Din punct de vedere geologic depresiunea Cracau – Bistrita corespunde unui sinclinoriu alcatuit din roci miocene. Acvitanianul apare doar sub forma unei fasii inguste, la contactul cu flisul, continand sare gema, saruri de potasiu si gips, langa Cozla sau in sectorul paraielor Calu si Iapa. Burdigalianu este, de asemenea, slab reprezentat, aparand doar in partea nordica a depresiunii, dar intinderea cea mai mare o are helvetianul, in facies marnos-grezos. In coltul sud-estic al depresiunii capata o extindere mai mare Badenianul, format din marne cenusii-galbui, cu intercalatii grezoase de gipsuri si lentile de sare.
Platforma AZOCHIM unde isi desfasoara activitatea S.C. GA PRO CO CHEMICALS S.A. este amplasata din punct de vedere geologic pe zona de molasa care se suprapune structural, in cea mai mare parte, panzei pericarpatice.
Substratul geologic este mascat de terasele Bistritei compuse din formatiunile Acvitaniene (brecii argiloase cu sare si saruri de potasiu, argile brecioase, gresii feldspatice, marne cenusii, gipsuri) si Burdigaliene (gresii verzi fine, silite, microconglomerate, marne nisipoase cenusii, marne argiloase, gresii calcaroase, nisipuri grezoase). Terasa de 5-15 m, unde este amplasata S.C. GA PRO CO CHEMICALS S.A., este alcatuita din prundisuri, pe alocuri cu argile. Materialul parental al solului este constituit din gresii, cuartite, calcare, andezite. Pe un asemenea substrat si in conditiile unui nivel freatic scazut, au luat nastere soluri brune eu-mezobazice, subtipurile molic si litic, cernoziomurile cambice.
Din studiile hidrogeologice efectuate a rezultat o uniformitate a depozitelor de terasa (pietris si bolovanis in masa de nisipuri) care se gasesc sub sol vegetal.
Stratificarea terenului pe care sunt amplasate obiectivele utilizate de S.C. GA PRO CO CHEMICALS S.A. este formata din: un strat de 0.3-0.4 m pamant vegetal, in continuare pana la 19-20 m bolovanisuri, pietrisuri si nisip, iar la adancimi mai mari se intra in roca de baza – marna argiloasa. Nivelul hidrostatic al apei subterane este la adancimea de 12-13 m.
Studiile efectuate arata ca apa subterana se gaseste intre cotele 290 – 234 m RMN. Directia generala de curgere a apei subterane este NV – SE cu o panta pe directia principala de 30/00, care sufera modificari la limita terasei si in zona captarilor. Permeabilitatea stratului acvifer este frecvent cuprinsa intre 500 – 1300 m/zi, cu o valoare medie de 600 m/zi si o viteza medie de curgere a apei, pe directia principala de V = 2 m/zi.
Din punct de vedere geotehnic, acest teren se incadreaza in categoria de terenuri normale si nota de departajare a terenului pentru evaluare este 1.
Dostları ilə paylaş: |