Capitolul I gaudeamus igitur!



Yüklə 1,63 Mb.
səhifə25/35
tarix05.01.2022
ölçüsü1,63 Mb.
#69929
1   ...   21   22   23   24   25   26   27   28   ...   35
E cald şi bine, căci în vatră, trosnind, focul uşor suspină, împrăştiind în jur lumină! Afară, cîinii noştri latră!"

Şi aşa mai departe!

Dar odată cu apariţia cărţii mele de basme, am înce­put să mă bucur de o mare stimă literară în faţa colegilor mei.

Mă rog, eram un autor, şi cuvîntul meu în materie de dragoste şi al derivatelor acesteia era firesc să aibă mare greutate!

Întotdeauna sfatul meu era cerut cu insistenţă măgu­litoare şi corespondenţa către iubite era supusă în prealabil cenzurii mele... ca om de condei!

Situaţia aceasta deosebită mi-a creat în scurtă vreme rolul de confident al colegilor, care rol cu timpul mi-a adus după sine şi porecla de "Marele confident'', căci dacă fiecare avea cîte un confident în colegul de bancă sau în acela de drum spre casă, confidentul tuturor, con­fidentul general, "Marele confident", eram eu, nenorocitul, nevoit să ascult păsurile şi ofurile de dragoste ale celor mai mulţi, dealtfel foarte fireşti la vîrsta de 17―18 ani, cîţi aveam noi pe atunci.

Uite aşa şi aşa cu fata, mă Griguţă, fă-mi, mă, o scrisoare acolo, cu floricele, să mă-mpac, că-nnebunesc!

Sau un alt caz:

― Am terminat cu dragostea! Să nu mai aud de fete! Am terminat cu ele! Am văzut-o cu altul la Cinema Clasic, am cunoscut-o după rîs... Juca "Zigotto, băiat de teatru"... Cînd aud în spate un rîs ascuţit: "hi, hi, hi!" Am îngheţat! Rîsul ei! Am tăcut, aproape că aş fi vrut nici să nu respir... Filmul, ca şi cînd n-ar fi rulat; n-am înţeles nimic din el! Eram atent s-aud cu cine vorbeşte. Vorbea cu unu' cu vocea groasă şi rîdea, n-auzi? Nu ştiu cum am avut răbdare pînă să se facă lumină! În sfîrşit, pauza! M-am ridicat uşor, mi-am umflat pieptul, şi am privit ca din întîmplare. Era între doi: unul de la Matei şi unul de la Mihai! Să mor, n-auzi? C-un lăptar şi c-un dovlecar! Păi aşa se poartă ea c-un lăzărist?! Da' necazul meu cel mai mare e că duminică, în Cişmigiu, mi-a spus că-i place de mine şi că sînt singurul ei simpatiu!

― "Simpatie!" l-am corectat eu.

― De ce simpatie? Simpatiu, că sînt băiat!

― Băieţi sau fete sînt toţi "simpatii" unii pentru alţii... O fi "simpatie" de genul feminin, dar se foloseşte şi la masculin tot aşa. Cuvîntul "simpatiu" l-au creat mitocăncile, care nu concep că se poate spune despre un bărbat că e simpatia lor, ci simpatiul lor. Nu există decît "o simpatie ― două simpatii", iar nu "un simpatiu ― doi sim­patii"! Am mai auzit eu şi pe alţii vorbind ca tine, dar nu e acum timpul potrivit pentru consideraţii filozofice şi gramaticale...! Hai, spune mai departe!

― E... şi, cînd m-a văzut, s-a făcut ca sfecla şi a tă­cut brusc din gură! Eu m-am înclinat foarte respectuos şi i-am spus, zîmbind ironic: "Bon-soir, Didi! Cum ţi-a plăcut filmul?"

― Şi ea?


― Ea a moţăit am cap în semn de răspuns... şi nu mi-a răspuns!

― Aha! Aşa, care va să zică nu ţi-a răspuns!

― Ţî! Dar să-ţi spun drept, mă, Griguţă, mă, cînd am văzut-o, m-a secat la inimă, aşa, nu ştiu cum să-ţi spun, că mi s-a suit un nod în gît şi mi s-a încleiat limba-n gură, că mă mir şi eu cum de-am mai fost în stare să-i dau bună-ziua!

― Şi-acu' ce vrei de la mine?

― Cum ce vreau de la tine? Păi eu vin fript, amărît, şi tu mă iei repede? Ce pot să vreau? Să-i torni o scrisoare de despărţire, în care să-i spui tu ce crezi că e mai potrivit în ocazia asta; şi, printre altele, poţi să-i spui că am terminat cu dragostea, că pentru mine n-o să mai existe în viaţă altă fată... şi ce te mai pricepi tu, acolo, de exemplu că aş vrea să mor sau să mă călugăresc la un schit din creierii munţilor, sau aşa ceva, mă-nţelegi, dacă se poate s-o faci să plîngă şi să regrete!

― Bine, dom'le, las-că ţi-o fac în ora de Psihologie.

Şi alţii cu altele, aşa că ar fi trebuit să mă instalez într-o bancă separată şi să mă îndeletnicesc numai cu "stilul epistolar de amor"!
*
Era toamnă, pe la începutul lui octombrie, dar o toamnă frumoasă, cu nostalgii în aer, cu doruri ne-nţelese şi cu emoţii nejustificate în suflete.

Începusem clasa a VIII-a de vreo două săptămîni, şi tot nu mă obişnuisem cu gîndul că trebuie să vin în fiecare zi şi să stau patru-cinci ore pe bănci, în faţa zeilor didac­tici ai acelui templu de cultură care era într-adevăr liceul Lazăr.

Aveam oră de Psihologie, şi numai de explicaţiile întortocheate ale profesorului nu-mi ardea. Eram îndrăgos­tit de o fată de la Moteanu, Geta, şi numai la ea îmi zbura gîndul. Am luat creionul şi-am început să scriu o poezie pe care am botezat-o "Licean" şi din care mai ţin minte strofele acestea:


Yüklə 1,63 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   21   22   23   24   25   26   27   28   ...   35




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin