Bine ati venit în Moldova !

Welcome To Moldova ! Chapter 20 (Romanian)
A trebuit să o luăm pe Katea de la grădiniţă şi deja întîrziam . Katea se jena, lucrul acesta o putea-i observa şi din film. Ne-am întors la apartamentul Inkăi şi l-am întîlnit pe soţul ei . Inka ne-a servit cu o gamă largă de mîncăruri moldoveneşti excelente . Apoi am plecat la o biserică baptistă, mi s-a permis să filmez. Apoi am mers în centrul şi ne-am plimbat. Un dejun a fost finalul unei zile superbe . M-am simţit încîntat , deoarece era ceva magic în desfăşurarea evenimentelor . Foarte tîrziu , ne-am luat rămas bun de la Inka şi familia ei .
Inka e o moldoveancă de 24 de ani măritată cu un moldovean rus . Limba rusă e limba ei nativă . Ea este foarte interesată de rădăcinile ei româneşti şi se interesează foarte mult de cultura română . Îi place muzica rusească pop . Inka o învaţă pe Katea româna dar româna reprezintă limba a treia sau chiar a patra a Inkăi ! Engleza şi germana sunt alte limbi pe care le posedă Inka . Engleza ei este foarte bună şi în Septembrie 2005 ea şi-a început masteratul în germană . Deasemenea predă germana .
Am cercetat întrebări moldoveneşti prin amicii mei , internet şi prin citirea cîtorva publicaţii disponibile . Academicul american , Charles King a fost sponsorizat de către Universitatea din Cambridge pentru a investiga minuţios şi a raporta despre Moldova şi istoria acesteia . Cartea lui , „ Moldovenii ” este larg recunoscută cea mai bună carte disponibilă despre Moldova . Autorul a învăţat româna şi rusa . Cercetarea lui şi contactele pe care le-a făcut sunt foarte vaste .

Aici sunt cîteva fapte interesante şi importante despre moldova şi limba moldovenească care sper să fie recepţionate bine de către toţi .

Un fapt probabil surprinzător ( pentru unii moldoveni ) este că împiedicarea utilizării limbii chirilicii , limba moldovenească a devenit mult mai aproape de limba română de-a lungul timpurilor sovietice . Unul din motive pentru aceasta a fost faptul că Uniunea Sovietică avea o relaţie apropiată cu România . Din punct de vedere adminstrativ avea sens . Un alt motiv este că înşişi lingviştii moldoveni au concluzionat prin 1938 că româna este limba pe care moldovenii trebuie s-o adopte în -formă chirilică . A fost o perioadă prin anii ’20 şi pe la începutul anilor ’30 cînd au existat tentative de a schimba vorbirea ţărănească într-o limbă corespunzătoare . Linviştii moldoveni au rejectat apoi aceste eforturi . Din 1925 pînă-n vremurile acupaţiei Sovietice , au fost utilizate nu mai puţine de şase alfabete. Potrivită lui Charles King , între 1945 şi 1989 , unica reformă majoră în domeniul limbajului în Moldova a fost introducerea a unei noi litere în 1967 .
Din punct de vedere sentimental , cred că este jenant faptul că acestei limbi locale sau dialecte au fost reprimate pînă aproape de dispariţie . Elveţia de exemplu , are multe văi (deseori izolate) unde băştinaşii locali demn îşi menţin propriile variante ale limbii . Geografia Elveţiei suportă acest fapt . Aceşti oameni trăiesc foarte fericiţi în comunităţile lor autonome . Diferenţele lor sunt respectate şi acceptate fără nici întrebare . Nimeni nu ar vrea să schimbe asta . Un fapt neaştepat oricum este acela de înaintea războiului , Elveţia era o ţară săracă . Probabil aceste variaţii locale au un impact economic advers ? ( Naziştii au plătit cantităţi de aur uriaşe elveţiene „ neutre ” pentru a produce un numere mari de armamente de înaltă calitate pentru ei . Evreii şi alţii au depozitat mari cantităţi de aur în băncile elveţiene ) . Aici sunt cîteva citate din cartea lui Charles King :
„ Într-un articol din 1926 , Chior a vorbit cu aprobare despre „ simpla ” sau „necomplicata” ( prost ) natură a limbajului ţărănesc ; limba satului transnistrian sau basarabean era mai simplă , mai populară , mai democratică decît limba burgeză a oraşului român . ”

Chior şi Madan au promovat alfabetul chirilic pentru a utiliza asta .

În anii 1930 I.D. Cioban era un important şi cel mai influient lingvist moldovean . El a scris :
„ Cîteva cuvinte despre cei ce spun că ar trebui să scriem precum vorbesc ţăranii moldoveni , fără a scăpa o vorbă .Aceasta este o părere greşită . Moldovenii vorbesc în multe feluri diferite , cu toate felurile de cuvinte care nu pot intra în limba literară . ”
Intrigant .. este oare acesta caracterul misterios al acestor oameni pe care-l căutam de la-nceput sau este ceva mult mai aproape de pămînt ..?
Prin anii ’20 şi ’30 predomina o singură întrebare vizavi de limbaj . Care alfabeturi şi limbi ar fi trebuit cel mai bine alese pentru a se opune exploatatorilor capitalişti imperialişti etc. ? La sfîrşitul anilor 1920 acesta era limbajul ţărănesc . În 1932 a fost a campanie de latinizare care rpmova Româna şi forma normală a acestuia . Aceasta a fost urmată de în 1938 de conversia a limbii române ( sau a celei moldoveneşti ) în chirilică . Apoi aproximativ în 1989 Uniunea Sovietică s-a prăbuşit .
În „ Provincia Pierdută , Aventuri într-o Familie de Moldoveni ” , autorul canadian ,

Stephen Henighan a fost angajat în 1989 ca profesor într-o şcoală din Chişinău . Acolo a fost mărtor la neînţelegerile între profesorii români şi ruşi privind introducerea legilor limbii . Punctul care l-a şocat cel mai tare a fost faptul că profesorii români argumentau cazul lor în rusă ! Aşa era încă prezentă frica de sovietici . Charles King spune în cartea sa ( publicată în 2000 ) că în minţile lor , moldovenii au trecut de acele vremuri grele .

În general cînd privesc asupra faptelor despre Moldova , gîndesc că din întîmplare multe au ieşit bine pentru moldoveni . Una din principalele motive pentru asta este formarea multi - etnică a Moldovei . Din 1989 , au fost făcute tentative seriose de către suporterii ai diferitor grupuri naţionaliste pentru a promova scopurile lor peste cele ale altor . Citind despre aceste eforturi şi rezultatele lor , mi se aminteşte straniu despre istoria Turnului Bebel din Biblie . ( Bebel era un loc ) . Turnul a fost construit pentru a ajunge în rai . Probabil raiul pentru unii oameni era realizarea a propriei agende naţional , ( iadul altor oameni ) . În istoria biblică , turnul a fost abandonat deoarece Dumnezeu a distrus acei oameni prin schimbarea propriilor limbi prin alte limbi diferite . Aşa că în turn , pălăvrăgeala era tot ce auzeau . Nu se puteau înţelege unul pe celălalt .
Observatorii internaţionali laudă Moldova pentru inclusiv statul şi societatea acesteia .În 1995 , Moldova a devenit primul stat postsovietic care să fie admis spre Consiliul Europei .
Acum că Moldova este mult mai liniştită , cea mai uşoară întrebare despre limbă este : ce este moldovan ? Am luptat să răspund la aceasta , deoarece nu cunosc nici româna (sau rusa ) .

Două dintre cărţile majore despre Moldova în mod deschis nu sunt de acord cu această întrebare ! Am întrebat mulţi moldoveni şi români şi am primit cîteva răspunsuri . Discuţia mea printre prieteni a fost total binevoitoare . Personal cred că moldovenii trebuie să vorbească „ moldoveneasca ” în modul în care doresc , în modul care li se potriveşte stilului de viaţă . Moldova este o ţară naţională în propriul drept recunoscută de căte Natiunile Unite cu o istorie separată şi distinctă . La sfîrşitul celor două războaie mondiale , Britania şi-a asumat un rol principal în deciderea unde ar trebui să fie trase liniile de frontieră în Europa . Rezultatul de exemplu i-a dat României mult teritoriu .

Pot vedea foarte clar de ce am fost de acord că Moldova ar trebui să fie un ţară separată . ( Deşi existau circumstanţele pactului dintre Stalin şi Hitler care a determinat graniţele finale ale acesteia .

Răspunsurile din partea moldovenilor ruşi acestei limbi au fost limitate dar voios . Moldovenii români sunt ceea ce eu aş numi „ vesel ruşinaţi ” de modul în care vorbesc „ româna ” sau „ moldoveneasca ”.

La La Taifas şi mai tîrziu încolo cu Zina şi Elena am discutat îmbinarea cuvintelor din ruse şi română şi dezvoltarea separată a românei moldoveneşti .
Eddie : „ Nu credeţi că e un lucru bun ? ”
Zina şi Lena : „ Nu este un lucru bun ” : a fost răspunsul categoric şi identic însoţit de un rîs isteric în fiecare caz .
Luînd răspunsuri de la doi români şi de la cinci sau mai mulţi moldoveni români , aşa cred eu putem defini „ moldovenească” comparat cu „română”.

„Moldoveneasca ” este un dialect a românei vorbită cu puţin accent ( probabil rus ) cu utilizare ocazională a cuvintelor din rusă . În sunete plăcut oricum . Comparaţia este asemeni englezei britanice versus engleza americană . Oricum , în ultimii 30 cu plus ani , limba română a mers într-o direcţie şi echivalentul ei moldovenesc nu s-a schimbat corespunzător .

Welcome To Moldova ! Chapter 21 (Romanian)
Când m-am ridicat din pat în acea dimineaţă de sâmbătă mă aşteptam să fie relativ liniştită şi relaxantă. Eu deja îmi programasem să vin din nou în Chişinău şi să găsesc apartamentul familiei Donet de unul singur. Trebuiam să mă pornesc nu mai târziu de orele unu după masă. Mă gândeam s-o iau mai încet. Nadine şi rudele ei aveau alte planuri deja făcute. După cum se observă în filmuleţ, mai întâi de toate am fost prezentat vecinilor copilului. Apoi Nadine dorea câteva poze cu ea de la Candela din Soroca. Cum a fost stabilit, toţi trei ne vom plimba prin împrejurime. De asemenea noi ne-am întâlnit cu mătuşa şi unchiul Nadinei la piaţă. Când ne întorceam pentru prânz. Era trecut de orele unu şi doream foarte mult să mă trezesc. Apoi mi s-a făcut cunoştinţă cu o domnişoară timidă Alina. Ea definitiv nu dorea să fie filmată dar asta e. Sper ca într-o zi să pot tăia din filmuleţ în aşa mod încât să-I placă Alinei. Eu mi-am luat rămas bun de la mătuşa şi unchiul Nadinei. Ca de obicei cu persoanele care îmi ţin companie în maşină şi Alina eu am fost condus în partea de jos a Sorocii. Nu departe de fortăreaţă şi hotelul Nistru.
Am mers spre Chişinău fără careva peripeţii, nu am fost oprit de nici un ofiţer. Totuşi odată , mă pierdusem şi eram îngrijorat. Căutam o adresă şi de odată un om dintr-o maşină mi-a făcut semn cu mâna. O Dumnezeule, era un ofiţer? În Republica Moldova sunt ofiţeri rutieri? Eu am frânat şi am oprit. El părea binevoitor şi făcea semne cu bastonul. Eram îngrijorat şi strigam “Anglia, Angleecheneen, englezeşte”. Eu i-am explicat amabil că trebuie să ajut în sectorul Râşcani. De asemenea am arătat cu mâna în ce direcţie credeam de fapt că se află Râşcani. Eu am ieşit din maşină şi am afişat o hartă pe capota maşinei şi i-am arătat unde vream să ajung. El a ieşit din maşină cu un pix şi o hârtie în mână. Era de naţionalitate rusă şi nu vorbea nici un cuvânt în engleză. El a încercat să deseneze o mapă şi îmi arăta în ce direcţie ar trebui să plec. Îmi arătase de mai multe ori ceea ce desenase pe bucata de hârtie. Peste un timp a observat că deja am înţeles în ce direcţie ar trebui s-o iau, şi-a luat rămas bun. M-am urcat în maşină şi am urmat în direcţia care îmi arătase ofiţerul. Şi până la urmă am reuşit. Nu pot să mă exprim cât de fericit eram căci reuşisem de unul singur să ajung la apartamentul familiei Donet.
Ajunşi în apartamentul familiei Donets, Natalia îşi sărbătorea ziua ei de naştere. M-am aşezat la o masă mare care deja îmi era familiară, o filmasem. Erau peste 20 de persoane la acea masă. Toţi vorbitori de rusă, cred eu. După un timp, Irina “Blondira” a revenit. M-am simţim mult mai comod. Ambii eram îndemnaţi să mâncăm şi să bem. Mă întrebam dacă Natalia ar vrea să-şi părăsească oaspeţii săi pentru a veni la petrecerea organizată de mine. Era aproape 6, ora când se dădea startul petrecerii organizate de mine. Spre Columna 129 era o pană de automobile. Era o situaţie penibilă. Dar toţi ne-am pornit în scurt timp.
Am auzit un strigăt, dar speram că nu mi se atribuie mie. Dar era pentru mine. Am oprit fiind sfătuit de Natalia. În oglinda mea, puteam vedea doar un baston mic şi alb care se mişca în direcţia mea. Era un ofiţer în faţa mea, dar trebuia să-l aşteptăm pe celălalt care m-a oprit. Toţi ne-am dat jos din maşină. Ca de obicei i-am zis că sunt de naţionalitate englez. Natalia l-a ascultat pe ofiţer şi mi-a zis că îmi scrie un protocol. Eu doream să ştiu care e situaţia. Ofiţerul se amuza de situaţie. De fapt, Natalia s-a descurcat foarte bine. Româna ei e foarte săracă. Cred că ei i-a venit foarte greu să traducă, căci trebuia să traducă din română în rusă apoi din rusă în engleză. Am plecat. Era jumătate la 7 atunci când am ajuns la Columna 129.

Oare toate fetele au plecat de lângă porţile cele mari şi ghimpoase la vârf? De fapt că nici nu eram pe loc.

11 din ele erau pe loc când am venit eu: Zina, Margarita, Dumitru, Cristina, Sergiu, Raisa, alţii doi bărbaţi, o blondă Simone şi Irina ( păr negru). M-am întors spre Irina după ce am vorbit cu ea şi am început să filmez.
După ceva timp mă uitam la Dumitru cum încerca să o arunce pe Irina în saună sau în bazin. În prima mea scrisoare schimbată cu Irina, ea îmi zise că face cursuri de jurnalism şi se gândeşte să facă un ziar. Atât optimim şi entuziasm am marcat în în cartea scrisă de tineri moldoveni: “Romania şi Moldova”. Credeţimă, Romania este diferită de Moldova! Desigur un motiv pentru care oamenii în vârstă sunt aşa de atenţi, deoarece au trecut deja de entuziasmul lor din cauza lecţiilor aspre. O surpriză scârboasă care era lăsată în provizoriu de acest redactor al ziarului. Patru luni de când şi-a lansat ziarul pe pagina web, lucru era din ce în ce mai greu.
Irka a venit cu Eleonora, urmată de Ana. Deci, aveam 16 oaspeţi. Mâncarea şi băutura era excelentă. Am filmat o conversaţie cu Ana, atunci când m-am apropiat de ea şi de prietena ei , Laura, aşa s-a prezentat. Irka a meţionat un cuvânt despre job-ul său, ce face ea la AIESEC, o organizaţie internaţională pentru studenţi. Aşa ca majoritatea moldovenilor, Irka dorea să cunoască cât mai mult despre partea de west. Din motive pe care eu nu le cunoşteam, majoritatea moldovenilor menţionau despre Irlanda.
Implicarea Marii Britanii în complexul istoric a Irlandei de Sud şi Irlandei de nord e o istorie mare. Deci, eu niciodată nu am înţeles de unde vin. Eu i-am explicat că de fapt irlandezii se deosebesc de alţii deoarece sunt foarte prietenoşi. Vinul m-a ameţit un pic.
Irka le-a oferit întrebări altor fete moldovence. Eu am răsuflat uşor. Câteva minute mai târziu:
I: “De ce crezi tu că fetele din Moldova sunt aşa de pline de viaţă, atrăgătoare şi harnice?”

E: “Eu cred că acesta e un mecanism de autoapărare”.

I.: “ Da, cred că ai dreptate” a răspuns foarte repede.
Galina s-a apropiat de noi şi mi-a întins o sticlă de şampanie, cadou din partea lui alfredo, un Italian. Ceva timp mai târziu, eram foarte ameţit, m-am trezit într-o curte cu Irina “Blondira”.

Ea m-a întrebat dacă cunosc câteva cuvinte ruse urâte. Eu am răspuns că nu ştiu. Apoi mi-am amintit că înjurăturile englezeşti sunt cele mai populare şi uriaş folosite în lume.

Săptămâni în urmă înainte de a zbura în Moldova, am privit o serie de programe pe tărâmul englezesc. Acestea eram prezentate de un istoric englez, care fiind surprins, difuza vorbe urâte despre trecutul nostru.

Neaşteptat a fost fraza făcută public în Africa. Există doar numai o moştenire a ţărmului britanic în această parte a Africei. E cuvântul: “F-JOS!” Ea a mai zis că nu este o lovitură a înjurăturilor englezeşti. La o emisiune prezentată la televizor înaintea sărbătorilor de iarnă, o doamnă din Moscova, care nu vorbeşte engleza, folosea aceleaşi înjurături. Programul se baza pe problema primarului din Moscova care a fost încurajată la demolarea caselor şi apartamentelor din Moscova, în ciuda protestelor. Unii chiar au fost aruncaţi în stradă. Aceasta a fost făcut chiar de mafia rusă sau de cea mai mare companie de construcţie, la cârma căreia stă soţia primarului. Primarul face legea. Stăpânul apartamentului a fost dat în judecată, atunci când şi-a cumpărat apartament. Pereţii aparţin statului. Jurnalistul a fost întrebat: Dacă primarul stă în faţa ta, ce trebuie să îi zicem?” Răspunsul :”F-JOS”.

Eu m-am uitat la Irina şi i-am zis că ştiu o mulţime de înjurături. Eu aş fi vrut să le dau exemple. Să înjur? Din fericire, am fost interupt la timp.
Mă plimbam pe Ştefan Cel Mare cu Rita şi Cristina. Cristina este sora Alinei, domnişoara menţionată anterior de mine. Ea definitiv nu este ţiganţă. Alţii doi s-au apropiat. Cu noi erau: Dumitru, Sergiu şi un alt domn. Sergiu încerca să întreţină o discuţie, dar discuţia nu putea să continuă, deoarece el a luat ca temă majoră Studiile Europene sau Relaţii Internaţionale.

Da, într-adevăr acesta nu era o alegere rea? El zâmbise din nou. Acceptarea lui timidă îmi amintea de Iulian din cartea scrisă de Tony Hawks. La moment mă străduiam să mă menţin drept. Rita la întâlnit pe Dima inainte şi ei erau foarte fericiţi să se întâlnească din nou.

Câteodată, am impresia că oraşul Chişinău pare a fi o ţară mare. Este uşor să-şi imaginezi acest lucru anume atunci când stai în parc. Ceva straniu se întâmplă. Plimbându-ne pe strada Ştefan cel Mare am avut ocazia să ascult câteva piese interpretate de o grupă pop. Rita mi-a zis: “ Dnul se uită ciudat la mine”. Mi se păruse şi mie că unul dintre oaspeţii mei se uita ciudat la Rita. Faptul că discutam despre el nu avea aşa mare importanţă. Am îmbrăţişato pe Rita şi mi se păruse că aceasta râse. Ei doream să se mai plimbe, dare u am refuzat. Deci, ei drăguţ m-au petrecut pe mine înapoi. Eu le-am zis la revedere, dar eram îngrijorată pentru Rita.
Următoarea zi, eu am înţeles că de fapt ea i-a permis acelui om să se întoarcă la apartament cu Dima. Acest fapt m-a surprins, dar şi m-a impresionat. Eu nu-mi pot imagina aşa lucruri să se întâmple în Anglia sau Statele Unite ale Americii sau majoritatea ţărilor din Europa. Ce am observat la populaţia din Republica Moldova: toţi suntem în această materie împreună. Poate este o moştenire a regimului comunist. Mie mi se pare că acesta este un exemplu de a dori să aparţin, sau să fii parte a cuiva sau să accepţi rolul cuiva în comunitate. Această puternică credinţă în comunitate spirituală şi responsabilitatea socială o putem găsi în Scandinavia şi Olanda, deasemenea.
Am plecat să dorm. Dar nu am reuşit să dorm bine. Aveam probleme cu stomacul şi m-am trezit la orele 4 dimineaţa, deoarece cânta o pasăre ciudată afară. Zgomotul nu se opera. Era aşa de cald şi nici geamul nu puteam să-l deschid.

Bun venit în Moldova! Capitolul 22
O aşteptam pe Ana la orele 10 dimineaţa. Chiar înainte de ora stabilită eu eram gata cu toaleta mea de dimineaţa. Am ieşit afară în stradă. Imediat ce am ieşit am auzit o voce ce-mi părea familiară. Îmi părea că cineva ţipă şi mormăie în acelaşi timp. O creangă micuţă cu multe frunze căzuse peste picioarele mele. M-am întors să mă uit. În spatele meu era o cioară mare cu un cioc strâmb. Aceasta văzându-mă a sărit pe o creangă, care se îndoise din cauza greutăţii. Apoi cioara a ciugulit dintr-o frunză de pe creanga pe care se aflase şi imediat a arunca-o jos. Apoi a ciugulit din altă frunză şi iar a aruncat-o jos. Mi se păruse că cioara de fapt e foarte supărată. O pasăre poate fi supărată? Păi, acţiunile ciorii demonstrau doar mânie. Cioara avea o pată albă pe pieptul ei. Nu poate fi supărată pe mine, m-am gândit eu în acel moment. Pentru o secundă, m-am gândit că aceste acţiuni de fapt relevă modul de protecţie a păsărilor în Moldova. La sigur e o etichetă naţională moldovenească. Cioara continua să facă gălăgie. Aceleaşi sunetele care m-au ţinut treaz toată noaptea. Să fi fost o pasăre care a evadat? Mă gândeam de fapt cine ar putea să păstreze o astfel de pasăre? Nu, sunetele emise de pasăre, cred eu, erau sunete de atracţie a unei femei (pasăre) de aceeaşi specie. M-am uitat în jur. Nu am văzut o altă pasăre. Cioara a început din nou să croncănească. Dacă eram în Anglia nu ezitam să arunc o piatră în ea şi să observ cum o să procedeze după fapta mea. În acelaşi timp m-am uitat dacă nu se apropie Ana şi m-am retras după portiţă.
Ana întârzia. Mi-am scot telefonul mobil din buzunar şi am format numărul ei. Ana răspunse şi de odată a apărut în faţa mea. Mă gândeam cum putea ea să apară aşa de repede? Apoi Ana m-a informat că ea locuieşte nu departe de strada unde mă aflam eu. Cred că există vre-o scurtătură. La moment îmi părea că e o fantomă. Mă uitam la ea lipsit de expresie. Mă gândeam că apariţia ea ţine de magie. Dar desigur nu i-am zis ei despre ceea ce gândeam. Mai era cioara pe care v-am descris-o în acel loc? Dacă o să-i zic Anei ce am văzut o să mă creadă nebun? Dar datorită faptului că toţi moldovenii sunt superstiţioşi o să ia în nume de rău şi o să mă creadă un om cu intenţii rele. Continuând să fac schimb de scrisori cu prietenii mei niciodată nu m-am hotărât să le povestesc despre acest incident. E doar soarta. Moldova nu este o ţară unde ai putea să te plictiseşti dar unii cred că nu ai ce vedea aici.
Ambii am intrat în curte. M-am gândit că ar fi bine să fac nişte poze. Galina a ieşit din încăpere şi a zâmbit la noi. Ea a deschis uşa căci nu aveam chei de la casă. În una din zile zâmbetul ei devenea tot mai evidenţiat asemenea fetelor. Ea deschidea uşa şi deodată a început să râdă. Noi am ieşit din curte ca să colindăm străzile oraşului Chişinău, în special strada Ştefan cel Mare. Noi nu am mers departe. Ana mi-a povestit cum obişnuia să se joace cu prietenii ei în parc în timp ce veneam de la şcoală. Totul era asemenea unui oraş englezesc din suburbia. Aici atmosfera era paşnică. Ana vorbea foarte bine în engleză. Era unica persoana dintre cei întâlniţi de mine în Moldova , care putea să vorbească în engleză atât de bine. Ana foarte simplu putea să părăsească Moldova şi să se mute în Anglia. Putea fi transferată chiar într-o clasă cu nivel avansat al limbii engleze.

În multe şcoli din Anglia străinii învaţă engleza. Atunci când am întâlnit-o pentru prima dată pe Barbara, ea mi-a făcut cunoştinţă cu o bună prietenă a ei din Cehoslovacia, Ludmila, care a venit în Anglia ca refugiată de 19 ani în timpul “Primăverii din Praga”.

O scurtă perioadă de libertate, care au obţinut-o Cehia în 1968 de către preşedintele acestora Dubcek, înainte ca sovieticii să-i bombardeze. Ludmila lucra pentru BBC ‘ serviciu cehoslovac. Ambele împărţeau o cameră ieftină pe care o închiriase. Barbara o admira pentru engleza ei forte avansată şi o ajuta pe Ludmila, care mai târziu a obţinut diploma de masterat în istorie. Ludmila a obţinut un serviciu-profesoare de istorie la o şcoală de stat, care avea puţine disciplini şi nici un rezultat. Mai rău decât văzusem eu în Chişinău. Ludmila într-adevăr avea stil. Ea era săracă, dar arată foarte bine. Era elegantă şi graţioasă. Am avut ocazia să admir câteva lucrări de ale ei şi am rămas impresionat. I-am zis ei: „ Tu nici nu-ţi dai seama cât de bine te poţi aranja într-o şcoală privată”. Ludmila era sceptică, dar am insistat să încerce. Ludmila a aplicat să lucreze la şcoala din Sloana Square. Ea nu ştia că doar milionarii şi oamenii bogaţi îşi pot trimite copiii la această şcoală. Ea a fost acceptată şi câteva luni mai târziu săraca femeie din Bratislava a fost promovată pe meritele ei.
Ana m-a invitat la o cafea. Ideea principală pentru care această întâlnire era să discutăm despre propunerea mea. Prima parte a rugămintei mele era căutarea companiilor noi formate în Moldova. Noi am început să ne cunoşteam unul pe altul. Ana mi-a zis că poate să-mi spună unde se odihnesc toţi străinii care vin în Moldova. “În spatele tău sunt nişte Italieni.”
Prima dată am contactat-o pe Ana prin intermediul unui mesaj pe adresa ei de email. Ea a ataşat la mesajul ei un link pe de un site American: “Moldova, ce probleme sunt acum.” Site-ul aparţinea unei companii americane la care Ana lucra ca voluntar. Credeam că articolul asta este o greşeală. Imediat am primit un mesaj de la Ana în care îmi scria că mesajul este învechit. Dar acesta a fost plasat pe site doar cu cinci luni mai devreme. Aveam impresia că Ana se impunea cu filozofia sa despre serviciu său la această companie. Celelalte materiale pe care le-am primit de la ea erau de calitate înaltă. Ea a fost una din prieteniile mele care mi-a dat numerele ei de telefoane. Ea dorea ca să o telefonez. “Urmăreşte-mă, urmăreşte-mă”, gândeam eu. Poate asemenea copiilor din parcul Ştefan cel Mare sau poate asemenea altceva – avansare în carieră? Pe casetă puteţi observa cum Ana îşi ridică pieptul de fiecare dată când discută cu mine şi se află aproape de mine. “De ce vrea-i să te întâlneşti cu toate aceste femei?” m-a întrebat pe mine ea. Am auzit un sunet din partea ei. Limbajul acestea îmi era foarte clar. A râde şi a fi serios în acelaşi moment e foarte bine.
Discuţia noastră la acea cafea era una stranie, deoarece am un instinct ascuţit atunci când e vorba despre oameni şi repede am realizat că Ana deţine acest talent. În această situaţie între o femeie şi un bărbat care se simpatizează unul pe altul, e foarte greu să înceapă o discuţie şi să o dezvolte.
La ultima noastră întâlnire pe care am avut-o cu tatăl meu înainte de moartea sa în luna Martie, acest subiect al distanţei a fost atins. Ultima dată când am auzit despre perioada sa din copilărie, vârsta de 5 ani a fost cu 25 de ani în urmă. “Nu-mi zice” am zis eu. “ Eu îţi voi zice că el e crescut mare ca să fie aşa cum este şi ce îl interesează.” Eu îl ascultam pe tatăl meu şi tremuram. Eram dezonorat. De fapt am moştenit acest talent de la părinţii mei dar utilizam aceasta cu rezervă.
Emailurile mele cu Ana aveau un caracter prietenos, dar în acelaşi timp avea un caracter formal. Noi nu ne ştiam unul pe altul foarte bine. În timp ce-mi sorbeam cafeaua, Ana a zis : “ Sunt asemenea diamantelor.” Ea se uita la mine cu un zâmbet cicălitor. Eu i-am dat un colet cu două cărţi ale unui autor cunoscut. Conţinutul acestei cărţi e despre clasa mijlocie de populaţie care foarte uşor se pot bloca emoţional “ A fi la acelaşi nivel ca şi Joneses”. Cea mai recentă expresie cunoscută de toţi. Eu savuram momentul şi nu răspundeam. Era de parcă un joc intelectual de şah încărcat de sentimente pozitive pe care le poţi observa între o femeie şi un bărbat. Dar am citit punctual înainte şi foarte repede. Ana a înţeles că eu am fost motivat la acest lucru şi stau mai bine la capitolul de a schiţa foarte curate mesajele, decât să discut cu oamenii. Eu eram deacord. Ea avea dreptate. I-am explicat Anei unde sunt adevăratele mele aptitudini. La urma urmei aceasta e o discuţie onestă despre afaceri!
Apoi ne-am plimbat un pic cu Ana prin oraş. Ea mi-a arătat câteva poze cu restaurantul ei preferat. Ana cald vorbea despre amintirile ei bune despre partea centrală a oraşului. Era la mijlocului sesiunii ei. Ea trebuia să mai revizuie câte ceva. Ea credea că este incorect că a fost apreciată cu nota 9 pentru examenul pe care l-a trecut. Ea trebuia să asigure standardele obişnuite. La final Ana dorea să mă sărute în faţa statuii lui Ştefan cel Mare. Ea mi-a zis că în Moldova se obişnuieşte ca la despărţire bărbaţii să sărute femeile pe ambii obraji. Ea mi-a zis că ştia că de fapt englezii sunt la fel. Ea savura momentul. M-am ridicat să o sărut pe ambii obraji şi ne-am zis unui altuia la revedere.
Atunci când m-am întors în Anglia aşteptam ca Ana să mă contacteze şi să discutăm despre mica noastră afacere din luna Iulie. Oricum ea a uitat să menţioneze un mic detaliu. Ea a aplicat pentru o bursă la un colegiu European din Bruges. Ei îi trebuia 10 din 10 ca să câştige. Deci, Ana a plecat spre Belgia la sfârşitul lunii august.

Bun venit în Moldova! Capitolul 23
Deja planificasem să mă întâlnesc cu Zina şi cu familia sa la masă. Deci, de aici în colo timpul meu liber l-am petrecut în apartamentul ei. Atunci când m-am întors acasă, Zina mi-a demonstrate o bună coordonare a mesajelor pe care mi le trimitea mie. Vara trecută fostul ei soţ a procedat foarte dur, încât Zina avea dureri mari de cap.
Apoi pe 10 august eu am primit următorul mesaj. “Ieri m-am întâlnit cu Mr. Shimeket. El m-a informat că şi-a găsit un lucru foarte bun şi dacă totul va fi bine probabil nu se va întoarce la şcoală. Am auzit că mai mult de jumătate din profesorii noştri părăsesc şcoala la fel. Este problema noastră cea mai mare. Nu-mi pot imagina cum o să lucrăm fără Mr. Shimeket. Noi lucrăm împreună de 12 ani.”
Consecinţele plecării dnul Shimeket sunt că Zina va trebui să facă lucrul dlui. Foarte multe persoane beneficiază în urma talentului acestei doamne.
Din punctual meu de vedere, prieteniile şi relaţiile din personae se termin atunci când oameni încep să să se comporte cu indiferenţa unul faţă de altul fără ca să comenteze aceste acţiuni. O zic din numele meu, dacă ţin la cineva, eu o să mă cert cu el. Altfel “ eu n-o să-mi consum răsuflarea mea”, aşa cum zicem noi. 20 de ani de căsătorie înseamnă 20 de ani de certuri, dar deasemenea mult râs şi zâmbete. Ca o dramă. Uneori sunt chiar momente stresante. Este mai important ca inima cuiva să se afle în partea corectă şi deci aşa ei învaţă din propria lor experienţă. Aceasta e părerea celor din West.
Era o amiază foarte călduroasă sau poate aşa îmi părea. Eu simt căldura mai tare decât alţi oameni o fac, deoarece sunt o fire caldă. În luna noiembrie, împreună cu Gabriela râdeau despre faptul că ea avea două bluze pe ea şi tremura de frig şi mie îmi era cald într-o singură bluză. Discutam despre temperatură şi eu îi ziceam că în Moldova e foarte cald. Era cel puţin 30 de grade şi ziceam că de fapt 38 de grade atunci e foarte cald.
Am decis să iau troleul. Dar nu am reuşit. La acel moment nu am înţeles ce mi sa întâmplat. M-am simţit din nou rău. M-am uitat nervos prin troleibus, unii din pasageri erau atenţi la ceea ce se întâmplă. În 2003 am suferit de o infecţie la ochiul meu drept din cauza lentilelor de contact.
Noi am fost în vacanţă în Austria cu trenul. Când ne-am întors înapoi, ne-am cazat pentru o noapte în Cologne. Ghidul nostru nu era disponibil deci am mers singur să mă familiarizez cu Cologne. Nu mi-a plăcut ceea ce am văzut, sau poate mi sa părut. Când m-am întors la hotel, m-am pierdut pentru ceva timp. Reflectând trist asupra situaţiei mele, deodată mi-am adus aminte că forţele Royal Air au bombardat Cologne în nimic în timpul ultimului război. Ofensivele au fost planificate de către “Bomber Harris”. Ofensiva din Dresden era chiar mai rea. Moartea şi distrugerea din Dresden a fost aşa de groaznică căci chiar prim ministru Winston Churchill a ţinut un discurs în cadrul agendei sale de cuvântare. Înspăimântător era ceea ce a făcut germanii oraşelor noastre.
După război, oamenii au realizat că Şeful Air Marshall “Bomber Harris” a decis să şteargă Germania pe de globul pământesc. El era cât pe ce să obţină ceea ce a dorit. Populaţia engleză generos au finanţat Trust Dresden la finanţarea reconstruirii catedralei. Am găsit hotelul meu din Cologna şi m-a dus la recepţionistă, o fată foarte frumoasă cu păr blond. I-am explicat că trebuie să ajung la spital să văd ce am păţit la ochi. În acel moment a venit ghidul şi m-a condus la spital. Vecina noastră, Inge este nemţoaică văduvă şi noi trăiam în Hurricane Way, numit după Hawker Hurricane, care cu succes a atacat Germania bombardând tot oraşul. Foarte repede cu 8 maşini cu combustibil, cu bombe şi puşti au atacat sute de Hurricane. În septembrie 1940, operaţia Marea Lion a invadat Maria Britanie. Rusia a fost o ţintă uşoară.
Avea 77 de ani, la fel ca şi maică mea, Inge căsătorită cu un ofiţer din armata britanică. Un eveniment comun în ciuda lucrurilor că ofiţerii noştri erau în primul rând şi apoi au luptat împotriva duşmanilor. Duşmanul a fost făcut de mai multe femei nemţoaice. Relativ foarte puţin nemţi au supravieţuit după acest război. Ofiţerii britanici care pentru patru luni au luptat din case în case, din oraşe în oraşe. Recent Inge s-a plâns pentru că a fost zguduită de un fulger. Ea îmi zicea: “Eu permanent îmi aplec capul când îmi aduc aminte de bombardarea teribilă din timpul războiului.” Ca o domnişoară tânără, mama mea trăia nu departe de Enfield Small Arms Factory care au făcut toate puştele pentru armata britanică. Deci, mama mea ştie ce are în vedere Inge.
Datorită doctorilor din spitalul Cologne starea ochiului meu drept se îmbunătăţea. La sfârşit eu nu puteam să citesc nici primul rând harta oculistului. Ceva din acurateţe s-a pierdut. Mă simţeam foarte prost.
Mulţi dintre pasageri au luat alt troleibuz. Speram că acesta merge direct spre sectorul Ciocana. Aşa şi a fost. Mi-am făcut drum spre apartamentul Zinei. Călduros mă-m aplecat şi am băut din sticla ei de apă. Rita şi Sandu erau bine. Am băut multă apă. Zina s-a dus la magazine pentru ceva. Peste un timp a apărut moşul Zinei. Ei au crescut împreună în Călăraşi. Era afacerist şi ştia ceva engleza. Avea o avere mare. Zina i-a zis două lucruri. Unul e că vreau să ajut oamenii din Moldova şi doi că vreau să cumpăr proprietăţi. El mi-a propus să cumpăr o bucată din pădurea din Vadul lui Vodă. El insista. Eu i-am zis că nu mă simt bine , dar el insista fără ca să înceteze.
C. : Uite merg cu tine.

Eu mi-am clătinat capul.

C: E doar 20 de minute de mers. Te conduc eu.

Z.: Eu voi veni cu voi. A zis Zina.

E.: Scuzaţi-mă sunt bolnav şi nu merg.

C.: Ai nevoie de o pastilă. Te pot duce la un medic.

E.: Eu doar vreau să beau apă şi să stau aici.
Trebuia s-o sun pe Doina aşa cum stabilisem anterior. Trebuia să mergem la Băcioi, la sudul Chişinăului. Doina este martorul lui Iehova şi avea nişte prieteni care încercau să vândă nişte pământ cu butuci de vie pe el. O parte din planul meu era ca să o luam şi pe Irina, care trăia în acea parte a oraşului. Dar când am discutat mai devreme cu ea zicea că nu e sigur dacă o să poată veni. Doina era dezamăgită când i-am zis că mă simţeam rău şi nu puteam să organizez acest lucru. După un timp scurt, moşul Zinei a plecat. Îmi părea cu Zina era c-am agitată cu mine.
Z.: El e un bun prieten. Dacă ai probleme cu mafia sau poliţia, el le rezolvă pe toate. Odată am cumpărat nişte cizme din magazine. Nu îmi veneau bine şi doamna nu dorea să-mi returneze banii. El a vorbit la ea şi ea imediat mi-a dat banii.
Hmmm…. Oricum peste un timp m-am simţit mai bine. Zina s-a uitat la mine şi eu la ea şi ia-m răsouns: Mă simt mult mai bine. Ea mi-a zâmbit. Un zâmbet ironic se afişase pe faţa ei. Am plecat la bucătărie. Mă gândeam cât de bună e engleza Ritei şi a lui Sandu. Mă gândeam la Doina. Nu aş putea s-o întâlnesc pe ea acum. Ea era o prietenă de Irinei. Eu nu ştiam că o contactasem pe Doina de la acelaşi site de la care o contactam pe Irina. În capul meu se învârtea gânduri suspicioase. Mă gândeam la vorbele Irinei, ea zicea că are un prieten care e martorul lui Iehova. Irka m-a întrebat ce cred eu despre această religie. Apoi şi Doina m-a întrebat acelaşi lucru. Ambele mă întrebau de fapt la fel- ce fete tacticoase. Doina dorea să ştie pe cine mai cunosc din Moldova. De fapt cred că Doina a procedat correct. Într-adevăr domnişorele ar trebui să fie atente. Dar să nu-mi facă mie acest lucru-corect!

Zina e revenit din bucătărie.

Z.: Hai să-ţi aduc ceva ca să mănânci.

E.: Aş dori ceva dulceaţă şi ceva cafea.

Zina s-a uitat nedumerită.

Z.: Nu mai doreşti nimic?

E.: Sunt un om simplu din unele puncte de vedere. Chiar dacă eu am fost un milionar, eu niciodată nu renunţam la pâinea mea prăjită cel puţin odată pe zi.

Z.: Eu nu sunt sigură că avem dulceaţă. Cum vei servi ceaiul fără dulceaţă?

E.: Doar cu lapte.

Z.: Noi nu avem nici lapte. Dar stai un pic, cred că avem undeva nişte dulceaţă, care stă de mult timp la noi.

Ea a plecat la bucătărie şi a adus dulceaţă. Ea s-a uitat la mine mirată.

E.: Lasă-mă să mă uit la dulceaţă un pic.

Ea s-a întors cu spatele.

Z.: Nu, dulceaţa nu este bună. Ce gust are această dulceaţă?

Z.: Căpşune, zmeură, ceva de genul ăsta. Eu nu sunt delicat.

Acum , mă simţeam mult mai bine şi am început să filmez.

Zina a insistat să meargă la magazine să cumpere dulceaţă şi lapte. Mă simţeam vinovat că o deranjez pe Zina. Zina m-a servit cu ceai şi cu o bucată de pâine prăjită.

Z.: Nu sunt un bun bucătar.

E.: Aceasta nu este o problemă pentru mine. Aşa ca populaţia engleză îmi place mâncarea simplă. Eu am degustat foarte multă mâncare excelentă în viaţa mea. În timp ce mănânc trebuie să mă gândesc ce mănânc. Chiar după o oră nu o să-mi amintesc ce am mâncat. Poate vinul era foarte bun. I cred că aveam să fiu fericit doar cu nişte cârnaţi, fasole coapte şi cartofi fri.
Ceea ce ţine de mâncare şi de pregătirea acestea în Maria Britanie şi în Statele Unite ale Americii datorită dietelor sănătoase. Multe cercetări au arătat că mâncarea învechită ne afectează sănătatea.
Cantinele din şcolile din SUA şi Maria Britanie hrănesc copiii cu mâncare învechită. Studiile făcute recent au arătat că abilitatea copiilor de a sistematiza material studiată.
Adulţii sunt prea mult afectaţi de noul film American “Greutatea mea”. În SUA o om a fost filmat în timp ce mânca de unul singur mâncare de la McDonalds. Sănătatea lui era monitorizată de către doctori, aceştea folosind cele mai sofisticate aparate. După două săptămâni ei au insistat ca acest om să renunţe să mai mănânce căci deja îşi îmbolnăvise ficatul şi alte organe. La sfârşit acesta nu putea respire şi doar gâfâia atunci când ridica doar după scări. Dar totuşi el şi-a finisat exerciţiile sale. Majoritatea companiilor din SUA, care se ocupă cu fabricarea acestor feluri de mâncare îşi protejează afacerea lor foarte agresiv, chiar vicios. Ei neagă că acest fapt este o problemă. Aici în Anglia, companiile simple au zis că dacă nu vor face ei altcineva se va ocupa de aceasta.
În Londra, un celebru şef, Jamie Oliver a decis să creeze şi să promoveze mâncarea pentru şcoli. La începutul campaniei sale, camerele tv îl urmăreau în jurul Borough al Greenwich căci el convingea autorităţile locale educaţionale, profesorii să accepte şi să utilizeze reţetele sale. Iniţial totuşi, Jamie a găsit că e foarte dificil să alcătuieşti reţete pentru două cursuri care costă 37 cenţi. Trebuie să ştiţi că preţul pentru mâncarea din West e mult mai scumpă. Deasemenea când bucătarii deschideau cutiile şi le puneau în cuptor, Jamie a început să îi îndemne să procedeze aşa cum e mai corect. Deasemenea el a găsit că prea mulţi oameni ştiu foarte puţin despre pregătirea mâncării, aşa deci la rugat Army să-l ajut. Corpul de furnizare a mâncării Army la instruit foarte bine pe acesta. Înapoi în cantine, copii erau împuşi să guste din noua mâncare. Afară părinţii protestau văzând cum copiilor lor li se impunea să mănânce mâncare făcută de Jamie, aceasta fiind servită prin intermediul unui tejghea de fier. Dar tot mai mulţi copii erau convinşi să nu mai mănânce carne de vită, cartofi fri sau pizza ieftină pe care le aveau în fiecare zi la masă. Apoi toată mâncarea a fost oprită. Acum copiii gândesc foarte pozitiv privind această mâncare. Asmaticii care foloseau inhalatoare acum nu mai au nevoie de ele. Noi este clar de ce nu se mai folosesc de ele , dar sunt ştiri bune!
Spre seară am stat la masă şi am mâncat ceva pregătit de Zina. Noi nu mâncat multe legume în Maria Britanie, deci mâncare pe care o primeam în Moldova era neobişnuită. Mie îmi placea dar ceva îmi părea nefamiliar. Ceva din mine îmi zicea că nu emâncare ceea ce mănânc. Să poţi să faci mâncare din legume şi să fie gustos cred că o e artă şi Zina a reuşit să facă acest lucru. Toată seara am sfătuit cu Zina. S-a apropiat şi Sandu de noi. Ceva mai târziu am trecut peste starea mea anterioară şi mă simţeam mult mai bine.

Bun venit în Moldova! Capitolul 24
Pe 3 Iulie, Dna Rubanka, profesoarea de limbă engleză de la şcoala rusă a Nataliei mi-a trimis un mesaj. Ceva din scrisoare puteţi citi mai jos:
“Un bărbat intelegent din West a riscat luând o fată din partea de est, ţările formate pe timpul uniunii sovietice, deoarece generaţia noua a fost formată pe timpul perestrocii. Şi noua generaţie, am în vedere fetele, care sunt deja pregătite pentru munca de rutină făcută în casă. Dar văleu! Ei greşesc. Fiind o profesoare de 30 de ani, eu simplu pot găsi o fată care ar putea să facă acest lucru. Desigur, ea are sex apel dar acest lucru nu este de ajuns ca ambii parteneri să fie fericiţi.”
Pe 4 Iulie ( Ziua Independenţii Americii), eu i-am răspuns.
Ceea ce ţine gătit şi de făcut lucru casnic, aceste cereri sunt diferite în partea de est şi de west a Europei. Aşa cum am înţeles aceasta, ca să fii o bună gospodină în Moldova, faptul că poţi găti bine e un talent. Soţia mea nu poate găti. Acest lucru este tipic pentru multe femei din partea de west. Ca majoritatea oamenilor din această regiune, noi mâncăm mâncare gata preparată. Ca toţi ceilalţi avem maşină de spălat. O mulţime de oameni folosesc maşina de spălat vesela atunci când au copii.
Mrs Rubanka ţinea una şi bună că lucrul cu gospodinele e răspândit foarte larg. Dar cinstit să fii un bun bucătar este o calitate răscumpărată. Cred că această calitate are toate şansele să salveze o mulţime de căsnicii. Viitorul ei înnourat este comentat de alte fete ca pătat. Potrivit acestei categorii erau câteva femei entuziasmate de naţionalitate rusă din Rusia şi nu din Moldova.
Pilda este foarte analoagă. Ei zic că ele sunt bune la gătit şi la spălat. Ele vor fi nişte soţii respectuoase. (O glumă proastă de la un prieten divorţat: soţia este pentru : a spăla, a călca etc). Cîteodată ei zic că doresc copii. Cu toate acestea apar diferite noţiuni de modă veche şi vise- toate fac parte din viitorul înnourat. I-am zis de nenumărate ori că am fost căsătorit odată dar aceasta nu mă face să-mi schimb părerea. Cel puţin doi dintre ei sunt incapabili să discute despre altceva decât abilităţile lor domestice şi visele lor. Am insistat să-mi zică unde trăiesc, ce programe tv privesc şi ce crede despre toate acestea mamele lor. Începând cu pilele despre dorinţele romantice următoarea frază a venit de la un prieten de al meu. Ea nu era interesată în această discuţie. Tot am încercat să continui discuţia, dar am înţeles că de fiecare dată trebui să încep din de la zero. Acum înţeleg de ce fetele din est sunt interesate de bărbaţii din west. Veţi fi şocaţi!
Întrebarea reală e personalitatea. Este mult mai uşor să îndeplineşti lucrul ce ţine de casă. Este necesar să fii interesat de lume, să fii flexibil. Să vreai să înveţi noi deprinderi. Să ieşi în lume şi să obţii un lucru. Lucrul poate fi diferit în unele din zile. Dacă tu doreşti să te ascunzi în casă, atunci tu cauţi un bărbat de la west , care ar accepta aşa ceva. În al doilea rând, dacă cineva doreşte să trăiască la west, întreabă-I pe ei care va fi rolul tău şi ce va trebui să faci. Sună pozitiv şi lasă să gândeşti. Întreabă într-un mod inteligent . Dar aceasta nu este o acţiune. Tu trebuie să fii interesat. Dacă tu crezi că aşa îl vei pune pe partenerul tău jos, ei improbabil că vor fi potriviţi. Dacă chiar viaţa ta se va finisa făcând curăţenie, este mizerabil să ai astfel de atitudini şi atribute.
Modul de viaţă foarte des se schimbă în west. Doar prin faptul că trebuie să-i impresionezi pe bărbaţii din west. Ceea ce am zis precedent, aş dori să adaug un sfat pentru orice cuplu din orice ţară. Întreabă partenerul tău ce vrea să facă în viaţa sa? Nu vor dori să fie de nenumărate ori în acelaşi timp?

Aş dori să dezvolt această întrebare a personalităţii. Pentru unii din voi aceasta poate fi dureros.

Exemplu pe care îl folosesc este adevărat şi e despre un American, Alexander Blakely. El a pus pe roate o afacere de multe milioane în Novosibirsk, capitala Siberia. Totul puteţi citi în cartea Dlui: “ Graniţa Siberia”. Dnul Blakely a fost atras de Novosibirsk atunci când într-un timp foarte scurt a întâlnit o fată în timpul vacanţei sale în Siberia. El a fost într-atâta de vrăjit încât a învăţat limba rusă ca să poată comunica cu ea. Atunci când a întâlnit-o el pe ea , aceasta era aşa cum îşi închipuise ea. Au dormit împreună, dar ea nu ia răspuns la aşteptările ei. Ea credea că ar trebui să răspundă la aceste dorinţe, deoarece o soţie sau prietena acestuia ar trebui s-o facă. Ea era prietena acestuia, dar nu răspundea la dorinţele ei. Ea era fecioară, dar el dorea o relaţie plină. El dorea ca ea să răspundă. El era absolvent al Şcolii de Afaceri din Harvard. Ea era doar o simplă fetiţă din Siberia. Deci, această relaţie a eşuat.
Eram atras să cumpăr această carte, din cauza prietenii mele cu Svetlana ca e trăieşte în Novosibirsk. Ea este cu tot diferită de prietenele mele din Rusia descris anterior de către mine. O analiză făcută de către un afacerist American din Rusia zicea că autorul este unul din persoanele care a aflat cum se face afaceri în Rusia. Jurnalistul zicea că este oboist şi bolnav după ce a citit toate tezele americane în care ei se plâng de metodele de afaceri din Rusia.

Tezele descriu cum afacerile au căzut din cauza ruşilor care nu vor accepta înţelepciunea mare a americanelor. Dnul Blakely a fost asociat cu un afacerist foarte capabil de naţionalitate rusă. El a învăţat limba rusă până atunci foarte bine. “Graniţele Siberiei” şi analizele jurnalistului trebuie să fie standardele pentru fiecare afacerist din west în Rusia.

Deci, iată noutatea rea. Aici e noutatea cea bună. Eu sunt sigură că cel puţin 70 % din prietenii mei Moldoveni pe care i-am întâlnit au trecut testul de personalitate. Pentru cei care cred că ar trebui să le lipsească personalitatea, nu este permanent nevoie de ea. Câteodată este un dezavantaj. Dacă tu trăieşti în una din părţile Scotland sau Wales cu anumite tipuri de oameni, tu te vei aştepta să fii simplu şi direct. Când lucrezi la o fermă sigur că te uiţi după mioare. Câteodată aceasta este un dezavantaj. Viaţa la fermă în Maria Britanie astăzi este foarte dificilă deci am impresia că vei dori să te întorci în Moldova. Fermierii englezi sunt cei care cei mai des se sinucid în acea ţară. Puţini oameni doresc să lucreze la o fermă în Maria Britanie. Dar poate tu vei dori să încerci! Dar dacă tu eşti cu adevărat disperat, de fiecare dată poţi găsi insula Falkland.
Acum, în sfârşit este o diferenţă foarte mare, interesantă şi relevantă în aceste argumente oferite de Ioana în România în mesajul ei din 25 Iunie. Eu am hotărât să include aceste propuneri prietenilor mei.

“De la o persoană foarte intelegentă din west. Voi fi o bucătăreasă foarte bună şi o soţie credulă.”

Eu am citit mesajul Dnei Rubanka. Aşa a răspuns Ioana.
Hai să ne punem noi întrebarea ce femeie va repeta acest motiv pe internet? Care va fi profilul ei? Poate fi un tip de femei casnică… un tip de persoană care poate arăta cu 20 de ani mai în vîrstă decât la ai ei 50 de ani.

Rezultatul mariajului cu aceste tipuri de persoane:

- bună, sănătoasă mâncare ( trei ori pe zi),

- copii frumoşi, politicoşi etc,

- o soţie iubitoare.

Ce ar mai dori un bărbat? ( un model de bărbat care ar căuta un astfel stil de viaţă, ei bine…profesor, doctor, preot care lucrează într-un oraş mic şi vreau o viaţă comodă. Ce este rău în aceasta?

Tu nu poţi să-mi zici mie că britanicii nu mai sunt aşa…deoarece eu am întâlnit câţiva de genul ăsta. Ceea ce este specific acestor căsătorii e că femeile nu au studii superioare.
Sunt femei care nu sunt orientate bine anume ce ţine de bani şi ei sunt doar romantice.
Eu am câteva prieteni de genul ăsta…extreme de inteligenţi, dar nu sunt interesaţi de carieră.
Acum, cred că crăpătura vine de la noţiunea de gospodină. Şi eu ştiu pentru europenii din west, acest decadent, prăfuit şi plictisitor…
Acum, despre această dezamăgire…el poate avea dreptate…consumator de cultură.. este departe de rai…dar totuşi.. este mult excitant decât viaţa domestică din west. Dar extremitatea este: cineva trebuie să ia ochelarii jos de la caii lor!
Ioana, noi le zicem “ochelari de protecţie”!

Bun venit în Moldova! Capitolul 25
În dimineaţa zilei de luni eu am luat rutiera 155 şi am mers spre apartamentul Zinei. Am ajuns la apartamentul acestea care e chiar după colţ cu Ştefan cel Mare-Milescu Spătaru. L-am anunţat pe şofer să mă anunţe când ar trebui să cobor. El m-a întrebat ce număr. Zece am zis eu. Am rămas mirat de mine că am reţin acest cuvânt. Şoferul mi-a răspuns în engleză.
Foarte bine că Zina şi-a luat liber toată ziua. Era o zi înainte de prima zi de şcoală. Dacă m-aş uita în urmă e foarte dificil să-mi aduc aminte ce s-a întâmplat. De dimineaţă am plecat la prietena ei Elena, trăia în blocul următor. Aici Zina şi cu Elena m-au hrănit foarte bine şi mi-au dat mulţime de vinuri să gust.
Atunci când întâlneşti pe cineva pentru prima dată tu nu poţi să-ţi faci o impresie despre ei. Lena purta haine foarte largi. Aşezat, uitându-mă la picioarele goale şi mari ale Elenei. Aveam impresia că e tare puternică. Lena avea o constituţie foarte mare. Ea vedea de la ţară din Călăraşi, unde avea grijă de fermieri. Ea avea un sţ şi doi copii pe care noi i-am văzut de câteva ori. Glumind, gândeam că aceasta este mafia locală la Călăraşi, care au luat toate aceste apartamente. Noi ne-am dus în bucătăria ei. Tot acest timp ea avea grijă de paharul meu de vin.
E.: Zina, poţi să-I zici Lenei că aş dori ca ea să mă susţină de fiecare dată când cinstesc vin.

E.: Scuzaţi-mă, poţi să repeţi încă odată, te rog.

E.: Atunci când beau vinul Lenei, aş dori ca şi ea să bea aceeaşi cantitate.

Zina vorbea către Lena. Lena aluat paharul şi a băut tot vinul din pahar în doar 4 secunde.

M-a mirat acţiunea Elenei.

E.: Zii Elenei că eu am s-o beau sub masă.

Z.: Scuza-mă, te rog explică-mi.

E.: Noi am băut cu Elena. Este o expresie engleză “să beai pe cineva sub masă”, am gesticulat cu mâina mea.

L.: “Sous masă?”

E.: “Oui, Oui, sous masă”. I-am sugerat să stea sub masă.

Ele au râs foarte tare. Am început să râd şi eu. Ei tot au repetat: “sous la masă”. Eu şi cu Zina ne-am frecat ochii.

Noi am continuat să glumim şi să discutăm despre femei, bărbaţi, despre viaţa de familie, despre alcool şi despre diferite stări fizice ale femeilor şi a bărbaţilor. Din prima seară cu Zina, ea m-a întrebat următoarea.

Z.: Cum eşti când eşti ameţit?

E.: Sunt foarte vessel, petrecăreţ.

Înainte de a veni, am privit un documentar unde bărbaţii din România îşi maltratau soţiile. Am decis că ar fi bine dacă nu aş privi acest film. Mama mea a citi un articol mare pe această temă în “Telegraful zilnic” - ziar. Era îngrozită, dar a adăugat râzând: “ O ei te iubesc! A fost prima seară când am menţionat despre acest subiect. ” Apoi m-am gândit că ar fi fost mai bine dacă aş fi tăcut.
Mai târziu când deja eram foarte ameţit am zis ceva obraznic despre Elena şi Zina. Apoi Elena m-a ajutat să ajung în pat. Toţi am râs.
După câteva săptămâni mai târziu când m-am întors acasă am sunat-o pe Zina.

Z.: Noi încă ne râdem atunci când ne aducem aminte despre vizita ta. Nu am râs niciodată atât de mult în viaţa mea.

E.: A-ş vrea să ne luptăm, am zis eu glumind.

Ambii am râs.

Z.: Eu am să te dobor. Am să te bat şi Elena te va ajuta să te ridici şi să te aşezi în pat.

Apoi m-am ameţit şi mai tare. Zina a sugerat să stau această noapte în apartamentul ei. Eu îmi dădeam seama că aceasta a fost o propunere inocentă şi bine intenţionată. Următoarea dimineaţă a început de dimineaţă cu sfârşitul serbării primei zile de şcoală. Am declinat pentru două motive. Primul motiv e că vreau să-I zic Barbarei unde am dormit această noapte. De fapt aceasta a fost prima întrebare a ei. Mă gândeam că îi fac probleme Zinei, să dorm la ea în apartament, un bărbat din west care e cu 3 ani mai în vârstă.

Zina se afla ntr-o situaţie dificilă.

Z.: Nişte doamne credeau că sunt o femeie rea.

E.: De ce ?

Z.: Deoarece soţul meu nu este cu mine.

E.: E ridicol. Tu ştii oameni ca tine vor avea prieteni în ţara noastră.

O pauză.

E.: În această comunitate strânsă, şi având această poziţie, e o poziţie grea. Trebuie să-ţi fie foarte greu să dezvolţi o relaţie.

Z.: Ei, pe nimeni nu interesez eu la vârsta mea.

E.: Tu ştii, eu nu înţeleg de ce femeile care au mai mulţi ani cred că nu pot avea pe cine, care să fie interesat în ea. De unde vine u, cred că vei fi considerată foarte frumoasă.
Zina şi Elena râdeau atunci când s-a menţionat despre femei rele şi femeie rea.

Eu am povestit câteva istorii prietenilor mei din Moldova care n-o să le mai repet. Dar ei au plecat cu o impresie pe care eu am considerat-o ca fiind aşa:

E.: Ce mi-a plăcut în Moldova e că am ieşit cu o femeie rea. În Moldova nu sunt bărbaţi răi ci femei rele.
Zina şi Elena au considerat că nu ar fi bines ă plec. Ele mai susţinut şi m-au adus înapoi. Când Galina a deschis uşa, s-a amuzat pe seama mea, ca de obicei.


Bun venit în Moldova! Capitolul 26

M-am trezit devreme ca să stabilesc contul cu Galina şi să conduc maşina mea afară ca să o parchez în curtea Colegiului Baptist din Alexandru Hasdeu stradă. Eram îngrijorat căci am vorbit cu Galina doar câteva cuvinte în română. Dar totuşi totul afost bine. Concluziile mele au fost la fel ca ale ei. Tot procesul a durat doar 5 minute şi mai tot timpul noi râdeam. Atunci când m-am întors în Moldova, am hotărât că ar fi bine să mă cazez în acelaşi loc. Galina a deschis porţile. Eu am condus şi apoi am oprit din cauza traficului. Imediat am văzut doi câini sălbatici care stăteau în faţa mea. Ei nu hămăiau la trecători şi nu alergau după maşini. Dar încredibil câinii s-au luat după mine.

Pe moment mi-am adus aminte de ceva ce citisem curent. O carte scrisă în română în care se zice că câinii sălbatici sunt o problemă serioasă. Cineva poate ieşi din magazine cu sacoşele pline şi câinii de pe stradă îl pot fura productele cumparate. Am coborât din maşină şi am încercat să ignore maşina. Nu departe de locul unde mă aflam am văzut câţiva ofiţeri de poliţie. M-am simţit incomod. La intersecţie era doar apă. Apa poate izbucni imediat. Poliţia crede că ar avea nevoie de cel puţin 8 ofiţeri de poliţie pentru supraveghere. Mă gândeam că arată foarte bine aşa cum stau ei în centrul oraşului. Nu m-am oprit şi am mers spre locul unde se afla Liliana. Aşa cum m-am înţeles cu Liliana ea îmi va ţine companie spre aeroport.
Era deja târziu. Era o zi foarte călduroasă şi o simţeam chiar pe pielea mea. Parcarea pentru maşini arăta mai mult a parcare pentru taxi-uri. Şoferul de la taxi a zis că-I datorez 30 de lei, mi s-a părut un pic c-am exagerat, dar nu puteam să mă cert cu el. Noi am ajuns.

Eu am întârziat la şcoală. Dar la timp ca să filmez discursul zis de Rita. Rita avea cel puţin doi prieteni. Şi eu îmi dădeam seama de ce. Atunci când filmam nu-mi dădeam seama că ea este foarte celebră. Seara trecută am filmat-o în timp ce-şi tăia părul.

După sărbătoare noi am plecat să mâncam ceva. Am sunat-o pe Liliana să stabilesc o oră pentru întâlnire. Noi nu am reuşit să mergem mult că Zina s-a oprit să-şi repare pantofii cu tocuri înalte. Aceasta a durat nu mai mult de 15 minute. Eram deja iritat. Noi întârziam. Mai târziu Zina mi-a zis că îi place că sunt punctual. Odată cînd eram în Chişinău, eram impresionat de cum conduc şoferii ruşi. Cunosc toate direcţii. Zina ia întrebat odată cum am putea ajunge spre un magazine. Dar ofiţerii de poliţie s-au uita peste mapa pe care o aveau şi nu ştiau în ce direcţie trebui să o luam.
O grăbeam pe Zina. Nu-mi place pantofi cu tocuri înalte la doamne. Chiar mă strădui să le ignore. Rudele mele, femei, nimeni nu poartă pantofi cu tocuri înalte. Zina nu ştia despre aceasta. Zina era fericită că ştiam în ce direcţie trebui să o luăm. Multă lume trebui să-şi găsească cale apelând la hărţi. Am impresia că mulţi moldoveni nici nu am mers în afara oraşului aşa de des cum au mers în Moscova. În clasa Dlui Shimeket de pe Petru Zadnipru e o frumoasă privelişte. Aşa deci cât de bine îşi cunoşti propria ta ţară?

În faţa mea s-a oprit un taxi.

E.: Hai mai repede noi o să întârziem, am strigat la ea.

L.: Eu doar vreau să-mi cumpăr ceva de mâncat şi de băut.

Mai uitat în jur. Era Liliana. Am încercat să schimb expresia feţei mele. Zina se uita trist la mine. Se uita la noi toţi trei. Am făcut o introducere.

După ceaiul şi biscuiţi din oficiul Lilianei, ei m-au condus spre aeroport. În încercat să dau viteză ca să ajungem la timp.

E.: Ştii de ce îmi fac griji de fiecare dată când vin în Moldova este că bluzele mele ocazională sunt din Europa şi nu vreau ca nimeni să le vadă. Noi am aşteptat.

Liliana s-a râs şi a zâmbit puţin.

L.: Ei oricum nu vor putea citi cuvintele celea.
Liliana şi Zina mi-au cumpărat o casetă cu muzică populară moldovenească. Era umorul Lilianei. Ea aşa gândea: dacă îţi place Moldova îţi vom da cât mai multe lucruri. Mobilul meu nou nu puteam să-l folosesc deoarece l-am cadonat Zinei. Era pentru ospitalitatea de care a dat dovadă. Noi toţi eram supăraţi şi emotivi. Am zis la revedere şi am dispărut.
M-am văzut cu toţi prietenii mei din Moldova. De fapt toate serile mele erau ocupate cu ei.

Într-adevăr eram foarte impresionat de ospitalitatea, căldura de care au dat dovadă moldovenii. Atunci când am zis aceste cuvinte lui Dul Mr Shimeket el a comentat aşa: Dacă vei mânca cocoşi arşi oricum vei avea impresia că sunt foarte buni.

La sfârşit la toţi prietenii mei din Moldova le-am dat cadouri. Ştefana m-a întrebat:
S.: Cum poţi să-ţi placă oameni săraci?

E.: De ce nu? Am zis vesel.

Femeile peste 22 de ani sunt mai bine plătiţi aici. Desigur peste 22 de ani poţi fi şi mai mult plătită. Mulţi oameni din west sunt precauţi cu fetele din est. Sper că acest sfat o să-l urmeze cineva.

Atunci când am plecat acasă mă gândeam la cele întâmplate În Modlova. Oamenii sunt foarte ospitalieri. Marina îmi scria o mulţime de scrisori. Şi tot acest timp mă gândeam dacă aş dori să mă întorc în Moldova. Deja în februarie eram sigur că o să mă întorc.

De Crăciun am primit o felicitare de la Ana. Ea s-a întors acasă pentru sărbătorile de iarnă. În felicitare eram scrise următoarele cuvinte: “toate visurile să devină realitate.”

I-am răspuns: “Dragă Ana, îţi mulţumesc...dar tu eşti una din visurile mele. Ai vrea să ştii ce am în mintea mea !?”