Capitolul 1

Capitolul 3

Lameh şi Ghemela sunt uniţi de Domnul

(10 ianuarie 1842)

După acest discurs, Abedam cel Mare l-a chemat în faţa Lui pe Lameh şi i-a prezentat-o pe Ghemela, după care a întrebat-o pe aceasta:

„Preaiubita Mea Ghemela, priveşte-l pe acest bărbat. Numele său este Lameh, şi la fel ca şi tine, el este plin de o iubire pură, arzătoare, pentru Mine. Iată, ţi-l voi dărui ţie pe acest bărbat, căci ştiu foarte bine că nu te va atinge până când nu-l voi conduce Eu către tine.

De aceea, nu trebuie să-ţi fie teamă de nimic, căci inima lui este la fel de pură şi de castă ca a ta. Ştiu că tu nu tânjeşti după el în inima ta, care este plină de iubire numai pentru Mine, dar te asigur că la fel este şi el. Priveşte, aşa cum tu simţi nevoia să fugi de el, la fel simte şi el nevoia să fugă de tine.

După cum vezi, el este în toate privinţele la fel ca tine. Exact ca şi tine, a plâns şi el cu lacrimi fierbinţi de iubire la pieptul Meu.

Deşi este încă foarte tânăr, dispune de cea mai înaltă înţelepciune de care este capabil un om liber, iar acum, datorită imensei lui iubiri pentru Mine, a fost înzestrat şi cu o mare putere.

Dacă doreşti să te convingi de iubirea lui pentru Mine şi de înţelepciunea lui născută din Mine, ai îngăduinţa Mea să-i pui orice întrebare doreşti, iar el îţi va răspunde din inima sa.

Întreabă-l aşa cum M-ai întreba pe Mine”.

Ghemela a rămas însă cutremurată în faţa lui Lameh, şi fără să îndrăznească să-l privească, i-a răspuns lui Abedam:

„O, preaiubitule Iehova, după cum vezi nu pot rosti nici un cuvânt, căci îmi este foarte teamă de el.

Dacă doreşti să-ţi fiu pe plac, mult iubitul meu Iehova, eliberează inima mea de această teamă!

Eu, Ghemela, care te iubesc mai presus de orice, mă supun Ţie, atâta vreme cât aceasta este voia Ta”.

Atunci, Abedam a atins-o şi i-a spus: „Pură Ghemela, facă-se voia ta, în conformitate cu iubirea ta pentru Mine. Amin”.

Inima Ghemelei a simţit atunci o căldură uşoară. Ea a simţit cum teama îi dispare, şi privindu-l cu curaj pe Lameh, l-a întrebat:

„Lameh, crezi că în afară de iubirea ta pentru Iehova, ai mai putea avea puţină iubire şi pentru mine, o sărmană servitoare prin comparaţie cu ascendenţa ta măreaţă?

Crezi că ai putea face acest lucru? Căci iată, eu nu doresc să-L iubesc decât pe Iehova, şi abia apoi pe toţi ceilalţi, cu condiţia ca ei să fie integraţi în graţia Lui şi să-mi servească drept ghizi pe cale. Eşti bun să răspunzi la această întrebare pe care ţi-am pus-o cu inima curată?”

Lameh s-a prăbuşit atunci la picioarele lui Abedam şi a spus, cu vocea înecată în lacrimi: „O, Abba Emmanuel Abedam, preasfântul şi, mai presus de orice, mult iubitul meu Părinte!

Oare am greşit în faţa Ta de doreşti să mă pedepseşti acum?

Nu ştiu cine este această Ghemela, dar te asigur că nu am tânjit niciodată după ea sau după vreo altă creatură de sex feminin. Inima mea a fost întotdeauna orientată exclusiv către Tine. Toţi strămoşii mei, începând cu Set şi până la tatăl trupului meu, Methuselah, ştiu acest lucru.

O, Abba Emmanuel! Dacă am greşit cu ceva în faţa ochilor Tăi atoateşiutori, ai milă de mine şi ridică această povară cumplită de pe umerii mei. Îngăduie-mi să nu răspund la această întrebare, care, deşi izvorăşte din dorinţa cea mai pură, a fost rostită totuşi de o gură de femeie, aşa cum eu nu am cunoscut niciodată. O, Abba, Emmanuel, Abedam! Facă-se voita ta preasfântă! Amin”.

Abedam l-a ridicat însă de la sol pe Lameh, luându-l de braţ, după care i-a dat drumul şi i-a spus cu blândeţe:

„Ascultă, Lameh, eşti un om ciudat, căci iubirea ta pentru Mine este mai mare decât credinţa ta. Mă iubeşti într-adevăr din toată inima ta, cu toată puterea, dar în ceea ce priveşte credinţa ta, aceasta nu se compară nici pe departe cu iubirea pe care Mi-o porţi.

Ţinând cont de iubirea Mea pentru tine şi de iubirea ta pentru Mine, cum îţi poţi imagina, chiar şi în joacă, faptul că Eu aş dori să te pedepsesc, când Eu nu doresc altceva decât să îţi ofer o răsplată cerească?

Tu ai pedepsi astfel pe cineva care te iubeşte mai presus de orice?

Cum poţi să gândeşti aşa ceva despre Mine? Acest lucru dovedeşte o slăbiciune a credinţei tale în Mine, care ar trebui să fie absolut de neclintit.

Te asigur că cel care se poate apropia de Mine aşa cum a reuşit această Ghemela, una din fetele extrem de pure ale lui Zuriel, merită pe deplin iubirea Mea. Cum ar putea fi considerat o pedeapsă ceva ce ţi-am înmânat chiar cu mâna Mea?

Meditează la cele spuse de Mine şi încearcă să înţelegi valoarea unui dar primit chiar din mâna Mea.

Vezi tu, ea nu a cunoscut nici un alt bărbat cu excepţia tatălui ei, dovadă că a fost cuprinsă de o teamă atât de mare atunci când ţi-am menţionat numele, şi nici măcar nu a îndrăznit să te privească.

Am rugat-o să-ţi pună o întrebare şi a început să tremure din toate încheieturile, sfiindu-se în faţa ta. Dar cu toată teama, ea şi-a amintit că îmi datorează ascultare, drept care M-a rugat să o întăresc.

Nu ai observat toate aceste lucruri? Cum se face atunci că îmi confunzi voinţa cu o pedeapsă acordată ţie?

Dacă nu ţi-aş cunoaşte imensa puritate şi iubirea ce Mi-o porţi, ai pierde acum această răsplată. Din fericire pentru tine, ardoarea din inima ta vorbeşte mai bine decât tine. De aceea, nu te consider vinovat faţă de Mine, dar cred că ai o mică vină faţă de această pură Ghemela.

De aceea, răspunde la întrebarea pe care ţi-a pus-o, la cererea voinţei Mele, şi îndreaptă-ţi astfel greşeala faţă de ea. Amin”.

Lameh şi-a recunoscut atunci greşeala, a rugat-o pe Ghemela – care tremura încă – să îl ierte, şi a asigurat-o de iubirea pură pe care i-o poartă, întru totul demnă de Mine, după care toată lumea a lăcrimat cu lacrimi de bucurie.

În acest fel, Ghemela a devenit iubita soţie a lui Lameh. Au trăit amândoi în castitate timp de mulţi ani, până când Lameh a împlinit 182 de ani. Abia atunci, la îndemnul Meu, cei doi l-au procreat pe Noe.

Iată, acesta a fost o căsătorie binecuvântată din cer. La fel ar trebui să fie toate căsătoriile, acum şi de-a pururi.