Behaviorismul



Yüklə 10.77 Kb.
tarix26.07.2018
ölçüsü10.77 Kb.

Behaviorismul

Teoria behavioristă, deşi este încă viabilă, nu mai deţine supremaţia pe care o deţinea mai demult în psihologie. Rădăcinile behaviorismului se găsesc la sfârşitul secolului al XIX-lea, când s-a dezvoltat fiziologia experimentală şi s-a trecut de la metodele „anecdotice” la observaţia ştiinţifică din psihologia comparativă.

Studiile asupra învăţării realizate de psihologi ca H. Ebbinghaus sau G.E. Müeller au demonstrat de asemenea eficacitatea metodelor obiective în cercetarea psihologică. Thorndike a avut de asemenea interese în psihologia comparată. Ca student la Harvard, a realizat experimente despre sistemul încercare – eroare. Unul dintre rezultatele primelor experimente a fost legea efectului, conform căreia comportamentele recompensate vor apărea mai des în comportamentul animalelor, iar cele pedepsite mai rar.

Fondarea behaviorismului ca şi curent este însă creditată lui J. Watson.



John Watson şi behaviorismul

Pentru Watson, studiul conştientului era irelevant pentru predicţia comportamentului animalelor sau oamenilor.

În 1913 – în Psychology as the Behaviorist Views It – Watson susţinea că psihologia introspectivă era neştiinţifică, pentru că nu se ocupa de fapte obiective. El a respins toate stările subiective ca senzaţia, imaginaţia sau gândirea, argumentând că nu pot fi observate de alţii. De la acest manifest a pornit behaviorismul american.

Cam la vreo 20 de ani după ce Pavlov „chinuia” câinii în laboratoarele ruseşti, Watson făcea acelaşi lucru, dar pe subiecţi umani. El considera că forme complexe de comportament pot fi programate în cazul oamenilor. A condus un experiment în care unui băieţel („micul Albert”) i s-a dat un şoricel alb cu care să se joace. După ce băiatul s-a obişnuit cu animalul, experimentul continua astfel: se izbea puternic podeaua cu o bară de oţel ori de câte ori şoarecele era adus înăuntru. Copilul se speria şi în cele din urmă a ajuns să se sperie ori de câte ori avea în preajmă un animal cu blană. Watson afirma – referindu-se direct la acest tip de experiment: „Daţi-mi un copil şi îl voi face să se caţere sau să-şi folosească mâinile pentru a construi clădiri din piatră sau lemn… Îl voi face hoţ, răufăcător sau toxicoman. Posibilităţile în orice direcţie sunt nenumărate… Oamenii se construiesc şi nu se nasc.”

Behaviorismul trebuia să fie „noua psihologie practică” pe care toată lumea trebuia să fie capabilă să o folosească. Watson afirma că de îndată ce noile date ale psihologiei erau obţinute pe cale experimentală, profesorii, medicii sau juriştii ar trebui să le folosească în practica lor. În martie 1916, Watson publica Locul reflexului condiţionat în psihologie, care a deschis larg porţile afirmării behaviorismului.

Mai târziu Watson s-a orientat spre o latură mai puţin experimentală a behaviorismului, încercând să explice aspectele practice ale teoriilor sale. Behaviorismul trebuia să fie cheia prin care ori societatea putea fi modificată pentru a se potrivi comportamentului grupurilor sau indivizilor, ori indivizii puteau fi modelaţi pentru a se potrivi mediului.



Argumente pentru noua paradigmă din psihologie:

  • toată lumea utilizează psihologia, chiar şi fără să ştie (învăţăm din succese şi eşecuri cum să conducem o afacere, cum să ne înţelegem cu semenii etc.);

  • toate societăţile au utilizat psihologia pentru a controla grupurile sau indivizii;

  • observaţia este necesară pentru înţelegere; comportamentul este observat, dar stimulul care a dus la acel comportament trebuie să fie identificat prin investigaţii şi observaţii;

  • behavioristul trebuie să înţeleagă trecutul subiectului (un copil care a fost muşcat mai demult de un câine va reacţiona altfel la contactul cu alt câine în comparaţie cu un copil care nu a fost muşcat);

  • simţul comun este o psihologie grosieră, dar în acelaşi timp reală (de ce oamenii nu îşi prind intenţionat degetele la uşă?);

  • este aproape imposibil să izolezi un stimul (unde luminoase, unde sonore, mirosuri etc.) chiar şi în situaţii experimentale; de aceea, este mai uşor să luăm în calcul un complex de stimuli (foame, sperietură etc.);

  • există patru tipuri de răspunsuri: răspunsuri comportamentale explicite (construirea unei case, trimiterea unei scrisori); răspunsuri comportamentale implicite (limbajul trupului, reflexele condiţionate); răspunsuri instinctuale explicite (strănutul, furia); răspunsuri instinctuale implicite (modificări ale funcţionării sistemului endocrin).

Burrhus Frederick Skinner

Primele sale experimente au avut ca rezultat porumbei care puteau dansa sau juca tenis de masă. Experimentele sale nu s-au oprit însă la porumbei. Ce mai faimoasă invenţie a lui Skinner, destinată să producă un „copil socializat” era o cutie de mărimea unei căsuţe pentru copii în care introducea copii (inclusiv pe ai lui). Scopul său final nu era de a controla comportamentul unui individ izolat, ci de a-şi da seama cum poate fi controlată societatea ca întreg. Cartea sa Walden Two (1948) descrie întocmai acest lucru şi este o utopie comunistă văzută din perspectiva unui behaviorist. Societatea este condusă de Frazier, care are în subordine şase „planificatori”; planificatorii îi conduc pe „manageri”, care sunt responsabili de „controlaţi” – cei care execută sarcinile de zi cu zi. Membrii societăţii respectă un „Cod de comportament” foarte puritan, care se aplică fiecărui aspect al vieţii (există inclusiv interdicţia de a lua o gustare noaptea târziu). Copiii nu sunt educaţi în familie, ei sunt predaţi grupului de către familie. Esenţa cărţii este sistemul de aplicare a întăririlor pozitive şi negative în scopul creării unui stat liniştit, fără crime dar şi fără posibilitatea de a alege.


Dostları ilə paylaş:


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2019
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə