C. G. Jung Psihanaliza fenomenelor religioase

89

3. Despre înviere

Aveţi într-adevăr dreptate: nu am confruntat niciodată figura ici Christos în totalitatea aspectelor sale, pur şi simplu pentru că »,r H fo-t prea mult. Nu sînt teolog şi nu am timpul să asimilez ţoală cunoaşterea care ar fi necesară pentru a îndrăzni să încerc n;i :v/ol\ probleme ca cea a învierii.

i am nici o îndoială. învierea este unul din elementele cele .iui; in,portante in mitul sau în biografia lui Christos şi în istoria Hi .Micii primitive.

I. învierea ca fapt istoric în biografia lui Christos

Iţei din Evanghelii dau o reprezentare completă a eveni­mentelor care au urmat crucificării şi morţii sale. Totodată. Marcu nu menţionează decît mormîntul deschis şi gol, şi puvcuţa 'ugerului în momentul în care s-a creat povestea apari-corpului vizibil al lui Christos - după toate aparenţele adău-t a micM mîini ulterioare. Prima relatare despre Christos înviat e cea a Măriei din Magdala, de la care el gonise şapte demoni.

g şp

eastă noiă apare curios rezumată (cf. în special Marcu. 11, ;. ca şi cum cineva ar fi constatat că relatarea lui Marcu era îşi prea scurtă, şi că ar trebui să fie adăugat pentru a fi com-

pletă ceea ce se obişnuia să se povestească apropo de moartea lui Christos.

Izvorul cel mai vechi al învierii este Pavel, iar el nu este un martor ocular; el pune însă accentul cu tărie asupra importanţei absolute şi vitale a învierii, ca şi asupra autenticităţii povestiţi iui respective (/ Corinticul, 15, 14 şi urm.. 15. 5 şi urm.). Ca mar­tori, el îl menţionează mai întîi pe Cephas (Petru;, primu!. apoi pe cei doisprezece, apoi pe cei cinci sute. apoi pe iacob. Apos­tolii, şi în final pe sine însuşi. Acest aspect este interesant pentru că experienţa lui personală constă, este cit se poate de evident, intr-o viziune care i s-a impus în chip spiritual. în timp ce re­latările mai tardive insistă asupra caracterului materialmente concret al corpului lui C'nristo-; (mai ales Lucci. 24. <12. şi loan, 20. 24 şi urm.). Mărturiile evangheliştilor nu coiuordă decit asupra faptului că mormîntul era gol. şi deloc asupra cronologiei mărturiilor oculare. Aici tradiţia încetează complet de a mai ti fiabilă. Dacă mai adăugăm la aceasta şi povestea stirşitului lui luda. care trebuie să fi fost pentru creştini un foarte interesant obiect al aversiunii, îndoielile noastre privind povestea învierii sînt agravate: asupra manierei în care a murit el există două ver­siuni total diferite.

Ca fapt istoric. învierea este îndoielnică. Dacă am extinde beneficiul îndoielii la asemenea aserţiuni contradictorii, am putea întruchipa posibilitatea unei viziuni, atît individuală cît şi colectivă (şi, mai puţin probabil, a unei materializări).

Concluzia la care au ajuns primii creştini - pentru că Christos a înviat din morţi, la fel vom învia şi noi, într-un corp nou şi neperisabil -, care îi stîrnea lui Pavel" cele mai mari temeri: nu are nici o valoare şi este la fel de inconsistentă ca şi aşteptarea.

■nfu/ie evidentă cu 16. 9 şi urm.]

^: (Căci dacă Christos nu a înviat, atunci predica noastr şi credinţa voastră (I Corintieni. 15. 14).]

ă e^tc zadarnică, ca

care a fost descurajată, a parusiei iminente.

După cum o arată numeroasele povestiri miraculoase con­ţinute în evanghelii, realităţile spirituale nu puteau fi puse la îndemîna unui popor incult şi destul de primitiv decît prin "mi­racole" masive şi tangibile, sau prin poveşti de acelaşi gen. Con-cretismul era inevitabil, cu toate implicaţiile sale groteşti. De pildă, cei care credeau în Christos trebuiau să primească prin binecuvîntarea lui Dumnezeu, la înviere, un corp transfigurat; la fel şi necredincioşii şi păcătoşii, numai că ei trebuiau să fie tor­turaţi o vreme în infern sau în purgatoriu. Pentru această ope­raţie era indispensabil un corp indestructibil, altminteri dam­narea ar fi luat sfirşit într-o clipă³.