Buletinul Clubului Român din Chattanooga Numărul 47 (patruzecişi şapte) Septembrie 2015



Yüklə 169.21 Kb.
səhifə1/5
tarix26.10.2017
ölçüsü169.21 Kb.
  1   2   3   4   5


Buletinul Clubului Român din Chattanooga

Numărul 47 (patruzecişi şapte) Septembrie 2015

www.romclub.wordpress.com

romanianflag-cropped-442x256.gif

Poetul lunii: Radu Vancu

http://revistaechinox.ro/wp-content/uploads/2011/07/radu-vancu-300x224.jpg

 Iubitul tău mortul




Ce-ţi spune unul din morţii tăi

cei mai dragi, cel mai iubit dintre morţi,

când te lasă inima să-l visezi:

„Nu te speria, e teribil de simplu,

tot ce ţi s-a spus în cei şapte ani

de acasă e adevărat:

 

oamenii există şi sunt buni.



Sufletele există bine mersi,

culcuşite în straturile cărnii

 

ca recidivistele în paturi supraetajate,



tandre şi caline homicide.

Iar de răspuns ţi se va răspunde

 

răspicat, exact când spui „înger



îngerelul meu ce mi te-a dat” aerul

se va crâmpoţi, smuls

 

de peste lucruri ca ambalajul lucios



de pe un cadou demult promis,

şi dinăuntrul aerului va sări,

 

cu mişcări profesionale de stripperiţă



ţâşnind din tort, îngerelul.

Cât o să-l priveşti gură cască, se va duce

 

hopa suuus, după care va coborî



ca un deltaplanist spre tine. Atâta doar

mai mereu, ca din nebăgare de seamă,

 

îngerelul aterizează într-o legiune de porci



şi al naibii parc-ar fi de mercur,

aşa intră şi se întinde prin corpurile porceşti.

 

N-apuci să te minunezi mult, o mână



nevăzută îţi arde golăneşte doi dupaci

după ureche, te întinde pe spate,

 

cu un scalpel nevăzut îţi deschide



cuşca pieptului, duce apoi

degetele nevăzute pline de sânge

 

între buzele nevăzute pline de sânge



şi şuieră cu schepsis de porcar.

Iar porcii se apropie cumva tandru

 

de tine, îşi aliniază râtul



pe laturile trocuţei de coaste

şi, fericiţi de lături proaspete,

 

clefăie sângele, hăpăie inima.



Abia atunci, culcat pe spate,

vezi panoramaţi pe cer, buluciţi ca porcii,

 

turme de îngerei cu boticurile roşii-roşii,



numai incisivi, canini şi molari, râzând la tine.

Cum ziceam, să nu te sperii: aşa începe

 

răspunsul, şi toţi îl merităm.



E teribil de simplu, îngerelul râzând de după slănini

o să-ţi explice cu vremea totul”.

 


 

Soare de noiembrie

 


Ce-ţi spune unul din morţii tăi

cei mai dragi, cel mai iubit dintre morţi,

când te lasă inima să-l visezi:

 „Dragule, în ziua aia când soarele de noiembrie

era călduţ ca un cadavru proaspăt

şi eu îţi muream în braţe

 nu-mi închipuiam că aici,

unde totu-i înfricoşător de bine,

e un aer tare ca votca, îţi taie genunchii

 şi-ţi râcâie stomacul, încât te aştept

cu fiecare zi tot mai zdrenţuit,

mai matolit, mai lihnit.

 Tu nu te grăbi, vezi-ţi de trăitul tău,

eu o duc aici pe picioare

până o să vii tu –

 ca ciorba acră după beţia dulce,

ca iaurtul peste ficatul cu steatoză,

ca glucoza în venele macerate.

 Chiar dacă aerul de aici mă face cirotic,

nu te grăbi, de aici n-am unde să mai mor.

Cred. Aşa că trăieşte-ţi fericirea,

 o să te mănânc din ochi când o să vii,

n-o să-mi ajungi nici pe o măsea, ce-i drept,

însă o să mă ţii, ca atunci, în braţe

 sub soarele călduţ de aici,

şi poate că de data asta o să-mi revin,

îmbrăţişarea ta de mort proaspăt

 o să-mi pătrundă ca o injecţie cu adrenalină

în inimă. Fii deci viu, fii fericit de viaţa ta vie,

oricât de ridicolă-i chestia asta.”

 Aici te trezeşti cu obrajii arzând şi creierul

aburind în crăticioara craniului ca un cartof fierbinte,

fiert îndelung pentru o masă săracă.

 


 

Burtă de cal

 Ce-i spui unuia din morţii tăi

cei mai dragi, cel mai iubit dintre morţi,

când te lasă inima să-l visezi:

 „Va veni o vreme când mă va înduioşa

capriciul de a fi fost viu. Când mă va amuza

naivitatea de a refuza sfoara de rafie

 pe care tu n-ai refuzat-o. Când voi înţelege

că am trăit totul închis într-un cadavru.

Ca o muscă de hoit intrând tot mai adânc

 într-o burtă de cal. Afundându-se voluptuos

în intestinele cangrenate. Săpând metodic

în carnea râncedă. Simţindu-şi ochii faţetaţi

 scăldaţi în lacrimi de o puritate toxică

de fiecare dată când o larvă eclozează

şi-ncepe să-şi croiască drum prin masa organică.

 Va veni moartea şi va avea ochii unei muşte –

scăldaţi în lacrimi vor fi şi ochii mei,

amintindu-şi nostalgici sfoara de rafie

 

şi intestinele şi larva. Până şi aerul care-ţi ieşea



din plămânii tabagici şi-ncercam să ţi-l suflu

înapoi în piept mi-l voi aminti dulce.

 Şi voi plânge atunci încetişor,

cum te aud pe tine plângând uneori

noaptea târziu, când zumzetul încetează.”

 Iar mortul va surâde înlăcrimat,

învelit în viziunea ta

ca-ntr-o burtă de iapă.



ăştia-s pantofii cărămizii






am îmbătrânit, nu mai cred în coincidenţe,


pământul strălucitor ca un os curăţit de carne
fremătând sub paşii tăi
şi tăinuita piatră de sub vertebre
fremătând aidoma sub paşii ceilalţi
sunt la fel de departe una de cealaltă
ca sarea ce ne-acoperă-n cristale când ne iubim
de catedrala de sare din cracovia.nu-i puţin lucru să ştiu
că între umbra
cât mormântul tatălui meu de adâncă
lăsată pe asfalt de tine
şi umbra de mare ferigă carboniferă
ce ne-nvăluie amorul
nu e nici o asemănare.

fireşte, ăştia-s pantofii cărămizii,


o idee mai şui pe laturi,
care ţi-au plăcut la al treişpelea salar;
tot ei îţi sunt însă capătul cărămiziu al fiinţei,
vârfurile sângerii ale picioarelor coborând
până-n mormântul tatălui meu,
şi e înţelept deci să ţin minte:
nu există coincidenţe.
iubirea noastră nu are pereche pe lumea asta.

Cine este Radu Vancu ? de Dorin Teodorescu www.oradesibiu.ro 10 iulie 2015

Un poet sibian, cel care a avut șansa de-a ține aproape de unul din cei mai importanți creatori de versuri, în literatura noastră postbelică, eseistul și traducătorul Mircea Ivănescu. Despre Radu Vancu vreau să vă vorbesc, pentru că, în opinia mea, este unul din cei mai respectabili concetățeni ai noștri, stimați sibieni! Un om pe care talentul poetic nu-l ridică în sfera ficțiunilor ideale, ci, dimpotrivă, îl așează strașnic de aproape și temeinic între semenii săi. Radu Vancu nu trăiește cu capul în nori, cum se spune adesea despre poeți. Deși a scris și scrie enorm, nu-i deloc străin de viața cetății, publică și universitară, pentru că poetul nostru se ocupă (în timpul „liber”) cu predatul literaturii către studenți.

Și dacă vreți să vă întoarceți la poezie, ca la paradisul pierdut după ieșirea din copilărie; dacă vreți să uitați pentru câteva clipe tot ce vă face viața nesuferită, citiți-l pe Radu Vancu! Și dacă nu știți cu ce să începeți, vă spun eu titlu celei mai recente cărți pe care a scris-o: „4 A.M. Cantosuri domestice”. Da, un fel de cântece de potolit agitația vieții noastre, cum numai liniștea sufletească o poate – la începutul fiecărei dimineți, așa cum Sibiul începe fiecare zi purtând la inimă „cimitirașul” de lângă Biserica din Groapă:

Culcat abia pe la 5


dimineața, trezit
înspre 9, țopăi năuc pe
lângă biserica din Groapă,

prin aerul torționar al


dimineții. Pumni, arcade
sparte, tot tacâmul – și, ca să
mă apăr

cumva, intru-n cimitirașul


de lângă biserică. Olalá,
aici aerul nu mai îndrăznește
câtuși de puțin

să-și facă tortura.


Se liniștește ca o brută
pe care-o iei cu
dumneavoastră. Ce avantaj

devastator să ai un cimitir


în mijlocul orașului – cum ai avea
o sinucidere în mijlocul
unei vieți.



Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə