Bine ati venit în Moldova !

Welcome To Moldova ! / Bine ati venit în Moldova !
By Eddie Barton (an Englishman)
My email: [e-mail]

I only understand English and simple French.

http://www.marisha.net

English, Româneşte, Русский

Guidance (my site):

http://welcometomoldova.net/
English, chapters 1 – 19 on Marisha’s site from October 2005:

http://www.marisha.net/eddie-moldova.htm
WTM! translated into Romanian by friends in the story.
Part 1 (Introduction – Chapter 27) “Irka” (Irina) – first draft 2005: chapters 1 – 20.

Revised, improved, completed by Diana Valuta (Chisinau) & Ioana Campean (Cluj)

and published on Google Blogger September 2006.
WTM! Part 2 (Chapters 28 – 35) translated by Ioana Campean.

Chapters 1 – 35 available on Marisha’s site November 2007.

WTM! Part 3 (Chapters 36 – 45) translated by Ioana Campean.

Chapters 1 – 45 available on Marisha’s site October 2008

WTM! Part 4 (Chapters 46 – 61) translated by Diana Valuta

Chapters 1 – 45 available on Marisha’s site February 2010

Ioana Campean is a professional translator and conference interpreter in English and French, currently working in Cluj Napoca, Romania. Ioana is also fluent in Polish (which she teaches at the Polish Cultural Center in Cluj). Ioana continues to translate for major historical preservation and restoration projects in Transylvania and is now also learning Hungarian.
Russian translation by Anna in Tiraspol (The Anna in the story).

Russian published in parallel with (and linked to) English and Moldovan/Romanian versions.

Anna Ustinova graduated from Tiraspol University. Teaching English in schools in Tiraspol for ten years. In July 2007, Anna gave birth to Fyodor and is taking time off work to raise him.

Întoarcerea
Margarita m-a luat de braţ hotărâtă şi atentă deoarece nu pricepeam nimic căci era beznă. Aşa cum spusese ea pista de aterizare era stricată şi plină de noroi. Eu nu eram la curent. Margarita, fiind de 19 ani poseda o minte lucidă.
Aceasta fusese prima mea seară de întoarcere în Republica Moldova. Vizita mea a fost foarte plăcută, căci am avut parte de o companie formidabilă. În special, familia Margaritei pe care am cunoscut-o mai de demult.
Ploaia nu înceta. Lumina din apartament era slabă. Acum înţeleg de ce Marisha zicea că trebuie să iau un taxi. “Tu pari iritat” – i-am zis eu după ce îmi sugerase să iau acel taxi. Noi am fost învitaţi de către Marisha la apartamentul ei. Margarita a refuzat politicos, dorea să se întoarcă imediat.
Eddie: “Ar trebui să-i dăm un telefon mamei tale s-o anunţăm că revii.”

Margarita: “Ea nu se îngrijorează pentru mine”.

Margarita zâmbise. Mama Margaritei se agitase când auzise că m-am plimbat 500 de metri. Margarita precaută a ascuns eticheta bagajul în spatele zip-ului a unei genţi verzi de pe umărul meu. Căutând privirea mea ea părea în acelaşi timp veselă şi supărată. Deodată, buzele ei naturale s-au lipit, ochii ei mari păreau mai mari şi supărarea dispăruse.
Eu m-am întors să mă gândesc la ceea ce mi s-a întâmplat acum 11 luni mai devreme.

Comentarii făcute de personajele din istorioarele mele.
Eddie, îţi mulţumim de aceste teze. Sunt foarte drăguţe. Dorim mai multe!!!

Îţi mulţumim că ai descris totul într-o manieră pozitivă.

(despre cele trei paragrafe primate a cărţii inclusiv coperta ei).
Într-adevăr. Eu consider că aveţi un spirit dezvoltat de observare şi un echilibru de a critica. Deasemenea consider că ai dreptate în concluziile tale şi e ceva nemaipomenit pentru mine. Este într-adevăr plăcut să auzi părerea cuiva din alte părţi ale lumii. Te face să gândeşti diferit despre unele lucruri care te înconjoară. E ceva ce te luminează.
Nu ştiam că scrii o carte despre vizitele tale în Republica Moldova, uau, noi toţi vom fi vestiţi! Un lucru minunat! Îmi place recitalul tău.

(citeşti doar jumătate de carte şi deja rămâi impresionat de ea).

Istorioarele tale sunt foarte interesante deci pentru mine va fi o plăcere să le traduc.
Sunt surprins de noile tale idei. Tu doreşti să devii popular cu aceste istorioare. Îmi plac ideile tale.
Îmi plac nespus de mult. Un lucru minunat ai făcut. Felicitări!

Welcome To Moldova ! Chapter 1 (Romanian)
M-am ghemuit gol într-o baie parţial plină în timp ce uşile de lemn au fost închise zgomotos. Banal, dar şi păzite. Am fost dus într-o regiune necunoscută din afara Sorocii. Era miezul nopţii. Hainele mele erau după uşă, bagajul mi-a fost luat şi maşina pe care o închiriasem era la sute de metri de mine. Mi-am pus o întrebare: „Sunt la limita vieţii mele?”

Nadina îmi zise că mă aflu într-o saună. Din păcate încăperea nu semăna cu o saună, căci nu erau aburi de apă în jur. Uram căldura şi conştientizat că eram prins într-o capcană. M-am spălat repede. M-am gîndit că chiar dacă e să fiu găsit în chiloţi de către poliţia moldovenească măcar să fiu curat . Mi-am imaginat-o pe mama, stând cu capul puţin pe-o parte : „ păi , ai fost un prost ” a spus ea . Reflectam cele întâmplate anterior.

Am achitat contul la hotelul Nistru din Soroca şi am plecat cu Nadina şi Sergiu care aveau un loc mai plăcut pentru cazare. Am sosit cu o zi mai înainte şi Nadina nu s-a aşteptat la telefonul meu . Nadina avea 18 şi Sergiu verişorul ei cred că era puţin mai mare . Ei zîmbeau şi m-au ghidat spre nordul Sorocii, spre o cafenea . Aici toţi am luat masa. Ei nu au mîncat mult şi mă priveau răbdător întru-cît purtam o dicuţie prietenoasă . După masă , am fost direcţionat în vale pe un drum neluminat lung şi îngust spre nişte blocuri de apartamente . Era întuneric total . Nadina a dispărut să-şi vadă mătuşa dar s-a întors ca să zică că mătuşa ei nu vroia să mă primească . Acest lucru era îngrijorător . Era 11:15 . „ Nu-ţi face griji ”a zîmbit ea . „ Am o altă mătuşă .” Apoi am fost direcţionat la un magazin . Nadina a intrat şi a părut că a stat acolo un secol . A explicat că are un prieten sau o rudă în magazin .În e-mail-rile ei , Nadina mi-a spus că are o groază de rude . Ea s-a întors şi am ieşit din Soroca într-o suburbie . Călătoria părea să tot continue .
Nu prea îngrijorat am început să caut semne şi borne pe care mi le-am putut aminti. Tot ce-am putut vedea era drumul . Eventual mi-au spus să cotesc pe un drum şi am condus spre o casă neluminată cu un singur etaj . Sergiu a deschis porţile şi a cerut cheile de la maşină . I-am spus Nadinei : „e OK , pot să conduc înăuntru”. Dar Nadina a spus „ acolo sunt obstacole ascunse ”. Eram nesigur şi pentru o secundă am ezitat ca să-mi cîntăresc optiunile . Dar ce alegere aveam ? Şovăitor am întins cheile de la maşină şi am ieşit din maşină precum mi s-a cerut . Sergiu a condus maşina în spaţiul de după porţi . M-am plimbat primprejur . „Care obstacole ? ” Nu am putut vedea nici unul . Am aşteptat . „ Trebuie să ne luăm bagajele ”a spus Nadina .
Porţile erau închise . Ei mi-au luat valizele. Era întuneric beznă şi eu m-am împiedicat de pămîntul nearat . „E oare să se termine aici ?”m-am gîndit . În timp ce-i urmăream am încercat să vizualizez faţa Nadinei şi să-mi amintesc cuvintele ei . Era atît de dulce , atît de atentă , atît de aparent drăguţă peste tot . Putea o fată atît de drăguţă să fie într-adevăr atît de rea ? Nu putea să fie adevărat . Dar în istoria omenirii astfel de lucruri s-au întîmplat deseori . Cu siguranţă nu eram prima persoană frăierită de o fată atît de drăguţă . În orice caz era parte a unui grup de familie şi era aşteptată să-şi joace rolul . Ei au fost surprinşi de sosirea mea timpurie şi rapid trebuiau să facă schimbări alternative .
În timp ce mă spălam m-am întrebat din nou dacă erau ţigani . Era greu de spus întru-cît am văzut fotografii ale unor ţigani din Europa de Est care nu păreau atît de neobişnuiţi . Am găsit foarte puţin despre Soroca pe internet . Oricum nu spunea că ţiganii trăiesc într-o regiune nemarcată, nedefinită în vîrful dealului .

Era un scurt articol despre o fată cu păr roşu numită Anastasia care a căzut pradă acestor ţigani . Ei au vîndut-o spre prostituţie în Rusia . Acolo, evident, a avut parte de vremuri într-adevăr teribile pînă a evada înapoi în Moldova .

Am o altă prietenă numită Alina care a venit din Soroca şi era în au pair în Norvegia . A spus că părinţii ei „ trăiesc într-o regiune nouă şi că acolo încă nu există o adresă”.

Cînd i-am spus asta Nadinei şi că am numărul ei de telefon , ea a spus că-i va contacta . Cu siguranţă numai ţiganii ar contacta ţigani ?I- am trimis Nadinei o copie a „ Biruind Moldovenii în Tenis ” ( comentez despre această carte mai tîrziu ) dar nu i-am spus că o voi trimite .Nu a primit-o . Cu o singură excepţie ( pentru a fi explicat ) cînd lucrurile erau refuzate , toate lucrurile trimise în Moldova ( excluzînd Transnistria ) au fost livrate . Aşa că am testat credibilitatea Nadinei . Ea a eşuat dar ego-ul meu a refuzat să creadă-n asta .Din cauza dubiilor pe care le-am avut , am telefonat-o de trei ori . Nu telefonasem pe nimeni în Moldova pînă atunci . Avea un accent american . Suna foarte plăcut . I-am făcut cunoştinţă cu fiul meu liniştit , William născut cîteva zile în urma ei. Am citit e-mail-urile ei şi am crezut că pot să am încredere în ea . Acum mă simţeam foarte confuz .

Confuz ? Cînd pentru prima oară am contactat-o pe Nadina , ea deja suferise nişte tragedii personale teribile . Verişorul ei a fost brutal asasinat de mafia în Moscova şi nu putea avea nimeni grijă de trup . Bunelul ei murise cu o zi mai înainte . Nu demult un alt verişor i-a murit în Statele Unite. Nadina mi-a trimis o fotografie . Arăta faţa verişorului ei cu faţa ei de-a lungul feţei lui - ceva ce semăna cu pete de sînge şi un craniu şi două oase încrucişate .
Era posibil ca şocuri atît de teribile în combinaţie să-i fi dezbinat personalitatea . Nu era atît de incomun . Ea putea trăi două vieţi . Cu siguranţă puţini oameni care au suferit într- aşa un mod şi-ar fi luat vieţile lor în mîini după o săptămînă de cele întîmplate . Sau dacă aşa făceau , vor fi ei normali ? Am tremurat în timp ce mă uscam . M-am uitat la uşile de lemn . Am socotit că le-aş fi putut sparge dacă ar fi trebuit .
Mă gândeam să raportez sosirea mea în Soroca poliţiei moldoveneşti . Citisem pe undeva că acesta obişnuia să fie obligatoriu în Moldova . Probabil că mai era aşa dacă poliţia vroia să fie pe cît de servili şi penibili pe cît puteau . Problema era că ştiam doar cîteva cuvinte în română . Mai tîrziu cînd alţi prieteni au aflat că am pornit în Soroca de unul singur au fost şocaţi . „ Nu ai luat nici un ghid ?!”Acum mi-am văzut vulnerabilitatea şi stupiditatea mult prea clar . Moldovenii pe care i-am întîlnit totdeauna se aşteptau să am nevoie de ghid oriunde mă duceam . Chiar dacă era doar o simplă plimbare pe nişte străzi din Chişinău . Cu toată înţelepciunea mea m-am urcat în maşină şi am condus prin jumătate de Moldovă de unul singur pentru a sta o noapte pe o adresă necunoscută pe care nimeni înafară de o rudă străină nu o cunoştea . Nadina se opunea să-mi dea adresa mătuşei sale .
A trebuit s-o rog de trei ori . „Aveţi încredere în mine ”a spus ea . Am ghicit că ce mi-a dat în final era o adresă falsă . Explicaţia ei parţială era pentru faptul că nu a primit cartea era că casa în care trăia era doar parţial construită . Mult mai bine decît am crezut .Sergiu s-a oferit să mă bată în stil rusesc cu o mătură de pe perete înainte de a mă părăsi dezbrăcat în baie . În mod pervers aproape că am acceptat în baza faptului că dacă aveam să mă umilesc , să fie în toată intensitatea .
Privind la situaţia mea era evident că am încălcat fiecare regulă din carte .Acum aveam să plătesc preţul . Chiar n acel moment m-am gîndit că trebuie să public „prostia mea” ca exemplu pentru alţii . Le-aş stîrni rîsul şi ei ar putea fi călători mai înţelepţi . Era atît de trist că turul meu prin Moldova trebuia să se încheie la un start atît de promiţător .

Welcome To Moldova ! Chapter 2 (Romanian)
Avionul şi-a regăsit echilibrul în momentul când a atins altitudinea de zbor. Călătoria spre Moldova s-a prelungit cu o zi - a trebuit să rămân în Viena o zi din cauza unei încurcături cu bagajele. Mulţi ar fi considerat asta drept un noroc, dar eu eram furios. Nu vizitasem Viena niciodată până atunci, dar eu sunt un om care ştie ce vrea. Mă întrebam, vor aştepta oare Liliana, Marisha şi Irina “ Blondira “ la aeroport? Va fi oare automobilul închiriat încă disponibil ?
Am început să mă gândesc la ziua trecută. În autobuzul venind dinspre aeroport am întâlnit doi americani. Primul, un avocat extrem de ambiţios, se ocupa cu acţionarea în instanţă a guvernelor şi nu dorea să i se cunoască numele şi nici să i se facă fotografii. ED F**** s-a prezentat ca fiind un avocat agasant care se ţinea după ambulanţe, special ca să-mi testeze reacţia.
În Moldova a trebuit să le explic oamenilor că acest tip de avocaţi sunt consideraţi cei mai răi in SUA, pentru că se ţin după victimele accidentelor. În cele mai dramatice cazuri, victima se poate afla chiar sub perfuzii, când avocatul îşi face apariţia pentru a-şi oferi serviciile şi a-l da în judecată pe vinovat. Ed a explicat că era avocat de apărare a drepturilor omului, că aduce în instanţă guverne, şi că uneori trebuie să aştepte şase sau şapte ani ca să fie plătit.
Fata de pe locul din faţă făcea terapie ocupaţională în Los Angeles. Am intrat în vorbă mai întâi cu ea. O chema Brie – aceasta o formă prescurtată a numelui ei. Urma sa alerge o jumatate din maratonul Vienei. Ed s-a alăturat conversaţiei încă de la început. I-am explicat situaţia mea. Ea mi-a răspuns că îmi va fi dificil să-mi găsesc cazare la Viena într-un răstimp atât de scurt..
O rusoaică de pe locul din faţă m-a rugat să facem schimb de locuri, deoarece fiul ei nu putea sta locului. Am refuzat-o explicându-i că vreau să filmez prin geam cu camera video. Domnul care stătea lângă ea s-a mutat lângă mine. L-am întrebat de ce zboara la Chişinău. Mi-a explicat că lucrase în Chişinău înainte sa înceapă să urmărească cazurile de corupţie în numele Uniunii Europene. Se întorcea acum ca să sprijine drepturile homosexualilor în Republica Moldova. Zâmbind, a spus: „Nouă, olandezilor, ne place să schimbăm lumea”. Iar eu, zâmbind la fel: „Nouă britanicilor ne place să invadăm lumea! “
A doua zi, când i-am povestit istorioara, Liliana a întrebat: „Dar noi, moldovenii, ce facem?” Uşor jenat Incomodat am răspuns: „ Voi vă infiltraţi în lume”. Ea a râs şi a făcut câteva comentarii. Liliana a spus despre olandez: ”Noi nu ne dorim astfel de oameni în ţară”. Am examinat cu atenţie faţa olandezului întrebându-mă dacă aş fi putut să-mi dau seama că era homosexual.
Odată coborâţi din avion în Viena, ne-am plimbat pe străzile pitoreşti până la hotelul lui Brie. Directorul acestuia a sunat la alte hoteluri din zonă ca să-mi găsească o cameră. Ar trebui să adaug faptul că aceasta a fost după ce mi-a spus că exista este un pat de rezervă care ar fi putut fi mutat în camera lui Brie. A urmat un moment de tăcere penibilă, după care s-a auzit vocea lui Ed: „ Aceasta nu se va întâmpla”. Brie a zâmbit şi mi-a spus: „Poate dacă te-aş fi cunoscut mai bine...” aşadar, până la urmă m-am trezit plimbându-mă prin centrul Vienei în căutarea celui de-al cincisprezecelea hotel la care a sunat directorul hotelului.
Copilul de pe locul din faţă mi-a zâmbit şi eu m-am întrebat dacă era băiat sau fată. Nici olandezul nu ştia. Am jucat nişte jocuri prosteşti cu el şi când a dispărut l-am întrebat pe olandez despre starea corupţiei în Moldova. Mi-a spus că în conformitate cu un clasament al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Moldova era cea de-a patra cea mai coruptă ţară din lume. Nigeria era pe primul loc. A continuat să-mi explice că această estimare fusese făcută pe baza unor numeroase şi diferite cerinţe pur arbitrare. L-am întrebat despre propria lui experienţă în acest sens şi mi-a spus că mai demulta examinat cazul unui ministru moldovean care a furat 68 de milioane de dolari. Nu a dorit să dezvăluie rezultatul acestei investigaţii. Cei mai mulţi dintre moldovenii cu care am vorbit erau sceptici în privinta acestui loc patru, iar eu tind să fiu de acord cu ei.
Ed ne-a ghidat spre Biserica Sfântul Ştefan. Mândru, ne-a recomandat să mergem la cea mai veche cafenea, chiar peste drum de catedrală, pentru că aveau acolo cea mai bună cafea dintre toate tipurile de cafea disponibile. Înainte de a ne desfăta cu cafeaua am făcut câteva poze şi i-am filmat pe Ed şi Brie cu camera. Ed m-a văzut filmându-l şi s-a enervat. Era inadmisibil să fie văzut în compania tinerei. A adăugat că acum, că l-am filmat, va fi nevoit să mă prindă şi să mă omoare. Avea duşmani inamici în sectorul său de activitate. Brie părea impresionată. Eu eram uluit. Ed s-a ridicat de la masă pentru puţin timp şi Brie a spus: „Nu-i aşa că e minunat?” M-am uitat la ea cu indiferenţă. Era deja a treia oară când făcea o asemenea afirmaţie. Nu a uitat să adăuge că Ed mi-a fost de mare ajutor.

Îmi venea să zic că preţul pe care l-am plătit pentru asta a fost să mă las ironizat numai pentru ca el să-şi satisfacă egoul.

Ed s-a întors şi a subliniat din nou cât de nemuţumit era de faptul că fusese filmat.

A spus că fusese, mai demult, filmat în secret într-un club de noapte cu două strippeuse. Apoi faţa i s-a luminat şi mi-a spus : “ Nu ştiu cum te-ai fi descurcat tu, dar eu unul pot face faţă la două perechi de mâini. Însă atunci când mă asaltează patru şi din faţă şi din spate, mă văd pus într-o situaţie dificilă.”.

Brie a căscat larg ochii. Strippeuzele l-au dezbrăcat pe Ed de toate hainele şi acest lucru fusese filmat. Brie l-a întrebat de film şi Ed i-a răspuns că prietena lui încă îl mai are.
Mai târziu am verificat camera video, nu era nici o înregistare cu Brie sau Ed. Nici pe filmările ulterioare, cu clădirile din Viena. Mi-am amintit apoi că Ed se jucase cu camera în faţa catedralei, spunând că nu se prea pricepe la astfel de aparate …
Ed ne-a plătit cafelele şi prăjiturile, ne-am luat rămas bun şi am mers fiecare pe drumul său. Dacă stau să mă gândesc că i-am văzut pe Brie şi Ed având o lungă discuţie în doi, probabil că despărţirea lor nu era pe mult timp.
În sfârşit am ajuns la hotel. În drum spre acesta am trecut pe lângă câteva clădiri şi monumente frumoase. Mai târziu, după cină, m-am aventurat la o expoziţie de artă ţinută într-un magazin “la patru ace” cu pereţii vopsiţi în alb. Erau oameni şi înăuntru şi afară. Am făcut cunoştinţă cu una dintre artistele participante şi cu prietena acesteia, a cărei engleză era atât de bună, încât mi-a dat câteva explicaţii foarte clare despre artă. Ea expunea lucrări de artă împreună cu diverse materiale ce atârnau din pereţi. Acest lucru era considerat provocator şi interesant. Un tablou arăta ca nişte serviete aruncate într-un heleşteu cu apă stătătoare sau poluat de nişte elice ce se învârteau, sau ca un fel de vâltoare. Totul arăta foarte real.
Nu era nici un mesaj, sens ori scop ascuns în spatele acestei arte, mi-a spus, ca răspuns la întrebarea mea evidentă. Scopul expoziţiei era să mă facă sa privesc lucrurile altfel. M-am simţit ca un eretic. Am discutat şi am băut vin, bine-dispuşi, aproximativ o oră.

Am început să mă gândesc la cât de deschis este totul pe continent. Nu mai văzsem un asemenea eveniment în Marea Britanie. Am descoperit că cei de pe continent ar putea avea mai multe în comun decât noi, englezii cei conservatori. Să fi văzut un asemenea eveniment în Anglia, m-aş fi dus fără a aştepta să fiu invitat şi fără a anticipa că principala preocupare a celor ce vorbesc cu mine ar fi să facă afaceri.

Aceşti oameni mi-au acordat timpul lor gratis şi cu multă bunăvoinţă. I-am dat artistei 10 euro şi reacţia ei şi a prietenei sale a fost una de extremă mirare. Nimeni nu mai făcuse o donaţie până la mine. Ma aşteptam, oarecum, la o astfel de reacţie.
Avionul se pregătea să decoleze spre Chişinău. I-am cerut olandezului adresa de email.

Prenumele său era Casper.

Să fi fost acesta un nume dubios? Potrivit modului de gândire britanic din anii 1970 şi ‘80 (dacă nu mai devreme), unele nume erau considerate dubioase. Quentin şi Crispin aveau un anumit subtext homosexual.

De cele mai multe ori, oamenii care aveau astfel de nume puteau foarte bine să nu fie decât nişte artişti neputincioşi şi ciudaţi.

Această idee condamna orice persoană cu un astfel de nume la o examinare mai minuţioasă. Casper era un nume dubios, am hotărât eu. Probabil era ceva dubios în mintea lui până la urmă.
Norii au refuzat să se risipească cât timp eu am stat camera video pregătită. Apoi cerul s-a limpezit. Am apăsat pe butonul de înregistrare şi am înregistrat micşorând şi mărind imaginea , focalizându-mă pe lacurile mici şi clădirile înalte. Mă temeam să nu cumva să fie interzisă folosirea echipamentelor electronice în timpul zborului, dar speram ca această posibilă interdicţie nu se se aplice şi camera mea Sony.
Am aterizat şi am fost conduşi spre terminal. Acolo, în timp ce aşteptam să mi se emită viza, am sunat-o pe Barbara şi am rugat-o să le contacteze pe Marisha, Irina “Blondira” şi Liliana. Telefonul meu mobil nu se putea conecta la telefoanele din Moldova. Mai târziu, în Chişinău, mi-am cumparat un alt telefon mobil. Irina şi Liliana nu au reuşit să ajungă la aeroport.
Am trecut pe la controlul vamal. A trebuit să-mi deschid toate valizele şi am fost luat la întrebări de o doamnă blondă, ofiţer vamal. I-am explicat că am 15 prietene în Moldova şi că toate cărţile, DVD-urile şi casetele video erau pentru ele, să le ajute la învăţarea limbii engleze. În timp ce cotrobăiam prin valiză, ea a spus: “Uită-te în ochii mei”. Aşa am şi făcut, şi am fost foarte plăcut surprins de zâmbetul ei cald.
Marisha mă aştepta într-o mulţime de oameni în care fiecare avea notat pe ceva numele persoanei pe care o aştepta. Ea era a doua persoană de origine rusă pe care am întâlnit-o vreodată, după ştirea mea.
Marisha avea ochii albăstrui-verzi, identici la culoare cu ochii mei, puţin apropiaţi, aşa ca ai mei. Nu-mi amintesc să mai fi văzut vreodată pe cineva având exact culoarea ochilor mei.

A schiţat un zâmbet puţin răutăcios, pe care am ajuns să îl consider un fel de marcă a ei. Mai târziu am aflat că la ea, acest zâmbet se împletea cu un spirit precis ca de calculator. Marisha m-a condus pânp la biroul firmei Hertz, câţiva metri mai departe. De la ultimul email trimis pe tema aceasta, a reuşit să găsească o variantă mai ieftină de închiriere a unei maşini pentru mine. După ce au fost completate toate formalităţile, am mers la maşina închiriată, un Suzuki Swift turcoaz.

Am ieşit din aeroport şi Marisha m-a atenţionat imediat de faptul că mergeam pe banda greşită. Dar eu eram pe partea dreaptă (corespunzătoare) a drumului. Nu erau semne care să indice că nu puteam s-o iau pe acest drum. De fapt, absenţa semnelor de circulaţie si a bordurilor era o caracteristică a Moldovei, cu care a trebuit să mă familiarizez .

Am întors maşina în clipocit de faruri şi de piuit de claxoane. “Să sperăm că poliţia nu ne-a remarcat” a spus Marisha la fel de calm.

Am condus puţin pe banda din sens opus şi ne-am oprit într-o staţie de benzină unde am făcut plinul .
În curând am descoperit multe gropi care reprezintă o trăsătură caracteristică a drumurilor din Moldova.

Nu existau în Chişinău panouri care să indice unde ne aflam.

Marisha a fost prima din mulţi alţi ghizi care m-a îndrumat să conduc pe mijlocul drumului.

Acolo păreau să fie mai puţine gropi, şi cel mai important era că trebuia sa evit modul haotic de a conduce a maxi-taxi-urilor care transportau majoritatea călătorilor prin capitală.

Maxi-taxi-urile se opresc oriunde, la rugămintea pasagerilor şi dacă te-ai aflat vreodată în ele, observi că în practică, rugaminţile vin fără o înştiinţare. prealabilă. În ciuda faptului că pare a fi periculos, acest sistem e foarte eficient şi ieftin.
Se înnopta şi aveam probleme cu coducerea maşinii. Trebuia să conduc ca de obicei, dar nu exista nici o dungă albă trasată pe mijlocul drumului…