Directorul ANA a decernat unor studenţi, noi voluntari antidrog, certificate de participare la o sesiune de formare a ANA
5 dec /Agerpres/ - Directorul Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), chestor de poliţie Sorin Oprea, a decernat, miercuri, la sediul instituţiei, unui număr de 23 de studenţi din cadrul Universităţii Spiru Haret, noi voluntari antidrog, certificatele de participare la sesiunea de formare derulată în perioada 5 - 11 iunie.
Conform unui comunicat al ANA, evenimentul a avut loc cu prilejul Zilei Internaţionale a Voluntariatului.
Obiectivul sesiunii de formare l-a reprezentat crearea unei reţele de persoane-resursă la nivelul comunităţilor locale, cetăţeni informaţi şi instruiţi pentru a disemina informaţii corecte şi relevante în domeniul drogurilor.
Cei 23 de studenţi din cadrul Universităţii Spiru Haret au devenit voluntari antidrog, aceştia reprezentând primul val de beneficiari ai manualului 'Informat, Dispus, Capabil', care va fi utilizat cu succes la nivelul întregii ţări.
Manualul, realizat de specialişti din cadrul ANA şi cu sprijinul Asociaţiei pentru Prevenirea Adicţiei şi Comportamentului Adictiv din Bacău, a fost elaborat după rigori ştiinţifice, fiind destinat formatorilor Agenţiei Naţionale Antidrog, dar şi altor specialişti în domeniu.
ANA îi invită pe cei interesaţi să se alăture celor peste 5.000 de voluntari antidrog de la nivel naţional şi să contribuie la reducerea fenomenului drogurilor din România.
Pentru a deveni voluntar antidrog, doritorii trebuie să se adreseze Centrelor de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog din judeţul/sectorul lor.
Fiecare acţiune responsabilă şi în acord cu obiectivele instituţionale a voluntarilor antidrog conferă substanţă contribuţiei generale a societăţii civile la implementarea politicilor din domeniul drogurilor, dezvoltarea unor abordări inovatoare bazate pe o imagine realistă a nevoilor concrete de la nivelul comunităţii. De asemenea, acţiunile voluntarilor antidrog contribuie la continuitatea activităţilor iniţiate de sectorul guvernamental în domeniul prevenirii consumului de droguri în comunitate, tratamentului dependenţei şi reabilitării consumatorilor de droguri.
Metodologia de lucru cu voluntarii, elaborată în cadrul ANA, oferă cadrul organizat şi standardizat de lucru cu această categorie de persoane, prezentând în detaliu procedura de dobândire a calităţii de voluntar antidrog, precum şi modalităţile de formare iniţială şi continuă a voluntarilor antidrog.
Astfel, ANA organizează sesiuni de formare specifică a voluntarilor antidrog înregistraţi în evidenţele instituţiei în cadrul cărora se vor oferi informaţii despre voluntariatul antidrog, tipurile de activităţi în care se pot implica voluntarii, idei de programe de voluntariat, modalităţile de recrutare şi formare voluntari, managementul voluntarilor, designul şi evaluarea programelor de voluntariat, exemple de bune practici în ceea ce priveşte contribuţia voluntarilor la campaniile de prevenire a consumului de droguri derulate de Agenţia Naţională Antidrog până în prezent, precum şi o formare iniţială în domeniul drogurilor.
Dostları ilə paylaş: |