Înclinația marginală spre consum este dată de panta funcției consumului în diverse puncte, deci de relația: Ca atare, înclinația marginală scade odată cu creștere nivelului, dar Acest caz apare ca cea reprezentarea cea mai fidelă a legii lui Keynes. 4. Până aici s-a evidențiat relațiile existente între cheltuielile curente de consum și venitul disponibil curent. Din studiile recente reiese faptul că este utilizat în calcul un venit pe termen mai îndelungat. Milton Friedman a elaborat teoria venitului permanent, iar Franco Modigliani, teoria ciclului de viață. În ambele teorii se are în vedere faptul că există o diferență între cheltuielile de consum și consumul actual. Dacă luăm în considerare bunurile și serviciile nedurabile, cheltuiala și consumul actual apar aproximativ în același timp. Fenomenul nu se întâmplă în cazul bunurilor durabile. Bunurile durabile sunt achiziționate la un moment bine definit, consumul lor se realizează treptat în timp. Prin urmare, dintr-o asemenea perspectivă, economiile apar ca o diferență între venit și valoarea consumului actual. (Richard G. Lipsey, K. Alec Chrystal, Economia pozitivă, Ed. Economică, București, 1999, pag. 619. 4.a. În contextul dat, venitul permanent reprezintă acel nivel al venitului pe care l-ar primi gospodăriile în condițiile în care s-ar înlătura influențele temporare sau întâmplătoare cum ar fi: starea vremii, un ciclu economic scurt sau un câștig ori o pierdere neașteptată (Paul A.
Samuelson, William D. Nordhaus, Economie politică, Ed. Teora, 2000, pag. 519). Prin această teorie se demonstrează cei care consumă nu reacționează la toate șocurile asupra veniturilor, consumul depinzând în principal din venitul permanent. Dacă modificarea venitului (creștere) ar fi permanentă (ex.: promovarea pe un post mai bine plătit), atunci indivizii vor consuma o proporție mai mare din creșterea venitului. Dacă, modificarea este de scurtă durată, întâmplătoare (ex.: obținerea unui premiu, o recoltă bune), atunci o parte semnificativă din modificarea venitului poate fi economisită. Samuelson, William D. Nordhaus, Economie politică, Ed. Teora, 2000, pag. 519). Prin această teorie se demonstrează cei care consumă nu reacționează la toate șocurile asupra veniturilor, consumul depinzând în principal din venitul permanent. Dacă modificarea venitului (creștere) ar fi permanentă (ex.: promovarea pe un post mai bine plătit), atunci indivizii vor consuma o proporție mai mare din creșterea venitului. Dacă, modificarea este de scurtă durată, întâmplătoare (ex.: obținerea unui premiu, o recoltă bune), atunci o parte semnificativă din modificarea venitului poate fi economisită. 4.b. Conform teoriei ciclului de viață, persoanele economisesc pentru a-și asigura o uniformizare a consumului pe parcursul vieții. Și anume, poate fi un obiectiv acela de a dispune de un venit adecvat după pensionare. Oamenii au înclinația să economisească pe perioada în care sunt activi, pentru a-și asigura ulterior un trai decent (presupunând că vor trăi pe baza economiilor acumulate). Într-o situație în care un program de protecție socială, ar asigura un venit generos pentru pensionari, persoanele active de vârstă medie ar economisi mai puțin.10.2. Procesul economisirii Calculat la nivelul macroeconomic, totalul economiilor, derivă din diferența dintre venitul disponibil de consum „După Keynes, economiile constituie un surplus de venit, peste cheltuielile destinate consumului. După alte opinii, economiile reflectă o funcție crescătoare în raport cu variația veniturilor viitoare, atunci când speranța acestor venituri este constantă. Există – însă - și aceia care arată că economiile sunt pur și simplu o componentă neconsumată a venitului”.
Economiile, indiferent cum sunt definite, dacă Y = C + S, atunci S = Y – C. După efectuarea operației de scădere, S, se numește economia brută. Din aceasta se scad amortismentele și se obține economia netă (care este fracțiune din venitul neconsumat). Economiile, indiferent cum sunt definite, dacă Y = C + S, atunci S = Y – C. După efectuarea operației de scădere, S, se numește economia brută. Din aceasta se scad amortismentele și se obține economia netă (care este fracțiune din venitul neconsumat).Tipuri de economii: După cel care le realizează pot fi: - economii ale sectorului public; - economii private. După scopul lor sunt: - economii active (destinate unui anumit obiectiv); - economii pasive (cu titlu de rezerve). După condițiile de realizare există: - economii deliberate; - economii forțate.Motivația economisirii individuale este determinată, concret, de mai multe elemente: nevoia organizării raționale a cheltuielilor făcute în decursul timpului, dorința de prosperitate și de îmbogățire, adaptarea la noi cerințe impuse de consum (chiar și prin imitație), respectiv preferința pentru lichiditate, în scopul tranzacțiilor viitoare și speculației.Acțiunea legii înclinației spre economii a agenților economici a fost relevată de J.M. Keynes, prin intermediul mobilurilor subiective care determină economisirea, fiind în același timp tot atâția factori de frânare a consumului (John Maynard Keynes, Teoria generală a folosirii forței de muncă a dobânzii și a banilor, Ed. Științifică, 1970, pag. 135-136):
- necesitatea oamenilor de a-și constitui rezerve pentru situații neprevăzute (prudență); - necesitatea oamenilor de a-și constitui rezerve pentru situații neprevăzute (prudență);
Dostları ilə paylaş:
|
