Tulcea: Primul proiect de gestionare a deşeurilor din Deltă a devenit parţial funcţional
4 dec /Agerpres/ - Proiectul de gestionare a deşeurilor din Delta Dunării pentru care Ministerului Mediului a alocat în anii trecuţi Consiliului Judeţean (CJ) Tulcea peste 15,6 milioane de lei a devenit parţial funcţional, conducerea Consiliului sperând ca până la finele anului să demareze şi licitaţiile pentru un proiect complementar acestuia.
Preşedintele CJ, Horia Teodorescu, a declarat marţi că proiectul complementar are o valoare totală de 30.375.812 euro şi are o perioadă de implementare de 36 de luni.
'Aşteptăm avizul Ministerului Mediului care ne-a sprijinit demersul pentru a începe procedurile de achiziţie în cadrul acestui proiect.
Utilajele achiziţionate prin proiectul anterior se deteriorau moral şi au zăcut neutilizate până săptămâna trecută, atunci când o firmă şi-a asumat responsabilitatea punerii în funcţiune a sistemului de gestionare a deşeurilor în Deltă. În momentul de faţă, nu pot fi utilizate nici drumurile de acces la rampele de deşeuri din localităţile din Deltă şi am primit solicitări pentru reabilitarea lor. Nu încerc să caut vinovaţi, ci să găsesc soluţii pentru ca lucrurile să fie puse în ordine', a afirmat preşedintele CJ Tulcea, Horia Todorescu.
Cele peste 30 de milioane de euro vor fi utilizate pentru închiderea depozitelor de deşeuri neconforme din Isaccea, Măcin şi Sulina, construirea depozitului conform de la Mihai Bravu, a danelor de acostare din Deltă, construirea drumurilor de acces la Mihai Bravu, Sulina şi Nufăru, precum şi pentru achiziţionarea echipamentelor de colectare şi transport a deşeurilor din Deltă.
Pentru punerea în practică a acestui proiect, consilierii locali ai municipiului Tulcea au aprobat la finele lunii trecute un proiect de hotărâre privind aderarea la Asociaţia de Dezvoltare Intracomunitară iniţiată de CJ.
CJ Tulcea a aprobat, în luna mai a anului 2007, studiul de fezabilitate în vederea realizării proiectului 'Sistem integrat pentru gestionarea deşeurilor în Delta Dunării', acesta fiind finanţat cu suma de
15.625.000 de lei prin Hotărârea de Guvern nr. 920 privind Programul multianual prioritar de mediu şi gospodărire a apelor care se execută pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.
Acest prim proiect a întâmpinat dificultăţi în ceea ce priveşte finanţarea, dar şi din cauză că în judeţul Tulcea funcţionează deja un depozit de deşeuri conform normelor UE. El viza doar suprafeţele din unităţile administrativ-teritoriale din Rezervaţie şi nu avea în vederea achiziţionarea unei nave pentru transportul deşeurilor din Deltă în zona de terasă a judeţului.
Problema deşeurilor din Delta Dunării este una stringentă pentru comunităţile locale din Rezervaţie, primarii acestora arătându-se în repetate rânduri nemulţumiţi din cauză că nu au unde să depoziteze gunoaiele.
Dostları ilə paylaş: |