Bine ati venit în Moldova !

CAPITOLUL 39

„Ai grijă, moldovenii sunt un popor foarte mândru”, m-a avertizat unul din primii mei corespondenţi din Moldova, pe care l-am găsit pe site-ul de internet numit Friendfinder („Căutătorul de prieteni”). Această femeie de naţionalitate română avea treizeci şi ceva de ani şi anunţase pe site că îşi caută un partener care să o satisfacă în pat, lucru extrem de neobişnuit pentru o doamnă din Moldova. Dar anunţul era extrem de subtil. Ulterior am descoperit că era înzestrată intelectual şi că îşi făcea studiile de doctorat. După doi ani petrecuţi la o universitate din Suedia, unde primise o bursă, s-a declarat nesatisfăcută (academic). Atunci s-a întors în Moldova. Doamna mi a dezvăluit, cu scepticism, că un bărbat suedez pe care îl cunoştea se bazase în mare măsură pe cartea lui Tony Hawks, „Jucând tenis cu moldovenii”, în teza sa de doctorat despre Moldova. Hmmm… puteam să cred aşa ceva?
Aceasta a fost una dintre cele două informaţii revelatoare care mi-au dat foarte mult de gândit, pentru că ştiam că dezvăluie aspecte importante despre moldoveni, în special despre românii din Moldova. Dar ce anume? Ştiam că trebuie să fie mai mult de atât. Al doilea element mi-a fost dezvăluit mai târziu de către Ana, pe când şedeam la un restaurant din Leicester Square.
A: „Moldovenii sunt foarte competitivi”.
În acea seară fierbinte de iulie, Ana m-a privit lung. Se referea la comunitatea moldovenilor din Bruxelles. Spunând, dimpotrivă, că cei din grupul de la Bruxelles par foarte deschişi la întâlnirile lor, şi dornici să ajute. În loc să se fălească cu ce au realizat, Ana a fost surprinsă de modestia acestor oameni. Dacă doriţi să cunoaşteţi atitudinea moldovenilor, uitaţi-vă doar la profilurile lor de pe Facebook. Aceste profiluri aparţin, în mare parte, unor moldoveni care au reuşit să plece în occident. Bănuiesc că sunt scrise în special pentru a fi citite de alţi moldoveni. Pentru că dacă au reuşit să treacă Atlanticul sau Canalul Mânecii, se consideră extrem de norocoşi. Şi vor să spună acest lucru întregii lumi. Dar, în afară de asta, moldovenii sunt rezervaţi şi nu mai dau alte detalii.
Inka, Rita şi Nadina au reuşit să ajungă, fiecare separat, în Statele Unite în 2006 şi 2007. Două dintre aceste doamne au avut de luat decizii dificile legate de extinderea şederii lor. Şi cred că alegerile lor reflectă faptul că ceea ce căutau este demnitatea. Există diferenţe între demnitate şi mândrie. Cred că există şi diferenţe culturale în modul în care europenii din vest şi cei din est interpretează aceste cuvinte şi noţiuni. Şi, desigur, fiecare individ este diferit. De exemplu, Rita (ca şi Ana) s-a întors, aşteptându-se să se poată întoarce în vest.
Oricine vizitează această ţară ar trebui să-şi amintească mereu să respecte demnitatea acestor oameni. Lucrul acesta este important. Doamna pe care am dat-o ca exemplu la început – „Cloe” – căuta să fie acceptată şi respectată pentru ceea ce este. Mi-am dat seama de asta dintr-un scurt schimb de emailuri. N-are importanţă ce pare să fie această femeie. Nu costă nimic să tratezi oamenii cu respect. Dacă vizitaţi Moldova şi înţelegeţi acest lucru veţi avea o şedere plăcută. Dar dacă aveţi prea multe pretenţii veţi fi, cel mai probabil, dezamăgit. Experienţele mele din Moldova m-au învăţat că, în mod paradoxal, dacă te laşi dus de val un pic, ţi se oferă mai multe variante de alegere, mai multe posibilităţi. Moldovenii se tem adesea de o reacţie negativă la cultura lor diferită. Aşadar, încercaţi să îi liniştiţi în mod regulat. Tuturor ne place acest lucru. Bănuiesc că ei se gândeau că, parţial, mă prefac.
Z: (cu veselie) „Râzi de mine!”

E: (cu veselie) „Râd cu tine!”

Când moldovenii se simt în largul lor cu tine, te lasă să intri mai mult în lumea lor, iar să fii acceptat în acest fel îţi dă un sentiment de mândrie. Este de dorit să te întorci de acolo cu sentimentul de a fi surprins un fel de înţelepciune a lumii de demult. Iar acest lucru înseamnă mult mai mult decât un film, un tricou sau nişte poze la care n-o să te mai uiţi niciodată.
De fapt, chiar am găsit un tricou pe parcursul primei mele vizite. Era maro deschis, fabricat în Moldova, dintr-un material sintetic neplăcut. În mod surprinzător, vânzătoarea însăşi l-a criticat, de parcă aş fi fost prost să-l cumpăr. Dar era atât de ieftin, încât l-am cumpărat. După câteva ore, am văzut că avea scrise câteva cuvinte pe spate:
Moldova

Natura – darul de care se bucură

din plin ţara noastră
E: „Zina, ce înseamnă asta?”

Z: „Natura este darul de care se bucură din plin ţara noastră.”

Ştiu un experiment interesant şi ieftin pe care îl puteţi realiza cu tricourile. Profesorul Robert Winston, cel mai mare expert în fertilitate din Anglia, a făcut un experiment cu câţiva ani în urmă, pentru un documentar. El a cerut unor bărbaţi şi femei să poarte anumite tricouri în pat, timp de două nopţi consecutive. Unii dintre participanţi erau înrudiţi, unii erau căsătoriţi iar alţii erau complet străini. Tricourile au fost puse apoi în borcane sigilate, marcate corespunzător dar fără să conţină numele celor ce le-au purtat. A fost examinată şi structura genetică a acestor indivizi. Apoi participanţilor li s-a cerut să miroasă borcanele şi să spună care din acele mirosuri le plac. Rezultatele au confirmat aşteptările. Fără excepţie, participanţilor le-au plăcut mirosurile celor cu gene foarte diferite de ale lor. Cu cât mai diferit, cu atât mai bine. Deci nu le plăcea propriul miros, nici cel al fraţilor, surorilor, mamelor sau taţilor lor. În general, le plăcea mirosul soţilor, al prietenilor sau prietenelor lor.
În orice caz, nu au avut loc jocuri de petrecere la niciuna dintre petrecerile de la 129 Columna. În cazul celei de-a doua petreceri, e chiar mai bine că nu au fost jocuri. Următorul dialog este preluat din înregistrarea video:
E: „Sperasem că lumea îşi va aduce şi nişte prieteni de sex masculin. Aşa s-a întâmplat data trecută. Lumea şi-a adus prieteni bărbaţi. Le-am spus: ‚Dacă doriţi, puteţi aduce prieteni de sex masculin. Şi aşa au şi făcut anul trecut, dar nu şi anul acesta, după cum puteţi vedea.”
La petrecere erau 17 tinere, românce şi rusoaice din Moldova, iar eu eram singurul bărbat. Nu ar fi fost prezente decât jumătate din ele, dacă o amică nu mi-ar fi făcut, în martie, un abonament promoţional gratuit de 72 de ore la site-ul „LoveHappens” (DragosteaSeÎntâmplă). Îţi mulţumesc, Lucia, pentru asta. Pentru că am trimis invitaţii primelor 40 de tinere moldovence pe care le-am găsit pe site.
„Dragostea se întâmplă”, a râs Ştefana, ca reacţie la bizareria situaţiei.
M-am întâlnit cu Diana Valuta, cu care aveam să mă mai întâlnesc după câteva zile, împreună cu Rita şi Ştefana, la restaurantul „La Taifas”. Diana a tradus în limba română jumătate din această carte, precum şi textul înregistrării video din excursia mea din luna mai. Am început să corespondăm prin email în ianuarie 2005, după care am pierdut contactul timp de un an, din greşeală. Este întotdeauna fascinant să întâlneşti pe cineva cu care ai corespondat un timp atât de îndelungat. Cu 15 luni înainte, vorbea engleza într-un fel ciudat, amuzant. În poze arăta ca o fată de la ţară, o fetişcană cu faţa proaspătă, căreia îi lipsea doar paiul din gură. Diana aceea era de nerecunoscut la un an după ce a urmat un curs de jurnalistică. Cred că era acelaşi curs pe care îl urmase şi Irina – care fusese la petrecerea din anul precedent – şi pe care o cunoaşte şi Diana. Aceste cursuri de jurnalistică sunt finanţate, în mare măsură, de Fundaţia George Soros (voi reveni la acest subiect mai târziu).
Am întâlnit-o pe Anastasia, ghida care urma să mă conducă la Chişcăreni în ziua următoare. Corespondasem cu ea luni întregi, iar relaţia noastră era întotdeauna un pic ciudată. Împreună ne-am întâlnit cu Natalia, o tânără rusoaică şi cu Silvia, prietena Nataliei, care e româncă. Amândouă păreau serioase. După ce i-am povestit Silviei despre vizita pe care intenţionam să o fac în Chişcăreni, aceasta mi-a spus că este verişoara lui Loo, corespondentul meu de acolo. Apoi mi a descris această familie din Chişcăreni. Evident, am fost şocat de această coincidenţă.
S: „Chişcăreni-ul a fost numit după peştele chişcar, care nu mai există. A dispărut din cauza poluării.”
Iată ce au spus doi dintre oaspeţi (intervenţiile lor au fost filmate).
Eddie: (către Eugenia) „Poţi să spui ceva în rusă, dacă doreşti… sau în română, dacă vrei…”

Eugenia: (accentuând puternic, cu veselie) „Sau în română… [pauză].

Sunt Eugenia. Anul acesta sunt studentă la universitate şi coordonatoare regională a organizaţiei „Tineri Pentru Cristos”*. Ceva despre mine… creativitate, sunt o fată bine organizată şi îmi place să înot. Vă mulţumesc şi mi-a făcut plăcere să vă întâlnesc.”
E: „Mulţumesc, bună treabă.”

Eug: (râzând) „Bună exprimare în engleză!”

E: „Asta e bine.”
M: „Mă numesc Marta. Sunt prietena din copilărie a Eugeniei şi sunt din sudul Moldovei. Trăiesc de 7 ani în România. Am venit într-o scurtă vizită la Chişinău. Despre mine... îmi place să călătoresc. Sunt dinamică. Iubesc oamenii şi… când fac ceva, mă implic din tot sufletul.”

E: „Corect, deci eşti din Colibaşi?”

M: „Sunt din Brîndza”

E: „Brîndza”

M: „Brânză”

E: „Da, asta este în Găgăuzia**?”

M: „Nu, nu este în Găgăuzia. Distanţa pe şosea este de 25 de kilometri. Noi suntem în Moldova.”

E: „Bine, mulţumesc, foarte bine.”

O altă doamnă tânără din dreapta mea a continuat, susţinută de prietena ei:
„Cred că Moldova ar trebui să se unească cu România.”
Am reacţionat puternic la această afirmaţie. Le-am menţionat modul groaznic în care moldovenii erau trataţi de către România, puterea ocupantă, în perioada interbelică. Eu însumi am fost şocat de reacţia mea exagerată. Tânăra a adăugat, foarte supărată: „Nu sunt de acord cu aceste lucruri.”
Apoi, o rusoaică ce stătea în stânga mea a povestit cum a fost la studii la Bucureşti, dar românii i-au criticat accentul şi au marginalizat-o.

Lucrurile s-au mai liniştit după aceea. Am avut sentimentul că fie supărarea celorlalţi nu era foarte adâncă, fie şi-au dat seama că e important să te abţii şi să menţii un anumit echilibru. O asemenea confruntare ar fi fost, probabil, mai neplăcută în Anglia.

Deci ce se poate spune despre România şi Moldova? Ei bine, o să vă dau ca exemplu părerea Anei. Ana a primit cetăţenia română cu mulţi ani în urmă. Doar pentru că aşa a vrut ea, declară Ana. Înainte de a-şi da seama de avantajele conferite de cetăţenie. În mai 2005, la prima noastră întâlnire din Chişinău, una dintre primele remarci ale Anei a fost că diviziunea bruscă a Moldovei de către sovietici a afectat familiile de pe ambele părţi ale Prutului.
A: „După invazie, oamenii îşi căutau cu disperare rudele rămase pe partea cealaltă a râului.”
Ana are o viziune critică şi cu privire la modul în care ţara sa a fost tratată de România. Când povesteam în Londra, mi s a plâns că unii moldoveni plecaţi în străinătate se prezintă, incorect, ca fiind români sau ruşi. Ana mi-a arătat foarte clar că este mândră de ţara sa. În anul universitar 2006/2007, şi-a folosit cea mai mare parte a timpului liber studiind pentru un masterat în Drept moldovenesc. S-a întors la Chişinău să-şi dea examenele în mai 2007. De fapt, cred că părerile Anei sunt destul de reprezentative.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------
* Tineri Pentru Cristos este o organizaţie religioasă protestantă, de tip moderat, instituită de un canadian şi de un bine-cunoscut evanghelist american, Billy Graham. Se ocupă mult cu asistenţa socială a adolescenţilor şi tinerilor în nevoie. Deşi este o organizaţie internaţională, şi a dezvoltat cu succes organizaţii semi-independente la nivel naţional.
** Unitatea teritorială (turcească) Găgăuză este o regiune autonomă din sudul Moldovei şi are o limbă proprie. În 1989, în Găgăuzia erau 153.000 de oameni, dintre care 73% vorbeau rusa ca limbă secundară. O parte din populaţia din Găgăuzia a venit din Bulgaria în secolul al XIX lea. Au existat şi bulgari care s-au relocat în sudul Moldovei în această perioadă.