Buletin informativ


CCPI 2013- România ocupă locul 18 din 61 în indexul de performanţă în schimbări climatice



Yüklə 417,76 Kb.
səhifə38/95
tarix05.01.2022
ölçüsü417,76 Kb.
#76287
1   ...   34   35   36   37   38   39   40   41   ...   95

CCPI 2013- România ocupă locul 18 din 61 în indexul de performanţă în schimbări climatice


3 dec /Agerpres/ - România ocupă locul 18 din 61 într-un clasament al statelor din perspectiva măsurilor luate împotriva schimbărilor climatice, informează Fundaţia Terra Mileniul III.

Indexul de Performanţă în Schimbări Climatice 2013 (CCPI 2013) a fost lansat astăzi de Germanwatch şi Reţeaua de Acţiune pentru Climă - Europa (CAN Europe) în cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice de la Doha (Qatar).

Potrivit CCPI 2013, ţara noastră se plasează în clasament pe o poziţie mai bună decât în anii trecuţi, însă acest lucru se datorează regresului înregistrat de alte ţări şi nu măsurilor luate la nivel naţional.

În acest context, România a urcat în clasament de la poziţia 28, la poziţia 18.

Dintre cei 15 indicatori evaluaţi, cel mai bun scor a fost obţinut la capitolul 'Tendinţe în Eficienţă', unde se evaluează structura şi eficienţa sistemului energetic şi a mixului energetic şi unde România s-a clasat pe poziţia a 4-a . La polul opus, cel mai prost rezultat înregistrat a fost la capitolul 'Politici Climatice Naţionale', unde ocupăm locul 47.

CCPI 2013 a evaluat şi ordonat 58 de state din punct de vedere al emisiilor de CO2, analizând nivelul de emisii şi politicile naţionale în domeniile conexe. Cele 58 de state sunt, împreună, responsabile pentru peste 90% din emisiile de CO2 generate la nivel global.

Analiza a fost realizată de 230 de experţi din toate cele 58 de state. Ca şi la Indexul precedent, nicio ţară nu a realizat progrese suficiente în prevenirea schimbărilor climatice pentru a ocupa primele 3 locuri din clasament. Pe următoarele 3 locuri (de la 3 la 6) s-au clasat Danemarca, Suedia şi Portugalia. La polul opus, cu cele mai slabe punctaje, se situează, ca şi anul trecut, Kazakhstan, Iran şi Arabia Saudită.

Potrivit raportului, emisiile de CO2 au ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie în anul 2010 şi sunt în creştere la nivel mondial. Şansele ca acest trend să se inverseze sunt reduse, având în vedere că niciunul dintre statele examinate nu a reuşit să adopte o direcţie de dezvoltare care să limiteze încălzirea globală la mai puţin de 2 grade Celsius.

Danemarca este ţara cu cele mai bune rezultate, ocupând poziţia a 4-a. Succesul ei se bazează pe o dezvoltare pozitivă în ceea ce priveşte emisiile de CO2 şi o foarte bună evaluare a politicilor.

Uniunea Europeană are o imagine mixtă: în timp ce unele state ocupă primele 10 poziţii din top, altele, precum Olanda şi Polonia se situează sub medie. Pe de altă parte, unele state au 'beneficiat' de poziţii superioare doar în contextul crizei economice. În această categorie sunt Portugalia, Spania, Italia, Irlanda şi Grecia, care şi-au redus substanţial cantităţile de emisii doar pe fondul crizei.

Ţările din finalul topului sunt Arabia Saudită, Iran şi Kazahstan, toate trei fiind extrem de dependente de petrol şi de exporturile de gaze.

Poziţia acestora la coada clasamentului a rămas constantă în ultimii ani. O rază de speranţă vine doar de la Arabia Saudită, care a anunţat că va prezenta o strategie de investiţii în energie din surse regenerabile.

Cele mai alarmante sunt scorurile slabe ale celor mai emitente zece state din lume. Acestea sunt responsabile pentru peste 60% din emisiile globale de CO2. De aceea, dorinţa şi capacitatea lor de a adopta politici climatice sustenabile sunt esenţiale pentru evitarea unui nivel periculos al schimbărilor climatice. Datele raportului arată însă că niciunul dintre aceste state nu a decuplat creşterea emisiilor de CO2 de creşterea economică.


Yüklə 417,76 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   34   35   36   37   38   39   40   41   ...   95




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin