Blaise Pascal

— Mărturie – Profeţii împlinite; cele care l-au precedat pe Iisus şi cele care l-au urmat.

— Cea mai autentică mărturie în favoarea lui Iisus Christos sunt profeţiile. Dumnezeu s-a arătat aici cel mai darnic, căci evenimentul care le-a încununat este acea minune care durează de la întemeierea Biserici până-n zilele noastre. Astfel, Dumnezeu a dat harul profeţilor timp de şaisprezece ani, iar timp de patru sute de ani după aceea, el a răspândit aceste profeţii, o dată cu evreii care le cunoşteau, în toate colţurile lumii. Iată ce a însemnat pregătirea naşterii lui Iisus Christos a cărui Evanghelie trebuia primită de lumea întreagă; nu numai că au fost necesare profeţiile pentru a o face credibilă, dar mai era nevoie ca aceste profeţii să străbată lumea, pentru ca toată lumea s-o primească.

— Dar nu a fost de ajuns ca profeţiile să existe: orice loc trebuie să se umple de ele şi orice timp să le păstreze. Şi pentru a nu lua această potrivire drept o întâmplare, lucrul acesta trebuia prevestit.

Întru slava lui Mesia, aceste mărturii l-au însoţit, i-au fost uneltele pregătite de Dumnezeu.

— Profeţii.

— Timpul prezis prin starea poporului evreu, prin starea poporului păgân, prin starea templului, prin numărul anilor.

— Este un curaj să propovăduieşti aceleaşi lucruri în atâtea feluri: trebuia ca cele patru monarhii, idolatre sau păgâne, sfârşitul domniei lui Iuda şi cele şaptezeci de săptămâni să se întâmple în acelaşi timp şi înainte ca cel de-al doilea templu să fie distrus.

— Profeţii – Dacă un singur om ar fi alcătuit o carte de preziceri despre Iisus Christos, ca timp şi modalitate, iar Iisus Christos ar fi venit conform profeţiilor acestuia, şi tot ar fi fost vorba de o infinită forţă.

Dar aici sunt mai mulţi. Este un şir de oameni care timp de patru mii de ani, în mod constant, invariabil, se succed, prezicând acelaşi eveniment. Un popor întreg îl anunţă, supravieţuind patru mii de ani, pentru a alcătui un corp de mărturii ale dreptăţii lor de care nu puteau să se lepede nici prin ameninţări, nici prin persecuţiile la care erau supuşi; ceea ce ni se pare a fi un lucru extraordinar.

— Preziceri ale unor lucruri deosebite – Ei erau străini în Egipt, fără nici o avere, nici în ţara aceea, nici în altă parte [nu aveau nici un fel de stăpânire regească, ea avea să le vină mult după aceea, nici acel consiliu de zece judecători, numit de ei sinedriu, instituit mai târziu de Moise, şi care avea să dureze până în vremea lui Iisus Christos: Toate erau atât de departe de starea lor de atunci pe cât putea să fie Iacob care, murind şi binecuvântându-şi cei doisprezece copii, i-a încredinţat că ei sunt stăpânii unui întins ţinut şi i-a prevestit lui Iuda că regii care vor domni într-o zi vor fi din rasa lui, iar ceilalţi vor fi supuşii lor şi chiar Mesia, pe care toate noroadele îl aşteptau, se va naşte tot din el, iar puterea regească nu-i va fi luată lui Iuda; guvernatorii şi judecătorii vor fi tot din rasa lui până când Mesia cel aşteptat se va naşte în familia lui.]

Acelaşi Iacob, împărţind acest pământ viitor, ca şi cum i-ar fi fost stăpân, i-a dat lui Iosif o parte mai mare decât celorlalţi: „îţi dau o parte mai mare decât celorlalţi fraţi ai tăi.” Şi binecuvântându-şi cei doi fii, pe Manase şi pe Efraim, pe care îi adusese Iosif, pe cel mai mare, Manase, în dreapta, iar pe tânărul Efraim în stânga, el şi-a pus braţele în cruce aşezând dreapta pe capul lui Efraim şi stânga pe cel al lui Manase; iar când Iosif i-a spus că-l prefera pe Efraim, Iacob i-a răspuns cu o admirabilă fermitate: „Ştiu, fiul meu, ştiu bine; dar Efraim va creşte cu totul altfel decât Manase.” (Ceea ce a fost absolut adevărat şi a fost atât de bogat, încât ambele descendenţe care alcătuiau regatul se chemau în mod obişnuit după numele lui Efraim.)

Acelaşi Iosif, murind, le ceru fiilor să-i poarte oasele cu ei, când se vor îndrepta spre acel pământ în care nu vor ajunge decât după două sute de ani.

Moise, care a scris despre aceste lucruri înainte ca ele să se întâmple, a împărţit el însuşi pământurile celor două familii ca şi cum el ar fi fost stăpânul [şi a declarat că Dumnezeu va naşte din rasa lor un profet căruia el îi este doar un simbol şi le-a prezis exact tot ceea ce avea să li se întâmple pe pământul în care aveau să intre după moartea lui, victoriile pe care le vor obţine prin Dumnezeu, nerecunoştinţa lor faţă de Dumnezeu, pedeapsa pe care o vor primi şi tot restul întâmplărilor prin care vor trece. El le-a dat judecători care să arbitreze între ei şi le-a dat în scris toate formele de guvernare, oraşele de refugiu pe care le vor construi şi…]

— Profeţiile amestecate cu lucruri comune şi cu cele despre Mesia, pentru ca profeţiile despre Mesia să nu rămână fără dovezi, iar prezicerile obişnuite să nu rămână fără roade.

— Captivitatea evreilor fără întoarcere. Ierem. 11, 11: „Iată că voi aduce peste ei o nenorocire de care nu vor putea să scape.”

Simboluri – Isaia, 5: „Prietenul meu avea o vie pe o coastă mănoasă. El a săpat-o, a curăţat-o de pietre şi a sădit-o cu viţă de bun soi. Clădit-a în mijlocul ei un turn, săpat-a aşijderea şi teasc. Şi nădăjduia să facă struguri şi a făcut lăuruscă. Deci voi preface-o în pustietate. Nu va mai fi nici tăiată, nici săpată şi vor năpădi-o spinii şi bălăriile. Şi voi porunci şi norilor să nu-şi mai reverse ploaia peste ea. Dar via Domnului Savaot este neamul lui Israel, iar oamenii din Iuda sunt sădirea lui cea dragă. A nădăjduit că acesta să fie un popor fără păcate, dar iată-l plin de sânge.”

Isaia, 8, 13-l7: „Ci numai pe Savaot socotiţi-l sfânt: de el să vă temeţi şi de el să vă înfricoşaţi.

Şi va fi pentru voi templul sfânt, dar şi piatră de încercare şi stâncă de poticnire pentru cele două case ale lui Israel, cursă şi laţ pentru locuitorii Ierusalimului. Şi mulţi se vor poticni, vor cădea şi se vor sfărâma, vor fi prinşi în cursă şi vor fi duşi în robie! Lega-voi această descoperire a Domnului şi voi pecetlui această învăţătură, pentru ucenicii mei. Şi voi aştepta pe Domnul care îşi ascunde faţa sa de la casa lui Iacob şi voi nădăjdui în el.”

Isaia, 29, 9: „Staţi încremeniţi şi înmărmuriţi, fiţi orbi şi orbi rămâneţi! îmbătaţi-vă, dar nu de vin; clătinaţi-vă încoace şi încolo, dar nu de băutură! Căci Dumnezeu a turnat peste voi un duh de toropeală. El a închis ochii voştri, profeţii, şi capetele voastre, văzătorii, le-a acoperit cu un val.” (Daniel, 12: „Cei răi nu-l vor auzi, dar cei învăţaţi îl vor auzi.” Ozea, ultimul capitol, ultimul verset, după binecuvântările temporale, spune: „Cine este înţelept să priceapă acestea” etc.) – Cine este înţelegător să ia aminte! Căci drepte sunt căile Domnului! Şi cei drepţi umblă pe ele, iar cei nelegiuiţi se poticnesc şi cad.

— Şi viziunile tuturor profeţilor vor fi pentru voi ca o carte pecetluită care dată fiind unui învăţat care s-o poată citi, acesta va răspunde: Nu pot s-o citesc, căci este pecetluită, iar dacă o voi da celor care nu ştiu să citească, aceştia vor spune; nu cunosc literele.

Iar Domnul mi-a spus: pentru că acest popor mă slăveşte numai din vârful buzelor, dar inima lor e departe de mine (iată motivul şi cauza; dacă l-ar slavi pe Dumnezeu din toată inima, ei i-ar înţelege pe profeţi), şi nu m-au slujit decât pe căile omeneşti: iată motivul pentru care voi adăuga la toate acestea, un fulger miraculos şi o mare şi înfricoşătoare minune, înţelepciunea înţelepţilor va pieri, iar înţelegerea lor va fi întunecată.

Profeţii. Mărturii ale Divinităţii.

— Isaia, 41: „Să se apropie şi să ne spună ce va fi! Dar mai întâi ce a fost mai înainte şi cum a fost, aceasta să ne spuneţi, ca să iscodim cu de-amănuntul şi apoi să iscodim şi viitorul pe care-l prorociţi şi vom vedea ce este. Vestiţi cele ce vor fi în vremea de apoi, ca să ne încredinţăm că sunteţi Dumnezei! Haidem! Bine sau rău: faceţi ca să privim şi să ne minunăm de voi.

Dar iată că lucrarea voastră e nimic şi nimic sunteţi şi voi şi vrednic de urgie este cel ce vă alege!… Cine ni l-a prorocit şi cine ni l-a făcut cunoscut mai dinainte ca să putem zice: „A avut dreptate!” Dar nimeni nu l-a vestit, nimeni n-a grăit, nici n-a auzit cuvintele voastre.”

Isaia, 42; „Eu sunt Domnul şi acesta este numele meu. Nu voi da nimănui slava mea şi nici chipurilor cioplite cinstirea mea. Cele prorocite altădată s-au plinit şi altele nouă vi le mai vestesc: înainte să le odrăslească vi le dau de ştire.” Cântaţi Domnului cântare nouă, cântaţi din strune laudele până la marginile pământului!

„Să vină poporul cel orb care are totuşi ochi şi cel surd care are totuşi urechi! Neamurile toate laolaltă să se adune şi să se strângă popoarele! Care dintre ele poate să ne vestească asemenea lucruri şi să ne spună vechile prorocii? Să-şi aducă martorii şi să dovedească, să audă toţi, şi să zică: Adevărat! Voi sunteţi martorii mei – zice Domnul – şi sluga pe care am ales-o ca să ştiţi, şi să mă credeţi şi să pricepeţi că eu sunt: înainte de mine n-a fost Dumnezeu şi nici după mine nu va fi.

Eu sunt cel ce a vestit mântuirea şi a dus-o şi a propovăduit-o şi nu sunt străin de voi. Voi sunteţi martorii mei”. – zice Domnul. „Pentru voi, voi trimite prăpăd împotriva Babilonului şi pe caldei îi voi pune pe toţi să fugă în corăbiile de care erau atât de mândri. Nu vă mai aduceţi aminte de lucrurile de altădată şi nu mai luaţi aminte la ceea ce a fost!”

Iată că eu voi face un lucru nou care acum înmugureşte; nu-l vedeţi voi oare? Croi-voi în pustie cale, în loc deşert izvoare de apă.

Acest popor pe care l-am zidit pentru mine ca să povestească falnicele mele fapte.

„Eu sunt cel care iartă păcatele tale şi nu-şi mai aduce aminte de fărădelegile tale.

Adu-mi aminte şi să ne judecăm între noi: înşiră una câte una îndreptările tale ca să te dezvinovăţeşti! Străbunul tău dintâi a păcătuit şi urmaşii tăi şi-au călcat credinţa faţă de mine.”

Isaia, 44: „Eu sunt cel dintâi şi cel de pe urmă, zice Domnul şi nu este alt Dumnezeu afară de mine! Cine este ca mine? Acela să vină încoace şi să strige şi s-o dea pe faţă şi să se măsoare cu mine! Cine a vestit dintru începutul începutului cele viitoare? Şi cele ce stau să se întâmple cine poate să ni le povestească?

Nu vă temeţi, nici vă spăimântaţi! N-am arătat eu odinioară şi n-am prevestit când v-am luat pe voi de martori.”

Prezicerea lui Cirus.

— Isaia: „Pentru sluga mea Iacob şi pentru Israel, alesul meu, te-am chemat pe nume şi am făcut de cinste numele tău, fără ca tu să mă cunoşti.”

Isaia, 45, 21: „Vorbiţi dar pe faţă, ţineţi sfat între voi! Cine a vestit acestea de mai înainte? Cine, din vremuri vechi, le-a făcut cunoscute? Oare nu eu Domnul şi nici un alt Dumnezeu, afară de mine?

Dumnezeu drept şi izbăvitor nu este altul decât mine!”

Isaia, 46: „Aduceţi-vă aminte de cele care au fost în zilele străvechi, căci eu sunt Dumnezeu şi nimeni altul. Eu sunt Dumnezeul cel tare şi nimeni altul. De la început eu vestesc sfârşitul şi de mai înainte ceea ce are să se întâmple. Şi zic: Planul meu se va adeveri şi toată voia mea face-voi faptă.”

Isaia, 42: „Cele prorocite altădată s-au împlinit şi altele mai nouă vă vestesc; înainte ca să odrăslească, vi le dau de ştire.

Isaia, 48, 3: „Vestit-am din vremuri străvechi cele ce erau să se întâmple; din gura mea au ieşit şi vi le-am dat de ştire; dintr-o dată le-am făcut şi ele gata au fost; pentru că eu ştiu că tu eşti tare ca un drug de fier şi gâtul îţi este de aramă. Iată de ce am vrut să ţi le prezic înainte ca ele să se întâmple, şi ţi le-am dat de veste ca să nu zici: Idolul meu l-a făcut, chipurile mele de piatră şi de fier le-a poruncit.”

Ele sunt zămislite azi şi nu de altădată şi mai înainte de ziua aceasta tu n-ai auzit nimic despre ele ca să nu zici: „Iată, eu nu ştiu!” Nu, tu n-ai auzit şi nici n-ai ştiut, fiindcă pe atunci urechea ta nu era deschisă; căci eu ştiu cât eşti de necredincios şi că numele tău este: „fără credinţă din pântecele maicii”.

Lepădarea de evrei şi convertirea păgânilor.

— Isaia, 65: „Căutat am fost de cei ce nu întrebau de mine; găsit-am fost de cei ce nu mă căutau. Şi am zis: Iată-mă, aici la un neam care nu caută numele meu! Tins-am mâinile mele în toată vremea către un popor răzvrătit care mergea pe căile rele, după socotinţele sale. Un popor care întărâta de-a pururi faţa mea, jertfind în grădini şi în foişoarele pardosite cu cărămizi arzând miresme. Eu am zidit pământul şi eu am făcut oamenii de pe el. Mâinile mele au întins cerurile şi toată oştirea stelelor eu am orânduit-o. Am înălţat mâinile mele peste un popor necredincios care-şi urmează patimile şi merge pe calea cea rea prin fărădelegile pe care le făptuieşte sub ochii mei şi care se întrec în a jertfi idolilor etc. Acestea ca fumul vor pieri de mâna mea etc. Voi aduna fărădelegile voastre şi fărădelegile părinţilor voştri laolaltă – zice Domnul – şi le voi da răsplată după faptele lor şi cu măsură plină.”

Aşa grăit-a Domnul: Din iubire către robii mei, nu voi pierde pe toţi, ca atunci când găseşti must într-un bob de strugure şi zic: „Nu-l smulge, căci el este binecuvântarea şi speranţa rodului. Astfel, îi voi lua de mână pe Iacob şi pe Iuda pentru a-i face stăpâni peste munţii mei pe care aleşii mei şi slujitorii mei îi vor moşteni, precum câmpiile roditoare şi mustind de bogăţii, dar îi voi nimici pe toţi ceilalţi pentru că l-aţi părăsit pe Domnul Dumnezeul vostru şi aţi slujit idolilor străini. V-am chemat şi nu mi-aţi răspuns: am vorbit şi n-aţi auzit şi aţi ales lucruri care nu mi-au plăcut. Şi iată de ce spune Domnul: „Iată slugile mele vor mânca, iar vouă vă va fi foame; ei vor bea şi voi veţi fi însetaţi, ei se vor bucura, iar voi vă veţi ruşina! Şi veţi lăsa aleşilor mei numele vostru ca vorbă de blestem. Dar slujitorii mei vor purta alt nume. Cine se va binecuvânta pe pământ binecuvântându-se întru Dumnezeul adevărului şi cel ce se va jura pe pământ se va jura pe Dumnezeul cel adevărat, căci nenorocirile din alte vremi vor fi uitate şi ascunse de ochii mei, căci iată: voi croi noi ceruri şi un nou pământ, iar lucrurile trecute vor fi uitate şi nu vor mai stărui în mintea voastră niciodată.

Ci se vor bucura şi se vor veseli de ceea ce voi face acum, căci iată voi întemeia Ierusalimul spre bucurie şi poporul meu spre desfătare.

Şi înainte de a mă chema pe mine, le voi răspunde şi înainte de a grăi, eu îi voi auzi. Lupul va paşte la un loc cu mielul, leul va mânca paie cu boul, iar şarpele cu ţărână se va hrăni, nici o pagubă şi nici o stricăciune nu vor căşuna în tot muntele meu cel sfânt”. – zice Domnul.

Isaia, 56, 3: Aşa zice Domnul: „Păziţi pravila şi faceţi fapte bune, fiindcă în curând va veni mântuirea mea şi dreptatea mea se va descoperi.

Fericit este omul care face acestea şi ţine la ele; păzeşte ziua Sâmbetei, să nu fie pângărită şi îşi fereşte mâna lui ca să nu facă nici o faptă rea.

Şi să nu zică cel de alt neam care s-a alăturat de Domnul: „Osebi-mă-va Domnul de poporul său! Şi famenul să nu zică: „Iată eu sunt copac uscat!

Căci aşa zice Domnul: „Famenilor care vor cinsti sâmbetele mele şi vor alege ceea ce-mi este plăcut mie şi vor stărui în legământul meu.

Le voi da casa mea şi înlăuntrul meu un loc şi un nume mai de preţ decât feciori şi fete, căci le voi da nume veşnic şi fără pieire.

Isaia, 59, 9: „Pentru aceasta, judecata stă departe de noi şi dreptatea nu ajunge până la noi. Noi aşteptăm lumina, dar iată întunericul; raza zilei, dar umblăm în beznă.

Mormăim toţi ca urşii, guruim ca porumbiţa, aşteptăm dreapta hotărâre, dar nu este; aşteptăm mântuirea, dar ea este departe de noi.”

Isaia, 66, 18: „Dar eu cunosc faptele şi scopurile lor şi voi veni ca să adun toate neamurile şi toate limbile. Ele vor veni şi vor vedea slava mea.

Şi le voi da un semn şi pe unii din cei scăpaţi cu viaţă îi voi trimite către popoarele din Tarsis, Put, Lut, Mesec, Ros Tubai, Iavan către ţinuturile cele mai îndepărtate care nu au auzit de numele meu şi n-au văzut slava mea. Şi ei vor vesti între popoare slava mea. Şi din toate neamurile, vor aduce pe fraţii noştri prinos Domnului.”

Ieremia, 7, 12-14: Lepădarea de Templu: „Duceţi-vă în locaşul meu din Silo, unde altădată sălăşluise numele meu şi vedeţi ce i-am făcut din pricina răutăţii poporului meu Israel!

Şi acum fiindcă aţi săvârşit aceste fapte – zice Domnul – când cu râvnă v-am grăit mereu şi nu m-aţi ascultat am strigat la voi şi nu m-aţi auzit.”

Mă voi purta cu acest templu închinat numelui meu în care voi v-aţi pus nădejdea şi cu locul pe care l-am dăruit vouă şi străbunilor voştri, aşa cum m-am purtat cu Silo. (Căci îl voi dărâma şi templul meu voi face în altă parte.)

Şi vă voi arunca din faţa mea precum am aruncat pe toţi fraţii voştri, pe tot neamul lui Efraim. (Lepădat fără întoarcere.) Nu vă rugaţi deci pentru acest popor.

Ieremia, 7, 22: „Căci n-am rânduit nimic părinţilor voştri şi nici nu le-am poruncit nimic pentru arderea de tot şi pentru jertfă când i-am scos din ţara Egiptului; ci iată le-am poruncit atunci: Ascultaţi de glasul meu şi eu vă voi fi Dumnezeu, iar voi îmi veţi fi mie popor şi umblaţi în toate căile pe care eu vă voi porunci, ca să vă fie bine.” (Dar numai după ce vor fi sacrificat viţelul de aur, mă voi osteni să întorc în bine un obicei rău.)

Ieremia, 7, 4: „Nu vă puneţi nădejdea în cei care rostesc cuvinte înşelătoare: Templul Domnului! Templul Domnului! Aici este Templul Domnului!”

— Evreii, martori ai lui Dumnezeu. Is., 43, 9; 44, 8.

Profeţii împlinite.

— III Regi, 13, 2.

— IV Regi, 23, 16. Iosua, 6, 26.

— III Regi, 16, 34.

— Deut., 23.

Malahie, 1, 11. Lepădarea de jertfa evreilor şi de jertfa păgânilor (chiar în afara Ierusalimului) şi în toate locurile.

Moise a prevestit convertirea păgânilor înainte de a muri, 32, 21 şi lepădarea de evrei.

Moise a prezis ceea ce se va întâmpla fiecărui trib.

Profeţii. – „Numele vostru va fi blestemat pentru aleşii mei şi le voi da un alt nume.” „Înăspriţi inima lor” dar cum? Măgulindu-le desfrânarea şi dându-le speranţa de a o împlini.

— Profeţii – Amos şi Zaharia: L-au vândut pe cel drept şi de aceea nu vor mai fi niciodată chemaţi.

— Iisus Christos trădat.

Nu-şi vor mai aduce aminte de Egipt; a se vedea Is., 43, 16, 17, 18, 19; Ierem., 23, 6, 7.

Profeţii.

— Evreii vor fi risipiţi pretutindeni: Is., 27, 6.

— Noua lege. Ierem., 31, 32.

Malahie, Grotius; – Al doilea templu glorios. Venirea lui Iisus Christos. Ageu, 2, 7, 8, 9, 10.

Convertirea păgânilor, Ioil, 2, 28. Ozeea, 2, 24. Deut., 32, 21; Mal. 1, 2.

— Ozeea, 3.

— Is., 42, 48, 54, 60, 61, ultimul verset: „Le-am prevestit de multă vreme pentru ca ei să afle că eu sunt”; Jaddus către Alexandru.

— Profeţii.

— Jurământul lui David va avea în veci urmaşi Ieremia.]

— Domnia veşnică a rasei lui David; II Cronici, prin toate profeţiile şi prin jurământ. Şi împlinirea nu a fost vremelnică; Ierem. 23, 20.

— Ne-am putea gândi, de exemplu, că, dacă profeţii au prezis că sceptrul nu va ieşi din familia lui Iuda până la regele cel veşnic, ei vorbeau ca să linguşească poporul şi că profeţiile lor erau false pentru Irod. Dar pentru a arăta că sensul lor nu este acesta şi că ei ştiau, dimpotrivă, că acest regat temporal avea să înceteze, ei spuneau că vor rămâne fără rege, fără căpetenii, şi asta zile numărate. (Ozeea, 3, 4).

— Non habemus regem nisi Caesarem. Deci Iisus Christos era Mesia pentru că împăratul lor era un străin şi nu mai voiau un altul.

— Nu avem alt împărat în afară de Cesar.

— Daniel, 2: „Taina pe care vrea să o afle împăratul nu i-o pot dezvălui nici înţelepţii, nici vracii, nici vrăjitorii, nici cititorii în stele. Există un Dumnezeu în cer care poate s-o facă şi care ţi-a revelat în vis lucruri care se vor întâmpla în vârstele de mai târziu. (Visul acesta îl ţinea în inima lui.)

Iar mie, mi s-a descoperit taina aceasta nu prin înţelepciunea care ar fi în mine mai mult ca în oricare dintre cei vii, ci pentru cuvântul ca să fie dezvăluită împăratului tâlcuirea şi să poţi cunoaşte cugetele inimii tale.

Tu, împărate, ai avut o vedenie şi ai văzut o statuie. Această statuie nemăsurat de mare, cu strălucirea ei neobişnuită stătea înaintea ta şi chipul ei era înspăimântător: capul era de aur, pieptul şi braţele erau de argint, pântecele şi şoldurile erau de aramă; pulpele de fier, iar picioarele parte de fier şi parte de lut. Şi pe când tu te uitai, iată că o piatră desprinsă, nu de mână, lovi statuia peste picioarele de fier şi de lut şi se sfărâmară.

Şi fură sfărâmate în acelaşi timp fierul, lutul, arama, argintul şi aurul şi se făcură ca pleava vara în arie şi vântul le mătură fără să mai găsească urma lor, iar piatra care le-a lovit a crescut munte înalt care a umplut pământul întreg. Iată care a fost visul, iar tâlcuirea o voi spune acum în faţa împăratului:

Tu, împărate, împărat al împăraţilor, căruia Dumnezeul cerului i-a dat împărăţia, puterea, tăria şi slava.

În a cărui stăpânire a dat întreaga lume locuită, oameni, fiare, câmpurile şi păsările cerului, tu eşti capul de aur.

Şi după tine se va ridica o împărăţie mai mică decât a ta apoi o a treia împărăţie de aramă care va stăpâni peste tot pământul.

Apoi o a patra împărăţie care va fi tare ca fierul şi după cum fierul sfărâmă şi zdrobeşte totul, întocmai ca fierul care sfărâmă în bucăţi le va sfărâma şi le va preface în pulbere.

Iar picioarele pe care le-ai văzut şi degetele, unele de lut de olar şi altele de fier, înseamnă că împărăţia va fi împărţită şi va fi tare ca fierul, după cum tu ai văzut fier amestecat cu lut. Iar degetele de la picioare, unele de fier altele de lut, însemnează că împărăţia va fi parte tare, parte sfărâmicioasă.

Apoi că ai văzut fierul amestecat cu lutul însemnează că, în pofida amestecării înrudirilor, nu vor putea avea nici o temeinicie, după cum fierul nu se poate amesteca la un loc cu lutul.

Iar în zilele acestor împăraţi, Dumnezeul cerului va ridica o veşnică împărăţie care nu va fi nimicită în veci şi care împărăţie nu va fi trecută la alt popor. Şi ea va sfărâmă şi va nimici pe toate celelalte împărăţii şi numai ea va rămâne în veci. Fiindcă tu ai văzut că o piatră s-a desprins din munte, nu de mână omenească, şi a zdrobit fierul, arama, lutul, argintul şi aurul: marele Dumnezeu a descoperit împăratului ceea ce va fi în viitor: visul este adevărat şi tâlcuirea lui neîndoielnică!

Nabucodonosor căzu cu faţa la pământ etc.”

Daniel, 8: „Şi ţapul crescu foarte şi când era în culmea puterii lui, cornul cel mare se sfărâmă şi crescură în locul lui alte patru coarne înspre cele patru vânturi ale cerului.

Şi dintr-unul dintre ele, ieşi un corn care din mic ce era crescu afară din cale spre miazăzi, spre răsărit şi către ţara cea mândră.

Şi el se făcu mare până ce ajunse la oastea cerului şi doborî la pământ o parte de oştire şi de stele pe care le călca în picioare.

Şi ajunse tot crescând până la voievodul oştirii, încât îi răpi jertfa de fiecare zi şi pângări locul templului său.

Şi când eu, Daniel, am văzut vedenia şi m-am străduit să o înţeleg, văzui dintr-o dată pe cineva care stătea înaintea mea şi avea chip de om. Atunci am auzit o voce de om deasupra fluviului Ulai, voce care striga şi spunea; „Gavrile, tâlcuieşte celui de acolo vedenia”, şi el a venit în locul în care eram eu şi pe când se apropia, m-am spăimântat şi am căzut cu faţa la pământ.

Berbecul pe care l-ai văzut că avea două coarne însemnează împăraţii Mediei şi Persiei.

Iar ţapul este împăratul Greciei şi cornul cel mare care este între ochi pe fruntea lui este împăratul cel dintâi.

Apoi, după ce a fost sfărâmat, patru coarne au crescut în locul lui, asta însemnează că împăraţii se vor ridica dintr-un singur popor, însă fără să aibă puterea lui. Iar la sfârşitul împărăţiei lor, când se va covârşi măsura păcatelor, se va ridica un împărat cu un chip semeţ şi isteţ în uneltiri. Şi va fi puternic prin puterea lui, dar nu prin puterea lui. – şi va fi pricină de înfricoşat prăpăd şi în orice lucru va izbuti şi va prăbuşi pe cei puternici şi pe norodul sfinţilor.