Buletinul Clubului Român din Chattanooga Numărul 17 (şaptesprezece) Martie 2013



Yüklə 161,02 Kb.
səhifə4/4
tarix21.03.2018
ölçüsü161,02 Kb.
#46154
1   2   3   4







Cartea lunii: America povestita unui prieten din Romania de Martin S Martin.

Recenzii şi comentarii:http://blog.libris.ro/wordpress/wp-content/uploads/2012/11/america-300x300.jpg

Autor: Silver Gulea (Articol publicat pe website-ul blog.libris.ro la data de 14 Noiembrie 2012)

Se tot vorbește (și din păcate mai mult se vorbește, decât să se facă ceva în acest sens) despre exodul cadrelor medicale din România, oriunde în străinătate. Condițiile profesionale de la noi și mai ales retribuțiile jalnice de care au parte novicii și chiar și cei cu o oarecare vechime în domeniu îi invită, deloc subtil, pe mulți din cei care și-au tocit retinele, nervii și halatele pe băncile unei facultăți epuizante să părăsească uneori cu părere de rău, alteori cu entuziasm, țara și mentorii lor. Am cunoscut până acum două categorii mari de medici emigranți (cel mai adesea tineri, sub 35 de ani): cei care doreau să ducă un trai decent și să practice profesia pentru care s-au pregătit la un standard considerat obișnuit peste granițe (asta însemnând dotări adecvate și o atmosferă legislativă respirabilă), respectiv cei care au visat să facă performanță într-un anumit domeniu, să ajungă în vârf, în avangarda specializării lor. Cei din această a doua categorie sunt gata să facă sacrificii mari, să-și pună răbdarea la încercare pe intervale lungi de timp, pentru a-și atinge obiectivele, atâta timp cât sunt mânați de o motivație interioară profundă, de o pasiune și o dedicare care devorează orice neajuns. Din această a doua categorie pare să facă parte Martin S. Martin (sau Martin Constantinescu, pe numele său românesc) un cardiolog român care a reușit să plece în SUA, în anii 80, pentru a-și recupera demnitatea profesională și pentru a-și afla împlinirea personală pe un cu totul alt tărâm.

Născut în București și terminându-și studiile medicale în perioada comunistă, Martin Constantinescu reușește, în ciuda antipatiei manifestate de Securitate să ajungă un chirurg promițător la Spitalul Fundeni din București și chiar cadru universitar la UMF Carol Davila. Nedorind să facă niciun compromis politic, refuzând să devină membru de partid, Martin Constantinescu excelează însă pe plan profesional, asistând la operații de pionierat în România, salvându-i nu o singură dată, chiar și pe superiorii săi mult mai puțin competenți. Presat politic și avertizat că urma să fie persecutat pentru verticalitatea sa, Martin Constantinescu reușește să se refugieze în America, lăsându-și inițial familia în urmă, doar pentru a o aborda totul de la început. Așadar, avem de a face cu un om care își sacrifică cariera (fără perspective, dar palpabilă) și armonia familială, pentru a o lua, după ani de studiu și de practică, aproape de la zero, într-o țară străină (deși ospitalieră): alți ani de specializare, multă muncă și răbdare, în atmosfera dură dar corectă și stabilă a meritocrației. Rezultatul? Patru specializări, douăzeci de ani de activitate strălucită, cu intervenții medicale salvatoare și, în final și o familie reunită, fericită și îmbogățită. Departe de a purta vreun gând dușmănos țării în care a ajuns și în care probabil că nu a trăit ani ușori, pentru a căpăta recunoașterea profesională pe care o avea totuși în România, cel devenit Martin S. Martin face, printr-un volum aparte, o autentică declarație de dragoste acestei mame adoptive, numite SUA, care și-a arătat generozitatea inteligentă: nu i-a oferit nimic de-a gata, dar i-a oferit posibilitatea de a-și atinge idealul liberal, atât al profesiei, cât și cel personal, de a-și dobândi autonomia și respectul, în spiritul self-made-menilor celebri.

America despre care vorbește așadar Martin S. Martin este o Americă frumoasă, desigur nu ideală, dar filtrată prin ochii unui om care a știut să-i prețuiască atuurile, mai ales când el a venit dintr-o țară în care fundamentele bunăstării și libertății lipseau cu desăvârșire. Într-un timp al ascensiunii antiamericanismului (cu temei viciat, așa cum sugerează Martin – fie în varianta superiorității arogante europene, fie în varianta militantismului fanatic activ în Orientul Mijlociu), volumul lui Martin S. Martin propune, în forma amicală și caldă a unor scrisori adresate unui prieten, o imagine la firul ierbii asupra câtorva repere care articulează experiența americană și care fac din SUA puterea pe care o cunoaștem astăzi. Rețeta reușitei americane pare să rezide tocmai într-un conservatorism aparte, mai precis în consecvența cu care americanii au reușit să păstreze neatins, de la întemeierea statului lor și până în prezent un anume fond instituțional și ideologic fundamentat cu grijă de părinții fondatori, centrat pe suveranitatea individului (deci nu pe tirania majorității), pe libera inițiativă economică și pe toleranță. Martin S. Martin deschide aproape fiecare scrisoare care vorbește despre numeroase realități americane cu o prejudecată la modă, căutând să îi înțeleagă originile și mai apoi să o demonteze. Pentru cei care sunt convinși că americanii sunt inculți, autorul atrage atenția că SUA au cele mai multe biblioteci și lanțuri de librării din lume (oferind chiar și o explicație pentru care nu vom găsi prea multe rafturi cu cărți în locuințele americanilor). Cei care susțin că americanii ar fi egoiști, obsedați de bani și workaholici pot afla că solidaritatea și cultura voluntariatului sunt chestiuni traduse instituțional de zeci de ani în SUA. Iar dacă dați crezare ușor ideilor conform cărora americanii sunt bădărani și direcți, că nu au o bucătărie specifică, că oferă asistență medicală pe sume exorbitante sau că susțin o armată tiranică și dominatoare pregătiți-vă pentru replici în cunoștință de cauză din partea lui Martin S. Martin. Desigur, autorul își plasează abordările în context explicând pe înțelesul tuturor, reperele instituționale americane: pornind de la forma de organizare politică, ajungând la justiție și chiar la drapel. Desigur, așa cum remarcă și Gabriel Liiceanu în prefața volumului, America lui Martin S. Martin este una subiectivă – autorul își asumă a orientarea procreștină, conservatoare şi dezaprobarea profunda a președintelui Obama (pe care îl identifică drept un adversar fără precedent al spiritului autentic american) . Cititorii pot să nu împărtășească perspectivele autorului și chiar să simtă, pe alocuri necesitatea unei poziții critice mai amănunțite în raport cu unele chestiuni (amintesc doar spiritul independent, curajos, asumarea riscului pe care Martin le laudă dar care au condus până la urmă și la declanșarea unei crize economice mondiale).

În ciuda antiamericanismului virulent, așa cum remarcă și Martin, SUA rămâne și astăzi un reper formidabil pentru mulți oameni, atâta timp cât s-a dovedit și se dovedește o țară capabila sa livreze premise stabile pentru bunăstare, o țară în care nemulțumiții lumii pot afla împlinirea – aș adăuga eu, cu condiția să nu se dovedească nemulțumiți cronici. Este remarcabil faptul că, deși Martin S Martin a trăit în lumea comunistă o bună bucată de timp, aceasta nu a reușit să îl înrăiască, să îl transforme într-un supărăcios irecuperabil iar tonul tonic, optimist și loial al volumului dovedeste din plin acest lucru. Martin S. Martin rămâne un profesionist care nu a plecat de bunăvoie, pe care nimeni nu îl mai așteaptă cu adevărat înapoi în România, un om care a acceptat însă doar distanța, nu și distanțarea. Deveniți destinatarii scrisorilor lui şi descoperiţi o altă faţă a Americii, citind acest volum.

Dan C Mihailescu (Critic literar): Omul care aduce cartea (Emisiunea Protv.ro din 11 Decembrie 2012) thcax2568y.jpg

Iată, în mod sigur, un român care trăieşte de mulţi ani în America şi care – sunt convins – că, la alegerile de luna trecută, a votat republican şi – deci – a pierdut.

Când te uiţi pe copertă, numele de Martin S Martin te face să crezi că este cine ştie ce american. Ei bine, nu. Este Dr. Martin Ştefan Constantinescu, numele lui oficial de până în 1985. E născut în 1942, bucureştean, aromân după bunicul matern. Are optzeci de ani [n.e. greşit, doar şaptezeci]. A fost expert în chirurgia cardio vasculară la Spitalul Fundeni, despre care a şi tipărit în anul 2004 un volum Spitalul Fundeni – Istorie şi destine, împreună cu Dora Petrilă. I-a avut ca model pe Ion Brukner şi pe marele Dan Setlacec. Face parte din seria [de chirurgi n.e.] Setlacec,Proca, Olănescu, Socoteanu, Irinel Popescu. Este însă scos din învăţământul universitar şi pleacă în America în 1985, unde se specializează în cardiologie şi va deveni pentru nouăsprezece ani cardiolog intervenţional, în Chattanooga, Tennessee.

Gabriel Liiceanu, operat de Dr. Martin în America [inexact, a fost operat de un cardiolog specializat în electrofiziologie cardiacă n.e.] ne spune că l-a întâlnit pe Martin S Martin în 2005, într-o cârciumă de pe lângă biserica lui Mircea Eliade, de pe strada Mântuleasa şi l-a întrebat: „ Domnule, de ce America, ţara care în secolul XX face omenirii cel mai mare bine, a reuşit să acumuleze în ultimele decenii un capital imens de ostilitate?” Şi atunci îi propune domnului doctor ca, odată ieşit la pensie, să ne facă o serie de epistole despre America.

Lucrul cel mai bun: avem de a face cu un om de dreapta, care votează republican şi scrie un volum care spune, negru pe alb, că regimul Obama a fost, este şi va fi bazat pe concepţia unui socialism radical. Deci, un om care nu-şi ascunde simpatiile politice.

Dar el pune pe masă toate poncifele, toate prejudecăţile noastre despre poporul american. Nu le neagă, dar contrabalansează: pune mereu în partea cealaltă argumentele pro şi contra.

De pildă, spune românul, spune tot omul că America este un popor de copii, de infantili...Ei bine, nu: el arată maturitatea care caracterizează naţia lor.

...Că au un mercantilism, că americanii sunt obsedaţi de bani. Da, dar în acelaşi timp au şi un idealism fără margini, care îi duce – politiceşte – foarte departe.

...Că sunt militarişti. Bun, dar tot militarismul lor se exercită către pacifism.

...Că n-au biblioteci personale, acasă. Da, spune el, cei mai mulţi nu au. Dar biblioteca publică suplineşte în mare acest rol.

...Că sunt egoişti, selfish. Bun, dar au şi un capital de altruism enorm.

...Că n-au avut Ev Mediu; americanii nu au istorie, n-au rădăcini, nu ştiu ce-i aia tradiţie. Da, dar ei în schimb fac istorie, produc tradiţie.

...Că sunt obraznici, te iau mereu la per tu. Da, dar asta face un grad de comunicativitate cât se poate de eficient.

...Că nu respectă nimic şi nu au nimic sfânt. Absolut fals, America profundă este bazată pe valori, tradiţii, pe biserică, pe armată, pe familie, pe şcoală...

...Că n-au mâncare tradiţională. Bine, spune el, fiind un „melting pot etnic”, cel mai mare din lume, aici ai practic toată încărcătura de mâncăruri tradiţionale. Tocmai enorma varietate dă o mâncare naţională.

Pe urmă se întreabă: De unde acest antiamericanism care leagă stânga şi socialismul european de Islam? Oricum, ne arată relaţiile lui Obama din tinereţe cu anarhismul, cu egalitarismul şi rezultă că – în umbra tiraniei pe care o exercită „corectitudinea politică”- se pare că viitorul teoriilor lui Marx există.


Scrisoare deschisă prietenului care a scris America povestită unui prieten din România.



Autor: Dr.Nicolae Dimache, Roma, Italia.

Dragă Martin,


Am terminat ieri de citit cartea ta, America povestită unui prieten din Romania.

Felicitări! Mie mi se pare o carte închegată, care abordeaza multe din subiectele importante legate de noua ta ţară. Cel mai mult mi-a plăcut relatarea la persoana întâia a diverselor evenimente şi mai ales experienţele tale cu americanii, ca exemplificări ale unor argumente. Înţeleg că era necesar să scrii mai amănunţit despre constituţie, armată, sistemul judiciar şi mai ales despre alegeri- poate prea mult - dar e adevarat că în România sunt destui ignoranţi în materie şi cartea ta are un prim rol, acela de a informa publicul necunoscător despre politică, structură statală, mecanismele de guvernământ, etc.

Ai dat un spaţiu prea mare , după părerea mea, contestărilor simple, superclasice şi foarte răspândite, de tip "americanii sunt inculţi, mănâncă prost, în SUA e sărăcie şi indiferenţă faţă de săraci , foarte mulţi cetăţeni nu au asigurare medicală şi pot muri cu zile,etc.... Astea sunt acuzaţiile aduse de la nivelul jos-mediu al gradului de cultură şi informaţie, susţinute de media stângistă şi care sunt relativ uşor de contracarat, cum ai făcut - foarte elocvent - tu.

Mi-ar fi plăcut, în schimb, să încerci să analizezi mai profund acuzaţiile majore aduse Americii: in primul rand evoluţia lumii financiare şi bancare, care tot mai mult a trecut de la o economie reală la una virtuală, un engineering financiar care s-a impletit cu corupţia, aviditatea nelimitată, etc (scandalurile tip Enron, bail-out-urile pentru bănci, frauda cu împrumuturile nejustificate pentru case, etc). Imi dau seama ca sunt subiecte de economie, cu noţiuni uneori indigeste, dar merita - poate - să le aprofundezi. Când vorbeşti de geneza succesului american în economie, mi se pare ca diagnosticul lui Max Weber( etica calvinista şi economia de piaţa au fondat America) merita o analiză.

Antiamericanismul... este un subiect zilnic dezbătut în Europa. Am câteva observaţii despre acest fenomen.

Cum scriai, antiamericanismul este vechi: incepe deja pe la 1840, când un scriitor şi jurnalist, francez şi catolic , se lamenta de situaţia săracilor din SUA. Cred ca primul motiv de antiamericanism a fost bazat pe religie- nu uita ca protestanţii şi în special calviniştii erau acuzati de Papă ca fiind eretici, printre altele şi pentru că urmareau, în activitatea lor economica, profitul (" Banul ochiul dracului"). Apoi ideile socialiste au avut totdeauna ca duşman numarul unu în însăşi existenţa Americii. Aceasta demonstra cu succes că o societate liberă, cu un guvern care nu invadează viaţa publică, evoluează mult mai repede şi progresează mai bine decât o societate etatizată şi constrânsă.

In fapt, aceşti europeni sunt antiamericani nu pentru ceea ce America face sau nu face, ci pentru ca ea există!

In 1969/70, cand dădeam la Milano examenele de anul şase de medicina( diploma noastra nu era recunoscută în Italia), am avut ocazia să stau de vorbă cu mulţi studenţi. Toţi de stânga, adica trotzkişti, maoişti, cu insigna cu mutra lui Che Guevara pe piept,etc. Erau total ignoranţi în materie de doctrină marxistă, nu citiseră nimic din textele sacre ale socialismului - Das Kapital, etc. - , nu ştiau nimic despre ce se întâmplă în ţările comuniste, dar vroiau să-mi demonstreze mie că, fără îndoială, comunismul este superior şi capitalismul va dispare. Asta este partea de ignoranţa, foarte importantă în perseverarea în aceste idei şi răspândirea lor. Incercam sa le explic mizeria din România, absurditatea dictaturii, lipsa de libertate. Degeaba, o ţineau una şi bună cu sloganurile lor, preluate fără nicio brumă de gândire . Mai trist este că, şi atunci când se ştia mai mult despre ce este dincolo de cortina de fier, comunismul vestic persista să-l susţină cu încăpăţânare. La Paris în timpul rebeliunii din1968 studenţii aveau lozinca; " Mai bine să greşeşti cu Sartre decât să ai dreptate cu Aron" (Raymond Aron a fost un mare istoric, politolog si filozof de dreapta). Revel, pe care îl citezi şi care mie îmi place enorm, scria despre " La connaissance inutile" . Iţi dai deci seama că atunci când prostia se combina cu ignoranţa, orice dialog devine inutil.

Francezii sunt megalomani şi foarte şovini; după război faptul că o naţiune de bădărani - aşa cum îi consideră ei pe americani - i-a salvat de la ruşinea înfrângerii le-a creat - în loc de recunoştinţa, cum ar fi fost normal - un sentiment de inferioritate, invidie, dusă până la ură. Mulţi francezi mi-au vorbit în aceşti termeni, pentru mine de neînţeles. Iraţionali!

Dar, cauza princeps a antiamericanismului în Europa este democraţia însăşi: votul universal este exersat de toţi, şi de imbecili, şi de mediocri, şi de cei informaţi şi realişti. Numai foarte puţini înţeleg corect realitatea. Votul permite formarea unor partide socialiste/comuniste (de exemplu fostul partidul comunist italian, cu 35% din electorat, s-a transformat peste noapte, în anul 1990, în partidul democrat...) care sunt prin definiţie antilibertate, etatiste, antieconomie de piaţă şi anticapitaliste. Deci, antiamericane! Dar ele domină viaţa politică şi influenţează opinia publică.

In fine, o discuţie amănunţită despre cartea ta se poate întinde la infinit şi merită să o facem în faţa unui pahar de vin bun, când vii la Roma. Mi-ar face mare placere să te întâlnesc aici, cu soţia şi fata ta. Sunt atâtea de văzut în Italia.
Cu veche prietenie,
Puiu Dimache
Poetul lunii: Lucian Blaga


Martie

(1919)

Din caier încâlcit de nouri


toarce vântul
fire lungi de ploaie.
Fluşturatici fulgi de nea
s-ar aşeza-n noroi,
dar cum li-e silă -
se ridică iar
şi zboară sa-şi găsească
cuib de ramuri.
Vânt şi-i frig -
iar mugurii
prea lacomi de lumină
işi zgulesc acum
urechile în guler.

Trei feţe

Copilul râde:


"Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!"
Tânărul cântă:
"Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!"
Bătrânul tace:
"Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!"

Nu-mi presimţi?

Nu-mi presimţi tu nebunia când auzi
cum murmură viaţa-n mine
ca un izvor
năvalnic într-o peşteră răsunătoare?

Nu-mi presimţi văpaia când în braţe


îmi tremuri ca un picur
de roua-îmbrăţişat
de raze de lumină?

Nu-mi presimţi iubirea când privesc


cu patima-n prăpastia din tine
şi-ţi zic:
O, niciodata n-am vazut pe Dumnezeu
mai mare!?

(1919)


În marea trecere

Soarele-n zenit ţine cântarul zilei.
Cerul se dăruieşte apelor de jos.
Cu ochi cuminţi dobitoace în trecere
îşi privesc fără de spaimă umbra în albii.
Frunzare se boltesc adânci
peste o-ntreagă poveste.

Nimic nu vrea să fie altfel decât este.


Numai sângele meu strigă prin păduri
după îndepărtata-i copilărie,
ca un cerb bătrân
după ciuta lui pierdută în moarte.

Poate a pierit subt stânci.


Poate s-a cufundat în pământ.
În zadar i-aştept veştile,
numai peşteri răsună,
pâraie se cer în adânc.

Sânge fără răspuns,


o, de-ar fi linişte, cât de bine s-ar auzi
ciuta călcând prin moarte.

Tot mai departe şovăi pe drum -


şi, ca un ucigaş ce-astupă cu năframă
o gură învinsă,
închid cu pumnul toate izvoarele,
pentru totdeauna să tacă,
să tacă.



La curţile dorului

Prin vegherile noastre - site de in -


vremea se cerne, şi-o pulbere albă
pe tâmple s-aşază. Aurorele încă
se mai aprind, şi-aşteptăm. Aşteptăm
o singură oră să ne-mpărtăşim
din verde imperiu, din raiul sorin.
Cu linguri de lemn zăbovim lângă blide
lungi zile pierduţi şi străini.
Oaspeţi suntem în tinda noii lumini
la curţile dorului. Cu cerul vecini
cu toate că mult mai puţin o să pară.
Aşteptam să vedem prin columne de aur
Evul de foc cu steaguri paşind,
şi fiicele noastre ieşind
sa pună pe frunţile porţilor laur.

Din când în când câte-o lacrim-apare


şi fără durere se-ngroaşă pe geană.
Hrănim cu ea
Nu ştim ce firavă stea.



Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Şi nu ucid

Cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc

în calea mea

în flori, în ochi, în buze şi-n morminte.

Lumina altora

Sugrumă vraja nepătrunsului ascuns

în adâncimi de întuneric.

Dar eu,

eu cu lumina ea sporesc a lumii taină –



şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna

nu micşorează, ci tremurătoare,

măreşte şi mai tare taina nopţii,

aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare

cu largi flori de sfânt mister

şi tot ce-i neînţeles

se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari

sub ochii mei –

căci eu iubesc

şi flori şi ochi şi buze si morminte.

(1919)


prgrsvimghttp://ts1.mm.bing.net/th?id=h.4593099041407932&w=98&h=108&c=8&pid=3.1&qlt=90

Lucian Blaga s-a născut la 9 Mai 1895, în satul Lancrăm de lângă Alba Iulia. A urmat şcoala primară la Sebeş, liceul la Braşov (Liceul Andrei Şaguna) şi a făcut studii teologice la Seminarul din Sibiu. A studiat şi şi-a luat doctoratul în filozofie la Viena (1917-20). A fost unul dintre cei mai mari poeţi ai României şi a dominat literatura perioadei interbelice. Pe timpul când Octavian Goga (cu care era înrudit) a fost prim ministru, Blaga a intrat în diplomaţie şi a avut posturi la legaţiile din Varşovia, Praga, Lisabona, Berna şi Viena. În anul 1937 a fost ales membru al Academiei Române.

A publicat numeroase volume de poezie (Poemele luminii, Paşii Profetului, În marea trecere, Laudă somnului, La cumpăna apelor, La curţile dorului, Nebănuitele trepte), mai multe piese de teatru şi lucrări de filozofie, dintre care se remarcă trilogia: Filozofia cunoaşterii, Filozofia culturii şi Filozofia valorilor.

În anul 1948 a fost îndepărtat din învăţământul universitar şi i s-a luat dreptul de publicare, fiind acuzat de idealism şi naţionalism. A fost multă vreme bibliotecar al Institutului de Istorie din Cluj. La sugestia lui Mircea Eliade, Bazil Munteanu (Franţa) şi Rosa del Conte (Italia) l-au propus candidat pentru Premiul Nobel pentru literatură în anul 1956. Premiul a fost luat în acel an de poetul spaniol Juan Ramon Jimenez.

A murit de cancer în anul 1961, la vârsta de 65 de ani. Universitatea din Sibiu îi poartă numele.



Pictorul lunii: Mihai Cismaru

moara de mihai cismaru.jpg Moară

trandafiri de mihai cismaru.jpg Trandafiri

trandafirii lui rodin de mihai cismaru.jpg

Trandafirii lui Rodin

chiajd de mihai cismaru.jpg

Chiajd

peisaj de mihai cismaru.jpg Peisaj

natura statica.jpg

Natură statică

fier de calcat.jpg

Fier de călcat

Mihai Cismaru s-a născut în August 1943, în comuna Vişina din Judeţul Dâmboviţa. A studiat pictura la Institutul Nicolae Grigorescu, la clasa lui Corneliu Baba. Pentru mulţi ani, a expus cu Grupul celor patru (împreună cu Sorin Ilfoveanu, Stefan Câlţia şi Vladimir Zamfirescu). Cismaru este mai puţin cunoscut decât colegii lui de grup de către publicul larg, dar cei din lumea artelor îl preţuiesc.

Pictura lui este de o mare naturaleţe şi de o modestie care nu îi micşorează frumuseţea. MC şi-a asumat în modul cel mai firesc o trăire directă, simplă a propriilor senzaţii şi gânduri, şi acest lucru a trecut drept un curaj nemaipomenit pentru cei amăgiţi de artificiile şi capcanele mistificatoare ale concurenţilor (Constantin Prut 1972).



Mihai Cismaru nu ascultă decât de vocea intimă a instinctului său de mare pictor…După legile imuabile ale artei, elita din care face parte MC, ca pictor şi ca om, este condamnată la singurătate (Corenliu Baba 1981).

grija lui pentru lumină era aşa de mare…găsise cheia cromatică ce declanşa misterioasa strălucire. Asta era semnătura lui Cismaru! Secretul ascuns al picturii sale era şi o incredibilă intransigenţă în ce priveşte calitatea culorilor. Ducea o viaţă modestă, simplă, se îmbrăca, dormea şi mânca precum un prinţ în bejenie, dar pe paletă avea culorile unui rege.(Virgiliu Parghel 2013).

Pictorul a murit la 18 Octombrie 2003, în Bucureşti.

Anunţ important

Începând din această lună, Clubul Român din Chattanooga, TN are un website: www.romclub.wordpress.com

La aceasta adresă vor fi afişate Buletinele lunare, deasemeni articole din presa română şi internaţională, anunţuri şi informaţii.

Istoria Statului Tennessee (9): Indienii (Americanii Nativi) de pe teritoriul statului (Partea I-a).

Înainte de sosirea europenilor în cele două Americi, se presupune că populaţiile amer-indiene însumau cel puţin şaiseprezece milioane (15-20), împărţite în popoare şi triburi, care vorbeau cel puţin 1.000 de limbi şi dialecte diferite. Originea primilor oameni de pe continentele americane este Eurasia, iar poarta de intrare se crede că a fost limba de pământ care exista în regiunea care este astăzi strâmtoarea Behring. Popularea Americilor ar fi început cu zece până la optsprezece mii de ani în urmă şi s-a extins de la nord la sud.

America precolumbiană ar fi cuprins, după estimări care poartă un grad înalt de incertitudine, 2,1- 8 milioane în zona Statelor Unite, 200-500.000 în zona Canadei şi circa 21 de milioane în America Centrală (6 milioane în Imperiul Inca şi 15 milioane în Imperiul Aztec). Această populaţie a fost devastată de mai mulţi factori si numai circa 20% din ea a supravieţuit în secolul XVIII. În faza timpurie a cuceririi Americii, principalele cauze de deces au fost epidemiile cu boli pentru care localnicii nu erau imuni (vărsat, pojar, tifos, ciuma bubonică, holera, malaria, o formă de tuberculoză, etc) şi masacrele conquistadorilor. Ulterior, bolile transmisibile s-au răspândit la distanţă, continuând să scadă numărul amer-indienilor, alături de războaie, subnutriţie, intoxicaţii (alcohol) şi deportări.

Triburile indiene de pe teritoriul statului Tennessee de astăzi au fost: Cherokee, Chiaha, Chickasaw, Mesopelia, Muskogee, Natchez, Shawnee, Tali, Tuskegee şi Yuchi. Multe din ele se mişcau şi în zonele altor state, după graniţele de azi, atât în cele învecinate (Georgia, Alabama, Kentucky, Caroline, Arkansas), cât şi mai îndepărtate (Florida, Ohio, Oklahoma, etc). Cea mai numeroasă, mai bine organizată şi mai influentă populaţie amer-inidiană din regiunea statului Tennessee a fost tribul Cherokee.

O estimare a numărului lor a fost periodic făcută şi apreciază populaţia Cherokee la 22.000 în 1650, 20.000 în 1729 şi 19.000 în 1885. Un recensământ din 1930 identifică pe cei de origine Cherokee sau “cu sânge Cherokee” la 45.238, dintre care 40.904 în Oklahoma (urmare deportărilor), 1.936 în Carolina de Nord şi restul raspândiţi în 36 de state.

Studii arheologice au arătat că pe teritoriul statului Tennessee s-au succedat mai multe naţiuni indiene. Astfel, PaleoIndienii au trăit aici cu zece mii de ani în urmă şi ei au fost urmati de Indienii Arhaici, Indienii din civilizaţia Woodland şi Indienii de Mississippi timpurii. La venirea primilor spanioli, aria din estul Tennessee-ului era ocupată de Indienii Creek şi Yuchi. Aceştia au fost îndepărtaţi de Indienii Cherokee.

Vestul Tennessee-ului era ocupat de Indienii Chickasaw, iar pe platoul Cumberland, din segmentul central al statului trăiau Indienii Shawnee.

Thomas Jefferson a crezut că este posibil să se obţină o integrare a americanilor nativi prin agricultură şi comerţ şi şi-a pus sperantele în cultivarea relaţiilor paşnice cu cele cinci triburi civilizate: Cherokee, Chickasaw, Choctaw, Creek (Muskogee) şi Seminole.



five-civilized-tribes.jpg


Yüklə 161,02 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin