Bine ati venit în Moldova !

CAPITOLUL 41

M: „Ai întâlnit vreo hoţomană?”

Marisha se uita la mine zâmbind larg, în taxiul ce ne ducea de la aeroport. Era, evident, o întrebare importantă pentru ea, din moment ce a pus-o atât de devreme.
E: „Nu, n-am întâlnit.”
Un an mai târziu Anna, o profesoară de rusă şi engleză din Chişinău, de vârsta mea şi care arăta foarte bine mi-a citit cartea şi mi-a trimis un email foarte drăguţ, în care îmi lăuda cartea. Ea a adăugat însă:
„Din primele capitole am înţeles că sunteţi un om căruia îi plac riscurile şi aventurile. Nu ştiu cum vi s-au încheiat călătoriile, dar sunt convinsă ca aţi căutat cu lumânarea ceea ce vi s-a întâmplat, altfel nu pot să înţeleg cum aţi putut, ca străin, să aveţi încredere în nişte fete atât de tinere dintr-o ţară atât de coruptă şi săracă cum e Moldova. Fetele vânează străini cât e ziua de lungă, prefăcându-se că sunt îngeraşi când, de fapt, au legături cu tot felul de grupuri de infractori. Nu mai fiţi atât de credul pe viitor!!!”
În mod ciudat, eu chiar fusesem în căutare de astfel de femei. În noiembrie 2004, mi s-a părut că am de ales între a căuta, din nou, moldovence pe internet sau a contacta şarlatane, pentru a afla şi care este versiunea lor. Am ales a doua opţiune, datorită numărului mare de femei din Rusia care fuseseră identificate ca fiind şarlatane, precum şi datorită a ceea ce citisem despre ele. Un alt motiv a fost că o prietenă bună din Siberia, „Sally”, avea acelaşi nume ca şi una dintre cele mai periculoase şi renumite şarlatane. Sunt sigur că acesta este unul dintre motivele pentru care s-a ascuns în spatele unui pseudonim.
Nu pot decât să-mi imaginez că se va fi găsit vreun bădăran de yankeu care să(-i) fi pus întrebarea evidentă. Cu cât citesc mai mult despre aceste şarlatane, cu atât devin mai furios. Ştiţi, am trimis cadouri unora dintre corespondentele mele est-europene, în parte pentru a le testa reacţia. Experienţa mea cu est-europencele nu este doar diferită, ci complet opusă. Am constatat că dacă trimiţi un obiect, cum ar fi o carte, este OK în jumătate din cazuri. În general, le deranjează dacă trimiţi mai mult de atât. Dacă locuiesc cu părinţii, aceştia se pot înfuria foarte tare, în special ruşii mai în vârstă. Deci atunci ce caută pe internet? Ei bine, al patrulea articol de care am dat mă face încă şi acum să râd cu lacrimi de câte ori mă gândesc la el, şi mă înfurie în egală măsură.
Un american a descris cum o tânără din Rusia îi ceruse bani şi cadouri. Americanul a enumerat, cu exactitate, toate obiectele şi costul lor, până la ultimul cent. Cu o atitudine tipică pentru unii americani, el sugera că aceste detalii banale ar avea o importantă valoare simbolică. Deci el era în State şi trimitea diverse obiecte. Următorul comentariu, referitor la articolul cu numărul 4, era: „$85 de dolari pentru sex”, cu adăugarea: „E în regulă, a meritat cheltuiala.” Sunt absolut uimit. Cred că ar trebui să existe un registru corespunzător pentru astfel de oameni. Un al treilea caz a fost al unui american care a considerat că a fost tras pe sfoară şi i-a scris preşedintelui Putin. Tânăra în cauză a fost trimisă câţiva ani la închisoare (unde probabil că era epidemie de tuberculoză, rezistentă la tratament medicamentos). Americanul a concluzionat, satisfăcut, că lui Putin chiar îi pasă de oameni ca el.
Auzind întrebarea Marishei, mi-a venit imediat în minte Anastasia, deoarece aveam unele îndoieli în legătură cu ea. După câteva zile, în Chişcăreni, în timpul unei dispute serioase, Anastasia mi a spus că mai are nevoie de bani, în schimbul ajutorului pe care mi-l acordă. I-am întins o bancnotă de 50 de euro. Pe moment a părut mulţumită, apoi s-a răzgândit şi mi-a dat-o înapoi. După câteva minute mi-a cerut-o din nou, apoi mi-a dat-o iar. În ultima dimineaţă, eram în apartamentul ei şi mi-a arătat o chitanţă de la magazinul local. Când am încercat să-i plătesc, s-a supărat foarte tare. În cele din urmă, am convins-o să accepte banii.
Dar vă pot spune unde pot bărbaţii occidentali să găsească şarlatane 100%. Tot ce trebuie să facă este să se înscrie într-o excursie organizată de una dintre acele agenţii matrimoniale din Statele Unite care îşi promovează serviciile astfel: „Puteţi întâlni până la 200 de rusoaice într-o singură zi!” Un documentar britanic a prezentat un astfel de eveniment care a avut loc în Sf. Petersburg. Firma le promitea clienţilor că, pentru atenţia fiecărui bărbat din vest, urmau să concureze 7 rusoaice. Filmul sugera că ar fi fost de o mulţime de hoţomane printre aceste femei. Am o oarecare suspiciune în privinţa ocupaţiei acelor femei…
În ceea ce mă priveşte, eu nu am reuşit să găsesc şarlatane. Există însă alte aspecte ce trebuie luate în seamă atunci când vesticii dau bani celor din estul Europei. În seara pe care am petrecut-o în apartamentul Lenei, în Tiraspol, i-am spus Marishei că am încercat să trimit cadouri unor persoane din Moldova şi din estul Europei. Nu s-a arătat încântată.
M: „Oamenii trebuie să munceascp pentru banii sau cadourile mai consistente care le sunt trimise.”

E: „Păi, răspunsurile lor mi-au fost foarte folositoare, deoarece am învăţat despre aceşti oameni.”

Într-un documentar recent, un englez de cincizeci şi ceva de ani, cu chelie, povestea cum a trimis o grămadă de bani unei tinere din Rusia, penrtu a-i plăti facultatea. El a insistat foarte mult pentru ca ea să accepte aceşti bani. După terminarea facultăţii, tânăra ar fi putut să-i spună, pur şi simplu, la revedere. Dar ea a venit fără prea mult entuziasm în Anglia, cu viză de logodnică. Tinerei de 23 de ani i s-a făcut cunoştinţă cu fata bărbatului, care avea tot 23 de ani şi care a rupt imediat legătura cu tatăl său. Bărbatul locuia într o regiune săracă din Lancashire, în nord-vestul Angliei, într-o casă închiriată în care curgea apa prin tavan. Venitul său era reprezentat de un ajutor social de stat. Înainte de venirea logodnicei, confecţionase un pat de lemn în care să poată dormi ei amândoi dar, din păcate, nici o saltea nu se potrivea cu mărimea acestui pat. Aşa că amândoi au dormit pe o saltea pe podea, lângă pat. Ea a decis, încă de la început, că îi va amenaja casa. (Avea mare nevoie de amenajări). Ea se aşteptase, desigur, că şi el o va ajuta. Dar a constatat, foarte curând, că bărbatul dispărea în timpul zilei, petrecându-şi timpul la cârciume dărăpănate sau baruri de slabă calitate, unde stătea singur şi îşi bea halba de bere. După două săptămâni, tânăra s-a săturat şi s a întors în Rusia. El a fost foarte supărat şi uimit de această decizie, nu reuşea să îşi dea seama unde greşise.
Modul de gândire al Marishei este similar cu cel al Părintelui Bill, pe care l-am întânit în Chişinău câteva zile mai târziu. Vi-l mai amintiţi pe Părintele Bill? Cel pe care colegii din România l-au prevenit că ar putea fi omorât dacă merge în Moldova.
Iată ce a scris pe blog Părintele Bill, la patru luni după ce l-am cunoscut.
„Convingerea mea este că Moldova e diferită de multe alte ţări în care lucrez, prin faptul că acolo oamenii se străduiesc foarte mult să schimbe mersul lucrurilor. În unele ţări, noi occidentalii am corupt societatea prin faptul că i-am făcut pe aceşti oameni complet dependenţi de donaţiile noastre. Nu este însă şi cazul Moldovei. Din acest motiv, Moldova merită să primească nivelul maxim de asistenţă pe care îl putem oferi.”

Părintele Bill Haymaker (august 2006)

Asistenţa la care se referă Părintele Bill este instruirea practică, în vederea angajării, precum şi furnizarea de servicii şi echipamente necesare pentru atingerea acestui scop. Ceea ce el însuşi a realizat. Căutaţi-l pe internet.
Când, după câteva zile, l-am întâlnit pe Părintele Bill împreună cu Leif Pettersen şi cu Zina, ne a dezvăluit unele practici îngrozitoare ale unor asociaţii religioase de caritate şi orfelinate din Statele Unite care funcţionează în Moldova. Părintele Bill a fost ameninţat cu moartea de mai multe ori, din cauză că a făcut publice aceste practici.