Buletinul Clubului Român din Chattanooga Numărul 43 (patruzeci şi trei) Mai 2015

Cronica gastronomică: Cum se prepară ciorba de salată, considerată o delicatesă pentru mulți. Iată rețeta săsească (Vocea Transilvaniei 30 Aprilie 2015 www.voceatransilvaniei.ro)

 

Ciorba de salată este un fel de mâncare uşor de preparat, într-un timp destul de scurt, fiind considerată o delicatesă de către cei care o servesc, susţine Rosa Cristurean din Ghimbav, o săsoaică care va împlini în curând 75 de ani şi care provine dintr-o familie de saşi stabilită în Ghimbav pe la 1800.

„Am fost bucătăreasă la ‘Casa Prichindel’ din Ghimbav pentru copiii abandonaţi timp de 16 ani, de unde m-am pensionat în urmă cu doi ani şi ştiu că în momentul în care preparam ciorbă de salată mereu era ‘bătaie’ pe această ciorbă şi fiecare mai cerea de două ori. Este un fel de mâncare uşor de preparat pe care o poate face orice doreşte să mănânce ceva proaspăt şi gustos”, a declarat pentru Agerpres Rosa Cristurean.

Potrivit acesteia, pentru prepararea ciorbei de salată se pune apa la fiert într-o oală de 3 litri, 5 sau mai mult, fiecare în funcţie de cât doreşte să prepare. În apa pusă la fiert se toacă mărunt usturoi verde sau de care are gospodina şi se adaugă sare după gust.

Până fierbe apa, se spală bine salata, o căpăţână sau două, în funcţie de mărimea acesteia şi de cantitatea de apă, iar când apa fierbe se pune salata şi se lasă să dea un clocot după care se ia oala de pe foc. Se prăjeşte apoi un pic de slănină cu două, trei ouă, iar când este gata se taie cubuleţe şi se pune în oala în care a fiert salata. Înainte de a pune aceste cubuleţe din slănină şi ouă, se face un amestec de smântână şi făină care se toarnă peste ciorba de salată.

„Nu se acreşte, dar trebuie să ştiţi că toată savoarea preparatului este dată de usturoi şi de salată. Cine are salată în grădină şi o foloseşte şi la prepararea ciorbei îi va ieşi un preparat şi mai delicios”, a ţinut să precizeze doamna Rosa, care spune că prepararea unei astfel de ciorbe durează între 15 şi 20 de minute şi nu reprezintă un lucru complicat.

Potrivit Agerpres, Rosa Cristurean a mai afirmat că a învăţat să prepare salata crudă cu usturoi tocat mărunt, iar dintr-o lingură de oţet, o lingură de zahăr şi apă se face un amestec care se toarnă peste cele două ingrediente, se adaugă sare după gust şi rezultă o salată verde foarte sănătoasă şi gustoasă la care nu se adaugă ulei. „Este o salată originară de Ghimbav”, a mai arătat femeia.

Ea spune că tot ce este crud trebuie consumat, iar din legume şi fructe se pot face o varietate de combinaţii, atât în ceea ce priveşte salatele, cât şi prepararea ciorbelor şi a prăjiturilor cu fructe.

„Nu uitaţi pătrunjelul, o legumă foarte, foarte savuroasă şi sănătoasă care îţi calmează nervii şi care nu trebuie să lipsească de la nici un preparat, de preferat în stare crudă, iar cel din grădină are toate calităţile, spre deosebire de cel cumpărat din supermarket”, a mai spus doamna Rosa.

Pictorul lunii: Paul Gherasim









Bunicul



Alfa şi Omega



Homeland



In luncă



Ce merit am că sunt român?"...

Pe o policioară, în spatele său, se află portretul lui Mihai Eminescu şi inevitabil ating şi acest subiect. Pictorul Paul Gherasim are păreri care nu-ţi oferă dreptul la replică. E hotărât şi susţine că „Nu trebuie să facem din Eminescu ceva peste valoarea lui, dar nici să ne apucăm să vorbim despre curente, cum e privit acum de Mircea Cărtărescu sau de nu ştiu cine. Nu trebuie lăudat peste măsură, ca să nu fie judecat peste măsură. Măsura trebuie păstrată. De aia mă deranjează când aud: «Sunt mândru că sunt român!» Ce merit am eu că sunt român? Eu ştiu că ţăranii au dus tot greul au plătit cu viaţa, au făcut închisoare fără nicio vină. Cum să mă mândresc eu cu necazurile lor? Să fiu mulţumit şi să le aduc omagiul, atât. Ţăranii au făcut lucrurile valoroase ale acestui popor. Vă dau un exemplu. O doamnă voia să-şi facă un pat cu baldachin şi voia nişte stâlpi mai altfel. A chemat un ţăran. Am fost martor eu şi colegii mei. I-a spus cioplitorului să-i facă stâlpi la fel ca Brâncuşi, ca şi coloana infinitului. Acela aşa s-a supărat: «Cum, doamnă, el se luă după noi. Noi făcurăm de sute de ani şi acum eu să mă iau după el! Bună ziua, aşa ceva nu fac!» Şi-a plecat. Cât despre Brâncuşi, din câte ştiu, el n-a cerut niciodată să-i fie repatriate operele. Spunea mereu că el e sculptor francez de origine română. Au rămas documente care spun clar că nu a cerut să fie adus acasă. Frumos ar fi fost dacă bunăoară la Paris ar fi spus «Sunt ţăran român». N-a spus asta. Făcea pe orientalul, un fel de guru, era prieten cu Picasso. Cu toţi cei din centrul avangardei de atunci, cu Man Rey. Atunci a fost începutul modernismului, al decadenţei. Suntem un popor mic, ortodox, dar atât. Nu ne mândrim, dar nu avem nici complexe”, afirmă pictorul.

S-a pierdut mult din autenticitate. Pictorii întotdeauna au fost vizionari, aveau libertate mai mare. Pictorul are pânza, are culorile, pe care înainte şi le făcea singur. Chiar şi eu mi le preparam singur, noaptea. Pictorul îşi pregăteşte deci singur culorile, pictează, întoarce pânza cu faţa la perete şi merge mai departe. Câtă vreme un compozitor are nevoie de un dirijor, de o orchestră, de instrumente. Până şi un literat are nevoie de o editură care să-l ajute să publice. Pictorul e liber. De asta s-a ajuns unde s-a ajuns. Pictorii au ajuns la nebunie pur şi simplu. Au părăsit pictura şi început să facă năzbâtii, gen teatru. Pictorii au fost întotdeauna în fruntea schimbărilor, pentru că pictura începe încă din peşteri. Din pictură s-au născut semnele folosite în toate domeniile, pentru că oamenii au văzut mai întâi. Cele mai vechi urme ale omului sunt lăsate de pictură în grote, la Altamira… Pictura înseamnă şi scriere, e acelaşi lucru, se traduce şi prin scriere”, afirmă Paul Gherasim. (Fragmente din interview-ul cu Loreta Popa, publicat în Evenimentul Zilei din 21 februarie 2015)

...existau şi artişti – nu mulţi, e drept – care refuzau atît presiunea ideologică a oficialităţii, cît şi seducţia experimentelor „la modă“, „disidenţa“ stilistică, de natură să-i califice în ochii „lumii bune“. Din această categorie au făcut parte cei din grupul „Prolog“. Ei s-au străduit să întreţină preocuparea pentru autenticitate, pentru firesc, pentru studiu, pentru „natură“ (înţeleasă în afara reţetelor academice). Suportul lor spiritual era o nobilă umilitate, respectul pentru „meserie“ şi credinţa în Dumnezeu. „Axa“ acestui curajos program a fost şi este un mare pictor, Paul Gherasim, care a împlinit de curînd 90 de ani şi pe care, cu nesimţirea confortabilă a vremurilor noastre, nu ştim să-l sărbătorim cum se cuvine. N-a fost un „creator“ năvalnic, n-a fost o „vedetă“ genialoidă, dar a fost un reper stabil, un ctitor al spiritului comunitar, în vremuri tulburi şi fără speranţă. (Andrei Plesu)



Ruinele cetăţii Târgovişte

Istorie prezidenţială americană: 150 de ani de la asasinarea unui mare preşedinte

Doar cu cinci zile în urmă comandantul forţelor militare ale statelor secesioniste, Generalul Robert E. Lee, se predase Generalului Ulysses Grant, la Appomatox, Virginia şi cu asta cei cinci ani de război civil american (1861-1865) luaseră sfârşit. A fost şi a rămas cel mai devastator război american, cu cei peste 700.000 de morţi (mai mult decât pierderile americane însumate din cele două războaie mondiale) şi cu imensele distrugeri materiale care afectau o mare parte a ţării.

La Washington moralul era foarte ridicat, lumea sărbătorea pe străzi, în cârciumi şi în parcuri marea victorie. În ziua de 14 Aprilie 1865, soţii Lincoln se îndreptau spre teatrul Ford, iar lumea îi aclama, încetinind mersul trăsurii. Preşedintele şi Mary Lincoln au ajuns cu întârziere la teatru şi au ocupat o lojă, în care mai erau aghiotantul Henry Rathbone şi logodnica sa, Clara Harris. Piesa („Vărul nostru din America”) a început deîndată ce soţii Lincoln au ajuns şi ovaţiile spectatorilor au încetat. La ora 22:50, John Wilkes Booth (actor, susţinător al sclaviei negrilor şi înfocat susţinător al Confederaţiei Statelor Sudice) a intrat în lojă, inarmat cu un pistol şi un cuţit, a decărcat un glonţ în partea posterioară a craniului lui Lincoln, l-a înjungiat pe aghiotant, a sărit din lojă pe scenă, strigând „Sic semper tiranis” (Întotdeauna aceasta tiranilor) şi a fugit prin ieşirea actorilor. Împreuna cu un alt conspirator, asasinul a părăsit imediat Washingtonul.

Booth pusese la cale o conspiraţie la care au participat alţi şase membri şi planul lor era să ucidă nu numai pe preşedintele Lincoln, dar şi pe vicepreşedintele Andrew Johnson, pe ministrul de externe şi pe cel de finanţe. Prin această acţiune, complotiştii urmăreau instaurarea unei stări de anarhie, prin care Confederaţia Sudică ar fi putut fi salvată.

O imensă forţă, cu peste 10.000 de militari, detectivi şi poliţişti. a fost pusă să urmărească pe fugari şi – după zece zile – un detaşament a izolat pe cei doi fugari într-o fermă din Virginia, unde Booth a fost împuşcat. Ceilalţi conspiratori au fost spânzuraţi pe 26 Iunie 1865.

Lincoln a murit la căteva ore de la atentat şi preşidenţia a fost preluată de Andrew Johnson. El s-a dovedit un preşedinte incapabil, care a transformat refacerea sudului într-o mare operaţie de răzbunare şi persecuţie.

Corpul preşedintelui a fost expus în douăsprezece oraşe americane şi mari mulţimi (peste un milion) au venit să-şi exprime regretele şi respectul. Înmormântarea a avut loc în oraşul natal Sprinfield, Illinois în ziua de 1 Mai 1865. (MSM)

Monumentul funerar al lui Abraham Lincoln

Ultima fotografie a lui Abraham Lincoln

Casa în care s-a născut cel de al 16-lea preşedinte american, Abraham Lincoln (12 februarie 1809- 14 aprilie 1865)

Muzeul memorial Abraham Lincoln din Washington, DC

Citate din Abraham Lincoln

Până la urmă, nu numărul anilor din viaţa ta contează, ci câtă viaţă a intrat în fiecare din ei.

Aproape toţi oamenii sunt capabili să reziste la greutăţi, dar dacă vrei să cunoşti adevăratul caracter al cuiva, dă-i puterea.

Caracterul unui om este ca un arbore şi reputaţia lui ca umbra copacului. Reputaţia este ceeace credem noi despre acel om, dar arborele este partea devărată.

America nu va fi niciodată înfrântă de forţe exterioare. Dar dacă vom eşua şi vom pierde libertăţile noastre, va fi din cauză că ne vom distruge noi înşine.