Capitolul 1

Ascultaţi: eu nu sunt decât un om slab, la fel ca şi voi, dar după ce am primit binecuvântarea Lui personală şi atotputernică, mărturisesc în faţa voastră:

Prin puterea binecuvântării Lui în fiinţa mea, care nu înseamnă nimic prin comparaţie cu cel mai mic suflu al Său, eu sunt dispus să mă lupt singur cu un număr de o sută ori o sută de mii de ori mai mare de diavoli ai furtunii, chiar dacă fiecare dintre ei ar fi de tot atâtea ori mai puternic decât cei de faţă!

Dacă eu, un sărman păcătos la fel ca şi voi, îndrăznesc să afirm şi să fac acest lucru, gândiţi-vă: cine este acela care vă umple inimile cu o asemenea teamă? – O, oameni slabi!

Pentru a vă demonstra cât de absurdă este această teamă a voastră, îi poruncesc acum cumplitului duşman să plece şi să se ascundă într-una din găurile noroioase ale pământului.

Iată, pacea beatifică s-a reinstaurat deja! Unde au dispărut fulgerele, trăznetele, vârtejurile şi munţii care zburau în toate părţile? Unde s-au ascuns norii cei grei?

Priviţi acolo, cât de glorios este adevăratul soare care a răsărit în această dimineaţă senină!”

La aceste cuvinte, Abedam s-a ridicat la rândul Lui. Copleşit de marea sa iubire, Hored s-a prăbuşit la picioarele Sale, mulţumindu-i pentru puternica binecuvântare primită de la El.

Cât despre ceilalţi patriarhi, aceştia au rămas împietriţi, privind când la Hored, când la Abedam, şi neştiind ce să facă.

Abedam l-a ridicat însă pe Hored, apoi le-a spus tuturor: „Pace vouă! Iubirea şi binecuvântarea Mea să fie pururi cu voi şi asupra voastră!

Ridicaţi-vă cu toţii, plini de iubire faţă de Mine, iar tu, Seth, du-te şi pregăteşte-ne o masă de dimineaţă cât mai copioasă. Între timp, meditaţi cu toţii la cele petrecute şi la Cel care se află în mijlocul vostru, şi renunţaţi la temerile voastre stupide. Vă voi demonstra în curând cât de prostească a fost această teamă, dar nu înainte de masă. Amin”.

Capitolul 93

GRIJA LUI SETH PENTRU HRĂNIREA CELOR PREZENŢI. DISCURSUL LUI ABEDAM DESPRE IUBIREA DE APROAPE. DOMNUL PROMITE SĂ SE REÎNCARNEZE ÎN LINIA DESCENDENŢILOR LUI SETH

(2 iunie 1842)

Seth şi-a adunat familia, după care s-au îndreptat cu toţii către locuinţa lui, unde au încărcat cinci coşuri cu cele mai bune fructe şi cu cantităţile necesare de pâine, lapte şi miere.

Astfel încărcaţi cu provizii, ei s-au întors, nu înainte ca Seth să-Mi fi mulţumit pentru graţia de a-i fi permis să îşi slujească fraţii pe înălţimile sacre. Le-a dat de asemenea dispoziţie slujitorilor săi să meargă la triburile din jur şi să-i întrebe pe toţi cei prezenţi dacă au ce mânca şi ce bea. Iar toţi cei care nu aveau, trebuiau să primească pe loc alimentele necesare.

După ce acest comision plin de iubire, el le-a cerut să ridice coşurile grele şi să le ducă în vârful dealului. El însuşi a luat în braţe un coş plin cu miere din cea mai pură şi l-a cărat singur.

De-abia a făcut însă câţiva paşi că Abedam cel Mare s-a şi apropiat de el, spunându-i lui Seth, care aproape că s-a prăbuşit sub emoţia iubirii şi respectului pe care le simţea:

„Seth, preaiubitul inimii Mele părinteşti, fii binecuvântat de Mine, împreună cu întreaga ta casă, pentru grija pe care ai acordat-o celor flămânzi şi însetaţi din toate triburile.

Adevăr îţi spun: acesta este cel mai mare lucru pe care îl poate face cineva – să-şi ajute fratele mai sărman decât el, să-i sprijine pe cei vârstnici şi să aibă grijă plin de iubire de cei mici.

Toţi cei care, la fel ca tine, vor proceda astfel din iubirea cea mai pură – pentru Mine şi pentru fraţii săi – adevăr îţi spun, mult iubitul Meu Seth, chiar dacă ar avea la fel de multe păcate ca şi firele de nisip de pe fundul mării şi ca numărul firelor de iarbă, acestea îi vor fi iertate!

Atunci când cineva procedează în acest fel şi îşi deschide inima în faţa fraţilor săi, Eu sunt alături de el, dăruindu-i viaţa eternă, şi tot ceea ce îmi aparţine îi va sluji deopotrivă.

Seth, fratele Meu, îţi dăruiesc acum viaţa eternă, căci ai realizat cea mai măreaţă faptă între toate, făcând chiar mai mult decât ţi-am cerut Eu. Adevăr îţi spun, fapta ta a fost cea mai măreaţă şi mai sublimă care s-a petrecut până acum pe aceste înălţimi sacre.

Cel care îmi îndeplineşte voia este un slujitor credincios; cel a cărui inimă este întotdeauna orientată către Mine este copilul Meu, fiul sau fiica Mea plin(ă) de credinţă. Cel care acţionează numai din perspectiva spiritului, dispreţuind lumea exterioară şi fiind tot timpul orientat către Mine, este un înger. Asemenea fiinţe, precum Sehel al tău, sunt fraţii Mei în spiritul adevărului.

Dar cei care fac ceea ce ai făcut tu, o, adevăr îţi spun, reprezintă mai mult decât toţi ceilalţi la un loc; căci ei îmi sunt fraţi întru iubire – şi nimeni nu poate fi mai presus decât aceştia!

De aceea, dragul Meu frate Seth, fii binecuvântat de Mine mai presus de toţi ceilalţi, tu şi întreaga ta linie de descendenţi.

Locul în care ne aflăm acum va dăinui până la sfârşitul tuturor timpurilor şi nu va putea fi desacralizat de picioarele altor oameni nedemni.

Mai mult decât atât, locul în care îţi vei plasa piciorul va deveni imediat binecuvântat; respiraţia ta va deveni o mană cerească revărsată din cer asupra pământului şi fiecare cuvânt al tău va fi precum mierea divină a vieţii eterne.

Chiar în acest loc, soţia lui Lameh va fi cândva binecuvântată cu un mântuitor care îţi va păstra linia până la sfârşitul timpurilor.

Da, adevăr îţi spun, mult iubitul Meu frate, plăcerea pe care o simt alături de tine este atât de mare încât îţi fac promisiunea că Mă voi întrupa în carne şi oase în linia descendenţilor tăi, devenind un om la fel ca şi tine, chiar dacă un om atotputernic. Deşi tu nu poţi purta pe umerii tăi omnipotenţa divină plenară, vei dispune de-a pururi de puterea iubirii născute din Mine, ca un frate egal cu Mine.

O, dragul Meu frate, vino lângă inima Mea şi lasă-te îmbrăţişat de întreaga putere a vieţii Mele!

O, cât de mult Mi-am dorit un frate, dar nu am găsit pe nimeni până acum care să-Mi fie egal în iubire.

Iată, tu ai devenit acum pentru Mine fratele pe care Mi l-am dorit cu ardoare de numeroase eternităţi.

Îngăduie-Mi să Mă bucur acum la pieptul tău; căci nu mai sunt singur în infinitatea cea vastă. Nu degeaba am umplut spaţiul nesfârşit cu nenumărate fiinţe de toate felurile, creând un număr infinit de spirite, în speranţa că îmi voi găsi un frate!

Căci tu, mult iubitul Meu Seth, ai devenit acum acest frate al Meu. Da, tu l-ai înlocuit acum pe acela care M-a respins cândva şi pe care l-am pierdut astfel, deşi era Spiritul suprem al tuturor spiritelor.

O, pământule, cât de bogat eşti acum, căci Mi-ai dăruit un frate! De aceea, vei primi de la Mine ceea ce întreaga infinitate nu va primi vreodată.

Copiii tăi vor fi acceptaţi ca şi copii ai Mei, iar părinţii tăi vor deveni fraţii Mei.

Acum, mult iubitul Meu frate, haide să urcăm dealul şi să luăm micul dejun alături de ceilalţi copii, după care voi declara cu voce tare că Mi-am găsit un frate adevărat; iar pământul şi cerul se vor bucura împreună. Amin.

O, mult adoratul Meu frate!”

Capitolul 94

RECUNOŞTINŢA UMILĂ A LUI SETH. SETH – FRATELE DOMNULUI

(3 iunie 1842)

Auzind aceste cuvinte copleşitoare din partea lui Abedam, Seth a căzut la picioarele acestuia, spunându-i:

„O, Tată preasfânt şi preaplin de iubire! Eu sunt doar un om slab, nedemn chiar şi să Te primească în coliba sa, ca să nu mai vorbim de o simplă privire din partea Ta.

Iar Tu faci din mine, sărman păcătos în faţa Ta, un frate al tău, ba mai mult, un frate al iubirii Tale!

O, Tată preasfânt şi preaplin de iubire, elimină acest gând din inima mea, căci este prea sublim, prea sfânt şi prea măreţ pentru mine! Nici măcar nu mă pot gândi la el fără a tremura din toate încheieturile!

Eu – fratele Tău! Tu, care eşti Dumnezeu cel sfânt, Părintele şi Creatorul universului, care umple de unul singur întreaga infinitate!

Iar eu – viermele care abia se târăşte pe pământ, să fiu fratele Tău întru iubire? Nu, îmi este imposibil să accept acest gând!

Tată, dragul meu Tată preasfânt, renunţă la acest gând şi îngăduie-mi să fiu ultimul dintre cei care îşi spun copiii Tăi!

O, dragă Tată preasfânt, iată, încă mai tremur din toate încheieturile.

Imensitatea gândului de a fi numit fratele Tău întru iubire mă copleşeşte într-atât încât mă lasă complet lipsit de putere.

De aceea, Te implor, ridică această povară uriaşă de pe umerii mei, căci nu voi deveni niciodată demn de ea, astfel încât să pot păşi din nou liber în faţa Ta, a lui Adam şi Eva, a fraţilor şi copiilor mei, pe care i-ai primit – în graţia Ta infinită – în casa Ta, numindu-i copiii Tăi.

O, Tată adorat şi preasfânt, Te implor, acceptă această cerere a mea, adresată Ţie cu timiditate. Dar mai presus de toate, facă-se voia Ta! Amin”.

Abedam cel Mare l-a ridicat însă de jos pe Seth, l-a strâns la pieptul său, l-a sărutat pe frunte, după care i-a spus cu vocea cea mai blândă cu putinţă:

„Ascultă, Seth, fratele Meu adorat, abia acum ai devenit cu adevărat fratele Meu, înapoindu-Mi ceea ce Mi-a lipsit atâta vreme!

Înainte, am descoperit în tine pe fratele pierdut datorită marii iubiri a inimii tale, complet lipsită de egoism, pe care ai demonstrat-o prin trimiterea proviziilor pe care le-ai păstrat cu grijă fraţilor şi surorilor tale. Nu te-ai limitat numai la a le trimite pâine şi fructe, ci le-ai deschis larg porţile hambarului în care păstrezi laptele şi mierea, invitându-i pe toţi cei înfometaţi să-şi potolească foamea.

Acum însă, când iubirea ta s-a combinat şi cu cea mai mare smerenie cu putinţă, ai devenit cu adevărat fratele perfect şi adorat al iubirii Mele.

Ca să-ţi demonstrez că acest lucru este întru totul posibil, ascultă acest raţionament:

Iubirea este fiinţa Mea primordială, esenţa Mea cea mai profundă! Divinitatea s-a născut abia pe urmă, din această fiinţă a Mea, fiind puterea care operează în numele Meu în întreaga infinitate, adică Spiritul infinit al Sfinţeniei Mele Supreme⁴.

Fiinţa primordială de care îţi vorbesc sunt chiar Eu, Cel care stă în faţa ta şi care umple cu spiritul Său întreaga infinitate. Spiritul Meu este braţul Meu lung şi atotputernic, care lucrează continuu în infinitate, conform voinţei izvorâte din inima Mea.

Acest Spirit îmi permite să fiu întotdeauna omniprezent şi să pot crea sau manifesta orice doresc.

Căci gândurile Mele sunt cele care umplu spaţiul infinit, născut tot din Mine. Ele nu îşi fac însă apariţia decât atunci şi acolo unde doresc Eu, manifestându-Mi voinţa şi fixându-le.

Din această fiinţă primordială a Mea te-am creat şi pe Tine, o iubire secundară, pe deplin liberă şi activă, născută din Mine, întru totul conştientă de sine, – nu doar un simplu gând, ci o iubire spontană emanată din Mine.

Întrucât ai devenit acum una cu Mine prin iubirea ta, cum ai putea să nu fi fratele Meu, de vreme ce iubirea ta este exact la fel cu a Mea?

De aceea, nu te teme şi rămâi de-a pururi fratele Meu fidel, şi vei putea crea astfel liber din spiritul tău, la fel cum creez Eu, umplând infinitatea cu operele tale.

Îţi poţi da seama atunci când arunci o piatră că braţul voinţei tale este mai lung decât cel fizic. Imaginează-ţi atunci cât de lung va fi braţul spiritului tău!

De vreme ce eşti fratele Meu întru iubire, nu poţi fi decât una cu Mine inclusiv în ceea ce priveşte puterea spiritului. Viitorul îţi va demonstra, dragul Meu frate Seth, că iubirea din tine merită să fie numită fratele Meu, căci această iubire spontană sunt chiar Eu manifestat în inima ta!

De aceea, urmează-Mă cu curaj pe vârful dealului, ca un frate al Meu; căci îţi repet – tu ai devenit fratele Meu adevărat, şi aşa vei rămâne de-a pururi. Amin”.

Capitolul 95

RĂSĂRITUL SOARELUI PE CULMILE MUNŢILOR. DORINŢA STUPIDĂ A LUI ADAM DE A SALUTA SOARELE. MUSTRAREA DOMNULUI

(4 iunie 1842)

După instructivul discurs al lui Abedam, Seth a simţit coborând asupra lui o mare putere şi i-a mulţumit Domnului din străfundurile fiinţei sale pentru imensa graţie care a coborât asupra lui.

În această stare de recunoştinţă beatifică, el a urcat pe culmea dealului, alături de Abedam.

Când cei doi au ajuns în vârf, soarele şi-a trimis primele raze peste culmile munţilor, inclusiv asupra înălţimilor sacre.

Adam era deja pregătit, drept care L-a întrebat pe Abedam: „Tatăl preasfânt, oare nu ar trebui să-i cântăm soarelui imnul nostru obişnuit de slavă, mulţumindu-i astfel pentru faptul că de atâta vreme ne trezeşte în fiecare dimineaţă cu haloul său sublim, dându-ne astfel putere să începem noua zi?”

Abedam l-a întrerupt însă cu asprime: „Adam, tot nu ai ajuns să Mă cunoşti? Pe cine vrei tu să slăveşti cu imnul tău adresat soarelui?

Cu siguranţă nu pe Mine, căci dacă ai fi avut această intenţie, nu văd cu ce te-ar ajuta imnul adresat soarelui câtă vreme Eu Mă aflu în faţa voastră într-o formă vizibilă, fără să cer nimănui să se prosterneze în faţa soarelui pentru a Mă slăvi! Tu ştii foarte bine ce aştept Eu de la voi.

Dacă ţii morţiş să practici idolatria în prezenţa Mea, nu ai decât să o faci, de vreme ce acest lucru este mai important pentru tine decât prezenţa Mea vie. Dar înainte, vreau să te întreb din nou:

Dacă doreşti să practici idolatria în prezenţa Mea vizibilă, ce spirit crezi că le vei transmite descendenţilor tăi care nu vor mai beneficia de graţia de a Mă vedea în persoană?

Nu este de ajuns că din cauza ta, ei au moştenit păcatul permanent al morţii fizice? Doreşti să adaugi la acest păcat şi pe cel al morţii spiritului lor?

Ascultă, nerod bătrân, nu însemn Eu mai mult decât soarele pe care îl pot distruge cu un simplu suflu, creând într-o singură clipă alţi o mie de sori, dacă doresc acest lucru?

Ce înseamnă atunci această nerozie?

Ca să înţelegi mai bine cât de departe a mers de data aceasta nebunia ta, bătrân nerod ce eşti, ridică-ţi ochii şi alege-l din miile de sori pe acela căruia doreai să-i închini imnul tău”.

În acest moment, Adam şi copiii săi au rămas îngroziţi, căci cerul a fost inundat subit de milioane de sori, absolut identici între ei.

Orbiţi de această lumina acestora, copiii au căzut cu feţele la pământ, implorându-L pe Abedam să-i facă să dispară, căci nimeni nu ar putea trăi într-o lumină atât de intensă.

Cât despre Adam, acesta şi-a realizat imensa prostie şi Mi-a cerut iertare, pe jumătate orbit, dar cu inima plină de căinţă.

Abedam le-a cerut atunci să se ridice, după care s-a adresat din nou lui Adam: „Ridică-te. Pedeapsa pentru prostia ta va fi o vedere mult slăbită, care nu te va mai părăsi până la sfârşitul zilelor tale pe acest pământ.

Cât despre tine, dragul Meu frate întru iubire, Seth, cere-le sorilor să dispară, cu excepţia unuia singur, care va rămâne la vechiul său loc. Amin”.

Mulţumindu-Mi în sinea lui, Seth şi-a ridicat braţele şi a rostit cu putere: „În numele Celui care păşeşte în mijlocul nostru şi care este Domnul tuturor lucrurilor şi al tuturor creaturilor, vă spun: Domnul Dumnezeu Zabaot doreşte ca voi să dispăreţi, cu excepţia unuia singur, cel care a iluminat dintotdeauna acest pământ!”

De îndată ce Seth a rostit aceste cuvinte, sorii au dispărut de pe cer, cu excepţia celui vechi, şi toată lumea i-a mulţumit Domnului pentru graţia şi compasiunea Sa.

Singur Adam, observând că nu mai vede bine la distanţă şi că a devenit miop, s-a întristat şi a început să plângă, căci nu-şi mai putea vedea toţi copiii dintr-o singură privire.

Abedam i-a spus însă: „Nu fi atât de ataşat de lumina ochilor fizici şi de lumina acestei lumi; căci prea multă lumină fizică orbeşte spiritul.

Este infinit mai bine să ai un trup orb decât un spirit orb.

Mai bine fă eforturi în inima ta pentru a-ţi trezi spiritul prin iubire şi smerenie, iar atunci vei putea vedea cu uşurinţă, fără ajutorul ochilor fizici.

Ţi-am dat această pedeapsă cu unicul scop de a-ţi permite să exersezi virtutea răbdării, pentru a nu-i mai cădea victimă celui care te-a trezit azi dimineaţă prin puterea soarelui său malefic.

De altfel, este mult mai bine să-ţi vezi copiii de aproape, şi nu de la distanţă, iar această putere nu ţi-am luat-o. Haide, înseninează-te. Amin.

Cât despre voi, copii, întăriţi-vă trupurile cu mâncare şi cu băutură, care au fost deja binecuvântate de Mine.

Iar tu, mult iubitul Meu frate Seth, ai grijă de bătrânul tău genitor.

Cât despre ordinea în care ne vom aşeza la masă, vom păstra aceeaşi ordine de aseară. Amin”.

Capitolul 96

FENOMENELE ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE DIN TIMPUL MESEI DE DIMINEAŢĂ. AGITAŢIA ŞI ANXIETATEA LUI ADAM

(6 iunie 1842)

La solicitarea lui Abedam, s-au aşezat cu toţii la masă, inclusiv Adam, deşi încă supărat pe miopia lui. Iar Abedam cel Mare s-a aşezat şi a mâncat alături de ei. Deodată, s-a auzit un urlet venit din ţinutul de dimineaţă, şi toată lumea a putut vedea cum în ţinuturile de jos apar coloane de fum, una după alta.

În faţa acestei privelişti, copiii de pe înălţimile sacre au rămas zguduiţi, neştiind ce să creadă. Nici chiar Seth şi Enoh nu înţelegeau despre ce este vorba.

Îngrozit, Adam a alergat la Abedam, spunându-i: „Tatăl preasfânt şi preaplin de iubire, ce înseamnă toate acestea?

De-abia am reuşit să mă liniştesc puţin după toate întâmplările care s-au succedat de azi dimineaţă încoace, când a apărut o nouă ameninţare, parcă mai cumplită decât celelalte!

O, Tatăl preasfânt, linişteşte-ne şi explică-ne ce se întâmplă! Cine a scos acel urlet îngrozitor şi care vor fi consecinţele sale?

O, Tată adorat şi preaplin de iubire, linişteşte-ne sufletele, dacă aceasta este voia Ta!”

Continuând să mănânce din coş, fără să pară prea preocupat, Abedam i-a răspuns: „Spune-Mi, ce ai de gând să faci dacă îţi voi explica pe loc cine a scos urletul şi care vor fi consecinţele sale, inclusiv care sunt motivele pentru care am permis să se petreacă acest lucru? Spune-Mi, ce ai de gând să faci atunci?

Îţi spun Eu ce-ai să faci: exact ceea ce faci acum.

Dacă ai avea măcar un strop de înţelepciune, ai face exact ceea fac Eu în această împrejurare, adică ai continua să mănânci şi să bei, fără să-ţi faci probleme şi iubindu-Mă pe Mine în inima ta.

Căci cel care îşi face o mie de griji atunci când se află alături de Mine merită pe deplin furtunile care vor urma şi care se vor dezlănţui în inima sa, distrugând unul după altul munţii credinţei sale şi reducându-i la un simplu morman de praf.

Nici chiar supărarea din inima ta nu reprezintă o injustiţie, căci tu nu crezi cu adevărat că toate lucrurile mi se supun Mie.

Ce lucru rău ţi s-a întâmplat ţie sau altcuiva dintre cei de faţă, deşi s-au petrecut atâtea evenimente ieşite din comun de când M-am manifestat printre voi într-o formă vizibilă?

De vreme ce ai scăpat de fiecare dată viu şi nevătămat, de ce te temi acum?

Haide, renunţă la aceste temeri şi întoarce-te la locul tău. Continuă să mănânci şi să bei, şi nu te mai ridica decât atunci când Mă vei vedea pe Mine ridicându-Mă. Amin”.

Iar Adam s-a întors la locul său şi şi-a continuat masa, fără să se bucure însă prea mult de ea, căci în inima sa se desfăşura următorul monolog:

„Doamne, Dumnezeul Meu, Tu ai – ca de obicei – dreptate! Eu sunt singurul vinovat pentru această stare de tulburare pe care o simt, căci El nu ne-a lăsat niciodată să pierim, şi cu siguranţă nu ne va lăsa nici de această dată…

Chiar şi aşa însă, mă simt absolut îngrozit, şi ca mine sunt destui! La ce foloseşte această teamă?

De ce îmi este atât de teamă în mod inutil?

Serveşte la ceva această teamă, altminteri atât de nejustificată?

La ce ar putea servi ea, de vreme ce nu urmează nimic care să o justifice?

Cu toate acestea, deşi ştiu foarte bine că nici un fir de păr nu mi se poate clinti pe cap, continuă să-mi fie teamă!

Sau poate că mă tem de frica din inima mea? Cum se poate teme cineva de propria sa frică?

Este absurd, căci atunci când mi-e teamă, frica este deja prezentă în mine, fiind o stare malefică în sine, nicidecum două.

De vreme ce Domnul ne salvează de fiecare dată de cauzele fricii noastre, de ce permite El oare să cădem pradă acestei frici, care este în sine o stare malefică?

Mă întreb chiar dacă răul propriu-zis, care precede acestei stări de teamă, nu este mai bun decât teroarea de dinainte…

Pe scurt, oricât de mult m-aş gândi, nu reuşesc să descopăr vreun beneficiu al stării de teamă care precede răului.

Ca atare, marele Mântuitor al tuturor relelor ar putea foarte bine să ne elibereze inclusiv de această teamă străveche, sau cel puţin să ne explice la ce serveşte ea!”

De-abia şi-a terminat Adam reflexiile că Abedam s-a şi ridicat, urmat de Seth şi de Enoh, cărora le-a spus ceva în taină.

Acest lucru l-a indispus şi mai tare pe Adam, iar când cei doi au părăsit grupul, îndreptându-se către regiunea dimineţii, el a rămas într-o confuzie completă.

Deşi nu îndrăznea să le exprime cu voce tare, teama şi curiozitatea creşteau în inima lui.

Cât despre Abedam, acesta şi-a văzut de treabă, ca şi cum nu ar fi observat nimic din ceea ce se petrecea în interiorul lui Adam. El i-a chemat în continuare pe Garbiel şi pe Besediel.

Capitolul 97

GARBIEL ŞI BESEDIEL SUNT NUMIŢI ANALIŞTI. CELE DOUĂ CĂRŢI: „CONFLICTUL, MÂNIA ŞI RĂZBOIUL LUI IEHOVA” ŞI „MAREA IUBIRE ŞI ÎNŢELEPCIUNE A LUI IEHOVA, SLĂVITUL DUMNEZEU”

(8 iunie 1842)

Auzind chemarea lui Abedam, cei doi s-au apropiat cu bucurie de El.

Deşi simţeau la rândul lor un sentiment de teamă faţă de ruletele care se auzeau din ţinuturile dimineţii, alături de Abedam teama şi anxietatea lor au dispărut ca prin farmec.

Văzând că inimile lor sunt pregătite şi urechile spiritului lor sunt suficient de deschise, Abedam le-a spus următoarele cuvinte pline de o mare semnificaţie şi purtătoare ale vieţii interioare:

„Ascultaţi-Mă: frunza pe care erau inscripţionate numeroase semne şi marea casă care plutea pe apă şi pe care erau inscripţionate de asemenea diferite semne au următoarea semnificaţie: voi doi, alături de alţi câţiva, aveţi misiunea să inscripţionaţi aceste semne care corespund cuvintelor, obiectelor şi acţiunilor, pe tăbliţe din piatră sau pe frunzele mari de palmier, cu ajutorul unor instrumente ascuţite pe care fraţii lui Lameh le vor confecţiona pentru voi din metal. Veţi explica apoi aceste semne copiilor, fraţilor şi părinţilor voştri, şi le veţi citi ce aţi scris. Când vor ajunge să le înţeleagă ei înşişi, îi veţi lăsa să citească cele scrise, având mare răbdare cu cei care vor pricepe mai greu.