Buletinul Clubului Român din Chattanooga Numărul 17 (şaptesprezece) Martie 2013



Yüklə 161.02 Kb.
səhifə1/4
tarix21.03.2018
ölçüsü161.02 Kb.
  1   2   3   4


Buletinul

Clubului Român din Chattanooga

Numărul 17 (şaptesprezece) Martie 2013

www.romclub.wordpress.com

Citatele lunii: Thomas Jefferson

  • Când şi noi vom ajunge să locuim unul peste altul, înghesuiţi în oraşe mari, aşa cum e în Europa, vom ajunge şi noi la fel de corupţi ca europenii.

  • Democraţia va înceta să existe când [guvernul] va începe să ia de la cei care vor să muncească şi să dea la cei care nu vor.

  • Este o obligaţie a fiecărei generaţii să îşi plătească propriile datorii, pe măsură ce le face. Dacă s-ar respecta acest principiu, jumătate din războaiele lumii ar fi evitate.

  • Prezic un viitor fericit poporului american, dacă el va împiedica guvernul să îi risipească roadele muncii, sub pretextul că are grijă de el.

  • Citind istoria, am ajuns la concluzia că cel mai rău guvern este rezultatul situaţiei de prea mult guvern.

  • Cel mai important motiv pentru ca oamenii să continue să aibă arme şi să fie liberi să le poarte este că aceasta este ultima protecţie împotriva unui guvern tiranic.

  • Arborele libertăţii trebuie din când în când reînvigorat de sângele patrioţilor şi al tiranilor.

  • Dacă poporul american va permite vreodată băncilor să controleze manipularea banilor, la început prin inflaţie, apoi prin deflaţie, băncile şi corporaţiile care înfloresc în jurul lor vor despuia cetăţenii de averea lor, până la punctul în care copiii lor se vor trezi fără adăpost, pe continentul pe care părinţii lor l-au cucerit.

th(12).jpg

Thomas Jefferson (13 Aprilie 1743-4 Iulie 1826) este unul dintre cei mai influenţi Părinţi Fondatori ai Statelor Unite, căruia i se atribuie contribuţia cea mai importantă în formularea Declaraţiei de Independenţă. A fost Guvernator al Virginiei, membru al Congresului, Vicepreşedinte, Secretar de Stat (ministru de externe) şi Preşedinte (1801-1809). Sub preşidenţia lui, s-a realizat Achiziţionarea Louisianei (Louisiana Purchase), care a dublat teritoriul de atunci şi reprezintă aproximativ o treime din suprafaţa teritorială de azi a Statelor Unite. Din acea suprafaţă au rezultat (total sau parţial) cincisprezece state americane contemportane.

Louisiana din 1803.untitled.png

Teritoriul de pe harta din 1800 a Americii de Nord, colorat în verde şi încercuit cu o linie neagră groasă, reprezintă suprafaţa cumpărată de statul american de la Franţa Napoleoniană şi el însumează 2.140.000 km2 ( 828.000 de mile pătrate). Pentru această achiziţie s-au plătit 11.250.000 de dolari la care s-au adăugat 3.750.000 de dolari, pentru o datorie mai veche, legată de folosirea gurilor fluviului Mississippi pentru transportul comercial. Revine că la plata din 1803, americanii au cumpărat pământul Louisianei la preţul de 3 cenţi pogonul (acrul), iar dacă se face calculul la valoarea banilor din 2012, la preţul ridicol de 42 cenţi pogonul. Louisiana fusese în stăpânirea francezilor în perioada 1699-1762, după care ei au cedat-o spaniolilor . Napoleon Bonaparte a reluat în posesia Franţei această vastă întindere în anul 1800 şi avea planul să înstaureze o mare colonie franceză, dar nu a putut-o face din cauza dificultăţilor financiare legate de campaniile lui militare, astfel că a acceptat vânzarea.

Jefferson a instituit Universitatea din Virginia, al cărei prim preşedinte a fost. Om de mare erudiţie, a fost şi scriitor, politician, istoric şi moralist. Avea şi reputaţia de poliglot, căci citea şi vorbea în cinci limbi. Era interesat în ştiinţe, arhitectură, religie şi flozofie. th(2).jpg

Sally Hemings

În zilele noastre, marele om care a fost Jefferson este ţinta unor atacuri revizioniste, iniţiate de adepţii corectitudinii politice. Acuzaţiile principale sunt că a fost proprietar de sclavi şi că – după moartea soţiei – a avut relaţii cu o cameristă de culoare (de fapt mulatră), Sally Hemings, care a avut şase copii, dintre care unul a fost dovedit prin teste DNA că este fiul lui Thomas Jefferson. Posibil şi ceilalţi au fost, dar nu sunt dovezi.



Luna Martie:

Una din cele şapte luni ale anului cu durata de 31 de zile, luna Martie este luna cu care începe primăvara în emisfera nordică şi toamna în emisfera de sud. Numele vine de la Martius (lat), după zeul războiului Mars. Romanii îşi începeau campaniile militare în prima lună a anului (până la calendarul iulian anul începea cu Martie), când vremea de primăvară permitea deplasările.

În cultura populară românească, numele lunii este Mărţişor.

1 Mărţişorul sărbătoare veche, probabil de origine traco-dacică (se serbează şi în Bulgaria, cu numele Marteniţa), care precede romanizarea şi creştinizarea la români. Mici podoabe, legate cu firul împletit roşu şi alb, se dau cadou fetelor, femeilor şi copiilor. În unele regiuni (Bucovina), femeile dau mărţişoare bărbaţilor. În alte regiuni, mărţişorul e un ban de aur sau de argint, perforat şi atârnat la gât. Mărţişoarele se poartă de la 1 Martie până la 9 Martie. O variantă regională este acea de a purta mărţişoarele până la venirea berzelor, sau până la înflorirea primului pom, după care se atârna în pomii înfloriţi. Se crede că pe vremea dacilor, firul de mărţişor avea culorile alb şi negru: negru simbolizând iarna, cu frig şi întuneric, iar albul soarele şi venirea primăverii. Într-una din legendele legate de tradiţia mărţişorului, Baba Dochia ar fi ţesut firul de mărţişor, mergând la munte cu oile. Firul ar simboliza cele 365 de zile ale anului, fiind numit funia anului.

O altă legendă spune că Soarele ar fi coborât pe pământ, luând chipul unei fete frumoase, care a fost prinsă şi făcută captivă de un zmeu, ceeace a adus un întuneric permanent. Un tânăr voinic şi viteaz a eliberat soarele, după ce a avut o luptă grea cu zmeul, pe care l-a ucis, dar în luptă a fost şi el rănit grav. Lumina a revenit pe pământ şi odată cu ea primăvara. Pe drumul de întoarcere, picăturile de sânge pierdute de voinic au colorat zăpada şi în fiecare loc unde sângele a picurat zăpada s-a topit si a apărut un ghiocel.

Un mit din Moldova povesteşte că, în prima zi a lunii Martie, frumoasa Primăvară a mers la marginea unei păduri, unde a văzut cum ghiocelul, abia apărut sub o tufă de mărăcini, era în pericol să fie distrus de viscol. Ea a rupt crengile mărăcinului, rănindu-se în spini şi a acoperit ghiocelul cu mâinile ei. Sângele ei, picurat pe ghiocel, l-a readus la viaţă dezgheţându-l.

1 S-au votat Articolele de Confederare ale Statelor Unite (1781)

1 Statul Ohio a fost al 17-lea stat care s-a integrat în Uniune (1803)

1 Statul Nebraska a fost al 3-lea stat care s-a integrat în Uniune (1867)

2 Texas-ul şi-a declarat independenţa de Mexic (1836)

3 Florida a fost al 27-lea stat care a intrat în Uniune (1845)

4 Vermont a fost al 14-lea stat care a intrat în Uniune (1791)

5 Ziua Masacrului din Boston (1770), cu care începe mişcarea de independenţă a coloniilor engleze din America de Nord.

5 A murit Iosif Visarionovici Stalin (Djugaşvili) în anul 1953, la vârsta de 73 de ani.

9 Ziua celor patruzeci de sfinţi mucenici.



Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə