Instrumentul este considerat plătibil la un moment definit, dacă prevede că este plătibil la o scadenţă specificată sau la o perioadă fixă după o dată specificată sau la o perioadă fixă după vedere.
Momentul plăţii unui instrument plătibil la o perioadă fixă este determinat prin referinţa la data menţionată în instrumentul respectiv.
Momentul plăţii unei cambii plătibile la o perioadă fixă după vedere este determinat după data acceptării sau, în cazul în care cambia este dezonorată prin neacceptare, după data protestului sau după data dezonorării.
Momentul plăţii unui instrument plătibil la cerere este data la care instrumentul este prezentat la plată de către deţinătorul său.
Dacă un instrument este tras sau emis, plătibil la una sau mai multe luni după o dată menţionată sau după data instrumentului sau după vedere, instrumentul este plătibil la data corespunzătoare a lunii când trebuie făcută plata conform menţiuniidin document. Care sunt obligaţiile părţilor la o cambie internaţională?