Buletinul Clubului Român din Chattanooga Numărul 40 (patruzeci) Februarie 2015



Yüklə 329 Kb.
səhifə2/6
tarix04.11.2017
ölçüsü329 Kb.
#30704
1   2   3   4   5   6

Ştiu, fără ca să pricep


Ştiu, fără ca s-o pricep, Treimea
Şi pe Ea viaţa îmi aşez,
Cum îmi cred, cu toată adâncimea,
Inima, pe care nu mi-o văz:

Tainica, neistovita ei lucrare


Într-o rană mi s-a-mpărtăşit:
Rodnicul de viaţă fără încetare
Sânge, în trei feţe, dar nedespărţit...

Vasile Voiculescu; luni, 19 aprilie 1954, Bucureşti


Pictorul lunii: Sorin Dumitrescu

Sorin Dumitrescu s-a născut în Bucureşti, la 18 Martie 1946.



  • 1969 Absolvă Institutul de arte frumoase din București, la clasa maestrului Corneliu Baba, avându-i colegi, printre alții, pe Mihai Cismaru , Ștefan Câlția, Sorin Ilfoveanu.

  • Din 1969 participă la anualele și bienalele republicane și la Saloanele Municipiului București

  • 1981 Fondează Gruparea 9+1 împreună cu: Horia Bernea, Florin Ciubotaru, Marin Gherasim, Horea Mihai, Vasile Gorduz, Napoleon Tiron, Bata Marianov, Doru Covrig.

  • Fondatorul Editurii și Fundației Anastasia

  • A ilustrat volumele de poezie Noduri şi semne şi Epica Magna de Nichita Stănescu, de care a fost legat printr-o mare prietenie şi despre care a scris numeroase texte, după moartea poetului.

  • În prima fază, pictura lui Sorin Dumitrescu a fost nefigurativă şi a fost dedicată ideilor de ascensiune, de semne şi hipersemne, simboluri, privelişti spaţiale.

  • După anul 1980, pictorul a fost din ce în ce mai influenţat de credinţa creştin ortodoxă şi s-a dedicat studiului şi picturii icoanei, înoirii picturii eclesiastice şi picturii ideilor creştine, bazate pe o profundă cunoaştere a teologiei, iconologiei bizantine şi a istoriei picturii religioase. Sorin Dumitrescu a adus în cultura română un mod nou de a privi icoana, sfinţii, evenimentele biblice, îngerii, mod care dă şansa unei experienţe spirtuale înalte.

  • Inițiatorul și curatorul galeriei Catacomba, al cărei program s-a remarcat în anii 1992-2001 prin promovarea pe simeze și, în general, în spațiul dezbaterii publice, a unei arte de mare anvergură spirituală

  • În anul 2002 a publicat volumul Chivotele lui Petru Rareş şi modelul lor ceresc , o extensie a tezei de doctorat, care este o splendidă prezentare şi interpretare originală a bisericilor pictate din nordul Moldovei.

  • 2006 Devine membru corespondent al Academiei Române

Decalogul lui Sorin Dumitrescu

  1. dizidenţa prin răbdare (prin dizidenţă S.D. înţelege „împotrivirea la aşezarea acestei lumi”)

  2. martiriul prin ridicol

  3. puterea prin slăbiciune (cf. 2 Corinteni 12:9)

  4. biruinţa prin blândeţe (e vorba de blândeţea teologică!)

  5. libertatea prin ascultare („axiomă” patericală)

  6. opoziţia prin jertfa de sine  

  7. îndrăzneala prin smerenie (cf. Ioan 16:33)

  8. înnoirea prin tradiţie (un paradox greu de acceptat de „modernişti”, dar şi de „tradiţionalişti”…)

  9. învierea prin cruce

  10. victoria prin eşec

Cuvânt de însoțire


  • (...) Pentru că Sorin Dumitrescu își pune întrebări pe care foarte puțini le mai au. Iar aceste întrebări sunt substanța însăși a singularității lui. Eu însumi, scriind aceste câteva rânduri, nu sunt pregătit să comentez, în vreun fel, ceea ce face. Înțeleg pur și simplu, să-l însoțesc prietenește, în spațiul fraged și fragil al unei afinități.

Care sunt întrebările lui Sorin Dumitrescu? Toate decurg dintr-una singură: Cum poate cineva să fie pictor creștin astăzi? Răspunsurile care circulă (în cazurile, rare, în care întrebarea se pune totuși) sunt divagatorii. Versiunea schizoidă e mereu la îndemână: credința e una, arta e alta. În atelier ești pictor, la biserică ești creștin. Nu e musai să le amesteci. Ba e chiar preferabil să le ții la distanță. Există și versiunea „luminată”: creștin în secolul 21 ? Pe cine mai interesează o asemenea defazare? În sfrâșit, există versiunea nătâng confortabilă: poți face, la comandă, artă creștină, pastișând, cuminte, modele mai vechi, bizantine sau clasicizate, cu mediocre exigențe de meșteșug. Un om și un artist întreg nu vor asuma niciodată asemenea soluții. Problema care se pune este: cu poți rămâne liber în limite canonice, cum poți fi contemporan în variantă atemporală, cum poți împăca smerenia cu personalitatea, asceza cu senzualitatea, riguarea cu pathosul? Cum poți fi ascultător cu tradiția fără să fii flasc și previzibil, cum poți fi nou fără orgoliu, conform fără să fii convențional, evlavios fără pietism și fără ipocrizie? Răapunsurile lui Sorin Dumitrescu se organizează în jurul a trei repere inconturabile:

  • 1 Nu există cercetare de limbaj în sfera artei creștine(și, în fond, a artei religioase în genere) fără o cultură teologică. Recursul la „instinct”, „intuiție”, frison sentimental, fantezie ludică etc. nu are ce căuta în atelierul căutătorului. El trebuie să știe, istoric și dogmatic, care este suportul doctrinar și eclezial al căutării sale. Sorin Dumitrescu este un caz unic în această privință: nu improvizează, nu îngăduie simplei opinii private să submineze adevărul Tradiției, nu lasă „inspirației” ceea ce e o chestiune de cunoaștere. Imaginile sale „dau de văzut” o substanță teologică bine stăpânită, un univers coerent de teme și simboluri ale Bisericii.

  • 2 Înțelegerea artei creștine e vagă și parțială, dacă nu pornește de la o experiență spirituală nemijlocită. Fără participare liturgică, fără trăire rituală, fără ritmica practicii religioase, stricta cultură teologică e un eșafodaj abstract, iar arta icoanei o gesticulație vidă, aplicare mecanică a unui rețetar. Lecturile și deprinderea analizei vizuale nu pot da socoteală singure de rosturile imaginii sacre, nu pot lămuri „modul de funcționare” al nevăzutului.E nevoie, în plus, de viață comunitară și rugăciune.

  • 3 Pentru a te înscrie în tradiția artei creștine trebuie să o studiezi în datele ei concrete, în contextul ei originar. E ceea ce Sorin Dumitrescu numește „arheologia artei bizantine”, Studiul atent al freșcelor și icoanelor medievale, reconstituirea lor analitică, detaliul adus în gros-plan, reflecția tenace asupra compoziției, proporțiilor, desenului, toate acestea sunt indispensabile pentru cel care vrea să ajungă nu doar la o înțelegere arhivistică a lucrărilor, ci la familiaritate, empatie, conviețuire.

Dar dincolo de aceste trei repere mai e ceva. Sondajul „arheologic” în măruntaiele artei bizantine duce, în final, la descoperirea unei dimensiuni, pe care numai practicantul, numai cel angajat direct, cu uneltele și îndemânarea sa, în producerea icoanei, o poate presimți: e componenta pneumatică a creativității, intervenția indicibilă, neanalizabilă a Duhului. El te ajută, sau te abandonează, îți deschide noi perspective și obturează altele, ți se alătură, sau ți se opune. Creatorul imaginii își descoperă, astfel, anonimitatea. Află că nu face decât ceea ce face prin el, că nu e decât un releu, un receptacul. Și că a înțelege efortul vechilor iconari nu înseamnă a găsi o „explicație” pentru opera lor, ci, mai curând, a percepe elocventa, supra-luminoasa lor muțenie. Andrei Pleșu

http://www.modernism.ro/wp-content/uploads/2012/03/onisim-colta-sorin-dumitrescu-marin-gherasim-silviu-oravitzan-dan-palade-expun-la-palatul-mogosoaia-3.jpg

Sorin Dumitrescu, nume devenit renume, şi-a dorit să participe la această expoziţie şi să facă revăzut într-un nou context un grupaj din seria Arhitecturi suitoare, 7 hipersemne constructive care ne încântau în 1980 pe simezele Sălii „Dalles" (astăzi aflate într-o colecţie privată la Aachen) în expoziţia sa personală considerată atunci ca eveniment de excepţie. O expoziţie-reper aparţinând unui artist de o forţă interioară ieşită din comun, dar care şi-a cenzurat pornirile temperamentale şi care, cum spunea Pleşu, „reabilitează o specie de artist - dispărută astăzi - pentru care ‘talentul’, instinctul, dexteritatea n-au sens decât în măsura în care îşi asumă riscul unei idei…".

Sorin Dumitrescu, pe ruta gândirii lui Brâncuşi sau Horia Damian (membrii întregului cvintet care compune această expoziţie îi au, fiecare pe cei doi în galeria personală de afinităţi elexctive, pe cel din urmă în mod special), îşi concentrează întregul efort în aceste lucrări pe direcţia reidentificării „«simplităţilor» constitutive dindărătul lucrurilor". Adevărul lui ţine de o ordine arhaică a lumii. Arhaicul nu e pentru Sorin Dumitrescu ceva care a fost la un moment dat, ci „ceva care este veşnic tezaurizat în adâncul nostru", „primordialul". (Într-un fel sau altul, acest fapt se întâmplă în cazul fiecăruia dintre cei cinci expozanţi.)

În hipersemnele lui Sorin Dumitrescu din această expoziţie e invocată verticalitatea, înălţarea, sub câteva aspecte ale ei: „înălţarea organică de tipul creşterii", „înălţarea prin acumulări succesive şi, cum scria Pleşu, cea a oricărei zidiri sau înălţarea de tip vulcanic". Înălţarea e pusă însă „în directă continuitate cu reflexul ei simetric, adâncirea". Pe principiul logicii paradoxale, „înălţarea e mereu timpul secund al unei imersiuni". Reformularea repetată a ideii că nu poţi urca decât sprijinindu-te pe o adâncime conduce către simbolismul „pietrei unghiulare", a relicvei ca valoare aptă să consacre un loc anonim ca „loc ales". Apelul la aur, în contrast cu negrul, aduce în lucrările sale un aer de solemnitate, de asceză şi, implicit, de spiritualitate.

Ciclul său de lucrări din acea perioadă e unul memorabil şi irepetabil, mai ales că recent artistul declara cu fermitate, într-o conferinţă publică la Arad, că a decis irevocabil ca în viitor truda sa de artist să fie închinată exclusiv artei eclesiale. O decizie pe cât de curajoasă, pe atât de încărcată de responsabilitate în vremea şi lumea de astăzi. (Onisim Colta prezentarea expoziţiei Semnificaţii de la Palatul Mogoşoaia 2012).

http://www.revistaarca.ro/2012/4-5-6/08%20album/album_13.jpg

Hipersemn

http://uploads4.wikiart.org/images/sorin-dumitrescu/cover-of-nichita-stanescu-s-epica-magna-1978.jpg Coperta volumului Epica Magna de Nichita Stănescu

http://uploads6.wikiart.org/images/sorin-dumitrescu/the-church.jpg

Biserica

http://uploads2.wikiart.org/images/sorin-dumitrescu/the-annunciation-study-4.jpg

Buna Vestire (Studiu 4)

https://alexandruvalentincraciun.files.wordpress.com/2014/08/sorin-d-ic-sf_-martiri-001.jpg

Modelul iconic al muceniciei Brâncovenilor

„De 2014 ani, la fiecare 15 august, sicriul sfinţeniei Maicii Domnului suie neabătut la cer. Cu o singură şi uriaşă excepţie: prin Voia Domnului şi a Maicii Sale, la 15 august 1714, sicriul sfinţeniei Maicii Domnului s-a înălţat la cer laolaltă cu încă şase sicrie sfinte! Potrivit sinaxarului sfinţilor, nimeni n-a fost vreodată martirizat pentru credinţă în ziua de 15 august, cu excepţia Sfinţilor Martiri Brâncoveni (...)

Imaginea pe care o comemorăm este cu mult mai mult decât o icoană; este modelul iconic al monolitului creştin în stare de jertfă, prima formă întrupată iconic a arhetipului originar al sfinţeniei Brâncovenilor şi al martiriului lor petrecut aievea şi fără precedent în lume (...)”

(Sorin Dumitrescu: Conferinţă la Academia Română la prezentarea modelului iconic al muceniciei Brâncovenilor)

http://uploads2.wikiart.org/images/sorin-dumitrescu/christ.jpg

Crist

http://uploads2.wikiart.org/images/sorin-dumitrescu/unknown-title-4.jpg

Fără titlu

Pamfletul lunii : Dragul meu forumist de Andrei Pleşu

Adaugă această persoană în comunitatea ta


și fii la curent cu activitatea sa din site.

Yüklə 329 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin