ANAT semnează un protocol cu Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
4 dec /Agerpres/ - Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) şi Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România ANPCPPSR semnează, marţi, de la ora 14,00, la Hotelul Ibis - Gara de Nord din Bucureşti, protocolul de constituire a Grupului de lucru, la care vor adera şi reprezentanţi ai mediului public şi privat, se arată într-un comunicat remis luni AGERPRES.
Potrivit comunicatului, grupul are ca obiective principale: educarea mediului de afaceri şi a consumatorilor privind respectarea drepturilor şi obligaţiilor stabilite prin lege, dar şi armonizarea legislaţiei naţionale în domeniul turismului cu normele de drept comunitar şi cu prevederile acordurilor internaţionale la care România este parte.
Dostları ilə paylaş: |