C. G. Jung Psihanaliza fenomenelor religioase

dica o activare neobişnuită a inconştientului. însă nu cunoşteam o tehnică anume care să-mi permită să elucidez procesele inte­rioare. Ce poate avea în comun un porumbel mascul cu 12 morţi? Apropo de masa de smarald, mi-a venit în minte povestea tabulei smaragdina, care figurează în legenda alchimică a lui Hermes Trismegistul. Conform acestei legende, Hermes Tris-megistul ar fi transmis o masă pe care s-ar fi gravat în greceşte esenţa înţelepciunii alchimice.

M-am mai gîndit şi la cei 12 apostoli, la cele 12 luni ale anului, la semnele zodiacale, etc. Dar nu am putu găsi soluţia enigmei. în final, a trebuit să abandonez. Nu mi-a mai rămas altceva de făcut decît să aştept, să-mi văd de treabă în continua­re, şi să iau aminte la imaginaţiile mele³².

Au urmat şi alte impresii vizuale, vise, etc, care nu păreau mai limpezi în dorinţa lui Jung de a înţelege ce se petrece cu el însuşi. De aceea, depăşit de aceste evenimente, el nu găseşte altă soluţie decît aşteptarea răbdătoare şi atenţia sporită la mani­festările inconştientului. "Visele pe care le aveam, scrie el, mă impresionau mult, dar nu reuşeau să mă ajute să depăşesc senti­mentul de dezorientare care mă locuia. Dimpotrivă, continuam să trăiesc ca sub dominaţia unei presiuni interne. Uneori, aceasta era atît de puternică încît începusem să mă bănuiesc de vreo perturbare psihică"^j3.

Jung îşi trecu în revistă scrupulos toate detaliile vieţii, pentru a se lămuri dacă, în spiritul anamnezei freudiene, nu găseşte cumva vreun element psihotic în trecutul său. Dar încercarea sa se dovedi infructuoasă: "Mi-am zis atunci: sînt atît de neştiutor în toate privinţele încît nu pot face nimic altceva decît ce-mi

³² C.G.Jung: "Ma vie...", op. cit., p. 199-200.

³³ C.G.Jung: "Ma vie...", op. cit., p. 201.

trece prin minte"³⁴. Din acel moment, Jung se lăsă conştient în voia impulsiilor inconştientului.

Este interesant de constatat că, din acest moment, fără să o ştie, Jung adoptă o atitudine faţă de viaţa sa interioară care se aseamănă izbitor cu mentalitatea taoistă. Ulterior, el va realiza această asemănare (am spune noi neîntîmplătoare) şi va păşi cu curaj în lumea de reprezentări şi simboluri ale filozofiei taoiste, pentru a-i explora nebănuitele posibilităţi³⁵.

In spiritul noii sale hotărîri "primul lucru care s-a produs a fost emergenţa unei amintiri din copilărie datînd de la vîrsta de 10 sau 11 ani"'⁶. La acea epocă Jung era atras de jocurile de construcţii în care utiliza diferite materiale ca pietrele sau lutul. Aceste amintiri erau acompaniate încă de o vie emoţie, încît Jung şi-a zis: "'Hopa!, băieţaşul de odinioară este încă prinprejur şi deţine o viaţă creatoare care îmi lipseşte. Dar oare cum să parvin la ea°"^1? Pentru a redobîndi această epocă din viaţa sa, Jung se decide, nu fără sentimentul că totul este penibil, absurd, să reia jocurile de odinioară, dedicîndu-se lor trup şi suflet atunci cînd timpul îi permitea. "Ocupîndu-mă de aceste lucruri, declară el, gîndurile mele s-au clarificat şi am putut înţelege mai bine fanteziile despre care avusesem pînă atunci numai un pre-

"⁴ C.G.Jung: "Ma vie...'", op. cit., p. 201.

^?> "Şi ce făceau acei oameni, se întreabă Jung transformat în admirator al înţelepţilor chinezi taoişti, pentru a realiza progresul eliberator? Atît cît am putut vedea, ei nu făceau nimic altceva decît să lase lucrurile să se petreacă (wu wei), aşa cum o indică magistrul Lu Zi (...). «A lăsa să se petreacă», acţiunea care nu acţionează, abandonul maestrului Eckhart a devenit pentru mine cheia care permite deschiderea porţilor ce duc la cale: în domeniul psihic, trebuie să laşi lucrurile să se petreacă". (C.G.Jung: "Commentaire sur le Mystere de la Fleur d'Or", Albin Michel, 1979, p. 33.) (N. Tr.)

³" C.G.Jung: "Ma vie,..'", op. cit., p. 201-202.

^J? C.G.Jung: "Ma vie..."', op. cit., p. 202.

sentiment vag""⁸.

Situaţii de aceeaşi natură s-au repetat mereu în viaţa lui Jung. "Prin urmare, de fiecare dată cînd mi se întîmpla să mă simt blo­cat, pictam sau sculptam o piatră; şi de fiecare dată era un rit de intrare care aducea cu el gînduri şi lucrări"³⁹. Multe din lucrările lui Jung s-au născut în aceste împrejurări mai puţin obişnuite.

Spre toamna lui 1913, Jung are senzaţia că presiunea pe care o resimţise pînă atunci în sine se deplasase cumva în afara lui, "ca ceva care plana în aer". "Era ca şi cum nu ar fi fost vorba de o situaţie psihică ci de o realitate concretă"⁴⁰. Au urmat, în aces­te condiţii de exteriorizare a tensiunilor interioare, o serie de vi­ziuni care, după cum avea să descopere ulterior, anticipau Pri­mul război mondial. "Din acel moment, declară Jung. datoria mea mi s-a părut stabilită cu claritate: trebuia să încerc să înţeleg ceea ce se întîmpla şi în ce măsură propria mea experienţă vie era legată de cea a colectivităţii"⁴¹. într-un cuvînt, Jung începu să-şi noteze fantasmele care îi treceau prin minte atunci cînd se dedica jocului de construcţii, iar acest efort căpătă o importanţă semnificativă.

Rezultatul acestei hotărîri a fost un talaz de fantasme în care Jung face tot posibilul să nu-şi piardă luciditatea. "Mă scufun­dasem fără nici un ajutor într-o lume complet stranie. în care totul mi se părea dificil şi de neînţeles. Trăiam încontinuu într-o tensiune extremă şi aveam adeseori impresia că blocuri uriaşe se prăvălesc peste mine"⁴². A face faţă acestor manifestări ale psi­hicului abisal devenise o chestiune vitală. "Sentimentul că mă

³⁸ C.G.Jung: "Ma vie...", op. cit., p. 203.

Ibid

⁴⁰ C.G.Jung: "Ma vie

⁴¹ C.G.Jung: "Ma vie

⁴² C.GJung: "Ma vie

³⁹ Ibid

, op. cit., p. 204. , op. cit., p. 205. , op. cit., p. 206.

23

supun unei voinţe superioare rezistînd asalturilor inconştientului era de nezdruncinat, iar prezenţa sa constantă în mine m-a susţinut - ca un fir conducător - în împlinirea acestei încer-cari

Adeseori. Jung era atît de bulversat încît trebuia să recurgă la exerciţii de yoga pentru a-şi domina emoţiile. "Dar cum scopul meu era să fac experienţa a ceea ce se petrecea în mine, nu am căutat refugiu în aceste exerciţii decît în intervalul de timp în care îmi recuperam calmul care îmi permitea să-mi reiau lucrul cu inconştientul"' .

"în măsura în care izbuteam să traduc în imagini emoţiile care mă agitau, notează Jung, adică să găsesc imaginile care se ascundeau în emoţii, se instala o pace interioară. Dacă aş mai fi lăsat cîte ceva pe planul emoţiei, este de crezut că aş fi fost sfîşiat de conţinuturile inconştientului"⁴⁵. Refularea acestor ma­teriale psihice nu ar fi fost o soluţie pentru că ar fi condus la nevroză şi la o dezintegrare a personalităţii psihice cu un efect distrugător. "Experienţa mea a avut ca rezultat acela de a mă în­văţa cît este de salutar, din punct de vedere terapeutic, de a conştientiza imaginile care rezidă, disimulate. înapoia emo­ţiilor"⁴⁶.

Jung îşi notează cu conştiinciozitate fantasmele care îl bîn-tuie, căutînd în acelaşi timp să le priceapă sensul. "Căci atîta vreme cît nu le înţelegem semnificaţia, fantasmele apar adeseori ca un amestec infernal de elemente solemne şi ridicole"⁴⁷, înţelegerea lor este esenţială, ca şi luciditatea care ne împiedică

op. cit., p. 206.

⁴' C.G.Jung: "Ma vie..

⁴⁴ Ibid.

⁴' Ibid.

". op. cit., p. 206-207. ". op. cit., p. 207.

⁴⁶ C.G.Jung: "Ma vie..

"⁷ C.G.Juim: "Ma vie..

să ne identificăm cu conţinuturile inconştientului. "Ce este mai important, scrie Jung, este diferenţierea dintre conştient şi conţinuturile inconştientului. Trebuie cumva să le izolăm pe acestea din urmă. iar maniera cea mai simplă de a o face este de a le personifica, apoi de a stabili, pornind de la conştiinţă, un contact cu aceste personaje⁴⁸". Aceste "personaje" interioare, care îi vor deschide calea speculaţiilor privind arhetipurile in­conştientului colectiv (anima, animus. "bătrinul înţelept". Şi­nele), constituie entităţi aparte, care nu sînt identice cu eul su­biectului, dar se manifestă în şi cu ajutorul subiectului. Con fruntarea cu asemenea figuri personificate ale inconştientului îi determină pe Jung să observe: "am înţeles că exista in nune > instanţă care putea exprima dorinţe despre care nu ştiam nimic, ba chiar şi lucruri care mergeau împotriva mea"'*''. Aceste ti miri ofereau adeseori impresia că se bucură de o realitate fi/ica şi ca deţin o cunoaştere mai subtilă, "o inteligenţă intuitivă a lucru rilor". care se pretează la apelativul de guru folosit de indieni '.

Confruntarea cu arhetipurile inconştientului era însoţită de un sentiment insinuant de teamă. "Teama că seria acestor forme ar putea să nu se mai termine, şi că aş putea să mă pierd in abi­surile insondabile ale ignoranţei"⁵¹.

în timpul anilor 1918 şi 1920, Jung înţelege însă că "scopul dezvoltării psihice este Şinele". Şi că realizarea Lui nu este un proces linear, "ci neapărat o apropriere circulară, «circumam-

⁴⁸ C.G.Jung: "Ma vie...", op. cit., p. 217.

⁴⁹ C.G.Jung: "Ma vie...'", op. cit., p. 213.

⁵⁰ Un "guru". afirmă Jung. nu este neapărat o persoană în came si oa>
care trăieşte în acelaşi timp cu discipolul. El poate fi o personalitate a treci
tului, un personaj legendar, un maestru yoghin ca de pildă Shankarachaiy
sau chiar o instanţă interioară, aşa cum susţine el în aceste rînduh. (N. Ti.)

⁵¹ C.G.Jung: "Ma vie...", op. cit., p. 213.

25

bulatorie»""². O dezvoltare univocă există numai la începutul acestui proces evolutiv; "după care, totul nu este decît o indi­caţie către centru"⁵¹. O indicaţie care apelează şi ea la imaginile şi fantasmele oniroide, şi care aminteşte, prin structura sa, de reprezentările centrului din culturile asiatice, care se numesc iuandalas^> .

Jung explică concis ce înţelege el prin "mandala" în comen­tariul său la "Misterul Florii de Aur", o lucrare de alchimie chi­neză care corespunde uimitor cu propriile sale descoperiri din sfera manifestărilor psihicului abisal. Mandalele nu sînt răspîndite numai în orient ci şi în occident, în reprezentările re­ligioase ale Evului Mediu creştin. "Majoritatea îl reprezintă pe C'liristos in centru, cu cei patru evanghelişti sau simbolurile lor în punctele cardinale. Această concepţie trebuie să fie foarte ve­che, pentru că în Egipt Horus şi cei patru fii ai săi sînt figuraţi în aceeaşi manieră. (Se ştie că Horus şi cu ai săi patru fii se află mtr-o relaţie foarte strînsă cu Christos şi cu cei patru evanghe­lişti). Intr-o epocă ulterioară găsim o mandala explicită şi foarte interesantă în cartea lui Jacob Boehme asupra sufletului. Este cît se poate de evident că aici avem de-a face cu un sistem psiho-cosmic foarte mult influenţat de creştinism. El este numit ' ochiul filozofic" sau "oglinda înţelepciunii", ceea ce înseamnă precis un sumar de cunoaştere secretă. Intîlnim cel mai adesea o formă de floare, de cruce sau de roată cu o predilecţie clară pen-

" C.G.Jung: "Ma vie...", op. cit., p. 228-229.

" C'.GJung: "Ma vie..."', op. cit., p. 229.

"" O "mandala" este un cerc sau o figură circulară investită cu facultăţi magice, o reprezentare plastică a totalităţii psihice, care apare şi spontan în visele nocturne şi în fanteziile noastre din viaţa trează. Jung a remarcat aceste imagini în experienţa sa cu inconştientul, în fanteziile bolnavilor săi, şi apoi Ie-a comparat cu reprezentările de acelşi ordin din culturile tradiţionale, în special cu cele asiatice (N. Tr.)

tru numărul patru (care aminteşte tetraktys-ul pitagorician, numărul fundamental). Asemenea mandalas se găsesc şi în de­senele pe nisip realizate cu scopuri religioase la Pueblos. Dar. desigur, orientul posedă cele mai frumoase mandalas. şi mai ale* buddhismul tibetan. Am întîlnit desene de mandalas şi ia ikh-navii mintal, şi aceasta la oameni care nu au, fără doar şi pu?. Mai aflăm precizarea că mandalas se nasc din două izvoare: "'primul din aceste izvoare este inconştientul care naşte spontan asemenea fantasme; al doilea este viaţa care, atunci cînd este trăită intr-o atitudine de completă dăruire de sine, procură presentimentul Sinelui, al naturii individuale"⁵⁶.

Ideile privind centrul şi Şinele, care s-au înfiripat în mintea lui Jung în timpul confruntării dramatice cu inconştientul, s-au confirmat mai tîrziu, în 1927, într-un vis. Un vis pe care 1-a sin tetizat plastic într-o mandala intitulată "Fereastră către eter­nităţi". Această imagine a fost reprodusă în cartea citată deja de noi: "Misterul Florii de Aur". Anul următor, Jung pictează o a doua imagine, mandala şi ea, care reprezintă în centru un castel aurit. "Eram impresionat, scrie Jung, de forma şi alegerea cu­lorilor care mi se păreau că au ceva de chinezesc, deşi exterior mamdala nu oferea nimic asemănător. Dar imaginea îmi dădea această impresie. A fost o curioasă coincidenţă aceea de a primi la puţină vreme o scrisoare de la Richard Wilhelm: el îmi trimi­tea manuscrisul unui tratat alchimic chinez taoist intitulat Mis­terul florii de aur şi mă ruga să-i fac un comentariu. Am devorat realmente manuscrisul pentru că acest text îmi aducea o confirmare de necrezut în ce priveşte mandala şi preumblarea în

⁵³ C.G.Jung: "Commentaire sur le Mystere de la Fleur d'Or". op. cit., p. 39-40.

⁵⁶ C.G.Jung: "Commentaire...", op. cit., p. 41.

jurul centrului"' .

Dar iată şi un vis din acelaşi an, 1927, care reprezintă şi el o ■mandala:

Mă aflam într-un oraş murdar, negru de funingine. Ploua şi era întunecat; era o noapte de iarnă. Oraşul era Liverpool. Mergeam împreună cu nişte elveţieni, cam zece la număr, pe străzile întunecoase. Aveam sentimentul că venim de la mare, din port. şi că adevăratul oraş se situa sus, pe faleze. Noi mer­geam într-acolo. Oraşul îmi amintea de Băle: jos se află piaţa de mărfuri şi există o străduţă cu scări numită Totengăsschen (calea Morţilor) care duce la un platou situat deasupra, piaţa Sfîntul Petru, cu marea biserică Sfîntul Petru. Ajungînd pe pla­tou, am găsit o piaţă uriaşă abia luminată de felinare, în care dădeau o mulţime de străzi. Cartierele oraşului erau dispuse radia! în jurul pieţei. In mijloc se afla un mic iaz în centrul căruia exista o insuliţă. în timp ce totul era cufundat în ploaie, /'/ ceaţă. în fum. şi domnea o noapte abia luminată, insuliţa strălucea in lumina soarelui. Acolo creştea un copac, o magno­lia, inundată de flori roşiatice. Era ca şi cum copacul s-ar fi aflat în lumina soarelui, şi ca şi cum ar fi fost el însuşi lumina. Tovarăşii mei făceau remarci asupra vremii proaste şi, mani­fest, nu vedeau copacul. Ei vorbeau de un alt elveţian care lo­cuia la Liverpool şi se mirau că s-ar fi stablit în tocmai în acest oraş. Eu eram răpit de frumuseţea copacului înflorit şi de insula inundată in lumina soarelui şi gîndeam: "Eu ştiu de ce " şi m-am trezit.