Buletinul Clubului Român din Chattanooga Numărul 71 (șaptezeci și unu) Septembrie 2017


Mareşal Ion Antonescu. Însemnări din celulă



Yüklə 352,19 Kb.
səhifə4/4
tarix26.07.2018
ölçüsü352,19 Kb.
#58789
1   2   3   4

Mareşal Ion Antonescu. Însemnări din celulă


Astăzi, 23 august 1944, am venit în audienţă la Rege la ora 15:30 pentru a-i face o expunere asupra situaţiei frontului şi a acţiunii întreprinse pentru a scoate ţara din greul impas în care se găseşte.

Timp de aproape două ceasuri Regele a ascultat expunerea, păstrând ca de obicei, o atitudine forţat rezervată, aproape indiferentă.

La expunerea mea a asistat la audienţă d-l Mihai Antonescu.

I-am arătat Regelui că de aproape 2 ani d-l Mihai Antonescu a căutat să obţină de la anglo-americani asigurări pentru viitorul ţării şi i-am afirmat cu această ocazie că, dacă aş fi găsit înţelegere, şi aş fi putut găsi înţelegere pentru asigurarea vieţii, libertăţilor şi comunităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial, când Germania era tare.

În continuare, i-am arătat conversaţia avută, imediat la întoarcerea mea de pe front, în noaptea de 22/23 cu d-nii Clodius şi Mihalache şi în dimineaţa zilei, cu d-l Gh. Brătianu.

D-lui Clodius i-am vorbit în faţa d-lui M. Antonescu pe un ton răspicat şi i-am amintit că, atât prin d-l M. Antonescu acum câteva luni, cât şi în februarie, la ultima întrevedere, am arătat Germaniei că dacă frontul nu se va meţine pe linia Tg. Neamţ – Nord Iaşi – Nord Chişinău – Nistru, România va căuta soluţia politică pentru terminarea războiului.

I-am arătat d-lui Clodius că nici o ţară şi nici chiar Germania, nu ar putea continua războiul în caz când jumătate din teritoriul ei ar fi ocupat şi ţara total la discreţia ruşilor.

I-am cerut, ca şi d-l. M. Antonescu, să arate acest lucru la Berlin, să roage să înţeleagă poziţia ţării noastre în faţa cataclismului care o ameninţă şi a mea în faţa istoriei şi a ţării şi să-mi dea dezlegarea de a trata un armistiţiu, dorind să ieşim din această situaţie ca oameni de onoare şi nu prin acte care ar dezonora pentru vecie ţara şi pe conducătorii ei.

D-l Clodius a promis că va arăta exact dorinţa noastră;i-am subliniat că noi trebuie să ne luăm libertatea de a ne apăra viaţa viitoare a neamului.

Relativ la conversaţia cu d-l Mihalache, deşi ea a durat câteva ceasuri, totuşi i-am arătat numai esenţialul.

D-l Mihalache mi-a cerut să mă sacrific şi să fac eu pacea, oricât de grele ar fi condiţiile puse.

I-am răspuns că eu, fiind exponentul unei revoluţii care m-a adus, fără să o fi pus eu la cale sau să fi avut vreo legătură cu ea – la conducerea Statului, dându-mi mandatul să reconstituiesc graniţele ţării, să restabilesc ordinea morală şi să pedepsesc, aducându-i în faţa Tribunalului Poporului pe acei care adus-o... catastrofa granieţlor şi prăbuşirea dinastiei. Cum ţara îmi impusese şi pe legionari şi mai târziu şi războiul, pentru a legaliza actele mele, am cerut aprobarea ţării pentru faptul că schimbasem prin luptă regimul legionar pentru trădările sale şi, pentru că intrasem în război în aclamaţiile şi cu asentimentul întregii naţiuni, trecusem, forţat de operaţiuni, şi Nistrul.

Ţara, prin câte 3 milioane de voturi, mi-a dat dezlegare şi a aprobat tot ce eu făcusem.

În consecinţă, a accepta astăzi propunerile Molotov însemnează:

a) a face un act politic de renunţare şi pierderea Basarabiei şi a Bucovinei, act pe care România nu l-a făcut până acum niciodată de la 1812 şi până la ultimatul Molotov.

I-am adăugat că, după părerea mea, făcând acest act, putem pierde beneficiul Chartei Atlanticului, în care Roosevelt şi Churchill s-au angajat printre altele „să nu recunoască nici o modificare de frontieră, care nu a fost liber consimţită”.

Azi a semna propunerea Molotov însemnează a lăsa mari riscuri pentru viitorul ţării în ceea ce priveşte graniţele ţării.

b) să bag ţara pentru vecie robie, fiindcă propunerile de armistiţiu conţin şi clauza despăgubirilor de război neprecizate, care, bineînţeles, constituie marele pericol, fiindcă drept gaj al plăţii lor, ruşii vor ţine ţara ocupată nedefinit. „Cine, am spus d-lui Mihalache, îşi poate lua răspunderea acceptării acestei porţi deschise, care poate duce la robia neamului?”

c) a treia clauză, şi cea mai gravă, era aceea de a întoarce armele în contra Germaniei.

Cine poate, am arătat eu d-lui Mihalache şi..., poate să-şi ia răspunderea consecinţelor viitoare asupra neamului a unui asemenea gest odios, când putem să ieşim din război oricând dorim?

Am avut bazele viitoarei politici a statului asigurate şi i-am afirmat că dacă... de d-l Maniu, pe care l-am lăsat şi i-am înlesnit tratativele directe cu anglo-americanii, sau de la d-l Mihai Antonescu, care a tratat cu ştiinţa mea, eu nu m-aş da la o parte şi aş da, dacă mi s-ar cere, orice concurs, pentru a scoate România din război, luându-mi curajul şi răspunderea să spun Fuhrerului în faţă că România se retrage din război.

d) a patra condiţie cerută de Molotov şi de anglo-americani este să dau ordin soldaţilor să se predea ruşilor şi să depună armele, care ne vor fi puse după aceea la dispoziţie pentru ca împreună cu ruşii să izgonim pe nemţi din ţară.

Care om cu judecata întreagă şi cu simţul răspunderii ar putea să dea soldaţilor ţării un astfel de ordin care odată enunţat producea cel mai mare haos şi lăsa ţara la discreţia totală a ruşilor şi germanilor?

Numai un nebun ar putea accepta o astfel de condiţie şi ar pune-o în practică.

Vecinătatea cu Rusia, reaua ei credinţă faţă de Finlanda, ţările balcanice şi Polonia, experienţa tragică făcută de alţii, care au căzut sub jugul bolşevic crezându-i pe cuvânt, mă dispensează să mai insist.

Notez că, atunci când mi s-a[u] propus acestea, situaţia militară a Germaniei, deşi slăbită, era totuşi încă tare.

e) în sfârşit, propunerile Molotov mai conţineau şi clauza care ne impunea să lăsăm Rusiei dreptul de a pătrunde pe teritoriul României oriunde va fi necesar a izgoni pe nemţi din ţară. Adică, sub altă formă, prezenta ocupaţiunerusească cu toate consecinţele ei.

Reamintind toate acestea, d-lui Mihalache, el mi-a spus, ceea ce a constituit o surpriză pentru mine, că trebuie să mărturisească, că d-lor, adică naţional-ţărăniştii, s-au înşelat;au crezut în sprijinul anglo-americanilor, însă că şi-au făcut convingerea definitivă că ei sunt total nepregătiţi de a indispune pe ruşi şi că suntem lăsaţi la totala lor discreţiune, ca şi Polonia şi, poate, alte ţări. În consecinţă, trebuie să ne considerăm o generaţie sacrificată, să ne resemnăm şi să aşteptăm.

I-am răspuns domnului Mihalache că într-o astfel de situaţie este de preferat ca un popor [pe] care-l aşteaptă, dacă are siguranţa că îl aşteaptă, o asemenea soartă, să cadă eroic, decât să-şi semneze singur sentinţa la moarte.

D-l Mihalache a insistat încă o dată să fac eu armistiţiul şi să semnez pacea, fiindcă condiţiile puse sunt condiţii de pace, nu de armistiţiu (este sublinierea d-sale). Bineînţeles, am declinat aceasta.

În dimineaţa zilei de astăzi, pe când eram în Consiliul de Miniştri, a cerut să mă vadă d-l Gh. Brătianu, care, spre deosebire de d-l Mihalache, mi-a declarat că vine de la o întrevedere dintre d-nii Maniu şi Dinu Brătianu, şi că vine cu mandatul formal de la ambii că sunt de acord şi că îşi iau alături răspunderea, dacă accept, să fac eu tratative de pace.

I-am răspuns că accept, cu condiţia să mi se dea în scris acest angajament, şi că dacă acceptă ca el să fie publicat, pentru ca poporul să vadă că s-a înfăptuit unirea internă şi pentru ca străinătatea, aliaţii şi inamicii, să nu mai poată... prin dezunirea noastră.

D-l Brătianu urma să-mi aducă adeziunea scrisă înainte de audienţa mea la rege, fiindcă voiam să merg la această adeziune cu hotărârea luată, adică să-i pot afirma că, dat fiind faptul că s-a realizat unirea politică internă, îmi pot lua angajamentul să încep tratativele de pace.

Generalul Sănătescu intervenind în discuţii, a afirmat de două ori şi şi-a luat angajamentul, fără să i-l fi cerut, că-mi va aduce dânsul acest angajament, scris, pentru care i-am mulţumit.

Cum regele spunea ca aceste tratative să înceapă imediat, d-l Mihai Antonescu i-a spus că aşteaptă răspunsuri de la Ankara şi Berna prin care dorea să obţină consimţământul Angliei şi Americii de a trata cu Rusia. Aceasta, fiindcă Churchill, în ultimul său discurs, a spus, vorbind despre România, că această ţară va fi în „curând la discreţia totală a Rusiei”, ceea ce era un avertisment că vom fi atacaţi în forţă şi că vom fi total la discreţia lor şi că va trebui să tratăm mai întâi cu ruşii.

Acest „mai întâi”, legat şi cu alte indicaţii pe care le-am avut pe căi serioase, a determinat pe d-l M. Antonescu să arate regelui că este o necesitate să mai aştepte 24 de ore, să primească răspunsurile pe care le aşteaptă şi după aceea va intra în tratative.

Eu am adăugat că sunt de acord, cu aceste condiţii, chiar cu plecarea d-lui M. Antonescu la Ankara şi Cairo pentru a duce tratative directe.

În acest moment, regele a ieşit din cameră, scuzându-se faţă de mine, şi discuţia a continuat câtva timp cu generalul Sănătescu, „acesta” revenind cu afirmarea că va aduce el adeziunea scrisă a d-lor Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu.

Când eram în curs de discuţiuni şi în picioare aşteptând revenirea regelui pentru a pleca, regele intră în cameră şi în spatele lui apar un maior din garda Palatului cu 6-7 soldaţi cu pistoalele în mână.

Regele a trecut în spatele meu urmat de soldaţi, unul din soldaţi m-a prins de braţ pe la spate şi generalul Sănătescu mi-a spus:„D-le mareşal, sunteţi arestat pentru că nu aţi vrut să faceţi imediat armistiţiul”.

M-am uitat la soldatul care mă ţinea de braţ şi i-am spus ca să ia mâna de pe mine şi, adresându-mă generalului Sănătescu, în auzul regelui, care trecea în altă cameră cu mâinile la spate:„Să-ţi fie ruşine;astea sunt acte care dezonorează un general”. M-am uitat fix în ochii lui şi i-am repetat de mai multe ori apostrofa.

După aceea, bruscat, am fost scos din cameră pe culoar, unde o bestie de poliţist mi-a spus să scot mâna din buzunar, ceea ce am refuzat. După aceea, împreună cu d-l Mihai Antonescu, am fost băgat, la ora 17, într-o cameră „Safe” Fichet şi încuiaţi cu cheile.

Camera nu are decât 3 m pe 2, este fără fereastră şi fără ventilaţie bună, înăuntru nu are de... şi o scobitură într-însa.

După 2 ore s-a deschis uşa şi ni s-au oferit două scaune aduse din afară.

Nu s-a avut nici decenţa de a se da aceste camere, celulă, cel puţin aspectul curat. Este plină de praf şi într-o dezordine organizată.

Iată cum a ajuns un om, care a muncit 40 de ani ca un martir, pentru ţara lui, care a salvat-o de 2-3 ori de la prăpastie, care a scăpat de la o teribilă răzbunare pe membrii dinastiei, care a luat jurământul tânărului rege în strigătele mulţimii, care îmi cerea să dau pe toţi din Palat pentru a fi linşaţi şi care a servit timp de 4 ani, cu un devotament şi cu o muncă de mucenic armata înfrântă, ţara şi regele ei.

Istoria să judece.

Mă rog la Dumnezeu să ferească ţara de consecinţele unui act cu atât mai necugetat cu cât niciodată nu m-am cramponat de putere. De mai multe ori am spus regelui, în patru ochi şi în prezenţa d-lui M. Antonescu, că dacă crede că este un alt om în ţară capabil să o servească mai bine ca mine, şi să o servească, eu îi cedez locul, cu o singură condiţie, să prezinte garanţii şi adică să nu fie un ambiţios sau un aventurier.



Mareşal Ion Antonescu

23.VIII.1944

Scris în celulă.

Drinkology: Etnogeneză și țuică - de Vintilă Mihăilescu

din revista Dimea Veche 8-14 iunie 2017

Vreți să înțelegeți istoria zbuciumată, la răscruce de drumuri și imperii, a neamului nostru? Ei bine, nimic mai simplu: geografia istorică a băuturii noastre naționale stă mărturie în acest sens. Iată un mic ghid compilat pentru dumneavoastră din scrierile specialiștilor în domeniu.

Ca în atîtea alte domenii, pe teritoriul nostru s-a purtat timp de secole și o luptă aprigă de cucerire alcoolică. Astfel, călugării cistercieni, se pare, sînt cei care introduc în părțile noastre, prin secolul al XIV-lea și în principal în orașele săsești din Transilvania, alcoolul distilat din fructe. Sub denumirea generică de vinars (calchiere după germanul Branntwein), acesta urmează tradiția medievală a aqua vitae și are întrebuințări aproape exclusiv medicale. În anumite zone din nord-vestul României, pe unde a pătruns această practică, s-a păstrat multă vreme termenul de ocovit sau ocovită, derivat din aqua vitae pe filiera poloneză (okowita) și ucraineană (okovita, okovitka). De asemenea, nu puține sînt întrebuințările medicale păstrate pînă în ziua de azi.

În secolul al XVI-lea, vinarsul este cu siguranță folosit deja ca băutură, fiind preferat, de pildă, de Petru Rareş la ospețele sale. Vinars a rămas o denumire mai degrabă arhaică, venită pe filieră germană – și marcînd apartenența noastră europeană…

Pălinca are o proveniență austro-ungară (la origine slavă: pálenkan, de la verbul paliti, a arde, a distila) și se regăsește în diferite forme din Slovenia și Ungaria pînă în zone din Austria, Polonia și Slovacia. Termenul de „palinka“ apare în documente încă din 1630, ajungînd în aceste zone pe filieră maghiară. De regulă, este obținută din fructe diferite sau din amestecuri de fructe, cu tării ce depășesc 40-50 de grade.

Rachiul este de origine turcească (raki în turcă, preluat din arabul araq) și are o răspîndire sud-dunăreană, din Turcia, trecînd prin Bulgaria, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Macedonia, Montenegru, Croația, și pînă în Albania. În România, cuvîntul este atestat într-o zonă ce cuprinde sudul şi estul Transilvaniei şi o parte din jumătatea nordică a Moldovei. În Banat, pe o arie compactă, îi zice răchie. În toate aceste cazuri, „rachiu“ a fost însă inițial o formă literară, adoptată în unele zone ca echivalent al țuicii.

În sfîrșit, în nord-estul țării se manifestă o influență rusească. Astfel, de pildă, horinca, întîlnită doar regional în Maramureș și o parte a Bucovinei, provine de la holercă (rusescul horelka, ucraineanul horiuka – de la hority, a arde) + palincă. Inițial, „holercă se făcea demult din cartofi, secară, păpuşoi“, „holerca se face din pîni, din sfeclă“ – zic localnicii. Horinca s-a despărțit de aceste ingrediente inițiale și a ajuns să fie un alcool dublu distilat, de regulă din prune; holerca a rămas un termen depreciativ, pentru o băutură de proastă calitate, care se întîlnește pînă în preajma Primului Război Mondial ca rachiul de bucate sau basamac, o altă versiune a distilatelor din amestecuri și resturi, considerată ca extrem de nocivă de către medicii igieniști ai secolului al XIX-lea. De asemenea, în Moldova se mai întîlnesc și distilate din cereale, similare cu vodca.

Și țuica? În 1570 apare și prima atestare documentară explicită referitoare la fabricarea țuicii în localitatea Turț, cunoscută pînă în ziua de astăzi drept „țuică de Turț“. Dar, surpriză: spre deosebire de toate celelalte băuturi, „țuică“ are o etimologie total necunoscută! Termenii similari din sîrbo-croată (cujka) și din săseşte (tsuikë) provin, evident, din română. Deci, clar: țuica este a noastră și nici un vecin nu poate pretinde (etimologic) paternitatea ei!

Ca răspîndire, termenul este întrebuinţat, în general, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova – adică pe tot teritoriul Vechiului Regat, dar, zonal, și în Transilvania. Vocabularul tehnic al țuicii este extrem de bogat, referindu-se la spațiile de producție, tipurile de alambicuri, moduri de preparare, momente ale procesului de producție, calități ale țuicii etc., toate acestea indicînd amploarea și importanța producerii țuicii în acest spațiu. Pe de altă parte, există o zonare de secole a unor „brand-uri“ distincte de țuică: Ţuică de Bihor, Ţuică de Bistriţa, Ţuică de Buzău, Ţuică de Milcov, Ţuică de Muscel, Ţuică de Piteşti, Ţuică de Zalău, Ţuică de Turţ, Ţuică de Văleni etc. Unitate în diversitate, ar zice folcloriștii…

După cum știm, particularitatea țuicii este dată de faptul că aceasta este distilată doar din prune, România fiind una dintre cele mai mari producătoare din lume ale acestei materii prime. Astfel, la sfîrșitul secolului al XIX-lea, suprafața cultivată cu pruni în Principatele Române era de 55.280 ha, iar producția medie anuală de țuică era de 385.000 hl în Valahia și 36.000 hl în Moldova. Producția se triplează însă după criza filoxerei, care distruge viile țărănești, obligîndu-i pe români să treacă aproape integral pe țuică. În ciuda abandonării a aproape un sfert din livezile României după 1990, aceasta rămîne pînă în prezent unul dintre cei mai mari producători de prune din lume.

Țuica stă mărturie și pentru adevărata istorie a celor „două Românii“: nordul Pălincii şi sudul Ţuicii. Pentru nord, țuica de sud este „poșlete“: „Nu este țuică ceea ce nu este fiert a doua oară și nu are cel puțin 50 de grade“ – se revoltă o doamnă serioasă din Deleni. Pentru sud, pălinca distruge aroma țuicii și e băutură de bețivi. După o mică ciocnire post-comunistă a civilizațiilor, restaurantele au ajuns la o pace ecumenică: vînd și pălincă, și țuică.

O legendă culeasă de Elena Niculiţă-Voronca în 1903 consfințește și ea cosmogonia autohtonă a țuicii: „Amu, cînd a fost velniţa gata, dracii s-au strîns toţi la sesie ca să se sfătuiască cum vor pune numele băuturei ce vor face ei. Dracii cei bătrîni au zis că, în numele lor, să se cheme drachiu. Cei mijlocii au zis să se cheme drăchilă. Da’ într-al nostru? au zis cei mititei. Într-al vostru ţuică. Şi amu aşa a rămas, că rachiul cel mai tare e drachiu, cel mijlociu drăchilă, iar cel slab, care se face din perje, ţuică“.

Acum, fără glumă: încercați să schițați în minte harta lingvistică a acestor băuturi: mai întîi, o pătrundere de sorginte medievală dinspre Occident; mai apoi, una central europeană (habsburgică) dinspre vest, una otomană dinspre sud și una rusească dinspre nord-est. Și pretutindeni, rezistînd imperiilor, difuză, dar persistentă, domnia țuicii, singura băutură de origine necunoscută…



România de azi: Pericolul modificărilor în sistemul juridic intenționate de guvernul PSD-ALDE

  • În iarna anului 2017, guvernul român a încercat să introducă prin OUG 13 (ordonanță guvernamentală de urgență) modificări ale Codului Penal prin care să se faciliteze amnistia unor politicieni condamnați sau aflați sub anchetă și să se prevină anchetarea viitoare a politicienilor corupți. Intensitatea manifestațiilor populare, care a scos în stradă sute de mii de protestatari, a blocat această încercare. OUG 13 a fost abrogată și ministrul de justiție de atunci Florin Iordache și-a dat demisia.

  • Au urmat încercările din parlamentul țării, în care senatorul PSD Șerban Nicolae și Călin Popescu-Tăriceanu (președintele senatului, el însuși condamnat pentru corupție) au sondat modalitățile de a schimba procedurile juridice, astfel ca să îi protejeze pe politicienii corupți și de a-l elimina pe președintele țării din procesul de numire al procurorilor șefi și al magistraților, ca și al șefilor agențiilor naționale anticorupție (DNA) și direcția de investigare a infracțiunilor de criminalitate organizată (DIICOT).

  • În prezent, actualul ministru al justiției, Tudorel Toader propune un set de modificări ale sistemului juridic prin care independența magistraților și procurorilor să fie anihilată de controlul politic. Numirea chestorilor de poliție și a procurorilor ar urma să fie sub control politic, Inspectoratul de justiție ar trebui să revină la Ministerul Justiției, deci sub controlul executivului (cum era până în anul 2005) și președintele României ar urma să piardă orice putere de decizie în numirea magistraților. Este o încercare de a anula separarea puterilor în stat și de a subordona justiția executivului, deci partidului politic aflat la putere.

abriel liiceanu

Filosoful Gabriel Liiceanu a comentat în timpul emisiunii „În fața ta”, de la Digi24, propunerile ministrului Tudorel Toader de schimbare a legilor din justiție. Acestea reprezintă, în opinia lui, „un nou șoc” primit de societatea românească, sub forma unor inițiative neașteptate „ca o pacoste”. 

Ar fi bine să știm că, prin ceea ce se întâmplă astăzi, societatea română - e bine să nu uite asta, trage consecințele nesimțirii, aroganței și inconștienței celor care n-au mers la vot pe 11 decembrie 2016. Nu sunt injurioase cuvintele, sunt constatative. Nesimțirea înseamnă toate, le-am experimentat în anturajul meu: nu mă duc la vot că n-am chef, jumătatea aia de oră n-au găsit-o unii, alții din aroganță, n-am cu cine, nu mi se dă nimic la nivelul opțiunilor mele, și a treia, inconștiența e incapacitatea de a prevedea lucrurile pe care am ajuns să le trăim și care au fost plătite, în loc de jumătatea de oră de mers la vot cu statul în piețe în plină iarnă, cu gândul cum se vor face manifestații în august călduros și plin de vacanțe”, a spus Liiceanu. El a adăugat că PSD a câștigat puterea cu un scor de 16% din masa electorală, iar partea majoritară care nu s-a dus la vot a devenit prea slabă și nu mai e reprezentată. „E o formă de prostie, trebuie să repari cu eforturi enorme ceea ce n-ai făcut firesc în prima clipă, să te duci sa votezi”, crede el.

În opinia sa, justiția este ultima redută care trebuia cucerită. 

„Există deja o dictatură parlamentară pentru că rezultatul alegerilor din decembrie a dus la 80%, deci pot sa dea orice legi vor. Opoziția din parlament e extrem de șubredă. Pot să-și dea legile lor. Executivul e făcut din partidul cu pricina. Justiția nu intra în această ecuație a exclusivismului. A rămas încă în forma de după 2004-2005, atunci când, intrând în UE, s-a pus problema unei bune separări a justiției de elementele politice. Asta e ultima lovitura care trebuie dată ca sa ajungem la dictatură înăuntrul unei democrații”, a afirmat Gabriel Liiceanu. 

OPINIE: Daddy, ia-ți javra de pe noi! |

de Grigore Cartianu ,  ziarul România Liberă 26 august 2017

 
Baronul de Teleorman-Cumbuco crede că a venit vremea să ne dea lovitura de grație. Întors bronzat din Maldive, a scos javra din cușcă și a asmuțit-o împotriva noastră.

Nu e o javră turbată, nu, e crescută în lux, hrănită cu jambon scump și sulemenită cu pudre franțuzești. E javra noastră de la Justiție. Mă rog, e javra lor, dar ne mușcă pe noi, cei care-i plătim jambonul și odicolonul.

S-au strâns multe dosare, în ultima vreme, în jurul Mustății-Sacre. Caracatița Tel Drum… ferma de porci de la Salcia… lacul Belina… traficul cu mașini agricole… afacerile din Brazilia… Toate poartă amprenta lui Dragnea, ayatollahul pădurii nebune a Deliormanului. Audieri, percheziții, control judiciar pentru oamenii-paravan ai liderului suprem. În lumea mafioților, astea nu se pot ierta!

Precipitarea situației a obligat alianța penală PSD-ALDE să-și devoaleze adevăratul program de guvernare. Un program simplu, în trei puncte:

1. promitem bani mulți la tot poporu’ (chiar dacă nu-i avem), batem toba pe tema asta;

2. castrăm Justiția, o lăsăm fără putirință (nu vor fi proteste serioase, oamenii vor fi cu ochii pe bani);

3. furăm în liniște, nu are cine să ne prindă (ne ajută punctul 2); sunt miliarde care ne așteaptă.

„Pachetul Tudorel Toader“, prezentat în sumbra zi de 23 august, se încadrează la punctul 2. Graba cu care a fost anunțat are legătură cu mlăștinirea punctului 1. Promisiunile și-au epuizat potențialul de seducere, banii nu prea vin, oamenii își strigă furia: ne-ați păcălit, șarlatanilor!

...

Ce vrea, de fapt, Tudorel Toader cu „reforma“ lui?


Exact ce voia și Tăriceanu prin proiectul pe care-l plimba prin Parlament. Exact ce vrea și Dragnea, exact ce vor și ceilalți avocați ai Corupției - Șerban Nicolae, Eugen Nicolicea, Codrin Ștefănescu, Olguța Vasilescu etc.

Principalele schimbări pe care vor să le introducă Dragnea și Tăriceanu, cu mâna lui Toader:

1. numirea politică a procurorilor-șefi (procurorul general, adjunctul acestuia, şefii DNA și DIICOT), de către ministrul Justiției, prin scoaterea din joc a președintelui României;

2. trecerea Inspecției Judiciare (care îi cercetează disciplinar pe magistrați) de la CSM la Ministerul Justiției, adică subordonarea ei politică;

3. spargerea DNA, prin înființarea unei alte direcții care să preia dreptul exclusiv de a ancheta magistrați.

Atenție mare la un amănunt! Toader vrea să-i ia președintelui atributul de a numi șefii marilor Parchete, dar să i-l lase pe acela de a numi președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Planul e clar: luăm controlul procurorilor și distrugem orice anchetă din fașă! Pur și simplu, dosarele nu vor mai ajunge la instanță. Sau dacă vor ajunge, vor fi suficient de confuze și de incomplete, încât judecătorii vor avea o singură soluție: să-i achite pe cei acuzați de corupție. În plus, prestația procurorilor în sala de judecată poate fi favorabilă infractorilor: în loc să ceară 7 ani cu executare, pot cere 2 ani cu suspendare. Dacă ai controlul procurorilor, îi lași fără arme pe judecători. Nici cel mai sever judecător nu poate pronunța o condamnare dacă dosarul e prost făcut.

......

Îmi permit un prognostic: acest proiect nu va ajunge lege niciodată! Binomul borfașilor, Dragnea-Tăriceanu, cel care l-a trimis la înaintare pe Toader, se va afla sub o presiune teribilă, din toate direcțiile: opinia publică, rețelele sociale, opoziția politică, presa liberă (atât cât mai este), ONG-urile, ambasadele occidentale, UE, NATO etc.



În acest context, remarc reacția rapidă, fermă, de bun-simț a unor lideri politici: Klaus Iohannis, Ludovic Orban (PNL), Cristian Ghinea (USR), Eugen Tomac (PMP), Monica Macovei etc.

Mesajul societății e clar: Toadere, Dragneo, Tăricene, doar peste cadavrele noastre! Dar mai degrabă peste cadavrele voastre politice!

P. S. 1. Daddy, ia-ți javra de pe noi!

Gastronomice: Dietele vegetariene

O tendință persistentă în alegerea felului de hrană al celor din generațiile contemporane este acea a eliminării, sau limitării drastice, a alimentelor de origine animală, deasemeni a micșorării aportului caloric.

Fiindcă există suficientă confuzie în sfera opțiunilor vegetariene, m-am gândit să aduc câteva informații despre cum se numesc "sectele alimentare" care evită alimentele animale și ce reguli au:

1. Dieta vegetariană adevărată: vegetale, fructe, ouă, lapte; nu carne sau pește. Hrana poate fi gătită în orice fel. Se folosesc multe substitute de carne și de produse de carne (chiftele și burgeri vegetali din tofu, ciuperci, fasole, vegetale, ouă, icre false, friptură din vinete, etc)

2. Dieta flexitariană (semivegetariană) este o variantă a vegetarianismului care permite consumul ocazional de carne și folosirea regulată a produselor din lapte și a ouălelor.

3. Dieta pescatoriană permite adăugarea peștelui la vegetale și fructe.

4. Dieta vegan: numai vegetale și fructe. Nimic de origine animală, nici măcar gelatina sau untul. Cei care o urmează sunt ades implicați în activismul pentru drepturile animalelor și combaterea cruzimii față de animalele crescute industrial sau folosite în medicina experimentală. Se poate asocia cu deficite nutriționale, în special cel de vitamină B12.

5. Dieta vegan crud: vegetale și fructe negătite, sau expuse la căldură numai pe timp limitat la temperaturi de maximum 450 C sau 1150 F. Pleacă de la ideea că interacțiunea alimentelor cu temperaturile ridicate distruge micronutrienții și dă naștere la compuși chimici toxici.

6. Dieta macrobiotică: cereale crude, în special orez brun, orz, ovăz, mei, quinoa, secară; vegetale - mai ales cele asiatice- , ocazional pește. Porții foarte mici. Este un derivat al budismului Zen. Teoretizează efectul (neconfirmat) al protecției față de boli cronice, în special cancer.

Fără să fie o dietă cu adevărat vegetariană, o nouă modă alimentară este adoptată în număr mare: dieta paleo (inspirată din hrana oamenilor primtivi din era paleolitică).

Cei care adoptă felul de a mânca care se estimează dieta îndepărtaților noștri strămoși din epoca de piatră (vânâtori-culegători), deci din faza preagricolă a societăților umane, au convingerea că distanțarea față de tot ce ține de modernism aduce un supliment de sănătate. Este căutată o întoarcere la natură prin tipul de hrană.

În dieta paleo 55% din caloriile zilnice sunt asigurate de carnea slabă sau de grupul pește/fructe de mare, 15% din fructe și semințe și restul din nuci, alune și uleiuri vegetale (cocos, ulei de fructe, de măsline). Zahărul este exclus, ca și toate celelalte forme de hrana preparată industrial. Sarea se folosește limitat. Nici un fel de cartofi, preparate de făină sau orez. Este - de fapt - o dietă cu glucide reduse (low carb), care poate fi greu de tolerat. Digestia omului modern este rezultatul unei lungi evoluții adaptative care îi face sistemul digestiv foarte diferit de cel al oamenilor din peșteri.



Pictorul lunii: Zamfir Dumitrescu

Pictorul Zamfir Dumitrescu s-a nascut la 15 aprilie 1946, in Bucuresti, Romania, intr-o familie de intelectuali.


Mama sa Margareta, (nascuta Eckert), descendenta a unui austriac si a unei elvetience, Francisc Eckert si Clara Filk, avea cultura muzicala si inclinatii artistice, iar tatal, Dumitru Dumitrescu, doctor docent in stiinte fizico-matematice la Gottingen, inginer diplomat al Institutului Politehnic din Bucuresti, al Scolii Superioare de Aeronautica, Paris, al Scolii Superioare de Electricitate, Paris, fiind si Licentiat al Universitatii din Bucuresti, in Matematici, in Drept, in Litere si Filozofie, a fost ales secretar general al Academiei Romane in mandatul 1963-1967.
Dupa absolvirea prestigiosului liceu Spiru Haret din Bucuresti, Zamfir Dumitrescu a ales artele frumoase, pictura.
Face parte, alaturi de Stefan Caltia, Sorin Ilfoveanu, Cornel Antonescu, Wanda Mihuleac, Victor Teodorov, Mihai Buculei, Napoleon Tiron, Bata Marianov, Florin Codre, Ovidiu Buba si Tereza Panelli din generatia de aur a Institutului de Arta Plastica "Nicolae Grigorescu" din Bucuresti, Romania, generatie despre care, se poate spune ca a intrat deja in istoria artei.

A fost elevul lui Corneliu Baba.







Posibile amintiri

Rastelul



Yüklə 352,19 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin