Buletinul Clubului Român din
Yüklə 275,1 Kb.
|
Registrul liric al lui Ion Vinea a fost foarte amplu, de la poezia simbolistă elegantă și decorativă sau ironic-patetică, până la modernismul învecinat cu extremismul avangardiștilor, pe care totuși s-a ferit să-l adopte în practica literară. Capacitatea lui de a trece de la o formulă poetică la alta a fost singulară în literatura română, versurile lui putând aminti de Lucian Blaga dar și de Tudor Arghezi sau Adrian Maniu. Ca și Ilarie Voronca, Ion Vinea este un mare creator de imagini, fără a slăbi însă niciodată controlul inteligenței artistice asupra fluxului imagistic. Față de creația sa poetică a dovedit nepăsare, risipindu-și versurile în paginile diverselor publicații la care colabora, fără preocuparea de a și le aduna într-un volum. O va face totuși în anul 1964, când la 26 iunie se dă "bun de tipar" volumului Ora fântânilor de către Editura pentru Literatură. Ion Vinea, în vârstă de 69 de ani, nu își va vedea însă cartea în vitrinele librăriilor. Se stinge din viață câteva zile mai târziu, în ziua de 6 iulie |
|
Au trecut trei ani de când nu am mai verificat noutăţile lingvistice din limbajul micii publicităţi. Treptat, dar inevitabil, acesta se înnoieşte, reflectând ultimele schimbări de mentalitate, de standard al vieţii, sau pur şi simplu inovaţiile în inventarul său de clişee superlative şi eufemistice. Un sondaj în cîteva dintre cotidienele româneşti centrale (EZ = Evenimentul zilei, 3344, 3345, 2003; RL = România liberă, 3875, 2002; JN = Jurnalul naţional, 3003, 3013, 2003, L = Libertatea, 3843, 3854, 2003) confirmă în primul rînd ceea ce ni se părea chiar pe la începutul anului 2000 o vagă tendinţă stilistică, de alegere lexicală persuasivă: triumful inteligenţei. Adjectivul inteligent a devenit un epitet tipic al ofertelor de serviciu: transferat de la indivizi "selectăm persoane inteligente" (L 3843), "persoane inteligente, seriozitate" (JN 3013) - la tipul de muncă, nedefinit mai îndeaproape - "activitate inteligentă", "activitate inteligentă, excelent plătită" ( EZ 3345, L 3843); cuvîntul apare adesea chiar adverbializat: "Munceşte inteligent" (EZ 3345); "Cîştigaţi 500 muncind inteligent 2-3 ore/zi" (EZ 3345); "Vrei să câştigi mulţi bani inteligent"? (L 3843). Clişeul s-a impus, probabil, datorită fericitei întîlniri dintre modelul american de eficienţă şi prestigiul folcloric al deşteptăciunii naţionale. În domeniul profesional, cîteva epitete marcate de conotaţia de modernitate revin constant pentru a caracteriza salariul: "salariu atractiv", "salariu atractiv şi stimulativ" (EZ 3345), "salariu motivant" (RL 3875). În descrierea calităţilor cerute de profilul unor ocupaţii se manifestă o interesantă tendinţă de precizie şi de categorizare a inefabilului: "prezenţă plăcută şi de tip business" (RL 3875). Cea mai mare varietate de perifraze eufemistice se înregistrează, desigur, în câmpul prostituţiei ("masaj, companie", "companie discretă" etc.); anumite "prestări servicii" sînt în schimb incredibil de directe şi uşor neliniştitoare: "Aveţi de recuperat bani sau bunuri de la firme, stat sau persoane? Profesionalism şi eficienţă" (EZ 3345). În anunţuri apar din cînd în cînd obiecte de vînzare surprinzătoare: "baltă cu peşte" (L 3854), "vindem struţi familii sau cu bucata" (EZ 3345). Mica publicitate încearcă să producă sloganuri - "Slăbeşte sănătos, rapid, delicios" (L 3854) şi practică (din comoditate sau cu intenţii eufemistice) elipsa lexicalizată care a redus sintagma second hand la simplul second: "staţii totale noi şi second" ( JN 3003); "calculatoare (...) noi, second, en gros, en detail" (3013). Limbajul vrăjitoresc continuă să amestece stilul basmelor - "fusul fermecat" - cu exprimările inculte, eventual pleonastice - "mediatizată în toată mass-media" şi cu un registru modern, neologistic, cult: "declin în afaceri", "boli inexplicabile" (JN 3003). Funcţia convenţională a anunţurilor nu este totdeauna transparentă din formularea lor, aşa că precizările care apar uneori furnizează indicii semnificative asupra presupoziţiilor din texte: între anunţurile de vânzări, folosirea persuasivă a particulei chiar pune în dubiu sinceritatea tuturor celorlalte mesaje: "Novaprest chiar vă cumpără apartamentele"; "Novaprest chiar cumpără case, apartamente, vile" ( EZ 3345). Asemănător e rolul negaţiei sau al prefixelor negative, care sugerează că autorii lor propun singura excepţie de la o regulă generală: "Angajăm tinere pentru videochat neerotic" (RL 3875). Din punct de vedere strict lingvistic, extrem de interesante rămîn numele de profesii utilizate în anunţuri. Rubricile de oferte de serviciu cuprind, alături de vechile terminologii ( motostivuitorist), multe inovaţii neoficiale, care ilustrează tendinţele uzului. Găsim repetîndu-se frecvent derivatul pizzar - "pizzar cu experienţă" (RL 3875) , pe care l-a înregistrat recent Camelia Uşurelu într-un articol dedicat chiar acestui subiect ("Numele de profesiuni în limba română actuală. Exprimarea genului şi a numărului", în volumul Aspecte ale dinamicii limbii române actuale, coordonator Gabriela Pană-Dindelegan, EUB 2002). Modelul de derivare e productiv termenii intrînd, din punct de vedere semantic şi formal, în paradigma lui bucătar, cofetar aşa că putem găsi (căutat de un "Bar-restaurant") şi un "shaormar" (RL 3875). Oricum, pizzar alternează cu o figură mai complexă cea de pizzar-bucătar sau cu corectul, dar mai pedantul "preparator pizza". Cea mai spectaculoasă demonstraţie de imperturbabilă înnoire a limbii şi de aplicare fără scrupule şi reticenţe a analogiei ne-o oferă anunţul: "Căutăm manechini / manechine, hosteri / hostessuri şi interpreţi / interprete" (RL 3875). Perechile de termeni nu lasă loc pentru îndoială: e vorba de nume de profesii specializate în funcţie de sexul persoanelor. Cuplul central cuprinde un englezism relativ răspîndit în ultima vreme, hostess: nume de profesie feminină, la care se constată (ca şi la mai cunoscutele miss sau top-model) dificultatea de adaptare morfologică din cauza finalei consonantice, imposibile în română pentru feminine. Contradicţia persistă: forma hostessuri, adaptată ca substantiv neutru, marcată de desinenţa de plural -uri, este asociată cu o semnificaţie tipică femininelor ( nume de profesie feminină). Mai mult: se reface un masculin hoster prin analogie cu numeroasele împrumuturi sau derivate în care -er apare ca sufix de agent pentru persoane de sex masculin (rocker, rapper, zvoner etc.). |
|
Pictorul lunii: Ilie Boca
Văzutul şi nevăzutul în pictura lui Ilie Boca
BOGDAN C. ENACHE 3 IUNIE 2013 0 COMENTARII
La prima vedere, peisajele par o ramură rebelă pe trunchiul creaţiei lui Ilie Boca, un apendice, un repaus sau un divertisment personal, în orice caz, o parte minoră în ansamblul operei fostului elev al lui Alexandru Ciucurencu. Ele frapează prin realismul lor nedisimulat şi aparent fără rezerve, prin absenţa oricărei tendinţe spre schematizare şi abstractizare, deşi tocmai această propensiune spre epurarea şi esenţializarea realului constituie substanţa compoziţiilor poliptice mitogr
afice care l-au consacrat.
Opera care l-a consacrat pe Ilie Boca – analoagă întrucâtva operei lui Paul Klee, a lui Marc Chagall în mod deosebit, sau chiar a lui Juan Miró – poate fi cel mai bine caracterizată ca un expresionism mitic, ce se distinge de pictura avangardistă din prima parte a secolului XX tocmai prin puternica amprentă lăsată de iconografia murală bizantină şi de pictura religioasă populară sau naivă românească. În ciclul său de poliptice, pictorul băcăuan a abstras şi redus spaţiul mitic al Moldovei natale la o suită deconcertantă de semne şi de simboluri arhaice, alcătuind un veritabil iconostas mitografic. În haosul aparent al acestei epopei picturale, omul şi totemurile sale animaliere au rolul de a cutremura, şi de a orienta privirea, asemeni unei icoane, către o lume primordială, o lume nevăzută şi, totodată, o lume a inteligibilului nemijlocit.
Coloritul dens şi atmosfera acăpărătoare a peisajelor lui Ilie Boca – mult îndepărtate de tuşa impresionistă a lui Ciucurencu – trădează de asemenea influenţa expresionismului, dar şi a picturii naive de inspiraţie folklorică, prin organizarea uneori ludică a perspectivei, numai că intenţia pictorului este cu totul alta decât în poliptice şi în compoziţiile sale semi-abstracte. Ele redau cu ingenuitate suprafaţa vizibilă a spaţiului mitic al Moldovei, lumea sensibilă, având de regulă în centru împrejurimile Conacului Rosetti de pe vechiul domeniu Tescani, la graniţa dintre Ţara de Sus şi Ţara de Jos a Moldovei de demult, de care pictorul băcăuan şi-a legat viaţa şi opera precum niciun alt pictor român din a doua jumătate a secolului XX şi începutul secolului XXI. Din acest motiv, omul, ba chiar şi animalul, adică tot ce este fiinţă, lipseşte cu desăvârşire din peisajele lui Ilie Boca, căci omul nu (mai?) poate fi redat – sau mai bine zis, revelat – în mod direct, ci doar reprezentat de o manieră abstractizantă, prin semnele şi simbolurile lumii nevăzute sau inteligibile de la origini.
În creaţia lui Ilie Boca, peisajul este contrapunctul omului. Acolo unde natura sensibilă este prezentă omul şi lumea inteligibilă sunt absente, iar acolo unde omul şi lumea inteligibilă sunt prezente natura sensibilă este absentă. În peisaj, în contemplarea naturii sensibile, pictorul ia, într-adevăr, un repaus : o pauză de la problematizarea omului. Când însă omul reapare – fie şi numai sub forma unei absenţe, ca în cele „Două fotografii ale familiei Rosetti-Tescanu” –, apar negreşit şi germenii destructurării imaginii realiste pe care o regăsim candid în peisajele lui Ilie Boca. Libertatea ca formă de captivitate
Un pictor homeric: Ilie Boca de Pavel Şuşară
|
S-a născut la 21 februarie 1937, în comuna Botoşana, jud. Suceava. Absolvent al Institutului de Arte Plastice ,,Nicolae Grigorescu" Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice şi Decorative, clasa prof. Alexandru Ciucurencu, promoţia 1967. Locuieşte la Bacău. în intervalul 1970-2002, a deschis peste cincizeci de expoziţii personale în ţară, cincisprezece în străinătate, a participat la peste douăzeci de expoziţii colective în străinătate, a obţinut mai multe de zece premii şi burse, lucrările sale găsindu-se în numeroase colecţii publice şi private din ţară şi din străinătate. |
Dacă aceasta ar fi, în mare, imaginea artistului aşa cum se detaşează ea din cele două expoziţii, un potret de ansamblu al lui Ilie Boca am încercat să-l schiţez cu un alt prilej. El suna astfel, iar invocarea întregeşte substanţial schiţa de mai sus: Ilie Boca este unul dintre cei mai mai importanţi pictori români contemporani. Opera sa extrem de variată şi de o bogăţie rar întîlnită, atît în ceea ce priveşte întinderea propriu-zisă cît şi anvergura ei lăuntrică, s-a structurat de-a lungul a peste trei decenii în jurul unei viziuni perfect unitare şi al cîtorva coordonate mari. În primul rînd, pictorul şi-a identificat spaţiul de interes în zona de confluenţă a unui anumit spirit popular, ingenuu şi lipsit de orice crispare, cu un reflex religios generic, în permanenţă viu şi nefundamentat pe o dogmă anume. Din această perspectivă, pictura sa este o adevărată epopee în imagini, un imn închinat spiritului neîngrădit de vreo constrîngere, dar mereu protejat, printr-un fel de bucurie transmisibilă şi printr-o pudoare consubstanţială, în faţa unor excese de gesticulaţie. în al doilea rînd, Ilie Boca trăieşte cultural în interiorul picturii aşa cum organismele trăiesc biologic în mediul lor vital. Lumea sa de imagini, de forme, de substanţe şi de iluzii, este una organizată, un Cosmos cu o coerenţă intrinsecă, dincolo de orice reper fixat sau impus din neobosit.
…
Dostları ilə paylaş: