Bine ati venit în Moldova !

CAPITOLUL 45

Am privit adânc în ochii mari, verzi şi profunzi ai Doinei. Calmul din privirea ei m-a liniştit complet. Simţeam că merit asta, după toate frustrările pe care le suferisem. Expresia distinctivă Doinei m-a impresionat imediat.

E: „Iartă-mă că spun asta, dar nasul tău seamănă un pic cu un nas roman.”
D: „Mulţi oameni cred că arată ca un nas grecesc.”
E: „Da...”
M-am cufundat în ochii ei. Sunt momente când nu doresc altceva decât să privesc adânc în ochii unei femei, desigur, totul depinzând de persoană şi de situaţie. O cugetare cu origini biblice spune că „Ochii sunt fereastra sufletului”. Acolo se află toate răspunsurile. Dar de obicei, în sens negativ. Persoanele cu intenţii bune nu îşi pleacă ochii şi îţi pot înfrunta privirea, ceea ce a făcut şi Doina. Am vrut să mă îmbăiez, metaforic vorbind, în acei ochi mari şi verzi. Doina mă privea cu calm, în timp ce eu îi ceream să-mi povestească despre sine şi despre cum reuşea să răspândească ideologia Martorilor lui Iehova.
D: „Îmi place să-i ascult pe oameni, doar să-i ascult.”
E: „Care este locul tău preferat din Moldova?”
D: „Saharna, îmi place natura de acolo. La mănăstire nu merg.”
A accentuat ultima afirmaţie, cu o privire atât de fixă, încât mă făcea să mă gândesc la o nimfă a pădurii dintr un film cu cavaleri şi vrăjitoare. Nimfa aduce fie bunăstare, fie nenorocire. Dar înainte de toate, trebuie să treci prin pădure. Egoul călătorului îl face să creadă în propriile forţe şi în propriul destin. Priveşte aşadar în ochii nimfei şi vezi care-ţi e soarta.
Lăsând la o parte pădurea metaforică, m-am simţit flatat de timpul şi spaţiul pe care mi le-a acordat Doina. Ea nu se grăbea nicăieri. Există persoane de genul acesta în Moldova. Multe dintre ele sunt femei tinere şi atrăgătoare. În satele din orice ţară se găsesc oameni cu o fire statornică precum natura însăşi. Sunt sigur că mulţi oameni ar avea numai de câştigat dacă şi-ar schimba astfel stilul de viaţă, pe termen scurt sau mai lung. Numai să nu se lase vrăjiţi, duşi de nas...
Am traversat strada Moldovei, lăsând în urmă blocul Doinei. Eram la o sută de metri de apartamentul familiei Donets, spre care mă îndreptam, în diagonală. Aproximativ o treime dintre principalii mei corespondenţi scriu în moduri diferite numele străzii Moscovei. În mod surprinzător, toţi aceştia locuiesc la mai puţin de un kilometru unii de alţii, în Rişcani.
Când am ajuns în faţa blocului familiei Donets, i-am sunat pe telefonul fix. Natalie a răspuns şi după câteva minute eram, din nou, în apartamentul lor. Ce uşurare! Părinţii Nataliei s-au bucurat să mă vadă şi au plecat la treburile lor la puţin timp după sosirea mea.
Apartamentul era în „renovare” din nou, spre jena lui Natalie. De data aceasta se înlocuia instalaţia electrică. M-a uitat la Natalie, a cărei siluetă se zărea la capătul holului. Începea deja să arate ca o domnişoară. M-am întrebat dacă noua ei siluetă ispititoare îi cauza neplăceri pe care ar fi preferat să le evite.
E: „Ai o grămadă de cărţi aici!”
Holul era plin de de cărţi aşezate în teancuri înalte. M-am simţit recunoscător faţă de părinţii Nataliei pentru încrederea pe care mi-au acordat-o, lăsându-mă singur cu fiica lor atât de atrăgătoare. S-a auzit un lătrat puternic dinspre uşa de lângă mine. Natalie mi-a aruncat o privire de mieluşel.

N: „Mereu îi e foame... Vrei s-o vezi?”

E: „Nu, mulţumesc.”

N: „Ştii, au venit nişte decoratori la noi şi s-au trezit faţă în faţă cu ea. Au fost de-a dreptul îngroziţi.”

Părea mulţumită, m-a condus în camera ei. Era camera în care locuisem cu ocazia vizitei anterioare. Natalie a început să-mi povestească despre strămoşii ei ucraineni din partea tatălui.
N: „Familia noastră e de origine nobilă. Familia Donets era renumită în Ucraina. Odată, călătoream prin Ucraina şi un funcţionar de acolo ne-a întrebat dacă suntem înrudiţi cu faimoasa familie Donets.”
Părea încă şi mai mulţumită. Mi-a povestit mai multe despre părinţii ei. Tatăl său fusese editorul revistei sportive „Olimpic” timp de 10 ani. Acum era implicat în lansarea unei noi reviste sportive. Întotdeauna mi-e jenă când e vorba să-l întâlnesc pe domnul Donets, având în vedere faptul că aproape oricare alt bărbat din Marea Britanie ar putea discuta ore în şir despre fotbal...în afară de mine. Ştiam deja că mama Nataliei lucra undeva cu jumătate de normă. Dar Natalie nu îmi menţionase faptul că mama ei e medic chirurg. După naşterea celor doi copii, doamnei Donets i s-a îngăduit să lucreze cu jumătate de normă şi a continuat să o facă (probabil câştigând un salariu întreg), chiar dacă Natalie şi sora ei nu mai erau copii.
În acel moment, a sunat telefonul. Era sora lui Natalie, care încă studia la Kiev. Natalie s-a întors un minut mai târziu.
N: „După noile reguli ale companiei telefonice, putem vorbi primele 5 secunde gratuit. Aşa că avem o grămadă de conversaţii foarte scurte.”
Natalie mi-a descris operaţia pe care mama ei o făcea cel mai des. Avea legătură cu nişte viermi pe care oamenii de la ţară îi iau de la câini.
N: „Câinii se apropie prea mult de animalele din fermă iar stăpânii lor se apropie prea mult de câini.”
Gesturile ei sugerau că propoziţia avea să rămână neterminată. Atunci mi-am amintit cât de stricţi fuseseră oamenii din Soroca şi Chişcăreni în privinţa spălatului mâinilor, în special înainte de masă.
E: „Aş dori să vorbim despre Anastasia, pe care deja ai întâlnit-o, pentru că mi s-a părut că avea un comportament ciudat uneori. Ştii că am stat în casa doamnei primar. Dimineaţa mi s-a dat un lighean cu apă, să mă spăl în hol. Mi-am scos cămaşa de pijama. Anastasia a venit şi mi-a întins săpunul. Toate astea mi s-au părut foarte ciudate, aşa că i-am spus: „Nu, mulţumesc, sunt în stare să mă spăl şi singur”.
Mama Nataliei s-a întors şi a început să pregătească prânzul. Când a fost gata, ne-a strigat să venim la masă.
N: „Trebuie să te speli pe mâini.”
E: „Dar m-am spălat acum zece minute, după ce am fost la toaletă.”
N: „Trebuie să te speli pe mâini din nou. Noi suntem foarte stricţi în privinţa acestor lucruri.”
Natalie m-a însoţit la baie şi, cu o privire severă, mi-a oferit săpunul exact la fel ca şi Anastasia înaintea ei.
Ne-am aşezat să mâncăm. Pe farfurii erau nişte legume ce păreau a fi ridichi, şi care proveneau de la moşia bunicului ei din Transnistria. Se pare că era vorba despre alt fel de legume decât ridichile; în orice caz, erau foarte gustoase.
După aceea, Natalie m-a condus la calculatorul ei şi mi-a arătat un DVD. Acesta conţinea filmul „Black Hawk Down”, care avea ca subiect modul în care flota americană a salvat echipajele a două elicoptere de atac, care fuseseră bombardate deasupra oraşului Mogadishu din Somalia, într-un schimb de focuri cu mii de inamici somalezi.