Buletinul Clubului Român din Chattanooga Numărul 72 (șaptezeci și doi) Octombrie 2017

Articolul lunii: România cangrenată a domnului Dragnea - de Ioan Stanomir 

www.contributors.ro septembrie 19, 2017 

Liniştea domneşte peste România.

Treptat, visul domnului Dragnea se împlineşte. Totul merge spre bine în cea mai calmă dintre ţări. Guvernul Tudose lucrează, harnic, pentru binele comun, în vreme ce conducătorul suprem dirijează, cu mână sigură, efortul de realizare al societăţii socialiste multilateral subdezvoltate.

Liniştea din România de acum este imaginea cangrenei ce acoperă întreg corpul social, o cangrenă ce aduce cu sine miasmele complicităţii, resemnării şi mediocrităţii. Nimic nu poate să ne mai surprindă,nici măcar acoladele ministrului Educaţiei, cel care face ca idealul României occidentale în materie de învăţământ să fie o formă de ceauşism rezidual.

Domnul Dragnea a devenit o obsesie naţională şi ceea ce această privire îndreptată exclusiv asupra domniei-sale riscă să ignore este contextul responsabil pentru ascensiunea sa. Asemeni lui Victor Ponta înaintea sa, Liviu Dragnea nu este un accident, ci expresia modului în care PSD acţionează, programatic şi deliberat. Cangrena din România de astăzi îşi are originea într-un partid politic, PSD, a cărui vocaţie unică a fost, chiar de la întemeierea sa, organizarea exploatării cleptocratice a statului. Iluziile ţesute în jurul iluzoriei reformări a PSD trebuie abandonate. În momentul în care ar renunţa la acest mecanism de dominaţie instituţional, PSD ar înceta să existe. PSD se confundă cu statul român însuşi, în baza unei simbioze istorice ce duce spre comunismul ceauşist şi intervalul fesenist.

Cangrena pe care o ilustrează domnul Dragnea este, aşadar, cangrena unui partid- stat. Scopul PSD a fost, în toţi aceşti ani,să limiteze procesul de modernizare etatic, de vreme ce acest proces ar fi condus la erodarea temeliilor sale. Iată un fapt elementar ce merită reamintit,mereu. Cei ce ajung în fruntea PSD, iar domnul Dragnea nu face excepţie, au ca singură agendă consolidarea încremenirii populiste şi rafinarea procedurilor de mituire ale populaţiei. PSD este incapabil de orice altă politică în afara acestei politici de extorcare şi de patronaj, căci această politică este înscrisă în fibra sa, graţie eredităţii comuniste şi feseniste. Întemeiat de regimul Iliescu, acest tipar este exacerbat patologic acum sub regimul Dragnea. Dar spiritul este acelaşi, dincolo de decenii şi de personaje. Abordarea în chestiunea domniei legii este aceeaşi pentru PSD, ca şi în anii lui Adrian Năstase: controlul trebuie să prevină ameninţarea pivilegiilor.

Redat acestei durate istorice, domnul Dragnea nu mai are nimic extraordinar, ci se înscrie în logica naturală a PSD. Marasmul, încremenirea, subdezvoltarea sunt obiectivele fără de care PSD nu poate fi imaginat. Domnul Dragnea este cea din urmă înfăţişare a acestui elan fesenist. În anii de după 1989,cu rare excepţii, statul român s-a confundat cu reţeaua fesenistă. Ofensiva de restauraţie de acum este menită a restabili o continuitate instituţională.

Liniştea domneşte în România cangrenată de astăzi. Vocile critice se izbesc de redutele complicităţilor. În clipa în care şi rezistenţa civică se va stinge, victoria lor va fi fost una completă, iar supunerea oamenilor acestei ţări va fi fost una definitivă. Indiferenţa de acum a compatrioţilor noştri este temelia viitorului de aservire colectivă. 

Opinii: Național terminal - de Traian Ungureanu

Ziarul Adevărul 25 septembrie 2017

Cine n-are bătrîni să şi-i cumpere din Anglia. Altfel, va sfîrşi pe deplin şi nesărat european. Adică: supus consumator german şi piesă inertă la mijloc de socialism franco-german. Se va mai discuta, se va mai ajusta dar mai toate detaliile destinului nostru major se zbenguie în culise, gata de intrare în scenă.

Ultima intervenţie a lui Jean Claude Juncker a dezvăluit unei audienţe cînd naivă, cînd slugarnică, vestea cea mare: am scăpat de prudenţa englezilor şi putem da drumul euro-orgiei. Într-un discurs inspirat de Jules Verne pe amfetamine, Juncker a descris viitorul Superstat European, cu capitala într-un birou la Berlin şi cu Estul la cură de braşoave.

Trecem, cu un amestec de jenă şi amuzament, peste ideea unor alegeri europene cu liste transnaţionale. Proiectul presupune candidaţi ca Verhovstadt sau Lamassoure prezenţi, în campanie, pentru un miting electoral la Strehaia, încă înainte ca localnicii să fi digerat ultimele noutăţi în aquis-ul comunitar.

Trecem, însoţiţi de acelaşi gaz ilariant, şi peste ideea unui Preşedinte UE, ales de toată suflarea continentului. Asta presupune o listă deschisă de Iulius Cezar, la mare concurenţă cu Isus.

În partea lui aşa zis pămîntească, planul Juncker face recomandări mult mai uşor de comentat. Aşa de pildă, votul majoritar în decizii de economie şi politică externă UE înseamnă, în traducere, decizii impuse automat de Germania, Franţa şi alţi cîţiva buni vecini de zonă euro.

Un Ministru de Finanţe unic înseamnă, într-o traducere şi mai exactă, guvernare economică directă de la Bruxelles - cum se mai numeşte biroul de parafat idei şi necesităţi financiare germane.

Acum, însă, vine partea bună. Şi ea e rezervată Estului. Evident, nu vom fi admişi în Euro doar pentru că aşa vrea Juncker. Juncker a cerut, nici mai mult, nici mai încet, decît admiterea Estului în spaţiul Schengen şi în zona euro, cu referire anume la România şi Bulgaria. Plus conclav UE la Sibiu sau Hermanstadt, pe 30 martie sau am 30. marz 2019.

Ne-a pus Dumnezeu mîna în cap, după ce am încetat să îl folosim!. Admiterea în spaţiul Schengen e o snoavă care nu depinde de Juncker nici măcar în partea de colorat. Olanda, Austria şi Danemarca au reacţionat în primele 5 minute, declarînd Schengen fort închis. Aderarea la Euro a provocat între luminile analizei strategice dintre Oradea şi Isaccea un entuziasm fără restricţii.

Evident, nu vom fi admişi în Euro doar pentru că aşa vrea Juncker. Însă, chiar dacă Germania şi euro-şefimea vor încuvinţa aşa ceva, ar fi mai bine să demisionăm imediat din proiect. Perspectiva euro a fost întîmpinată de comentatorii daco-romani cu un vivat! compact. Reflex de mentalitate subalternă şi filozofie imitativă.

Pentru neîngăduit de mulţi comentatori, admiterea în zona euro e echivalentul unei promovări de la clasa economy la business. Aşa e, dar numai dacă înţelegem că promovaţii primesc loc în picioare şi fără fuselaj în jur. Economia şi finanţele României nu vor face faţă primelor cîteva minute de zbor la business în aer liber.

Entuziaştii nu s-au obosit să citească relatările despre viaţa cotidiană şi chinurile ei multiple, în Italia, Spania, Grecia şi, mai aproape, Lituania, după admiterea în zona euro.

Cu euro instalat la un curs convenabil Germaniei şi fără dreptul de a regla rata dobînzilor sau cursul de schimb, noile state membre euro au dat societăţilor lor un şomaj fără leac, pensii şi salarii instant devalorizate, plus preţuri de Champs Elysees.

Admiterea României în zona euro ar trimite un cămin de bătrîni într-o expediţie pe Everest. Ar trebui să urmeze la replică dl. Isărescu Mugur. Tăcerea sau conformismul ar fi tragice. Sub presiunea propriilor ezitări şi sub mîna lungă a hoţilor locali, România tinde să se rupă în două banchize. Nu mai puţin tulbure e ideea unui summit UE la Sibiu. Autorul acestor rînduri e un fiu al Sibiului, încă răscolit de amintirea bunilor saşi care nu lăsau un cap de drot (sîrmă) nepus la treabă şi ocoleau cu aplicaţie crîşma. Sibiul poate găzdui orice: Reuniunea Oraşelor Port la Marea Nordului, Olimpiada de Prînz sau Superfinala Bădălău-Palada.

Dar cea mai importantă întrunire UE vreodată organizată în România nu are ce căuta la Sibiu. Ar fi o eroare simbolică pe un traseu deja periculos. Sub presiunea propriilor ezitări şi sub mîna lungă a hoţilor locali, România tinde să se rupă în două banchize. Transilvania, ilustrată insistent de Cluj, Sibiu şi Oradea, ar urma să fie partea cu care ne fandosim occidental în faţa Occidentului. Avem şi noi Austria noastră! Amatorii de cafenele cu şic medieval vor fi încîntaţi.

În acelaşi timp, restul, adică Sudul mizer şi Estul sterp, cad în subdezvoltare şi ruginesc fără speranţă. Bucureştiul pierde continuu teren, deşi dna. Primar Uragana s-a pus pe treabă şi a inaugurat prima staţie auto cu iarbă pe acoperiş.

Soluţia nu e să mutăm euro-şedinţa de la Sibiu la Calafat sau la Huşi. Oaspeţii noştri s-ar întoarce acasă cu priviri rătăcite şi cîntînd fără şir. Problema e cu totul alta şi ne priveşte direct ca un glonţ care caută punctul dintre ochi.

Cea mai însemnată întrunire europeană a timpurilor noastre nu poate fi organizată în afara capitalei politice şi administrative a statului român. Bucureştiul e, în acest caz, obligatoriu. Nu pentru că asta ar ridica la loc Sudul şi Estul, ci pentru că idila cu Transilvania devine o glumă prea groasă. Deplasarea centrului de greutate naţional spre Super Transilvania va produce, treptat, un dezechilibru riscant. O dezlipire de retină istorică.

Pe de altă parte, ilustrăm o psihologie nemişcată şi iresponsabilă. De dragul turismului diplomatic, repetăm prostia comuniştilor care îşi plimbau oaspeţii prin pieţe, magazine şi hoteluri în prealabil trucate. Pe scurt, am ajuns să confundăm aspiraţia europeană cu poza şi artizanatul.

Şi nu e de mirare. Ne pregătim să aniversăm o sută de ani de stat naţional integral fără să înţelegem că secolul cu pricina ne-a aparţinut prea puţin. În afara celor 20 de ani care se întind între 1918 şi 1938, marele secol unitar românesc e o sumă de dictaturi, subjugare şi tembelism.

Nimeni n-a avut un secol prea reuşit după 1900 dar cazul României e, mai curînd, finalizarea şi nu corectarea unui declin centenar.

O societate depopulată, rău educată şi prost îngrijită, plus un stat ameţit de nătărăi, se agaţă de UE, fără să înţeleagă că UE se transformă într-un Superstat care cere un concordat cu Rusia.

În această situaţie, muţenia tîmpă şi cuminte a statului român poate duce la servitute.

Ironia nu va scăpa celor ce înţeleg că istoria n-a luat o pauză de dragul nostru, ci continuă animată de cei ce ştiu să o joace.

Cei 30 de ani de democraţie în copie slabă cu care se încheie primul nostru secol naţional-unitar au desăvîrşit o încercuire care ne-a distrus şansele viitoare.

Din exterior, UE a asigurat aparentul comfort al rentei europene.

Dinăuntru, o generaţie politică sinistră a strivit orice sămînţă de evoluţie şi dezvoltare. Rezultatul cumulat e înscăunarea unei filozofii de orfelinat: să ne ia cine vrea, numai să ne ia!

În mod ironic şi tipic românesc, generaţia care celebrează secolul unităţii naţionale a pus la punct degradarea şi anihilarea sărbătoritului. Iarna-car şi vara-sanie? Reformulăm: la nuntă-parastas.

Cine îşi închipuie că tocmai citeşte o pledoarie naţionalistă nu înţelege sau refuză să înţeleagă o stare de fapt.

Adevărul istoric a devenit clandestin în raporturile lui cu românii. Tricolor, Horia, Titulescu – bla, bla, bla! Ne scufundăm cu spor şi nimeni nu vrea să întrerupă banchetul care ne proclamă mari cîştigători ai istoriei naţionale.

Ne livrăm falimentaţi şi incapabili de cel mai mic şi cea mai măruntă acţiune. Ironia nu va scăpa celor ce înţeleg că istoria n-a luat o pauză de dragul nostru, ci continuă animată de cei ce ştiu să o joace.

În 1918, ieşeam dintr-un imperiu multi-naţional. Asta susţinem că vom sărbători în 2018, prezentîndu-ne copţi pentru absorbţia într-o nouă structură federală europeană. Nu e nici bine, nici rău. E caraghios. Şi naţional-terminal.


Geopolitică: George Friedman: Estul Europei se distanțează de UE. România are nevoie de o alianță cu est-europenii susținută de SUA




România Liberă a publicat pe 25 septembrie 2017 un interviu cu fondatorul Stratfor George Friedman. Acesta a spus că Rusia este „o mare putere regională în declin”, dar că trebuie să privim spre Rusia ca spre „o potențială amenințare“, care deocamdată „nu este nici atât de periculoasă ca în trecut și nici cât ar putea fi în viitor“. Pentru a-și asigura viitorul, Friedman a spus că România ar trebui să se gândească la o alianță cuprinzătoare cu statele din Europa de Est susținută de SUA. Acesta a adăugat că estul Europei este într-un proces de distanțare față de UE, „iar  că viitorul economic al țării dvs. este departe de bătrâna și slăbita Europă”.
România Liberă: Care credeți că ar trebui să fie principalele obiective geopolitice ale României?

George Friedman: Primul interes al României este să-și rezolve propriile probleme și să le administreze pe cele din vecinătate, ceea ce e greu să facă singură, de aceea are nevoie să fie parte a unei coaliții. NATO nu mai servește însă acest scop din cauza lipsei resurselor și a angajamentului militar.

România ar trebui să privească spre restul statelor est-europene cu realități geografice și interese similare. România ar trebui să se concentreze acum asupra construirii unei alianțe cuprinzătoare cu aceste state. […]

România planifică să cheltuiască aproape zece miliarde de euro pentru achiziții militare în următorii zece ani. Aproape 60% din acești bani vor fi dați pentru rachete și alte tehnologii de apărare aeriană. Ceea ce înseamnă că aliații noștri ne vor ajuta în cazul unei invazii terestre. Este un plan bun?

Cred că e singurul plan viabil. O țară de mărimea României este incapabilă să aibă un răspuns complet în fața uneia ca Rusia, de aceea trebuie să aibă o forță suficientă, pentru a face atacul inamicului dificil și costisitor, și o alianță viabilă pentru a-și întări poziția. Cu alte cuvinte, la nevoie, trebuie să poată trage de timp până ce este suficient de întărită din punct de vedere militar. Prima întrebare pe care trebuie să și-o pună este ce fel de arme îi asigură securitate. A doua chestiune e legată de o alianță potrivită. Cred că o alianță cu est-europenii susținută de Statele Unite este ceea ce are nevoie România, iar programul de achiziții al Bucureștiului se potrivește în această strategie.

Din această perspectivă a unei alianțe est-europene, care ar fi cele mai mari amenințări din regiune?

Pentru moment, cea mai mare amenințare nu este nici politică, nici militară, ci economică. S-a vorbit mult despre refacerea economică, dar nu s-au făcut mari progrese. Capacitatea Germaniei de a-și susține economia depinde de exporturi și de posibilitatea clienților ei de a cumpăra. Capacitatea cumpărătorilor nu este prea mare, iar această problemă se combină cu recesiunea americană.

De la al Doilea Război Mondial încoace, Statele Unite au exersat recesiunea o dată la zece ani. Probabil că următoarea va fi anul viitor sau peste doi ani și va afecta sever Germania, iar această problemă trebuie luată foarte în serios.

În zilele noastre, țările nu mai pornesc la război una împotriva alteia; credeți că acest lucru se va schimba?

Între 1815 și 1914 a fost un secol fără nicio confruntare majoră. Dar apoi, în 1914 am văzut că Europa știa cum să se pregătească de război. Există perioade în care nu e niciun război. Dar războiul are răbdare și întotdeauna se întoarce.

Ar fi posibil un război în Europa?

Bineînțeles. De la romani încoace, războiul a fost o constantă a Europei. Un continent cu 52 de state naționale, fiecare cu neîncrederile sale, a reușit pentru o vreme să evite războiul, însă 70 de ani în istoria Europei nu înseamnă mare lucru. Vechile animozități continuă să pândească și pericolul cel mai mare constă în încrederea Europei că a abolit războaiele: e posibil, dar, statistic vorbind, e improbabil să fi reușit acest lucru.

Cum vedeți concurența dintre Rusia și Turcia, e posibilă în viitor o confruntare pentru influența în Balcani?

Nu prevăd o astfel de confruntare între Rusia și Turcia. Rusia este o putere în declin, în vreme ce Turcia este o putere în ascensiune, dar într-adevăr principala confruntare a Turciei cu Europa va fi, ca întotdeauna, în Balcani. Așa că, dacă Turcia își va continua drumul ascendent, așa cum cred eu, nu ar trebui să ne așteptăm la un război cu Rusia. Conflictul va fi mult mai aproape de România și de aceea alianța despre care am vorbit devine atât de importantă.

Țările din estul Europei se tem de așa-numita Europă cu mai multe viteze, care ar putea să le transforme în țări de mâna a doua. Ce s-ar întâmpla cu România în această situație?

Habar nu am ce înseamnă o Europă cu mai multe viteze. Cred că este vorba despre un centru care nu va avea responsabilități asupra periferiei. Nu există mai multe viteze, ci doar state care vor fi membre ale UE: vor fi țările numite membre, dar care nu sunt cu adevărat membre și țările care nu sunt chiar membre. Cred că acest lucru va elibera România de limitele UE în care s-a plasat și că viitorul economic al țării dvs. este departe de bătrâna și slăbita Europă. România are un viitor extraordinar dacă i se permite să-și folosească bine forța de muncă bine pregătită.

În acest caz, e posibil ca noile state UE să devină un bloc separat, mai apropiat de Statele Unite decât de Uniunea Europeană?

Statele est-europene se află într-un proces de distanțare de UE. Apoi, alianța care prinde contur între estul Europei și SUA e foarte reală, chiar dacă nu are nume sau birouri atractive.

Nu va lua locul UE, pentru că este în principal o alianță militară, dar bineînțeles ar putea evolua într-o alternativă la UE, totul depinde foarte mult de Uniunea Europeană și propunerile ei de continent cu mai multe viteze, de criticile guvernelor est-europene etc. Deocamdată, alianța militară există.[…]
Pictorul lunii: Florin Suțu



Florin Şuţu s-a născut în 1959 la Ploieşti. A studiat la Bucureşti la Academia de Artă cu pictorul Ion Sălişteanu, este membru titlular al UAP din România şi predă la catedra de pictură şi desen a Colegiului de artă „Carmen Sylva” din Ploieşti. A participat la expoziţii personale şi în grup atât în ţară cât şi în străinătate. Lucrările lui sunt prezente în colecţii de stat şi particulare din ţară şi din afara ei. Artistul publică eseuri, tablete şi cronici de artă în diverse ziare şi reviste.