Buletinul Clubului Român din Chattanooga Numărul 54 (cincizeci şi patru) Aprilie 2016

Elita politică occidentală e inutilizabilă. În afară de semnătura pe vraful de demisii scadente, nu mai putem aştepta nimic de la aceşti lideri pierduţi în catastrofa propriei aroganţe. Cîndva, înainte de Bruxelles, exista o speranţă. Puteam crede că transa interminabilă a păstorilor de cîrduri de vorbe goale se va risipi la contactul cu violenţa bestială şi răul absolut. Nu e aşa, iar asta contează.

Căci miza e peste tot ce îşi închipuie cei ce transformă carnea străpunsă de schije în aperitiv birocratic pentru summit-uri. Miza nu mai e Uniunea Europeană - fosta formă de organizare a Europei. Miza e chiar Europa - lumea care ne-a creştinat, ne-a învăţat să scriem de la stînga la dreapta, ne-a pus furculiţa în mînă şi ne-a lăsat în pază umanismul.  

După Bruxelles şi bucăţile de morţi lăsate în urmă islamic, la aeroport şi metrou, trebuia să vină altceva. Trebuia să izbucnească, din toate părţile, forţa bunului simţ. Realitatea cere răcnind blocarea graniţelor de pe mările Europei, controlul strict al ghetto-urilor arabe şi tăcerea gurilor care îşi laudă asasinii. În locul acestor fapte simple: încă o tură de laşităţi. Prim-miniştri şi tot soiul de euro-grofi declară că numai o minoritate năbădăioasă de musulmani sînt – bătu-i-ar vina de ghiduşi! – terorişti. Şi asta pentru că n-au avut de ales. I-am marginalizat, i-am oprimat şi acum au tot dreptul să ne taie capul în faţa Comisiei Europene sau să pună bombe sub copii, în curtea Parlamentului European.

Dar n-au ieşit, oare, mulţimile în stradă? Ba da, dar nu pentru a protesta în faţa Comisiei Europene, cerîndu-i să revină pe pămînt. Nu! Mulţimile au reluat kitschul galeş-hipiot, cu flori şi cîntece ofilite, cu hashtag-uri je suis cretin şi pianişti hip care lălăie Imagine a lui Lennon. Următoarea decizie UE trebuie să oblige staţiile de metrou şi aeroporturile să se doteze cu piane în stare de funcţionare. Umorul englezesc, ultima formă vie de conştiinţă europeană, a definit bine situaţia. O glumă recentă spune că: musulmanii se tem de pe acum de valul de rasism ce va urma atacului cu bombe pe care îl pregătesc pentru miercurea viitoare!

Mesajul european e clar şi definitiv ca un giulgiu apretat. Elitele au pus piciorul în prag şi capul sub ghliotină şi transmit de acolo un ultimatum fioros căzăturilor islamice din oraşele Europei: pînă aici! să vă intre bine în cap! oricîte bombe veţi pune, noi nu vom face nimic! nu vom mişca un deget! vom semna hîrtiile pe care le-am mai semnat şi le vom mai semna după fiecare atentat! atît! s-a înţeles? victoria e a noastră!

O, de-ar fi numai atît! Liderii Europei au gînduri încă mai înalte. Cel mai  îmbietor e adaptarea. Asta înseamnă că Bruxelles n-a fost un capăt de drum, ci un punct de realimentare pe drumul care duce la subjugare consimţită. Aceleaşi voci care ne explică unde greşim faţă de inocenţa Islam-ului şoptesc discret către potopul arăbesc: nu vă pierdeţi cu firea! aşteptaţi! curînd, veţi da prim-miniştri în Belgia şi Franţa, apoi miniştri în Germania şi, într-o  bună zi, cînd noi vom fi la pensie grasă sau sub iarbă tot aşa, veţi conduce Occidentul! Parcă asta am auzit în pantomima jucată de liderii Europei după Bruxelles. Sau nu? Să privim pînă nu ne cade burka pe ochi.

Iat-o pe dna Merkel, Uber Islamizatoarea Europei! Foarte ocupată cu tăcerea, dna Merkel ne-a anunţat, totuşi, că „au fost atacate valorile Europei“. Şocant! Cine ar fi bănuit aşa ceva? Păcat că dna Merkel s-a oprit aici şi nu ne-a spus şi cine va apăra valorile Europei.

Urmează, în ordinea confuziei, dna Mogherini, Şefa Politicii Externe UE. Doamna a înţeles să plîngă în public, la auzul veştilor venite de la Bruxelles. Doamna ar trebui să lase locul gol pentru că tocmai a luat cu brioexamenul pentru Scala din Milano. Aria Traviata-Mogherini a reuşit să îi încredinţeze pe monştrii ucigaşi de la Bruxelles şi pe colegii lor prinşi cu lucrul la următoarele atentate că sîntem moi, sentimentali şi gata de tăiere. Mogherini poate studia cazul Thatcher. În 1984, hotelul în care se afla fostul premier britanic a fost aruncat în aer de terorişti irlandezi. Au fost ucişi cinci oameni. În aceeaşi seară, Thatcher a apărut din moloz şi a anunţat că îi va termina pe măcelari. Aşa a şi făcut. Fără  emoţii şi fără lacrimi.

Şi, în acest timp, unde e, oare, liderul şi protectorul lumii libere, Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama? Păzea! În Cuba, la meci, cu prietenii lui comunişti şi, pe urmă, în Argentina unde dansează tango, la dineul oficial. Istoria e neiertătoare cu impostorii. Îi face măscărici de canal TV în faliment.

Replica defensivă standard a elitelor spune că toţi cei ce au ceva de reproşat şi înjurat pe teme UE fac jocul Rusiei. Curios! Pentru că, dacă Uniunea Europeană a ajuns slabă şi pe placul Rusiei, vina e a celor ce au adus-o în această poziţie. Slăbiciunea UE e rodul deciziilor politice ale liderilor UE şi nu al criticilor aduse acestor decizii.

Oricum, vorbim toţi fără rost. După ani de palavre, am lăsat în urmă argumentele cu miez şi am ajuns altundeva. Am ajuns la Bruxelles, pe 22 martie 2016. Acolo au apărut ultimul argument şi sfîrşitul cuvintelor. Am ajuns la imaginea care închide tot.

O pot descrie pentru că am trecut pe acolo de zeci de ori. Locul e la cîţiva metri de intrarea în aeroport. Cum laşi cafeneaua pe stînga şi mergi să predai bagajul, se deschide un spaţiu de cîţiva metri pătraţi. Acolo era de văzut, după explozie, o fetiţă de trei-patru ani. În rochie albă. Stătea pe jos, încercînd să afle ceva despre cineva doborît lîngă săndăluţele ei mînjite de sînge. Din cînd în cînd ridica ochii goi aşteptînd un răspuns. Apoi se întorcea plîngînd la lucrul acela nemişcat de la picioarele ei. Mama.

E fotografia de adio a Europei.

(Ziarul Adevărul 29 martie 2016)