Târg naţional de joburi pentru persoanele cu handicap
20 dec /Agerpres/ - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) din Sectorul 1 al Capitalei organizează joi 'Târgul Naţional de Locuri de muncă pentru Persoanele cu dizabilităţi'.
'În prezent, în România, doar 3% dintre persoanele cu handicap au un loc de muncă. Situaţia este cu mult sub media europeană. Am iniţiat un târg naţional de joburi, dedicat exclusiv persoanelor cu handicap, pentru a stimula agenţii economici din ţară să ţină cont şi de aceşti angajaţi care, în spatele aparenţelor de persoane neputincioase sunt extrem de talentate şi pot da un plus de valoare activităţii companiilor', a declarat Dănuţ Ioan Fleacă, director general DGASPC-Sector 1.
La târg şi-au anunţat prezenţa companii care au disponibile locuri de muncă şi vor să se implice în problematica inserării pe piaţa muncii a persoanelor cu handicap, precizează un comunicat al DGASPC-Sector 1
Dostları ilə paylaş: |