, la început puterea în relaţiile de gen era cea a bărbaţilor exercitată asupra femeilor; ulterior această putere s-a transformat în rezistenta (rezistenta femeilor la inegalitatile, discriminarile şi opresiunile constant exercitate de barbati asupra lor atât în spaţiul public, cât şi în cel privat), iar în cele din urma puterea femeilor a devenit o influienţă de a acţiona astfel, încât să dea curs propriilor interese, deseori în dauna sexului opus. Sarcina noastră este să analizăm critic şi profund aceste materiale şi să contribuim prin cercetare la perfecţionarea domeniilor abordate.
Scopul cercetării:
Studierea amplă a subiectelor din compartimentul dimensiunii de gen din diverse perspective pentru a propune modalităţi de îmbunătăţire a relaţiilor de gen în societate.
Obiectivele de bază:

1. 
   cercetarea minuţioasă şi critică a surselor în domeniul dimensiunii de gen;
   
2. 
   analiza situaţiilor contoversate din istorie şi actualitate despre rolul femeii şi a bărbatului în societate;
   
3. 
   caracteristica modalităţilor de realizare a politicilor de gen în societate.
   

Ipoteza:
Dezvoltarea personală şi informarea complexă în domeniul politicii de gen va avea succes dacă:

• 
  se va analiza critic şi costructiv informaţiile în domeniu;
  
• 
  se va organiza şi structura experienţa studiate;
  
• 
  se va evalua şi realiza unele reflecţii pentru îmbunătăţirea performanţelor proprii.
  

Metode de cercetare:
cercetarea individuală; observarea aspectelor în domeniul politicii de gen; tehnici de facilitare a discuţiilor, sondajul etc.

Capitolul I. Problemele de gen în societate

1. 
   Rolul femeii versus rolului bărbatului în istorie.
   

Moralitatea natiunii depinde de respectul fata de femeie.

De fapt, femeile sunt mai aproape de idealul uman decât barbatii.”

(Wilhelm Humbaldt )

Rolul femeii şi a bărbatului în antichitate:

De la matriarhat, la patriarhat. La inceput a fost cuvantul ... matriarhal. Astfel, societatea şi spiritualitatea au fost iniţial un apanaj al femeilor. In Preistorie, foarte important era cultul fertilitatii in cadrul caruia erau apreciate formele voluptoase. Asadar, la inceputurile spiritualitatii si societatii, lumea era dominata de Mama - Creatoare. Ulterior, odata cu aparitia formelor statale si a societatii patriarhale, locul ei a fost luat de catre zeitatile masculine. In ritul religios egiptean din Antichitate, Isis - al carui nume se poate traduce prin Regina Tronului - era personificarea faraonului si a puterii regale.

Ulterior, ei i-au fost asociate caracteristici mai... casnice si a fost recunoscuta si in calitate de zeita a magiei, a vietii si a casatoriei, fiind simbolul armoniei matrimoniale. "In cazul grecilor si romanilor antici se regasesc o serie de zeitati feminine, care erau, ca si rol si slabiciuni, pe aceeasi pozitie cu divinitatile masculine. La romani, zeitatile feminine aveau acelasi statut ca si cel de mai sus, insa, in cazul lor se resimteau si influente din alte culturi", completeaza specialistul. Istar a fost zeita asiro-babiloniana a dragostei si a fertilitatii. Ea vindeca boli, aducea iertarea pacatelor si era asociata cu sexualitatea. Astfel, cultul ei religios implica prezenta curtezanelor, care erau adulate, nicidecum indepartate.

In ceea ce priveste culturile orientale, societatea era una patriarhala, barbatul domina toate dimensiunile vietii, inclusiv cea spirituala. Totusi, in curentul sintoist o regasim pe zeita Soarelui - Amaterasu. Se spune despre ea ca a fost nascuta din ochiul stang al zeului Izanagi (deci isi datoreaza existenta tot unei figuri masculine) si a devenit stapana Paradisului. O dovada a importantei lui Amaterasu consta si in faptul ca, in trecut, se considera ca familia imperiala japoneza si imparatul erau descendenti directi ai zeitei. Tot in zona orientala, mai exact in India, o intalnim si pe Kali. Aceasta este o zeita hindu asociata cel mai adesea cu moartea si distrugerea. In ciuda acestei imagini, ea este acum vazuta ca fiind patroana timpului si a schimbarii. In reprezentarile vizuale, ea apare adeseori stand pe corpul sotul sau, Shiva.

In cultura dacica se stiu foarte putine despre implicarea femeilor in viata spirituala. Sunt cunoscute, insa, numele a doua zeite - Bendis si Koty, care simbolizau casatoria si fertilitatea, deci tot elemente ale spatiului casnic. Ritul crestin o are drept figura feminina centrala pe Fecioara Maria. "Maica Domnului a fost aleasa de catre Dumnezeu pentru a purta Pruncul Sfant. Ea mijloceste pentru noi, iar puterea Sa este, in acest sens, mai mare decat cea a sfintilor", spune preotul ortodox, Corneliu Garbacea.

Despre cealalta Marie si anume Magdalena, controversele nu inceteaza. Ea este, dupa caz, vazuta de unii drept capul bisericii crestine timpurii, iar dupa altii este doar o femeie fara prea mare importanta. Razboinice, seducatoare, pacatoase sau pure, zeitatile feminine au facut intr-o mai mare sau mai mica masura... jocurile de pe scena si din culise.

Evoluţia spre monoteism, spre ideea unui singur Dumnezeu, a fost considerată unanim un progres al umanităţii care a condus la gândirea abstractă. Acest proces s-a derulat sub însemnul patriarhatului, astfel încât simbolurile prezente în religia creştină, mozaică şi musulmană rezervă femeii o poziţie subordonată.Conform genezei biblice, Dumnezeu a creat lumea şi bărbatul din suflarea sa, femeia fiind născută din coasta bărbatului. Forţa creatoare este spirituală şi se referă doar la bărbat, care capătă în Biblie şi capacitatea de a gândi abstract, dând nume plantelor, animalelor şi femeii. Bărbatul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, femeia este "altfel". Nu reiese din Biblie dacă femeia este o fiinţă umană  "mai perfectă", pentru că ea n-a primit însufleţirea suflării divine. Femeia este partenera şi ajutorul bărbatului. Un alt element important în acest context este povestea căderii în păcat. Eva îl ispiteşte pe Adam, dându-i, la îndemnurile şarpelui, să muşte dintr-un măr cules din Pomul Cunoaşterii. Astfel, ea provoacă căderea omenirii din graţiile lui Dumnezeu. Ori acest lucru înseamnă că femeia este mai păcătoasă decât bărbatul. Femeia este simbolul sexualităţi şi implicit, al păcatului. Poziţia subordonată a femeii faţă de bărbat este aşadar un fapt "lăsat de Dumnezeu" şi cauzat de acest păcat primordial.

Divinul si feminitatea sunt, pentru unii, doua ipostaze care se exclud. Altfel spus, in majoritatea marilor religii ale lumii de azi, figurile feminine fie lipsesc, fie au un rol prea putin important, ori sunt pe planul doi. Lucrurile nu au fost, insa, dintotdeauna asa. De la adulare, la ignorare sau excluziune, prezenta si implicarea femeilor in diferite culte a cunoscut numeroase rasturnari de situatii. Deci, “aşa a văzut Adam că trebuie să se uite la partenera sa ca într-o oglindă, iar Eva a fost avertizată să se supună de bunăvoie bărbatului din care a fost făcută." (Johannes Calvin).
Femeia în Egiptul antic. Pozitia sociala a femeii în Egiptul antic era determinată în mod decisiv de pozitia tatalui sau a sotului, insa ea avea drepturi egale cu cele ale barbatului. Chiar daca barbatul era considerat capul familiei, femeia era tratata mult mai bine comparativ cu celelalte civilizatii antice: egiptencele aveau mai multa libertate, mai multa putere si mai multe drepturi. Femeii ii era permis sa ocupe orice pozitie in ierarhia sociala si putea chiar sa conduca tara. Avand dreptul sa detina cladiri si proprietati, femeile nu erau dependente de sotul lor din punct de vedere economic. Ele aveau dreptul sa imprumute bani, sa semneze contracte, sa intenteze divort si sa apara in tribunal ca martori.

Bineinteles, ele aveau si responsabilitatile ce decurgeau din aceste drepturi. In societate era instituita monogamia, exceptie facand regele, care avea dreptul la mai multe neveste, doar una fiind regina. Barbatii si femeile din Egiptul antic apreciau si se bucurau de compania celuilalt. Dragostea si afectiunea aveau importanta lor, iar casatoria era starea naturala pentru toti oamenii, indiferent de clasa sociala. Pentru ei, familia era o sursa de relaxare. Necunoscandu-se nici o forma de ceremoniere a casatoriei din acea vreme, se presupune ca barbatul si femeia deveneau sot si sotie atunci cand hotarau sa traiasca sub acelasi acoperis, iar divortul era un fapt obisnuit asemenea recasatoririi.

Barbatii se ocupau frecvent de politica si de problemele administrative in timp ce femeile ramaneau acasa pentru a avea grija de copii si de gospodarie. Ele preparau mancarea, dar confectionau si articolele de imbracaminte. Cei mai instariti aveau servitori sau sclavi pentru a face munca, dar era de datoria stapanei casei sa ii supravegheze.
In Grecia antica, femeile erau considerate fiinte inferioare, cu un nivel de inteligenta putin mai ridicat decat cel al copiilor. In Atena se faceau diferente intre: cetateni si rezidenti, cei nascuti legitim si cei nelegitimi, femeile maritate si cele nemaritate. Filosofii credeau ca femeile aveau emotii puternice si minti slabe. Din acest motiv ele trebuiau protejate de ele insele. Fiecare femeie avea un gardian (sotul, sau cel mai apropiat barbat nascut in familie) care detinea controlul asupra vietii ei. Ea putea sa detina imbracaminte, bijuterii, sclavi personali, si putea sa achizitioneze lucruri marunte, necostisitoare.

Cetatenia ii oferea femeii dreptul de a se casatori cu un barbat cetatean, dar nu-i oferea nici un drept politic sau economic. Varsta medie de casatorie a fetelor din Atena era de 13-14 ani, pe cand a barbatilor era in jur de 30 de ani. Tatal sau gardianul dadeau zestrea si aranjau casatoria. Principalele motive de casatorie erau: intretinerea si protejarea proprietatii, procrearea in scopul unui ajutor din partea copiilor si mostenirea. Datoria nevestelor era sa nasca copii legitimi si sa aiba grija de casa. Ele ieseau in afara casei, doar foarte rar si numai insotite de catre sclave, cu ocazia participarii la diferite festivaluri sau funerarii.

Despre o femeie vazuta singura pe strada se credea ca este sclava, prostituata sau concubina. Spre deosebire de egipteni care mergeau la petreceri impreuna cu sotiile lor si romani unde femeia era gazda in casa, femeile grecilor nu aveau voie sa iasa din camera lor atata timp, cat barbatul avea oaspeti. Din anumite puncte de vedere, prostituatele o duceau mai bine decat femeile maritate. Legea le impunea un pret maxim pe care ele il puteau cere in contul serviciilor prestate. In Sparta legea le permitea doar lor sa poarte haine viu colorate si bijuterii din aur, pentru a putea fi usor recunoscute.

Spre deosebire de prostituate, curtezanele aveau o oarecare cultura, diferite talente, fiind un bun interlocutor. In cadrul simpozionului un eveniment in cadrul caruia se adunau barbatii pentru a manca, bea si discuta curtezanele erau un ingredient important. Ele erau angajate si platite pe masura talentului lor si nu a aspectului fizic. Concubinele erau femei care aveau relatii relativ permanente cu un barbat si care erau intretinute in propria lor casa. Nevasta era o necesitate pentru a avea copii legitimi si mostenitori, dar dorinta barbatilor pentru companie feminina si sex era ceva care era satisfacut in afara casatoriei. Poate ca ni se pare nedrept, dar dorinta femeii de a avea companie masculina nu a fost luata in calcul pe acea vreme. Majoritatea filosofilor antici justificau inegalitatea socială şi juridică dintre femei şi bărbaţi prin subordonarea individului la binele comunităţii şi prin faptul că aceştia nu erau înzestraţi cu aceleaşi talente şi capacităţi.

Femeia era privită ca o făptură inferioară, acest statut fiindu-i rezervat "de natură". În ceea ce-l privea pe Aristotel, cetăţeni nu puteau fi decât acei oameni care nu aveau nimic de-a face cu activităţile gospodăreşti de producţie şi reproducere. Sclavii, străinii, femeile şi copii nu trebuiau să participe la viaţa politică, aceştia fiind lipsiţi de capacităţile necesare. Ei aveau de îndeplinit rolul de ajutoare care să asigure condiţiile-cadru necesare elitei cetăţenilor deplini.

Femeia era la Aristotel o fiinţă inferioară, o eroare a naturii, un fel de precursor deficitar al bărbatului. Ea nu era o creatură raţională şi nici nu dispunea de capacităţi reproductive. Ei nu îi putea reveni astfel decât un rol pasiv, complementar: "Aşa cum din cei cu deficienţe trupeşti se pot naşte atât persoane cu deficienţe trupeşti cât şi persoane sănătoase, din femele se poate naşte atât femele cât şi masculi. Femela este ca un mascul cu deficienţe trupeşti, iar menstruaţia este sămânţă, dar nu o sămânţă pură. Pentru că îi lipseşte sursa vieţii... această sursă a vieţii o dă numai sămânţa masculului."

In legislatia romana, femeia trecea de la autoritatea tatalui la cea a sotului; chiar si o vaduva bogata avea nevoie de un barbat pentru a-i supraveghea averea. De abia in secolul I i.e.n., femeile romane au inceput sa aiba o mai mare libertate. Femeilor romane nu le era permis sa detina afaceri proprii. Dupa o lunga perioada de timp, in care femeilor nu le-au fost permise nici macar sugestiile, barbatii au inceput sa fie interesati de opiniile si sfaturile nevestelor. Femeile ce apartineau familiilor instarite nu erau nevoite sa lucreze, munca fiind rezervata sclavilor si claselor inferioare. Principala ocupatie a femeii era ingrijirea casei si cresterea copiilor, insa femeile sarace erau nevoite sa si munceasca pentru a putea trai. Femeile sclave lucrau ca servitoare sau ca menajere personale ale doamnelor din clasele superioare. Sclavii nu aveau drept de casatorie din punct de vedere legal, dar le erau permise relatiile sexuale in scop de procreare (copiii cu ambii parinti sclavi erau tot sclavi). Ei puteau fi eliberati de catre stapani, devenind astfel oameni liberi, si de abia copiii lor dobandeau statutul de cetatean. Cand li se reda libertatea, li se asigurau si mijloacele de subzistenta. Ei ii ramaneau fideli stapanului care le oferea in continuare sprijin de cate ori era necesar. Romanii puneau mare accent pe casatorie, casa si familie. Multe obiceiuri de nunta ale romanilor s-au pastrat pana in zilele noastre: inelul pus pe al treilea deget al mainii stangi pentru a simboliza logodna, mireasa imbracata in alb cu un voal asezat pe cap si prezenta cavalerului de onoare. O fata romana era considerata apta de insuratoare la 14 ani. Tatal fetei era cel care alegea un sot pentru fiica sa, deci interesul economic si relatiile interfamiliale primau in fata dragostei. Ziua ceremonierii casatoriei era aleasa cu multa grija, iunie fiind luna preferata. Mai intai avea loc ceremonia religioasa apoi se semnau actele si in sfarsit era dat un ospat la care participau rudele si prietenii. In perioada de trecere de la republica la imperiu, in Roma a devenit popular un nou stil de casatorie, in care femeia era stapana propriilor bunuri dinainte de casatorie, si astfel divortul a devenit o optiune posibila.
Rostul femeii in crestinism. Istoria omenirii începe odată cu neascultarea protopărinţilor - Adam şi Eva, ceea ce înseamnă că începutul istoriei se împleteşte cu căderea în păcat a lui Adam şi a Evei. Învăţătura creştină ne învaţă într-un mod foarte clar că prin femeie a intrat păcatul în lume, ceea ce înseamnă că femininul este pus sub semnul dezonoarei prin afirmarea acestui adevăr. Acest adevăr biblic ne spune că femeia este poarta de intrare a păcatului în lume dar nu îl dezvinovăţeşte nicidecum pe "bărbatul" Adam. În învăţătura creştină ambii sunt vinovaţi, iar consecinţele păcatului se răsfrâng asupra amândurora. 

"Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naşte copii; atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni". Iar lui Adam i-a zis: "Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: «Să nu mănânci», blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului! În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce" (Facere 3, 16-19).

Acesta este blestemul, aceasta este consecinţa căderii în păcat suportată de fiecare, de bărbat şi de femeie.Amândoi suportă consecinţele, dar în mod diferenţiat, iar pe lângă toate acestea, se arată că femeia va fi supusă bărbatului ei, în urma căderii în păcat. Realitatea istorică ne arată că aşa au stat lucrurile şi, într-adevăr, în religia iudaică şi mai ales în religiile păgâne statutul femeii a fost unul de inferioritate, de supunere faţă de bărbat. Însă, în comparaţie cu situaţia existentă în acea epocă istorică la celelalte popoare, la iudei femeia avea un statut privilegiat. Este suficient să amintim de chipul biblic al matriarhelor Sarra, Rebeca, Rahela, sau de cel al judecătoarei Debora, sau de cel al lui Rut moabiteanca (ca să dăm câteva dintre exemplele cuprinse în Vechiul Testament). Această înaintare spirituală a neamului iudaic nu se poate explica decât prin legătura pe care evreii o aveau cu Acel Dumnezeu invizibil, care le-a dăruit printre altele cel mai avansat cod moral al acelei epoci, Decalogul primit de Moise, care până astăzi modelează relaţiile dintre semeni şi dintre oameni şi Divinitate, atât în iudaism cât şi în creştinism. Am considerat necesar să amintesc, pe scurt, câte ceva despre statutul femeii în iudaism întrucât creştinismul îşi trage ceva din legea iudaică, cu deosebirea că Hristos vine să împlinească şi să desăvârşească această lege, depăşind unele bariere şi restricţii impuse tocmai de faptul că lumea se afla încă sub robia păcatului strămoşesc. Legea veche, ne spune Sf. Apostol Pavel, a fost doar un pedagog către Hristos, Cel care vine să o desăvârşească pe aceasta şi să ne mântuiască pe noi. Începând de acum aflăm că dacă printr-o femeie a intrat păcatul în lume, tot printr-o femeie ne-a venit nouă mântuirea şi anume prin Maica Domnului. Aşadar femeia stă şi la originea căderii, dar şi la cea a ridicării noastre din robia păcatului. Să amintim sfaturile pe care le dă sfântul Apostol Pavel bărbatului şi femeii în privinţa căsătoriei: "dar din cauza desfrânării, fiecare (bărbat) să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului. Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia. Iar celor ce sunt căsătoriţi, le poruncesc, nu eu, ci Domnul: Femeia să nu se despartă de bărbat! Iar dacă s-a despărţit, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul său; tot aşa bărbatul să nu-şi lase femeia. Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios" (I. Cor. 7, 2-4, 10-11, 14). Îndatoririle specifice căsătoriei îi privesc pe ambii în egală măsură, pentru că împreună formează familia despre care învăţătura Bisericii ne spune că este icoană a Sfintei Treimi. Un alt verset al Sf. Pavel, în care acesta spune că femeia trebuie să se teamă de bărbat (cf. Efeseni 5, 33.De asemenea, trecând de la Scriptură la Tradiţie, putem observa foarte uşor că, încă din perioada primară, în viaţa Bisericii femeile nu au beneficiat de şanse egale cu bărbaţii.. Femeia emanicipata de azi acuza creştinismul şi Biserica de faptul că imaginea femeii este marginalizată ,nu se acordă aceeaşi demnitate.Cu toate ca cei doi alcătuiesc o unitate, în care se împlinesc unul pe altul ei nu sunt egali, iar Biserica nu a militat niciodată pentru egalitatea dintre bărbat şi femeie, pentru că nu ar fi fost nici reală, nici conformă cu învăţătura creştină.
Femeia şi bărbaţii in Evul Mediu. De-a lungul Evului Mediu, femeia si-a indeplinit cu prisosinta rolul de procreare. Viata femeii din societatea medievala avea trei aspecte principale: familia, casatoria si religia. Femeile Evului Mediu au fost renumite ca sotii, mame si calugarite (femei ale bisericii), dar au mai fost cateva care s-au indepartat de traditiile acelor vremuri; acelea au fost scriitoarele, poetele, educatoarele, si chiar cele care au practicat vrajitoria. In intregul Ev Mediu situatia femeii era intr-o umbra deasa si grea a pacatului originar. Femeile erau vazute ca fiind inferioare barbatilor, si nu se bucrau de afectiunea lor. Biserica le invata ca trebuie sa fie ascultatoare si supuse tatilor si barbatilor lor. In realitate, foarte putine femei puteau sa stea linistite acasa pentru ca cele mai multe erau nevoite sa munceasca la camp alaturi de barbatii si tatii lor si in acelasi timp sa aiba grija si de familiile lor (sa le hraneasca si sa le imbrace). La oras, femeile aveau o varietate de ocupatii: faceau comert, coceau paine, torceau. Atat femeile casatorite cat si cele necasatorite erau nevoite sa munceasca pentru a trai si de multe ori ele lucrau in mai multe locuri deoarece erau platite mai putin decat barbatii. Proprietarii, fie ei barbati sau femei erau figuri importante in societatea medievala, iar o femeie nemaritata proprietara avea drepturi egale cu cele ale unui barbat. Ea putea sa-si faca testament si avea drept de semnatura. Dar din momentul casatoriei, ea ii ceda pamantul si drepturile sotului ei. Doar la moartea lui avea dreptul la o treime din pamant pentru a se intretine. Casatoria in societatea medievala era o combinatie de obiceiuri si reguli create in lumea antica. Fundamentele casatoriei au derivat din legile romane si au devenit obiceiuri seculare mostenite si aplicate de catre Biserica Crestina de-a lungul Evului Mediu. Datorita credibilitatii pe care o avea Biserica, societatea nu incerca sa schimbe aceste obiceiuri. Daca cineva era impotriva Bisericii risca sa fie respins de catre societate. Religia, mostenirea si legea sunt cativa factori influentati de biserica, ce determina aspectele casatoriei in societatea medievala. La englezi, casatoria era vazuta ca o tranzactie privata, in schimbul unei fete barbatul oferind cadouri. Vechii germani sunt responsabili pentru crearea casatoriilor aranjate. Biserica Romana a mostenit aceste obiceiuri si le-a implementat in structura care a definit casatoria. Dupa legea bisericii, casatoria avea doua etape. Prima etapa consta in oferirea unui pret pentru mireasa: viitorul sot ii oferea socrului sau un dar (cai, boi, vite, sabii sau sulite). Fata nu trebuia sa fie prezenta la acest schimb, acesta fiind un schimb intre doi barbati: tatal fetei si viitorul sot. Dreptul asupra femeii era transferat de la tata la viitorul sot fiind imposibil pentru femei sa-si obtina independenta. Conceptul de zestre este o adaptare la aceasta traditie. Cand se stabilea o casatorie, familia fetei ii dadea o bucata de pamant viitorului ginere. Casatoria era considerata un schimb pentru barbatii celor doua familii. Odata cu realizarea acestui schimb, mireasa obisnuia sa-i dea viitorului ei sot un dar (care de obicei era o armura sau o arma de autoaparare). Schimbul de daruri intarea obligatiile fetei de a-l servi pe barbatul ei, atat pe timp de pace, cat si de razboi. Cand barbatul era plecat la lupta ea era lasata sa aiba grija de casa si de intreaga gospodarie. In Evul Mediu, pacea era considerata un lux rar si cererea de soldati era foarte mare, iar femeile a caror soti erau plecati la lupta deveneau deseori victime ale barbatilor ramasi acasa. A doua etapa consta in ceremonia care avea loc de abia dupa cativa ani. „Pretul miresei” ii era oferit acesteia si devenea din acel moment proprietatea ei. Totusi, din punct de vedere legal sotul era cel care detinea controlul asupra proprietatii, atata timp cat era in viata. Doar daca femeia ramanea vaduva, proprietatea ii revenea ei. Daca pentru prima etapa a casatoriei, varsta medie era de 7 ani la fete, pentru ceremonierea casatoriei varsta necesara era de 12 ani la fete si 14 ani la baieti. De cele mai multe ori, casatoria nu era alegerea femeii, ci era mai degraba determinata de vointa parintilor. Inca de la o varsta frageda, fetele erau obisnuite cu gandul ca se vor casatori. Ele erau invatate cum sa devina neveste bune pentru viitorii lor soti: sa le faca pe plac si sa le creasca copiii. Era de neconceput pentru o femeie sa-si urmareasca propriile idealuri sau sa aiba dorinte, acestea fiind privilegiile barbatilor. Femeile erau crescute pentru a se marita, unica lor alternativa fiind intrarea intr-o manastire de maici. Femeile puteau fi date la o manastire de catre propria familie, dar puteau intra si de bunavoie, indiferent de varsta. Pentru multe femei manastirea era locul in care scapau de saracie, in care li se oferea oportunitatea de a avea o viata pioasa, de a obtine o educatie si anumite responsabilitati care le erau refuzate in lumea exterioara. Aceste femei puternice au impartit locuri de cult cu calugarii si au cautat moduri de a-l servi pe Dumnezeu si de a-si ajuta comunitatea.